ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2241/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 23 iulie 2020, sub nr. x/2020, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 329A din 25 mai 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-contestatoarea A., împotriva sentinței civile nr. 219 din 06 februarie 2019 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1441 din 27 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 329A din 25 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

I.1. Încheierea și decizia pronunțate de Curtea de Apel București:

Prin încheierea de ședință din 07 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de petenta A..

Prin decizia civilă nr. 1923 A din 16 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 1441 A din 27 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii de ședință din 07 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs petenta A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 februarie 2023, sub nr. x/2022/a4, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care prin rezoluția din 06 martie 2023, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-petentă a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecința casării și a deciziei nr. 1923 din 16 decembrie 2022 și trimiterii cauzei spre rejudecare curții de apel, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 4, 5, 6 și 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, raportându-se la conținutul cererii de recuzare, la cel al încheierii atacate, precum și la incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., a arătat că instanța a menționat corect temeiul legal invocat, respectiv art. 41 și art. 42 alin. (1) pct. 1 și art. 13 C. proc. civ., însă nu a aplicat decizia nr. 24 din 19 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, la care a făcut referire în cererea de recuzare, ce se impunea cu autoritate de lucru judecat, ci a avut în vedere o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care nu prezintă relevanță în cauză.

În ceea ce privește neincidența art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța nu a ținut cont de paragrafele 87 și 89 din decizia invocată, în sensul în care dosarul nr. x/2022 și dosarul, în care s-a soluționat contestația în anulare formulată împotriva hotărârii pronunțate în apel, privesc același litigiu și nu litigii diferite, cum în mod eronat a apreciat curtea de apel.

În ceea ce privește neincidența art. 41 alin. (1) C. proc. civ., instanța nu a ținut cont de paragrafele 83, 101 și 115 din decizia invocată, precum și de art. 179 C. proc. civ., în motivarea respingerii acestui caz de incompatibilitate absolută, întrucât a avut în vedere aspectul evaluării directe a hotărârii din apel de către doamna judecător B., însă decizia nr. 24 din 19 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, include și evaluarea indirectă a propriilor hotărâri.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut nemotivarea încheierii atacate sub aspectul respingerii incidenței art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., în condițiile în care norma legală a lăsat la aprecierea magistratului învestit cu soluționarea cererii de recuzare posibilitatea de a stabili elemente care nasc îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Or, art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. nu poate fi interpretat în sensul în care această dispoziție exclude din sfera elementelor întemeiate ce nasc îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului faptul ca acesta nu a respectat dreptul la apărare, precum și principiul contradictorialității în alt stadiu procesual al aceluiași litigiu; acest text de lege poate stabili cu certitudine faptul că situațiile în care judecătorul nu asigură părților din proces respectarea principiului contradictorialității reprezintă elemente ce înlătură prezumția de imparțialitate.

În plus, nu poate fi considerată "lege" decât o normă enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.

Contrar celor reținute de instanță în motivarea încheierii recurate, în cererea de recuzare, contestatoarea nu a solicitat studiul de legalitate al unor acte procedurale, prin cercetarea legalității se presupune implicit și posibilitatea de reparare a erorilor, ceea ce nu este cazul în speță, ci constatarea nerespectării unor norme de procedură ce conduce la imparțialitate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, comițând exces de putere atunci când nu se pronunță asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a menționat că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare nu a desăvârșit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, împrejurare de natură a determina casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, în limitele cadrului procesual cu care a fost învestit prin cererea de recuzare, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., pe de o parte, judecătorul trebuie să dea dovadă de stăruință pentru a afla adevărul în cauză, iar, pe de altă parte, îi recunoaște acestuia un drept de apreciere, putând admite sau respinge solicitările părții în raport de teza probatorie propusă.

Respectarea acestor dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie și obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ținând cont că dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în cauză, completul inițial învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2022, format din doamnele judecător C. și B., este identic cu cel care a pronunțat hotărârea nr. 1923/16.12.2022, neobservându-se, sub acest aspect, o încălcare a principiului continuității.

Sub acest aspect, a arătat că cererea de recuzare a fost soluționată de un complet format din doamnele judecător D. și E., iar în compunerea acestuia nu putea intra judecătorul recuzat B., potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că doamna judecător C. nu a făcut parte din compunerea completului învestit cu cererea de revizuire este pe deplin justificată de admiterea cererii de abținere a acesteia în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., iar soluționarea cauzei de același judecător, prin hotărârea nr. 1923/2022, este nelegală.

Cu referire la judecarea cererii de abținere a doamnei judecător C. și a cererii de recuzare a doamnei judecător B., a arătat că normele care reglementează compunerea sau constituirea instanței sunt norme de organizare judiciară, imperative.

Legiuitorul nu a urmărit ca declarațiile de abținere sau cererile de recuzare să fie repartizate aleatoriu, ci ca stabilirea modalității de compunere a completului învestit cu soluționarea cererii de recuzare să se realizeze prin norme cu caracter regulamentar, împrejurare ce impune respectarea art. 110 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Or, la data de 05 septembrie 2022, când s-a admis cererea de abținere a doamnei judecător C., din compunerea completului învestit cu această cerere trebuia să facă parte doamna judecător B. (încă nerecuzată) și un alt judecător, care ar fi realizat întregirea completului, potrivit alin. (7) al art. 110 din Regulament.

A precizat că ambele incidente procedurale au fost soluționate, potrivit art. 110 alin. (4), (5), (7) și (9) din Regulament, cu participarea aceluiași judecător în calitate de președinte a completului de judecată, doamna D., iar desemnarea doamnei judecător E. în locul doamnei judecător F., să soluționeze cererea de recuzare, s-a produs cu încălcarea art. 110 alin. (1) din Regulament, în contextul în care cererile de abținere și de recuzare nu au survenit în aceeași zi, iar judecarea cererii de recuzare nu a mai avut loc la data de 05 septembrie 2022, datorită soluționării declarației de abținere a doamnei judecător C. primită la data de 02 septembrie 2022.

În concluzie, prezența doamnei judecător E. în constituirea completului de judecată ce a soluționat cererea de recuzare nu este consecința aplicării dispozițiilor art. 110 din Regulament, ce derogă de la alegerea în mod aleator a unui complet, ci a nerespectării termenelor de rezolvare a acestor incidente procedurale și a aplicării arbitrare a dispozițiilor legale evocate.

Totodată, a arătat că doamna judecător E. a participat la judecarea apelului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, ceea ce atrage incompatibilitatea absolută, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., astfel că participarea acesteia la judecarea cererii de recuzare nu poate fi justificată în raport de art. 110 alin. (1) din Regulament.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta a susținut că, la data de 05 septembrie 2022, judecarea cererii de recuzare trebuia să se facă de către doamnele judecători D. și F., însă abținerea doamnei judecător C. a determinat o schimbare a termenului de judecare a cererii menționate.

A precizat că instanța care a pronunțat încheierea recurată nu a respectat dispozițiile art. 6 C. proc. civ., întrucât cererea de recuzare nu s-a judecat de îndată, cum prevede legea, deși a fost înregistrată înaintea vacanței judecătorești.

A reiterat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul în care completul a fost constituit cu nerespectarea legii, fiind alcătuit din judecători imparțiali, pricinuind-se părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite cu neobservarea formelor legale, iar, în speță, această cerință a fost îndeplinită, întrucât după soluționarea incidentelor procedurale potrivit art. 110, nu s-a alcătuit un nou complet al dosarului de fond impus de incompatibilitatea doamnei judecător C., care a nesocotit dispozițiile art. 41 și art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de a se retrage de la soluționarea cauzei în urma admiterii abținerii.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. a arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când a reglementat o procedură de soluționare a incidentului procedural cu efect în declararea unui judecător (d-na C.) ca incompatibil și, care, în final, a participat la pronunțarea și redactarea hotărârii.

Prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că hotărârea atacată nu este motivată sub aspectul respingerii incidenței art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. sau cuprinde motive străine de natura cauzei, cu ignorarea elementelor de fapt menționate de către recurentă în cererea de recuzare.

Față de modul de soluționare a cererii de recuzare, recurenta a apreciat că, în cauză, există indicii de rea-credință și lipsă de imparțialitate din partea judecătorilor completului învestit cu soluționarea cauzei, fiind deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare; încheierea de respingere a cererii de recuzare este nelegală, neîntemeiată și abuzivă, deoarece este dată cu încălcarea legii.

Astfel, prin soluția dată cererii de recuzare, s-au încălcat dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., iar împrejurarea că la soluționarea contestației în anulare împotriva apelului, completul de judecată a fost chemat să răspundă în prezentul litigiu unor aspecte analizate anterior de un membru al completului de judecată și asupra cărora magistratul recuzat a făcut aprecieri în cuprinsul hotărârii menționate anterior, conferă indicii temeinice care susțin îndoielile recurentei-reclamantei privind lipsa imparțialității judecătorului recuzat.

