ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1420/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1420/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 23 mai 2024
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin decizia civilă nr. 225R/11.11.2021 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă și a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 39R/19.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, formulată de revizuentul A..
Prin decizia civilă nr. 914 din 10.02.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul A., ca inadmisibilă, a respins cererea de suspendare a judecării prezentei cauze ca fiind rămasă fără obiect și a respinge recursul formulat de recurentul-revizuent A., împotriva deciziei civile nr. 225R/11.11.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibil.
Prin decizia civilă nr. 14R din 12 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins cererea de completare și lămurire a deciziei civile nr. 914/10.02.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de recurentul-contestator A., ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 160R din 17 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 914/17.11.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 14 din 12 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de completare și lămurire a deciziei civile nr. 914/10.02.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie formulată de recurentul-contestator A. ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 331 din 31 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 14 din 12 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Prin decizia civilă nr. 658 din 14 septembrie 2023, Curtea de București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția nulității cererii și a constat nulă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 331 din 31 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.
Împotriva acestei decizii civile, revizuentul A. a formulat recurs, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 28 noiembrie 2023, fiind repartizată aleatoriu completului nr. 4.
Prin rezoluția administrativă din 06 decembrie. 2023, s-a dispus emiterea unei adrese către contestator, cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării căii de atac ca netimbrată. Adresa a fost comunicată contestatorului la 08 decembrie 2023, potrivit dovezii aflate la fila x.
Întrucât contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, la termenul din 23 mai 2024, Înalta Curte a invocat excepția netimbrării.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursul ca netimbrat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță, iar, conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Totodată, la art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ. se prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.
În prezenta cauză, se constată că, până la termenul fixat la 23 mai 2024, recurentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, încălcând dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.
Se reține că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 21 din Constituția României garantează dreptul de acces la justiție, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiție și a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanțelor cazului, solvabilitatea solicitantului și faza procedurii sunt factori de care trebuie ținut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până în punctul în care s-a atins chiar esența lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60).
Privite lucrurile din această perspectivă, se constată că, în prezenta cauză, taxa judiciară de timbru, fixată prin rezoluția administrativă, are un cuantum redus (100 RON), recurentul a avut posibilitatea legală de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și/sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar, iar calea de atac extraordinară este formulată împotriva unei decizii prin care s-a anulat, pentru lipsa semnăturii, contestația în anulare formulată împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire a unei decizii prin care a fost respinsă o cerere de completare și lămurire a unei alte decizii civile. În raport cu aceste elemente, nu se poate reține că, prin anularea recursului, ca netimbrat, s-ar aduce atingere dreptului fundamental de acces la justiție.
Față de aceste considerente, în raport cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 658 din 14 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 658 din 14 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2024.