ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2161/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse vieții, onoarei, demnității și reputației reclamantei de către pârât.

La 24 martie 2017 reclamanta A. a depus la dosar cerere modificatoare și completatoare a cererii de chemare în judecată, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu B., C., D. și E..

Prin Sentința civilă nr. 1449 din 17 octombrie 2017 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel.

Prin Decizia nr. 1187 A din 9 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

S-a luat act că intimații și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, iar cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 147,5 RON, cu titlu de ajutor public judiciar în favoarea apelantei reclamante, au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamanta A. a declarat recurs.

Într-o primă critică, s-a arătat că nu există nicio hotărâre prin care să fi fost soluționat fondul cauzei - motiv de casare al tuturor hotărârilor pronunțate în dosar. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel s-au pronunțat asupra unui alt obiect al cererii decât obiectul cu care au fost legal învestite - cerere în pretenții.

Precizează că instanța de apel a consemnat în singura încheiere de ședință din dosar faptul că obiectul acțiunii este acțiune în răspundere delictuală, când "în fapt și în drept, obiectul acțiunii este angajarea răspunderii civile contractuale și/sau delictuale, după caz, pentru intimați".

Instanța nu a pus în discuția părților recalificarea/modificarea cererii de chemare în judecată, fiind încălcat principiul contradictorialității, dreptul la apărare și dreptul de dispoziție al reclamantei.

O a doua critică privește faptul că "nici în judecata în fond și nici în judecata în apel nu au avut loc dezbateri orale în contradictoriu cu privire la absolut nicio împrejurare, eveniment, mijloace de probă sau temeiuri de drept invocate în cererea introductivă modificată și completată cu privire la obiectul cauzei - acțiune în pretenții."

Recurenta-reclamantă precizează că instanța avea obligația să analizeze motivele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată - acțiune în pretenții - pentru fiecare intimat în parte și cu privire la fiecare capăt de cerere principal sau accesoriu. Arată că obiectul acțiunii a fost stabilit de către instanța de apel prin decizie, fără să fi fost pus în discuția părților și fără să fi avut loc o judecată asupra fondului cauzei.

Menționează că a invocat nulitatea absolută a încheierilor de ședință din judecata în fond (motivat de faptul că în nicio încheiere de ședință nu era consemnat obiectul cauzei, astfel încât au fost încălcate normele imperative ale art. 233 alin. (1) lit. g) și lit. f) C. proc. civ.), însă nici prima instanță și nici instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei nulității, aceasta rămânând nesoluționată.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, că deși a invocat nulitatea absolută a ședinței de judecată în fond din 3 aprilie 2018 (întrucât în cuprinsul încheierii nu sunt consemnate soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor de fapt și de drept, a fost încălcat dreptul la apărare - prin faptul că nu au fost soluționate cererile de sechestru asigurător, iar instanța de fond a continuat să efectueze acte de procedură după ridicarea cererii de recuzare), instanța de apel a lăsat nesoluționată nulitatea invocată.

Precizează că la dosar nu există nicio încheiere în care să fie consemnată amânarea pronunțării din 8 noiembrie 2018 pentru 9 noiembrie 2018, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 174 și următoarele C. proc. civ.

O altă critică se referă la faptul că instanța de apel nu a supus dezbaterii publice niciun mijloc de probă și niciun temei de drept și a preluat în motivarea deciziei susținerile instanței de fond.

Recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea este nemotivată și nu îndeplinește cerințele imperative prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanțele respingând toate cererile reclamantei "nemotivat, în bloc", iar motivarea este "complet eronată, falsă, contrară probelor din dosar și nemotivată sau motivată în baza unor temeiuri de drept care nu-și fac aplicare." (pag. 58 din memoriul de recurs)

A menționat că motivarea instanței de apel este lacunară, având caracter de generalitate, fără a se argumenta în concret care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, în sensul înlăturării apărărilor reclamantei, nu a răspuns criticilor și "nu a precizat mecanismul" prin care a ajuns la concluzia respingerii apelului.

