ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3607/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pe calea ordonanței președințiale obligarea pârâtului la emiterea unui ordin, cu caracter vremelnic pe toată perioada judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care pârâtul să dispună încetarea suspendării exercitării funcției de executor judecătoresc pentru reclamant, cu indicarea formei de exercitare a profesiei, începând cu data de 27.04.2018; executarea hotărârii date pe calea odonanței președințiale să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen; acordarea cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 912 din 06 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului A..

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs A., fiind criticată sentința atacată, fiind indicate în drept dispozițiile art. 1000 alin. (4) din C. proc. civ. rap.la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 997 și 998 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al recurentului prin aceea că nu a admis cererea de amânare a pronunțării pentru ca acesta să depună concluzii scrise.

Recurentul a arătat că în mod neîntemeiat și nelegal instanța a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială, cu motivarea că în materia contenciosului administrativ nu sunt permise astfel de căi excepționale de procedură.

Recurentul a arătat că există articole publicate în sensul că este admisibilă în contencios administrativ ordonanța președințială și a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune această măsură, respectiv urgența măsurii și vremelnicia.

De asemenea, recurentul a arătat că în ceea ce privește calea de atac în procedura ordonanței președințiale, aceasta este supusă numai apelului.

Recurentul a arătat pe larg situația de fapt din dosarul de cercetare penală, arătând că acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă de către o instanță de judecată care să constate vinovăția acestuia.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat instanței ca pe calea ordonanței președințiale să dispună măsuri grabnice, cu caracter vremelnic, în sensul încetării suspendării exercitării funcției de executor judecătoresc pentru reclamant, cu indicarea formei de exercitare a profesiei, începând cu data de 27.04.2018.

Instanța de primă jurisdicție a respins cererea reclamantului ca inadmisibilă.

Instanța de fond a reținut că în cauza de față reclamantul a solicitat ordonarea unor măsuri provizorii cu privire la un act administrativ, Ordinul nr. 3260/C/10.11.2017 emis de Ministerul Justiției, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a reținut că în situația de fapt dedusă judecății nu-și găsește aplicarea ordonanața președințială și nu pentru că materia contenciosului administrativ ar fi incompatibilă prin definiție cu ordonanța președințială, ci pentru că Legea contenciosului administrativ instituie o procedură specială pentru soluționarea grabnică a unor situații de urgență, reglementând prin dispozițiile art. 14 și 15 cazurile de suspendare a executării actului administrativ.

Analizând motivele de recurs formulate în cauză, instanța de control judiciar constată că recurentul nu a formulat critici reale la adresa argumentelor reținute de instanța de fond, potrivit cărora reclamantul avea la dispoziție cererea de suspendare a ordinului atacat, conform Legii nr. 554/2004.

Recurentul a invocat încălcarea dreptului la apărare, întrucât instanța de fond nu a amânat pronunțarea hotărârii pentru a putea depune concluzii scrise. Înalta Curte reține că acest argument nu reprezintă o încălcare a unor dispoziții legale de către instanța de fond ori o interpretare greșită a acestora. Aceasta pentru că, în conformitate cu prevederile art. 386 alin. (1) din C. proc. civ., amânarea pronunțării soluției este o posibilitate a instanței de judecată în cazuri justificate și nu o obligație a acesteia, rezultând că asupra amânării pronunțării instanța are libertatea de a aprecia dacă se impune sau nu acest lucru.

În ceea ce privește indicarea de către recurent a doctrinei de specialitate, cu referire la articolele publicate, Înalta Curte reține că în dreptul român nu constituie izvor de drept doctrina de specialitate.

În cazul de față, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a solicitat pe calea ordonanei președințiale măsura suspendării unui act administrativ.

Or, legea specială a contenciosului administrativ prevede o procedură de suspendare a actelor administrativ fiscale, care este aplicabilă în această materie, iar instanța de fond în mod corect a constatat că nu este aplicabilă procedura ordonanței președințiale în cazul dedus judecății.

Este adevărat că în materia contenciosului administrativ este posibilă aplicarea acestei proceduri (ordonanța președințială), însă cu condiția să nu fie emis un act administrativ, pentru că numai în cazul neanalizării unui act administrativ poate fi completată legea specială aplicabilă, Legea nr. 554/2004, cu dispozițiile generale din C. proc. civ.

În situația dedusă judecății este emis un act administrativ, iar recurentul urmărește suspendarea executării acestui act, suspendare care nu poate fi dispusă decât în condițiile legii speciale aplicabile, respectiv în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, în raport și de jurisprudența constantă a Înaltei Curți cu privire la suspendarea actelor administrative, instanța de recurs va menține ca legală hotărârea instanței de fond, nefiind identificate motive de casare a acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 912 din 06 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.