În condițiile în care cerința existenței unei instanțe independente și imparțiale constituie o garanție pentru înfăptuirea actului de justiție, respingerea greșită, prin încheierea atacată, a cererii de recuzare a unuia dintre membrii completului de judecat, i-a cauzat recurentei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârilor recurate, raportat la dispozițiile art. 179 alin. (3) C. proc. civ., decizia recurată fiind pronunțată de un complet în compunerea căruia se regăsea un magistrat aflat într-o situație de incompatibilitate.

La data de 01 martie 2023, prin poștă electronică, recurenta-petentă a depus precizări, prin care a arătat că recursului declarat în cauză nu i se aplică procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 29 iunie 2018, sub incidența Legii nr. 554/2004, însă acesta, reținând incidența Legilor nr. 10/2001 și nr. 165/2013, și-a declinat competența secției a V-a civilă a aceleiași instanțe, formându-se dosarul asociat nr. x/2018, cu prim termen de judecată la data de 06 februarie 2019, făcând trimitere la art. 192, art. 199, art. 27 din C. proc. civ. și la legea aplicabilă la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată la prima instanță, câdn a primit dată certă.

În această privință, a susținut că nu există temei legal prin care legea veche ar putea să înlocuiască legea în vigoare la momentul pronunțării unei hotărâri, noul C. proc. civ. nu reglementează legea aplicabilă hotărârilor în situația declinării de competență, iar normele de tehnică legislativă aplicabile noului Cod de procediră civilă permit aplicarea acestuia din urmă în varianta 2022, în care procedura de filtru este abrogată, fără a putea ultraactiva legea veche (22 decembrie 2018).

La data de 14 martie 2023, a fost înregistrată cererea formulată de recurenta-petentă, prin care a solicitat suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și alin. (3) C. proc. civ., care formează obiectului dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă cu termen de judecată la data de 03 aprilie 2023, fiind îndreptată împotriva hotărârii civile nr. 1923/2022 pronunțate în dosarul nr. x/2022.

În susținerea cererii a arătat că anularea hotărârii anterior menționate face inaplicabile dispozițiile art. 53 alin. (1) și (3) C. proc. civ., având drept consecință inadmisibilitatea recursului în cazul admiterii contestației în anulare, iar în cazul respingerii căii de atac, prezenta cauză va putea fi repusă pe rol, nuanțând faptul că obiectul celor două cauze, deși diferit, se află în interdependență.

Chiar dacă recursul împotriva recuzării a fost introdus la 5 zile de la comunicarea hotărârii contestate, încă nu s-a finalizat raportul de filtru și nu există un prim termen, făcând trimitere la intervenția chirurgicală suferită în septembrie 2022 ce justifică celeritatea cererii formulate.

A mai menționat că dacă recursul s-ar judeca primul, efectul ar putea fi casarea încheierii, prin care s-a respins recuzarea, și trimiterea cauzei spre rejudecare, contestația în anulare păstrându-și obiectul - hotărârea civilă nr. 1923/2022.

A anexat cererii: extras de pe portalul Curții de Apel București cu privire la dosarul nr. x/2023, cu termen de judecată la data de 03 aprilie 2023, în copie conformă cu originalul: contestația în anulare, raport medical eliberat de G., note scrise.

Prin cererea depusă la data de 18 martie 2023, prin poștă electronică, recurenta-petentă a reiterat cererea de suspendare a judecății recursului, având în vedere termenul stabilit la data de 03 aprilie 2023 pentru soluționarea contestației în anulare formulate în cauză.

Totodată, și-a exprimat acordul pentru ca recursul să fie soluționat în complet de filtru, potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a depus întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, la data de 12 mai 2023, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, la data de 19 mai 2023 și, respectiv, la data de 22 mai 2023, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar.

Prin punctul de vedere depus la raport, la data de 22 mai 2023, recurenta-petentă a arătat că este de acord cu concluziile raportului și că cererea de suspendare a judecății prezentului recurs nu mai este de actualitate, întrucât dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București a fost soluționat.

Cu referire la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., recurenta a menționat că, în judecarea unei cereri de recuzare, nu exista derogări de la dispozițiile art. 110 din Regulament, făcând trimitere la paragrafele 90-101 ale deciziei nr. 14/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, aplicabile speței, iar doamnele judecător D. și E. nu au alcătuit un complet pentru judecarea cererii de recuzare, potrivit legii, înlăturând consecințele juridice ale încheierii, prin care s-a admis cererea de abținere a doamnei judecător C., cauza fiind în stare de suspendare de drept și numai un nou judecător putea încuviința judecarea recuzării, care fusese amânată datorită cererii de abținere.

