ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1676/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Prezidențială, suspendarea executării Decretului Președintelui României nr. x/20.07.2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583/21.07.2017, și a efectelor acestuia, având ca obiect eliberarea sa din funcția de judecător ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Prin Decizia nr. 2762 din 2 octombrie 2017, Înalta Curte a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 07.12.2017.

Prin Sentința nr. 132 din 17 ianuarie 2018, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Administrația Prezidențială, a admis excepția lipsei plângerii prealabile și a respins acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 din C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, și suspendarea decretului atacat și a efectelor acestuia.

A susținut recurentul-reclamant, în esență, că decretele Președintelui României sunt acte normative, inferioare legii. Sunt date în executarea legilor și, în consecință, nu pot fi decât acte administrative cu caracter normativ care se circumscriu raporturilor juridice administrative obiective.

În aceste condiții, decretele șefului statului pot fi atacate direct în contenciosul administrativ, fără efectuarea procedurii prealabile. Astfel, pot fi atacat oricând în contenciosul administrativ, acțiunile relative la aceste decrete având un caracter imprescriptibil.

Astfel, având cel mult un dublu caracter, individual dar și normativ, nu mai este necesară procedura prealabilă, decretul respectiv putând fi atacat oricând în justiție.

A mai arătat că nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 pentru că pricina are caracter urgent și pentru că decretele Președintelui României sunt supuse direct contenciosului administrativ.

Intimata-pârâtă Administrația Prezidențială, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția nulității recursului, apreciind că recurentul nu a indicat, nici măcar formal, vreun motiv de nelegalitate și că susținerile sale nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

4.1. Preliminar, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului-reclamant se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare va fi respinsă ca neîntemeiată.

4.2. Obiectul acțiunii îl reprezintă suspendarea executării Decretului Președintelui României nr. x/20.07.2017 prin care reclamantul A. a fost eliberat din funcția de judecător.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Conform art. 14 alin. (1) din aceeași lege, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. (...)."

De asemenea, conform art. 193 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."

Din coroborarea textelor legale precitate, rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiție specială, obligatorie, de exercitare a acțiunii. Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuși dreptul la acțiune în contencios administrativ.

Astfel, înainte de a se adresa instanței competente, persoana care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit, sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ.

Dreptul la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă, sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii.

În raport de actele dosarului, dar și de cele arătate de recurentul-reclamant prin recurs, care, de altfel, a recunoscut lipsa plângerii prealabile, se constată că, în cauză, nu a fost îndeplinită această cerință obligatorie, reclamantul adresându-se direct instanței de judecată cu solicitarea de suspendare a decretului emis de pârâtă.

Sunt lipsite de temei și nu pot fi avute în vedere alegațiile recurentului-reclamant, în sensul că decretele emise de Președintele României pot fi atacate direct în contenciosul administrativ fără efectuarea procedurii prealabile.

Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede expres care sunt acțiunile în cazul cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Astfel, nu există nicio dispoziție specială care să reglementeze contestarea în contencios administrativ a Decretelor Președintelui distinct de procedura de drept comun (cu excepția celor care privesc siguranța națională și raporturile cu Parlamentul, sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ).

În cauză, actul este emis de o autoritate publică în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, având caracter administrativ - anume act cu caracter unilateral individual, și nu normativ cum eronat susține recurentul - în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, neîndeplinirea acesteia este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

4.3. Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care excepția nulității recursului va fi respinsă și recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 132 din 17 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV