Decizia nr. 1329/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin premier C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la restituirea, de îndată, a imobilului preluat abuziv, conform Deciziei-pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului în problema caselor naționalizate și a deciziei Curții Constituționale nr. 44/2017, având în vedere că termenul prevăzut de Legea nr. 165/2013 a expirat la data de 21 mai 2018; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri totale în sumă de 5.000.000 RON pentru prejudiciul cauzat direct, delictual, de peste 400.000 euro doar valoarea casei, plus daune pentru lipsa de folosință încă 400.000 euro, plus dobânzi penalizatoare pe ultimii 3 ani, conform deciziei Î.C.C.J. și încă 200.000 euro, în total, 1.000.000 euro. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 20 februarie 2020, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a admis excepția de necompetență funcțională și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin premier C., în favoarea uneia dintre secțiile civile ale acestei instanțe. Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București la data de 26 februarie 2020, sub nr. x/2020. Prin sentința nr. 60 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Tribunalului București, Secțiile civile. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 17 septembrie 2020.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă Prin sentința nr. 106 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respins primul capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., privind obligarea pârâtului Guvernul României la restituirea imobilului sau la plata despăgubirilor, pentru existența autorității de lucru judecat; a fost respins cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, privind obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 5.000.000 RON, ca neîntemeiat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia nr. 707A din 6 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimatul-pârât Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 106 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2020; a fost anulată sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în rejudecare Reclamanții A. și B. au formulat cereri modificatoare prin care au mărit cuantumul obiectului cererii, în conformitate cu art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. arătând că au suferit un prejudiciu direct și delictual de 400.000 euro, respectiv valoare casă și teren 173 m.p., daune de nefolosință a casei în perioada 2006-2023, în valoare de 460.000 euro, daune morale în sumă egale cu daunele materiale, respectiv 860.000 euro, dobânzi penalizatoare de 0,2% pe zi de întârziere pe ultimii 3 ani, plus inflația și dobânda compusă la nivelul de referință BNR, și anume, un total de 5.480.000 euro sau 27.400.000 RON. La termenul de judecată din data de 7 aprilie 2023, față de considerentele deciziei nr. 707/A din 6 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a, tribunalul a pus în discuție, în conformitate cu art. 78 alin. (2) C. proc. civ., necesitatea introducerii în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și a dispus citarea părților cu mențiunea de a își exprima poziția procesuală sub acest aspect. Față de lipsa răspunsului din partea pârâtului Guvernul României și față de împotrivirea reclamanților în ceea ce privește introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, la termenul de judecată din data de 5 mai 2023 tribunalul a învederat că va face aplicarea art. 78 alin. (2) ultima teză din C. proc. civ. odată cu soluționarea cauzei. Prin sentința civilă nr. 611 din 5 mai 2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin premier.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin încheierea din 24 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare a membrilor completului de judecată C18 apel din cadrul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Prin decizia nr. 1632A din 12 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți împotriva sentinței civile nr. 611 din 5 mai 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 24 octombrie 2023 și a deciziei nr. 1632 din 12 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au formulat recurs reclamanții A. și B.. În privința încheierii din 24 octombrie 2023, recurenții susțin că cererea de recuzare a fost respinsă în mod nelegal. Mai susțin că, prin încheierea din 3 octombrie 2023, instanța de apel a dispus acordarea unui termen de judecată în vederea suplimentării probatoriilor, deși cererea de recuzare formulată a fost soluționată la 24 octombrie 2023. Afirmă că, în mod nelegal, completul care a soluționat cererea de recuzare s-a autoînvestit și a emis citații la data de 2 octombrie 2023, înainte de ședința de judecată din data de 3 octombrie 2023. Arată că instanța de apel a încălcat procedura de judecată, atât la termenul din 3 octombrie 2023, cât și la cel din 28 noiembrie 2023, întrucât nu a învestit, în mod legal, completul imediat următor cu soluționarea cererii de recuzare. Totodată, invocă încălcarea principiului contradictorialității de către instanța de apel întrucât nu au fost comunicate către guvern actele din dosar. Afirmă că citațiile emise de completul care a soluționat cererea de recuzare nu îndeplinesc condițiile de fond și formă, fiind menționat greșit obiectul dosarului, respectiv Legea nr. 10/2001, iar nu recuzare. Mai susțin că citațiile nu cuprind mențiuni referitoare la temeiul de drept al stabilirii taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON pentru fiecare membru