A mai menționat că a fost ignorat caracterul erga omnes al considerentelor decisive ale deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca acte jurisdicționale, în evaluarea incidenței art. 41 și art. 42 C. proc. civ.

Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. a susținut că doamna judecător B., deși a declarat că se abține de la judecarea cauzei, a fixat un prim termen de judecată în dosarul nr. x/2022, aspect care reiese din aplicația Ecris, iar instanța, care a soluționat cererea de recuzare, nu a avut în vedere că, în legătură cu această împrejurare, nu au fost respectate unele dispoziții procedurale, sugerând că recurenta a pus în evidență la modul abstract, indepedent de vreo vătămare, anumite aspecte legale.

A precizat că doamna judecător E. ar fi putut să participe la judecarea recuzării numai dacă, înainte de desemnarea în completul de recuzare, ar fi fost membru cu drepturi depline în completul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2022, însă această ipoteză nu se regăsește în speță, câtă vreme acest judecător nu a mai figurat în compunerea completului, care a judecat dosarul menționat, și nici nu putea să fie membru, întrucât se afla în situația de incompatibilitate absolută determinată de soluționarea apelului.

Numai calitatea de membru de pe lista de permanență i-ar fi dat dreptul să judece recuzarea și aceasta numai cu condiția obligatorie ca completul dosarului de fond să fi fost deja întregit cu alt nou judecător, care să pună cauza pe rol, suspendarea legală fiind impusă de admiterea cererii de abținere a doamnei judecător C..

Or, doamnele judecător D. și E. nu se află în situația reglementată de art. 110 alin. (1) și (4) din Regulament.

A invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ. și a arătat că, în raport de art. 110 alin. (4) din Regulament, completul de recuzare trebuia să fie compus din doamna judecător C. și unul din judecătorii de pe lista de permanență din 28 iunie 2022 (doamna judecător D.), însă doamnele judecător D. și E. nu au făcut parte din alcătuirea completului de judecată al dosarului nr. x/2022

Prin prisma considerentelor decisive ale deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție relativ la incidența art. 41 alin. (1), chiar și o evaluare indirectă a hotărârii definitive, deja, pronunțate poate atrage incompatibilitatea absolută.

La data de 29 mai 2023, intimata Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus punct de vedere la raport, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului promovat înpotriva deciziei civile nr. 329A din 25 mai 2020, în raport de art. 457 alin. (1)-(4) C. proc. civ., arătând că nu pot fi atacate cu apel hotărârile pronunțate în ultimă instanță, chiar dacă în hotărâre s-a arătat că au fost pronunțate în primă instanță, iar decizia atacată a fost pronunțată în baza Legii nr. 165/2013.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 C. proc. civ., prin rezoluția din 06 iunie 2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 19 septembrie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii de ședință din 07 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțate în dosarul nr. x/2022.

Prin încheierea de ședință din 19 septembrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul, fixând termen de judecată la data de 21 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, contrar susținerilor intimatului, Înalta Curte a apreciat că aceasta nu este incidentă în speță, având în vedere cele reținute cu privire la acest aspect în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, precum și prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, este necesar a se preciza că punctul de vedere depus de recurentă, la data de 22 mai 2023, la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, conține unele argumente suplimentare față de cererea de recurs inițială relativ la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 4, 5, 6 și 7 C. proc. civ., astfel că, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi luate în considerare în analiza legalității încheierii atacate, doar acele susțineri ce își găsesc corespondent în conținutul criticilor deduse judecății prin cererea de recurs inițială.

Recurenta a pretins nelegalitatea încheierii recurate, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., susținând, pe de o parte, că instanța nu a ținut cont de paragrafele 83, 101 și 115 din decizia nr. 24 din 19 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în ceea ce privește incidența art. 41 alin. (1) C. proc. civ. sub aspectul evaluării indirecte a propriilor hotărâri de către judecătorul chemat să soluționeze contestația în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2022, iar pe de altă parte că, în evaluarea incidenței art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța anterioară nu a avut în vedere paragrafele 87 și 89 ale aceleiași decizii, în sensul în care dosarul nr. x/2022 și cel în care s-a soluționat contestația în anulare formulată împotriva hotărârii pronunțate în apel vizează același litigiu.

Totodată, a precizat că decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată în motivarea încheierii recurate, nu prezintă relevanță în cauză.

