ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 14 aprilie 2014, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar general, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul de 192 mp din str. x sector 5, teren preluat la stat pentru utilitate publică fără să se acorde despăgubiri în condițiile Legii nr. 33/1994.

Prin Sentința civilă nr. 848 din 25 iunie 2015, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale active în forma coparticipării procesuale active obligatorii, excepția prematurității și excepția lipsei de interes, ca neîntemeiate. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, soluționat prin Decizia nr. 163A din 4 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Curtea de apel a reținut, în esență, că, deși nu poate fi cercetată pe temeiul Legii nr. 33/1994, în cauză este vorba despre o expropriere de fapt, iar pentru evaluarea prejudiciului urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. sau art. 1349 din Noul C. civ., după caz.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 724 din 23 mai 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins capătul de cerere formulat reclamanții B. și A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar referitor la acordarea de despăgubiri pentru teren, ca prescris, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la restituirea impozitului plătit pentru teren, a respins cererea de intervenție principală formulată de intervenienta în nume propriu C. și a redus cheltuielile de judecată solicitate de pârât la suma de 5.000 RON reprezentând onorariu avocat.

Prin Decizia civilă intermediară nr. 511A din 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins excepția tardivității declarării apelului formulat de către Municipiul București, prin primar general; s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București, prin primar general, împotriva Sentinței nr. 724 din 23 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă; s-a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți și de apelanta - intervenientă C. împotriva aceleiași sentințe, s-a anulat în parte sentința apelată și s-a reținut cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru teren și a cererii de intervenție principală; s-a păstrat capătul de cerere cu privire la restituirea impozitului.

Prin Decizia nr. 970A din 20 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea principală formulată de apelanții - reclamanți B. și A. și a fost obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general, la plata de despăgubiri pentru imobilul situat în str. x, în suprafață de 185 mp, în sumă totală de 104.833,34 euro (respectiv contravaloarea în RON a acestei sume la data plății efective), potrivit cotei deținute și anume: reclamanții B. și A. cu cote de câte 2/6, iar intervenienta C. cu cota de 1/6.

Împotriva acestor ultime două decizii, pronunțate în soluționare apelurilor, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primar general, solicitând admiterea căii de atac.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 decembrie 2018 și repartizat spre soluționare completului de filtru CF x.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat împotriva Deciziei nr. 970A din 20 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, analizat în complet de filtru la data de 17 aprilie 2019 și comunicat părților.

Deși situația recursului declarat împotriva Deciziei intermediare cu nr. 511A din 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu a fost detaliată prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată că această neregularitate nu a produs o vătămare, având în vedere că admisibilitatea căii de atac vizează, în egală măsură, ambele hotărâri atacate cu recurs.

La data de 18 februarie 2019, intimatul B. a învederat că intimatul A. a decedat la data de 18.10.2018, deci ulterior pronunțării hotărârii atacate, solicitând introducerea în cauză a lui D., în calitate de moștenitor. A anexat xerocopii după certificatul de deces și după cartea de identitate a persoanei care se pretinde a fi moștenitor.

La data de 7 mai 2019 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere formulat de recurent, în cuprinsul căruia a arătat că obiectul cauzei nu este expropriere, astfel că recursul este admisibil, iar intimații, prin punctele de vedere depuse la dosarul cauzei au arătat că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac.

Prin rezoluția din 28 mai 2019 s-a stabilit termen la data de 25 septembrie 2019, în complet de filtru, în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului.

La data de 25 septembrie 2019, după terminarea ședinței de judecată, intimatul B. a depus, prin serviciul registratură, o xerocopie a certificatului de calitate de moștenitor din 18 septembrie 2019 emis de E., din care rezultă că moștenitorii intimatului A. sunt F. și D..

Analizând cererea de recurs sub aspectul admisibilității, Înalta Curte constată următoarele:

Acțiunea introductivă a fost formulată de reclamanții A. și B., care au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, să se dispună obligarea acestuia la acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 192 m

2

, situat în București, str. x, teren preluat de stat pentru utilitate publică, fără să se acorde despăgubiri în condițiile Legii nr. 33/1994.

Din considerentele Deciziei nr. 163A din 4 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, rezultă că această instanță a calificat cererea dedusă judecății, în sensul că este o expropriere de fapt, întrucât din petitul cererii de chemare în judecata rezultă fără echivoc că s-au cerut despăgubiri pentru că reclamanții nu mai pot exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului din culpa Municipiului București, care a ocupat terenul și l-a transformat în utilitate publică, iar împrejurarea că prin această decizie s-au dat îndrumări instanței de trimitere să determine cuantumul despăgubirilor după regulile aplicabile conform art. 998 - 999 C. civ., nu schimbă natura cererii.

Din perspectiva celor ce preced, față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu având ca obiect expropriere de facto, reclamanții fiind lipsiți de o parte importantă a prerogativelor dreptului de proprietate în absența unei despăgubiri, Înalta Curte apreciază că pretenția dedusă judecății se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care, prin O.U.G. nr. 62/2015, a fost extins până la data de 31 decembrie 2016, iar prin O.U.G. nr. 95/2016, până la data de 31 decembrie 2018) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materie de expropriere.

Prin reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în materie de expropriere, legiuitorul nu a făcut distincție între exproprierile în fapt (cum este cea în speță), exproprierile în care s-a urmat procedura prevăzută de lege ori cele în care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant în cadrul acestei proceduri.

Ca atare, în aplicarea principului "unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă" ("Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus"), Înalta Curte apreciază că hotărârile pronunțate în fond, în materia exproprierii, introduse după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt susceptibile de recurs. Or, astfel cum s-a arătat, în cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 14 aprilie 2014.

Astfel, coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materie de expropriere, rezultă că Decizia civilă nr. 970 A din 20 septembrie 2018 și Decizia nr. 511A din 3 mai 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în soluționarea apelurilor, sunt definitive, nefiind supuse căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

În ceea ce privește cererea de aplicare amendă judiciară și obligare la despăgubiri a recurentului Municipiul București, prin primar general, în cuantum de 1 milion euro, formulată de intimata C., motivată de faptul că recurentul ar fi exercitat o cale de atac care nu există, "hărțuind intimații", Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită întrucât fapta pârâtului de a promova o cale de atac împotriva reclamanților nu reprezintă, în sine, o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 1 din Titlul VI Amenzi judiciare și despăgubiri din C. proc. civ. referitoare la exercitarea unei căi de atac vădit netemeinice nefiind aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva Deciziei civile nr. 970 A din 20 septembrie 2018 și a Deciziei nr. 511A din 3 mai 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge cererea de aplicare amendă judiciară și obligare la despăgubiri a recurentului Municipiul București, prin primar general, formulată de intimata C..

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - CL