ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1050/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1050/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 4 iunie 2020
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din C. proc. civ., constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2018, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, contestatorii A. și B. au formulat contestație împotriva deciziei de compensare nr. x/05.07.2018, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând admiterea contestației, anularea acesteia și obligarea intimatei de a emite o decizie de compensare temeinică și legală, cu stabilirea cuantumului de despăgubire la prețul de 13 euro/mp.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Prin sentința civilă nr. 264 din 15 februarie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea formulată de reclamanții A., prin mandatar B. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 1301 A din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 1301 A din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs reclamanții B. și A., prin mandatar B..
Procedura derulată în fața Înaltei Curți
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 06 martie 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Completul de filtru C6, la data de 09 martie 2020, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.
Recurenții-reclamanți au depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată, susținând că hotărârea curții de apel este susceptibilă de recurs.
Prin rezoluția din 30 aprilie 2020 s-a acordat termen la 04 iunie 2020, în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.
II. Considerentele Înaltei Curți
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, reținând următoarele:
În speță, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 31 iulie 2018 și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, prevede în art. 35 că ""(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."
Se reține, așadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.
În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară."
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. cu cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 și ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012, rezultă că decizia nr. 1301 A din 30 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.
Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B. și A., prin mandatar B., împotriva deciziei nr. 1301 A din 30 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții B. și A., prin mandatar B., împotriva deciziei nr. 1301 A din 30 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 iunie 2020.