Înalta Curte reține că motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. privește situația când, prin hotărârea recurată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Dispozițiile art. 431 C. proc. civ. prevăd în mod expres că excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată oricând, chiar înaintea instanței de recurs.

Conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ., pentru a putea fi reținută această excepție, trebuie întrunite cumulativ 3 condiții esențiale: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți între cele două acțiuni. În plus, una din cele două acțiuni trebuie să fi fost soluționată anterior printr-o hotărâre, potrivit art. 430 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Pentru a atinge finalitatea procesuală de a apăra incontestabilitatea și obligativitatea jurisdicției definitive, autoritatea de lucru judecat intervine ori de câte ori se tinde a se deduce judecății aceeași pretenție, între aceleași părți, indiferent de calitatea în care acestea apar.

Înalta Curte observă, în primul rând, că recurenta nu a indicat vreo astfel de hotărâre pronunțată într-o cauză raportat la care în procesul pendinte să se poată reține tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 C. proc. civ., iar decizia nr. 24 din 19 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 144 din 11 februarie 2021, nu a tranșat un litigiu, ci este rezultatul aplicării prevederilor art. 519 și urm. din C. proc. civ., referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu care a fost sesizată, asemenea dispoziții instituind un mecanism legal menit să preîntâmpine apariția unei practici neunitare în aplicarea și interpretarea legii de către instanțele judecătorești.

În al doilea rând, așa cum rezultă din considerentele deciziei amintite, necesitatea sesizării instanței supreme a fost determinată de punctul de vedere neunitar al instanțelor de judecată în ceea ce privește interpretarea și aplicarea prevederilor art. 41 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., respectiv a aceleiași norme legale coroborate cu art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în ipoteza în care hotărârea atacată într-o contestație în anulare sau revizuire nu a fost pronunțată de către judecătorul care formulează cerere de abținere sau este recuzat în temeiul normelor legale indicate, dar prin care s-a soluționat o altă cale extraordinară de atac (contestație în anulare, revizuire, recurs) declarată împotriva unei hotărâri pronunțate de un complet din care a făcut parte acesta (în fond, apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire).

Prin această decizie, Înalta Curte, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a statuat că:

"În cazul în care judecătorul este învestit să judece o cale extraordinară de atac de retractare împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac de retractare exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel sau recurs, nu sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., dacă din circumstanțele particulare ale litigiului reiese în mod evident că acesta nu este pus în situația de a-și evalua, direct sau indirect, propria hotărâre.

În temeiul art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul care a pronunțat decizia din apel este incompatibil absolut să soluționeze cererea de revizuire sau contestația în anulare exercitată împotriva deciziei date în recursul declarat împotriva deciziei sale din apel."

Așadar, eventuala nesocotire a puterii obligatorii a hotărârii judecătorești pronunțate cu ocazia dezlegării unor chestiuni de drept, reglementată de dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., nu se circumscrie motivului de recurs analizat, ci a celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât în această situație se ridică, în final, problema nerespectării unor dispoziții legale, deci o problemă de legalitate, cu consecința incidenței nulității actului de procedură întocmit, în concordanță cu dispozițiile art. 179 C. proc. civ., nu de nerespectare a autorității de lucru judecat.

Cum nu s-a invocat și nu se poate reține încălcarea autorității de lucru judecat a vreunei hotărâri judecătorești pronunțată într-o cerere având aceleași părți, obiect și cauză cu cea pendinte, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.

Soluționarea unei cereri de recuzare presupune în mod necesar verificarea conduitei procesuale a judecătorului recuzat, întrucât instanța învestită este chemată să verifice aspectele criticate de parte, pentru a stabili dacă administrarea cauzei de judecătorul recuzat conturează indicii privind încălcarea obligației de imparțialitate.

Or, în evaluarea imparțialității judecătorului vizat de cererea de recuzare, prezintă importanță principiile consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de imparțialitate enunțată de instanța europeană fiind examinată prin referire la cele două fațete ale acestui concept: aspectul subiectiv, care se referă la convingerea personală a judecătorului și din perspectiva căruia imparțialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, și aspectul obiectiv, care vizează modul în care imparțialitatea judecătorului este percepută din exterior de un observator rezonabil și avizat (persoană informată și de bună-credință) (a se vedea cauzele Kyprianou împotriva Ciprului și Piersack împotriva Belgiei).

Sintagma "aceeași pricină", contrar susținerilor recurentei, trebuie interpretată ca desemnând cauza/cererea introductivă de instanță în cadrul căreia are loc judecata, pronunțarea hotărârii și exercitarea căilor de atac ordinare și extraordinare împotriva acesteia, și nu întregul proces, până la epuizarea căilor de atac, inclusiv a celor extraordinare.