al completului recuzat, iar instanța a încălcat procedura de judecată, în condițiile în care nu se percepe taxă judiciară de timbru în cazul acțiunilor având ca obiect Legea nr. 10/2001. Învederează că cele două completuri de apel, C18 și C19, au încălcat cu bună știință normele de drept material și procesual, urmărind favorizarea guvernului. Referitor la decizia atacată, arată că aceasta nu este motivată, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Susțin că Tribunalul București a încălcat cu bună știință normele de drept material și procesual, respectiv art. 14 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 176 pct. 2 și 6 C. proc. civ., întrucât citațiile emise pentru termenul din 7 februarie 2023 nu îndeplinesc condițiile de fond și formă, fiind menționat greșit obiectul dosarului, respectiv Legea nr. 10/2001, nu recuzare. Afirmă că nu poate fi percepută taxă judiciară de timbru în cazul acțiunilor având ca obiect Legea nr. 10/2001, iar completul care a soluționat cererea de recuzare la tribunal a încălcat art. 159 C. proc. civ., întrucât încheierea din 30 martie 2023 a fost comunicată recurenților la data de 7 aprilie 2023, când orice plată ar fi fost tardivă, deoarece instanța s-a antepronunțat la data de 4 aprilie 2023. Învederează că decizia de apel este dată cu încălcarea normelor de drept material întrucât termenul prevăzut de Legea nr. 165/2013 a expirat încă din 2018, iar guvernul era obligat să depună la dosar titlul de despăgubire. Instanțele de fond erau obligate să admită acțiunea, însă au pronunțat o soluție împotriva probelor din dosar. Arată că guvernul refuză aplicarea Deciziei nr. 44/2017, deși a confirmat că dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001 este complet, iar instanța, din oficiu, era obligată să constate că au fost epuizate toate termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001 sau de Legea nr. 165/2013. În opinia recurenților, instanța de apel a omis faptul că tribunalul a respins cererea fără temei, nefiind aplicabile prevederile art. 78 C. proc. civ.. Totodată, instanțele de fond au falsificat temeiul de drept, prin omiterea Hotărârii-pilot D. și alții împotriva României, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și a deciziilor Curții Constituționale referitoare la neaplicarea Legii nr. 10/2001.

Apărările formulate în cauză Intimatul nu a depus întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când recurenții au formulat cerere de recuzare a completului de judecată. La termenul stabilit ulterior soluționării cererii de recuzare, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a recursului formulat împotriva încheierii din 24 octombrie 2023 și excepția nulității recursului împotriva deciziei nr. 1632 A din 12 decembrie 2023 și a reținut cauza în pronunțare asupra acestor excepții. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul formulat împotriva încheierii din 24 octombrie 2023 în raport de excepția de netimbrare, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență." Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței." Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea. În speță, prin rezoluția din 12 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a stabilit că recurenții A. și B. datorează taxă judiciară de timbru, în cuantum de 100 RON, în temeiul art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din 24 octombrie 2023. Prin adresa comunicată recurenților la data de 5 martie 2024, au fost aduse la cunoștința acestora cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, precum și faptul că au obligația depunerii dovezii achitării acesteia, sub sancțiunea anulării recursului, ca netimbrat. De asemenea, prin aceeași rezoluție, li s-a pus în vedere că au posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și cerere de reexaminare, în termen de 3 zile de la data comunicării cuantumului taxei, în condițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Prin încheierea din data de 26 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de petenții A. și B. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2022. O nouă cerere de reexaminare formulată de petenți, recurenții în speță, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 25 februarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2022. Ulterior comunicării către recurenți a hotărârilor pronunțate în soluționarea cererilor formulate, aceștia nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru. Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conținutul art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă". Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022. Recursul formulat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei nr. 1632 A din 12 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, urmează a fi anulat pentru considerentele ce succed. Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 1-8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.." Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. În prezenta cauză, recurenții invocă, în esență, încălcarea normelor de drept material, susținând că instanța, din oficiu, era obligată să constate că au fost epuizate toate termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001 sau de Legea nr. 165/2013. Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la susținerea formală a încălcării normelor de drept material, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței. Astfel, în condițiile în care susținerile recurenților nu se grefează pe dezlegările instanței de prim control judiciar, care a reținut că termenele de decădere invocate de reclamanți au fost instituite față de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - care nu este parte în prezentul litigiu - și nu față de Guvernul României, care nu are atribuții în procesul de restituire, conform Legii nr. 165/2913, și în lipsa unor argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de curtea de apel. Suplimentar celor arătate, trebuie remarcat că, sub aparența unei eronate aplicări a prevederilor legale indicate, recurenții-reclamanți urmăresc, în realitate, doar repunerea în discuție a elementelor probatorii administrate în cauză (aceștia susținând că instanțele de fond au pronunțat o soluție împotriva probelor din dosar), ceea ce face, la rândul său, ca respectiva critică să nu poată fi primită în prezenta cale extraordinară de atac. Instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, probatoriul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ. În egală măsură, nici critica referitoare la omisiunea analizării cererii în raport cu Hotărârea-pilot D. și alții împotriva României pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu deduce judecății veritabile motive de nelegalitate în privința deciziei de apel atacate, întrucât recurenții se limitează la a expune o critică ce a făcut deja obiectul verificării jurisdicționale în calea de atac anterioară. Astfel, se constată că această susținere reprezintă o reiterare a criticii îndreptate împotriva soluției tribunalului, fiind avută în vedere de instanța de prim control judiciar în pronunțarea deciziei atacate. Or, reluarea susținerilor expuse în cadrul cererii de apel, cu o argumentație identică, fără legătură cu considerentele deciziei recurate, nu este în măsură să răspundă exigențelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât obiectul recursului nu este reprezentat de sentința primei instanțe, ci de hotărârea pronunțată chiar în urma cercetării legalității și temeiniciei acestui prim act jurisdicțional pronunțat în cauză. Pentru aceleași argumente, criticile îndreptate împotriva sentinței tribunalului [vizând faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 176 pct. 2 și 6 C. proc. civ., întrucât citațiile emise pentru termenul din 7 februarie 2023 nu îndeplinesc condițiile de fond și formă, precum și încălcarea prevederilor art. 159 C. proc. civ., întrucât încheierea din 30 martie 2023 a fost comunicată recurenților la data de 7 aprilie 2023, când orice plată ar fi fost tardivă întrucât instanța s-a antepronunțat la 4 aprilie 2023] nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs. Referitor la critica privind omisiunea instanței de apel de a observa că prima instanță a respins cererea fără temei întrucât nu erau incidente dispozițiile art. 78 C. proc. civ., Înalta Curte reține că această susținere a fost invocată omisso medio, respectiv pentru prima dată în prezentul recurs. Prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluționate. Așadar, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiect al analizei instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul, sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una dintre aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, în recurs putând fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Or, cum deja s-a reținut, prin motivele de apel, apelanții-reclamanți nu au dedus judecății critici referitoare la lipsa de incidență a dispozițiilor art. 78 din C. proc. civ. Prin urmare, dat fiind că susținerile recurenților nu au constituit obiectul verificării jurisdicționale a instanței de apel, redarea lor în fața instanței de recurs, contrar exigențelor ce se degajă din prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. anterior menționate, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate în măsură a conduce la realizarea controlului în recurs. Cu ignorarea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac, care supune analizei instanței de recurs, în acord cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., doar motive de casare a deciziei atacate, au fost formulate și susținerile privitoare la încălcarea procedurii de judecată de către instanța de apel întrucât nu a învestit, în mod legal, completul imediat următor cu soluționarea cererii de recuzare. Referitor la invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este lipsită de valențe juridice, în contextul în care recursul nu cuprinde critici care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate vizând nemotivarea hotărârii. Astfel, deși este necesar ca recurentul să formuleze o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin identificarea explicită a cauzelor ce reclamă nemotivarea hotărârii, existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei reținute de instanța de apel, în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăsește nicio critică referitoare la aceste aspecte, motivul de casare sus-menționat fiind invocat formal. În ceea ce privește alegațiile din cuprinsul cererii de recurs vizând stabilirea eronată a taxei judiciare de timbru pentru soluționarea cererii de recuzare, față de incidența Legii nr. 10/2001, respectiv cele vizând neîndeplinirea condițiilor de fond și de formă a citațiilor emise de completul care a soluționat cererea de recuzare, Înalta Curte constată că acestea reprezintă critici referitoare la judecarea incidentului procedural al recuzării, critici care nu mai pot fi examinate în raport de soluția ce urmează a fi dată recursului declarat de reclamanți împotriva încheierii din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1632 A din 12 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.