A redat paragrafe din cauze în care s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că situația din cauzele respective este similară cu cea din speța dedusă judecății (cauza Miu contra României, Virgil Ionescu contra României, Șipoș contra României, Kyprianou contra Cipru, Albină contra României, Artico contra Italiei, Van de Hurk contra Olandei, Vlasia Grigore Vasilescu contra României).

Pentru toate motivele de recurs amplu dezvoltate, recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 497 C. proc. civ., să se trimită dosarul spre rejudecare la o alta instanță de fond, pentru buna administrare a justiției.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului și respingerea apărărilor intimaților.

Prin Încheierea din 13 iunie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1187 A din 9 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea căii de atac la data de 21 noiembrie 2019.

Intimații-pârâți B., C., D. și E. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cererea de recurs formulată de reclamanta A. este amplu motivată, indicându-se ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în cauză, Înalta Curte a reținut că susținerile reclamantei se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., întrucât se critică faptul că au fost încălcate norme de procedură ce atrag nulitatea, respectiv faptul că decizia recurată este contradictorie și nemotivată.

Cât privește criticile din memoriul de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că reclamanta nu a indicat ce normă de drept a fost greșit aplicată sau ignorată de instanța de apel.

Având în vedere aspectele reținute în cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, criticile din memoriul de recurs urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta-reclamantă reclamă mai multe reguli de procedură care ar fi fost încălcate de către instanța de apel:

Se arată că prin cererea depusă în fața instanței de fond, reclamanta a înțeles să formuleze o completare a cererii de chemare în judecată, precizând că solicită obligarea pârâților la plata sumelor nominalizate "cu titlu de daune-interese în temeiul răspunderii civile contractuale și/sau delictuale, după caz".

Potrivit alin. (4) al art. 22 C. proc. civ., care are denumirea marginală "Rolul judecătorului în aflarea adevărului", judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire.

De asemenea, art. 152 C. proc. civ. dispune că: cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.

Așadar, instanța de judecată învestită cu soluționarea unei anumite cereri nu este ținută de terminologia folosită de parte, ci are obligația de a da faptelor expuse de reclamant calificarea corectă din punct de vedere juridic.

Din lecturarea cererii de chemare în judecată, reiese faptul că reclamanta a înțeles să învestească prima instanță cu soluționarea unei cereri având ca obiect pretenții în sens larg, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, demersul judiciar urmărind în fapt repararea prejudiciului de natură nepatrimonială pe care reclamanta a pretins că l-a suferit urmare a acțiunilor desfășurate de pârâți.

Or, față de dispozițiile legale anterior redate, nu se poate reține faptul că instanța a schimbat obiectul juridic al acțiunii introductive. Instanța de fond a încadrat din punct de vedere juridic pretențiile solicitate de reclamantă - aspect analizat de către instanța de apel, care a argumentat pe larg legalitatea măsurii dispuse, subliniind faptul că a fost respectat atât principiul contradictorialității, cât și principiul oralității și dreptul la apărare al părților.

Aceste susțineri ale părții sunt contrazise de aspectele reținute în încheierea din 25 octombrie 2018, în cuprinsul căreia s-a consemnat faptul că părțile, legal citate, au fost prezente în fața curții de apel, astfel: reclamanta A. - a fost prezentă personal, intimații-pârâți D. și E. - personal și asistați de avocat F., același apărător fiind în reprezentarea celorlalți intimați-pârâți B. și C.

Tocmai în respectarea principiului oralității prevăzut de art. 15 C. proc. civ., în condiții de contradictorialitate - astfel cum dispune art. 14 C. proc. civ., reținând că părțile nu au solicitat administrarea de probe și nu au formulat cereri care necesită o soluționare prealabilă, Curtea a acordat pe rând cuvântul apelantei-reclamante, respectiv apărătorului intimaților-pârâți, în dezbaterea apelului.

Așadar, susținerile recurentei-reclamante nu se verifică, în condițiile în care partea nu a justificat nicio vătămare pentru a se putea reține aplicarea art. 174 și următoarele C. proc. civ., la dosarul cauzei existând actul procedural care atestă amânarea succesivă a pronunțării de către instanța de apel.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea este nemotivată și nu îndeplinește cerințele imperative prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanțele respingându-i acțiunea "nemotivat, în bloc", iar motivarea este "complet eronată, falsă, contrară probelor din dosar."