Referitor la încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta vizează incompatibilitatea judecătorului care și-a exprimat opinia în legătură cu soluțiile ce pot fi pronunțate în pricina concretă pe care o judecă.

Desigur că normele care reglementează cazurile de incompatibilitate absolută sunt de ordine publică, de organizare judiciară, referitoare la compunerea instanței, însă sunt de strictă interpretare și aplicare, motiv pentru care nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații invocate de parte.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că sintagma "și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece" conținută în textul legal nu poate fi înțeleasă decât în sensul că are în vedere situația - și numai această situație - în care, anterior momentului prevăzut de lege (art. 402 C. proc. civ.) pentru pronunțarea hotărârii, judecătorul cauzei își face cunoscută, într-o manieră îndeajuns de clară, părerea cu privire la soluția ce trebuie dată sau care ar urma să fie dată în respectivul proces.

Antepronunțarea pe care textul legal o are în vedere vizează, însă, exclusiv procesul în curs de judecată, opinia judecătorului trebuind exprimată în legătură cu acesta. Prin urmare, condiția legală în discuție nu poate fi considerată realizată atunci când judecătorul a soluționat anterior un alt proces, privitor la chestiuni juridice chiar aflate în legătură cu procesul în curs și care, prin raportare la soluția dată în respectivul proces, ar putea influenta soluția din procesul pendinte, câtă vreme acestea nu conțin dezlegări directe, în totul anticipatorii, cu privire la însăși soluția ce trebuie sau care ar urma să fie pronunțată în actualul proces.

Or, în legătură cu cererea de recuzare formulată de recurentă exigențele legale sus-arătate nu sunt satisfăcute, în condițiile în care doamna judecător B. a făcut parte din completul de judecată care, prin decizia civilă nr. 839A/24.07.2020, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 329A/25.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, ultima pronunțată de instanța de apel în cadrul unui litigiu având ca obiect contestație împotriva deciziei de compensare prin puncte emisă în condițiile Legii nr. 165/2013 de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentă, pe considerentul că prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a formulat calea extraordinară de atac, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, erau aplicabile exclusiv deciziilor pronunțate în recurs, însă contestația în anulare a fost promovată împotriva unei decizii date în apel care, potrivit dispozițiilor legale, nu poate fi atacată cu recurs.

În prezenta cauză, doamna judecător este chemată să se pronunțe cu privire la contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 1441A/27.10.2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020 de către un complet de judecată în care nu a figurat judecătorul recuzat și a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 329A/25.05.2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă pronunțată în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că "un caz de extra și minus petita este exclus prin ipoteză, întrucât, atunci când instanța a respins integral calea de atac cu care a fost învestită, concluzia logică este că nu mai există nici un capăt de cerere nesoluționat și nici nu este cu putință să se fi dat altceva decât s-a cerut."

Câtă vreme căile extraordinare de atac sunt exercitate pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, pronunțarea de soluții în cauze cu aceleași părți, dar cu obiect diferit și obținerea de soluții defavorabile recurentei nu constituie elemente care să răstoarne prezumția de imparțialitate a judecătorului învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împrejurarea că recurenta este nemulțumită de modul în care completul de judecată, din care a făcut parte și judecătorul recuzat prin prezenta cerere, a dezlegat, în cadrul dosarului anterior, chestiunea interpretării dispozițiilor art. 502 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. sub aspectul aplicării în timp a legii de procedură civilă, aceeași problemă de drept ca aceea din speță putând să apară și în cazul contestației în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu justifică suspiciunea acesteia cu privire la lipsa de imparțialitate reclamată și nu poate conduce la concluzia că el trebuie înlăturat de la judecarea cauzei, dat fiind că aspectele ce se impun a fi verificate în cadrul ultimei contestații în anulare sunt distincte de cele asupra cărora s-a pronunțat anterior.

Drept urmare, Înalta Curte constată că, din perspectiva cerințelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., încheierea recurată este la adăpost de orice critică.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut, pe de o parte, că motivarea încheierii atacate nu cuprinde argumente relativ la respingerea incidenței art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., iar pe de altă parte, că aceasta cuprinde considerente străine de natura cauzei, cu ignorarea elementelor de fapt menționate de către parte în cererea de recuzare.

În condițiile în care există indicii de rea-credință și lipsă de imparțialitate din partea judecătorilor completului învestit cu soluționarea cauzei, încheierea de respingere a cererii de recuzare este nelegală, fiind dată cu încălcarea legii.

