ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3416/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 2488/2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis cererea completatoare a sentinței civile nr. 921/12.02.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, formulată de petentul Baroul București în cauza privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Baroul București și a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 800 de RON, reprezentând onorariu avocat.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin încheierea de ședință din data de 24 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2488/09.04.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea dosarului nr. x/2019

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare și trimiterea cauzei pentru continuarea judecării procesului.

Aceasta apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece suspendarea judecății s-a dispus prin încheierea din data de 24.10.2019 de către instanța de judecată, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără ca instanța de fond să pună în discuția părților cererea de amânare formulată de către reclamantă și fără ca aceasta să se pronunțe asupra acestei cereri.

Totodată, reclamanta învederează că suspendarea dispusă în raport de textul de lege anterior citat reprezintă o deturnare de la scopul reglementării art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a se evita o antepronunțare asupra a două excepții de procedură invocate în recursul care au făcut obiectul dosarului nr. x/2019, soluționat prin decizia nr. 963/24.10.2019, în aceeași zi.

1.4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Baroul București a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cererii de perimare formulată cu privire la cererea de recurs ce formează obiectul dosarului nr. x/2019, discutarea excepției perimării prorogându-se în vederea soluționării prezentului dosarului Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată, intimatul-pârât a solicitat, în principal, respingerea cererii de recurs ca lipsită de interes și, în subsidiar, respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Critica recurentei se referă la faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 14 referitor la principiul contradictorialității, art. 224, art. 397 alin. (1) C. proc. civ., îngrădindu-i implicit și dreptul de acces la justiție.

Conform art. 14 din C. proc. civ.:

"(1) Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

(3) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.

(5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Potrivit dispozițiilor art. 224 din C. proc. civ.: "Instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.".

Nu se poate spune că această normă este eliptică pentru că nu cuprinde sancțiunea nulității actelor de procedură săvârșite cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece nu este obligatoriu ca textele care consacră principii fundamentale să prevadă și sancțiunea ce intervine pentru nerespectarea lor. Prevederea conform căreia dreptul la apărare este garantat constituie un principiu cu valoare constituțională.

Din această prevedere legală rezultă că fiecare parte are dreptul de a cunoaște toate piesele dosarului și observațiile aduse de adversar la cunoștința judecătorului, de a participa la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul de a lua cunoștință, de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți.

Din actele dosarului rezultă că la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2019, reclamanta a solicitat "acordarea unui nou termen de judecată astfel încât, prezentul recurs să se soluționeze după soluționarea recursului declarat în dosarul nr. x/2019.", potrivit consemnărilor din practicaua încheierii de la acea dată .

Este lesne de observat că, instanța de fond nu a pus în discuția părților cererea de amânare formulată, ci a înțeles să pună în discuție, din oficiu, suspendarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2019

Maniera în care Curtea de apel a interpretat și aplicat, în cauza particulară dedusă judecății, dispozițiile legale relevante în această materie este greșită.

Astfel, fiecărei părți trebuie să i se ofere posibilitatea, în mod real, iar nu formal, de a-și exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt și de drept invocate, în scopul aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Faptul că cererea reclamantei nu a fost pusă în discuția părților, instanța nepronunțându-se asupra acesteia, nu este de natură a satisface această exigență procedurală.

Totodată, instanța de control judiciar amintește că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile. (...)".

Reține Înalta Curte că respectarea acestor dispoziții procedurale și a celor anterior citate, cu valoare de principiu, se circumscrie și obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Prin urmare, în condițiile în care instanța de fond a încălcat normele de procedură antereferite, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, producând astfel o vătămare reclamantei, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o încheiere nelegală, nesoluționând și nepunând în discuția părților cererea de amânare formulată de către reclamantă, motiv pentru care, pentru asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de suspendare aceleiași instanțe.

2.1. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din data de 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa încheierea din data de 24 octombrie 2019 și va trimite cauza spre rejudecarea cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din data de 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

Casează încheierea din data de 24 octombrie 2019 și trimite cauza spre rejudecarea cererii de suspendare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 iunie 2021.

GGC - BR