O altă critică se referă la faptul că instanța de apel nu a supus dezbaterii publice niciun mijloc de probă și niciun temei de drept și a preluat în motivarea deciziei susținerile instanței de fond, iar motivarea instanței este lacunară, având caracter de generalitate, fără a se argumenta în concret care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, în sensul înlăturării apărărilor reclamantei.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe, prezentând argumentele proprii pentru care a apreciat corectă soluția pronunțată de prima instanță, dezvoltând considerentele, juridic argumentate, pentru care a înțeles să respingă apelul declarat de reclamanta A..

În cuprinsul celor aproximativ 10 pagini ce constituie motivarea curții de apel, au fost analizate punctual criticile formulate de apelanta-reclamantă, reiterate și în cuprinsul memoriului de recurs, instanța motivând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a arătat că, pentru a fi angajată răspunderea fiecărui pârât în temeiul art. 1357 C. civ., se impunea ca reclamanta să dovedească, în persoana fiecărui pârât, întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale: săvârșirea faptei ilicite, existența unui prejudiciu, vinovăția celui care a provocat prejudiciul și existența raportului de cauzalitate între fapta produsă și prejudiciul pretins.

În analiza condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale, curtea de apel a validat raționamentul primei instanțe care a reținut, prioritar, faptul că reclamanta nu a probat prejudiciul suferit, nefiind astfel îndeplinită prima dintre cele 4 condiții ce se cer a fi cumulativ întrunite pentru angajarea răspunderii civile. Lipsa prejudiciului - lipsa uneia dintre cele 4 condiții - duce la concluzia că antrenarea răspunderii civile delictuale nu poate fi reținută, astfel încât nu se mai impunea examinarea condițiilor în care putea fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fiecare pârât.

Criticile vizând probele pe care instanțele au înțeles să le valorifice, respectiv, nemulțumirea reclamantei față de probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de administrare și de interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Astfel, criticile din recurs care privesc aspectele referitoare la probele din dosar, faptul că, în aprecierea recurentei-reclamante, instanța nu a dus la îndeplinire obligația "de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența", nu se pot circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pentru a putea fi cenzurate de către instanța de recurs, instanță învestită exclusiv cu probleme de nelegalitate, iar nu cu chestiuni de netemeinicie.

În ceea ce privește aprecierea recurentei-reclamante în sensul că instanța nu a analizat și nu a răspuns tuturor criticilor formulate prin motivele de apel, se constată că instanța de apel a expus argumentele ce au determinat formarea convingerii sale, cu trimitere la probele administrate în cauză. Motivarea hotărârii judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată de părți în cadrul criticilor aduse soluției anterior pronunțate, ci ea implică examinarea reală a problemelor esențiale ce au fost supuse analizei judiciare și redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunțarea soluției respective.

Se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și amplu dezvoltată, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Cu privire la critica vizând nepronunțarea instanței de apel asupra cererii de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, se constată că prin încheierea din 28 iunie 2018, Curtea de Apel București a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanta A. și a dispus scutirea apelantei de la obligația de achita taxa judiciară de timbru.

În ceea ce privește cererea de stabilire a sechestru judiciar, nu se poate reține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, astfel cum susține recurenta-reclamantă.

Se constată că în cuprinsul încheierii din 25 octombrie 2018 de amânare a pronunțării instanța de apel a consemnat faptul că apelanta-reclamantă a precizat că "a formulat această cerere deoarece în fond a fost complet ignorată, aspect care constituie și motiv de apel".

Cu privire la această cerere, analizată drept critică în apel, Curtea s-a pronunțat în pagina 24 a deciziei reținând că:

"vor fi înlăturate și criticile vizând nerespectarea prevederilor procedurale care reglementează soluționarea cererilor având ca obiect sechestru asigurător, acesta putând prezenta relevanță juridică în speță, doar în cazul în care reclamanta ar fi învestit legal Tribunalul cu o cerere de instituire a sechestrului asigurător".

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1187 A din 9 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2019.

GGC - LM