ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 754/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin sentința civilă nr. 623 din 22 martie 2018, Tribunalul Bucuresti, secția a V-a civilă a respins, ca nefondată, contestația formulată în cauza de reclamantele A. și B..

Prin decizia civilă nr. 1055A din 2 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucuresti - sectia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză de A. și B. împotriva sentinței civile nr. 623 din 22 martie 2018 a Tribunalului București.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamantele A. și B., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 octombrie 2019.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 24 octombrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 5 noiembrie 2019, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 19.11.2019 intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, susținând inadmisibilitatea recursului.

Totodată, la 22.11.2019 recurenta A. a transmis și aceasta punctul său de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a arătat că recursul este admisibil, în raport de efectele deciziilor nr. 369/30.05.2017 și nr. 874/18.12.2018 ale Curții Constituționale.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 12 martie 2020, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30.09.2017, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, formulând contestație împotriva Deciziei de compensare nr. x/13.07.2017, emisă de pârâtă, pe care o consideră nelegală și netemeinică. În ceea ce priveste numarul de puncte stabilit, a solicitat anularea/modificarea în parte a deciziei și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de compensare prin puncte cu o valoare corect stabilită.

Prin cererea modificatoare și completatoare depusă la data de 14.03.2018, reclamantele au precizat ca nu s-a stabilit o justă reparație prin numarul de puncte acordat, în principal pentru omisiunea de a evalua accesoriile imobilului cu destinație de moară, din perspectiva Legii nr. 10/2001 si a Legii nr. 165/2013.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2015.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, la art. 35 prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (1

1

) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Rezultă, astfel, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, prevederile art. 129 din Constituția României statuând în sensul că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În speță nu sunt aplicabile cele două decizii ale Curții Constituționale invocate de reclamante prin punctul la vedere exprimat cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin deciziile nr. 369/2017 și nr. 874/2018 instanța de control constituțional statuând asupra neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat anterior, acțiunea ce face obiectul prezentului dosar a fost întemeiată pe dispozițiile legii speciale nr. 165/2013, ale cărei dispoziții derogă de la prevederile dreptului comun, respectiv de la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Față de dispozițiile legale anterior menționate, precum și față de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă, fiind pronunțată în apel, într-un litigiu având ca obiect Legea nr. 165/2013, se constată că decizia recurată nu este supusă și căii de atac recursului.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantele A. și B., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1055A din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.