Împrejurarea că la soluționarea contestației în anulare împotriva apelului, completul de judecată a fost chemat să răspundă în prezentul litigiu unor aspecte analizate anterior de un membru al completului de judecată și asupra cărora magistratul recuzat a făcut aprecieri în cuprinsul hotărârii menționate anterior, conferă indicii temeinice care susțin îndoielile recurentei privind lipsa imparțialității judecătorului recuzat.

Câtă vreme cerința existenței unei instanțe independente și imparțiale constituie o garanție pentru înfăptuirea actului de justiție, respingerea greșită, prin încheierea atacată, a cererii de recuzare a unuia dintre membrii completului de judecat, i-a cauzat recurentei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârilor recurate, raportat la dispozițiile art. 179 alin. (3) C. proc. civ., decizia recurată fiind pronunțată de un complet în compunerea căruia se regăsea un magistrat aflat într-o situație de incompatibilitate.

Înalta Curte amintește faptul că eventuala nemulțumire a recurentei cu privire la dispozițiile completului de judecată inițial învestit sau la modul de soluționare a cauzei poate face obiectul unor critici formulate în cadrul căilor de atac reglementate de lege împotriva deciziei civile nr. 1923 din 16 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, recuzarea nereprezentând o cale de atac susceptibilă a permite verificarea legalității și/sau a temeiniciei măsurilor dispuse de instanța recuzată, cu atât mai puțin în cadrul prezentului recurs ce vizează soluția dată cererii de recuzare formulate de petentă.

Cât privește pretinsa nemotivare a hotărârii recurate din perspectiva argumentelor invocate de recurentă, Înalta Curte nu reține existența unor vicii de motivare a soluției adoptate sub aspectul neincidenței cazului de incompatibilitate relativă prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Astfel, încheierea recurată satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de parte și prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părții și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale pretins aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Din parcurgerea considerentelor încheierii atacate rezultă că instanța, ce a respins cererea de recuzare, a procedat la o analiză efectivă a susținerilor recurentei și a înlăturat, argumentat, motivele aduse de către aceasta în susținerea solicitării sale de admitere a cererii de recuzare, cu trimitere la dispozițiile legale a căror incidență a fost invocată în cauză, precum și la problema de drept ce a făcut obiectul analizei în cadrul contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 329A/25.05.2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, reținându-se că motivul de casare analizat nu are în vedere regăsirea literală în conținutul hotărârii a tuturor susținerilor prin care recurentul a înțeles să convingă instanța de judecată.

În aceste condiții, împrejurarea că instanța nu a răspuns fiecărei susțineri formulate de recurentă circumscrisă incidenței motivului de incompatibilitate relativă reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. sau a grupat și a structurat aceste susțineri în funcție de raționamentul dedus din interpretarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., răspunzându-le prin considerente comune, nu echivalează cu nemotivarea încheierii atacate.

Motivarea clară și accesibilă a primei instanțe răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

În ceea ce privește ipoteza normativă - hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la același caz de incompatibilitate, recurenta era ținută să indice instanței de recurs și să dezvolte atare ipoteză de casare, prin critici concrete, din care să reiasă considerentele străine de natura pricinii, prin raportare la elementele de fapt luate ca reper în susținerea incidentului procedural, însă un astfel de raționament judiciar nu se regăsește în cadrul criticilor circumscrise cazului de casare invocat.

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează incursiunea autorității judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

În legătură cu acest motiv de casare recurenta a invocat, în esență, faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii ori a reglementat o procedura de soluționare a incidentului procedural cu efect în declararea unui judecător (d-na C.) ca incompatibil și, care, în final, a participat la pronunțarea și redactarea hotărârii în dosarul nr. x/2022.

Prin raportare la conținutul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele acesteia nu vizează, în realitate, o presupusă ingerință a autorității judecătorești în sfera celorlalte puteri ale statului, ci au ca obiect exclusiv chestiuni legate de modalitatea de apreciere a probelor și nelegalitatea completului de judecată, care a pronunțat hotărârea finală, însă aceste aspecte pot fi cercetate numai într-o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate în cauză, iar nu în calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare.

În recursul împotriva unei astfel de încheieri pot fi criticate doar aspecte ce țin de modul de soluționare a cererii de recuzare și prin raportare doar la motivele de recuzare invocate prin cererea inițială.

