ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 296/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, contestație împotriva deciziei nr. 26418/R.G./24.05.2017, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a adresei nr. x/24.05.2018, primită la 29.05.2018, prin care a solicitat obligarea la emiterea unui nou titlu de despăgubiri și titlu de plată în favoarea sa, având în vedere faptul că despăgubirea acordată este una greșit calculată, raportat la prevederile legale.

Sentința de declinare

Prin încheierea din data de 06.11.2018, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență funcțională a secției specializate și a înaintat dosarul spre competentă soluționare Secțiilor Civile ale Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 219/06.02.2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca tardivă contestația formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin decizia civilă nr. 329A din 25 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 219 din 6 februarie 2019 pronunțată Tribunalul București, secția a V-a civilă în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a declarat recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 18 noiembrie 2020.

Intimata pârâtă a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de reclamantă, față de prevederile legilor nr. 10/2001 și nr. 165/2013.

Recurenta reclamantă a depus la 6 august 2020 renunțare la recurs, ulterior la data de 12 octombrie 2020 a depus renunțare la cererea de renunțare la recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În speță, cererea de chemare în judecată își are izvorul în dispozițiile Legii nr. 165/2013, astfel cum s-a reținut și în cuprinsul încheierii din 6 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ si fiscal, prin care s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a IV-a civile a Tribunalului București.

Conform dispozițiilor art. 35 alin. (1) - (4) din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 §i 34 pot fi atacate de persoana care se considera îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea investita de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 si 34, persoana care se considera îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Având în vedere textele legale anterior menționate, reiese că decizia civilă nr. 329A din 25 mai 2020 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie este definitivă, considerent pentru care nu este supusă prin lege căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că hotărârea judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afara de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constitute dispunând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de cele ce preced, având în vedere că decizia recurată este definitivă, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 329A din 25 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2021.