Reiterând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a pretins, de data aceasta, o încălcare a dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în sensul în care instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare nu a desăvârșit cercetarea judecătorească, câtă vreme judecătorul nu a dat dovadă de stăruință pentru aflarea adevărului în cauză și nici nu a apreciat asupra solicitării părții în raport de teza probatorie propusă, în sensul admiterii sau respingerii acesteia, în limitele cadrului procesual trasat prin cererea de recuzare.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu poate fi reținut, întrucât într-o corectă aplicare a legii, aprecierea probelor și a situației de fapt de care a înțeles să se prevaleze recurenta relativ la cazurile de incompatibilitate a judecătorului recuzat constituie aspecte ce dau conținut însăși activității de judecată desfășurată de instanță, în limitele atribuțiilor sale legale, însă reevaluarea acestora depășesc prezentul cadru procesual limitat la verificarea legalității încheierii de respingere a cererii de recuzare.

De asemenea, nu reprezintă motiv de nelegalitate ce poate fi dedus judecății prezentului recurs nici critica prin care se invocă, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., încălcarea principiului continuității completului de judecată, care a pronunțat decizia civilă nr. 1923/2022, întrucât această nemulțumire a recurentei nu vizează alcătuirea instanței ce a soluționat cererea de recuzare ori raționamentul adoptat de aceasta în analizarea cererii de recuzare.

În schimb, este nefondată critica, prin care recurenta a invocat nelegalitatea încheierii atacate sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 110 alin. (1), (2) și (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești în ceea ce privește alcătuirea completului de judecată care a soluționat cererea de recuzare.

Componența completului învestit cu cererea de recuzare este expres stabilită de art. 50 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că:

"abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține."

Potrivit art. 110 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 970 din 28 decembrie 2015, în vigoare la data formulării cererii de recuzare, "(4) În situația în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliți prin planificarea de permanență, pe materii, realizată cel puțin trimestrial . (5) În cazul în care după soluționarea incidentelor procedurale conform alin. (4), se constată incompatibilitatea unuia sau unora dintre membrii completului de judecată, întregirea completului se realizează prin participarea judecătorului sau judecătorilor înscriși în lista de permanență după judecătorul sau judecătorii care au participat la soluționarea incidentului procedural".

Conform alin. (7) și (9) ale aceluiași articol, "(7) Planificarea de permanență se face pentru fiecare zi. Incidentele procedurale se soluționează, de regulă, în ziua în care au fost invocate. Întregirea completului se face cu judecătorul sau judecătorii din planificarea de permanență din ziua în care acestea au fost invocate. (9) În cazul existenței, într-o singură zi, a mai multor incidente procedurale sau a situațiilor de absență a membrilor completului de judecată, soluționarea acestora se face, prin rotație, de judecătorii aflați pe planificarea de permanență din acea dată, în ordinea înregistrării."

Din această perspectivă, verificând actele dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată că, prin încheierile de ședință din 14 iunie 2022 și 05 septembrie 2022, a fost respinsă cererea de abținere a doamnei judecător B. și admisă cererea de abținere a doamnei judecător C. în ceea ce privește cererea de recuzare a doamnei judecător B., încheieri care nu sunt supuse niciunei căi de atac, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (2) C. proc. civ.

În compunerea completului, care a soluționat prima cerere de abținere, a figurat doamna judecător C. alături de doamna judecător H., ultima desemnată, conform art. 110 alin. (4), (7) și (9) din ROIIJ, prin rezoluția din 09 iunie 2022, iar la soluționarea celei de a doua cereri de abținere au participat doamnele judecător D. și F., ultima desemnată prin rezoluția din 02 septembrie 2022, conform art. 110 alin. (4), (7) și (9) din ROIIJ .

Cererea de recuzare formulată la data de 28 iunie 2022 a fost soluționată de către completul constituit din doamnele judecător D. și E., desemnate, prin rezoluțiile din 26 august 2022 și, respectiv, din 05 septembrie 2022, conform art. 110 alin. (5), (7) și (9) din ROIIJ .

În consecință, față de situația evidențiată anterior, modificările intervenite în componența completului care a soluționat cererea de recuzare, au avut ca temei întregirea completului inițial învestit cu soluționarea cauzei cu doamna judecător D., în contextul formulării cererii de recuzare a doamnei judecător B., și, ulterior, respingerea, respectiv admiterea unor cereri de abținere, aceste înlocuiri fiind prevăzute de dispozițiile legale și regulamentare.

Înalta Curte reține caracterul nefondat și al criticii ce reclamă nelegala compunere a completului de judecată, prin prisma motivului de incompatibilitate abso