ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne:
- suspendarea executării Ordinului ministerului afacerilor interne nr. II/396 din 14.02.2018 privind aplicarea sancțiunii cu trecerea sa în rezervă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;
- repunerea reclamantului în toate drepturile bănești avute la data de 14 februarie 2018, data trecerii în rezervă, inclusiv compensarea drepturilor salariale de care reclamantul a fost privat începând cu data de 14.02.2018 până la data punerii în executare a hotărârii de suspendare.
Hotărârea primei instanțe
Prin încheierea pronunțată la 4 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata în cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Încheierii menționate la pct. 2 a declarat recurs A., care a solicitat anularea ei, urmând ca instanța de recurs să soluționeze pe fond cererea sa.
A precizat că instanța, odată declarată competentă și împlinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, este obligată să o judece și să se pronunțe asupra ei, de urgență și cu precădere, anterior soluționării definitive a cererii de anulare.
Apărări formulate în cauză
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, reține că s-a formulat oral, de către reclamantul A., cerere de renunțare la judecata capătului de cerere vizând soluționarea suspendării executării Ordinului ministerului afacerilor interne nr. II/396 din 14.02.2018 privind aplicarea sancțiunii cu trecerea sa în rezervă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei cu recursul din prezentul dosar.
În cauză manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de suspendare în recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
În temeiul art. 406 alin. (1) și alin. (6) teza a doua din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata cererii de suspendare a executării odată cu recursul din prezentul dosar, formulată de recurentul-reclamant A..
Pe fondul recursului, se reține că potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.
În speță instanța de fond a dispus suspendarea judecării prezentei cauze, care are ca obiect o cerere de suspendare a executării Ordinului ministerului afacerilor interne nr. II/396 din 14.02.2018 privind aplicarea sancțiunii cu trecerea în rezervă a reclamantului, formulată în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018 care are ca obiect suspendarea executării și anularea Ordinului nr. II/396/14.02.2018.
Se impune a se observa că suspendarea executării a fost solicitată în cauza anterioară în temeiul art. 15 din Legea 554/2004, deoarece cererea de suspendare a fost promovată odată cu acțiunea în anulare.
În dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 3708/20.092018, prin care a respins ca inadmisibile, pentru lipsa plângerii prealabile, cererea de suspendare și cererea de anulare, sentință care a fost recurată de reclamant, potrivit mențiunilor din sistemul Ecris.
Cererea de chemare în judecată în dosarul nr. x/2018 a fost promovată la data de 19.02.2018, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 3708/20.092018 iar prezenta cerere a fost formulată la data de 02.11.2018, prin aceasta recurentul reclamant invocând faptul că a realizat procedura prealabilă la data de 24.04.2018, deci ulterior promovării acțiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2018
În acest context, fără a nega faptul că și hotărârea prin care se soluționează cererea de suspendare a executării actului administrativ se bucură de autoritate de lucru judecat, se reține însă că aceasta este una relativă, reglementată prin dispozițiile art. 14 alin. (5) și (6) și art. 15 alin. (4) din Legea 554/2004.
Cu alte cuvinte, în contextul speței deduse judecății, în situația în care reclamantul promovează inițial o cerere de suspendare a executării și, cu această ocazie, nu face dovada îndeplinirii procedurii prealabile așa cum prevede art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, cererea formulată fiind respinsă pentru neîndeplinirea acestei condiții de formă, nimic nu oprește pe reclamant să promoveze o nouă cerere de suspendare a executării după ce efectuează procedura prealabilă, în aceste condiții nemaiputând fi pusă în discuție lipsa acestei proceduri, ci eventual neîndeplinirea altor condiții de exercitare a cererii de suspendare a executării.
Este adevărat că art. 14 alin. (6) din Legea 554/2004 prohibește formularea mai multor cereri de suspendare a executării succesive pentru aceleași motive. Însă această dispoziție legală are în vedere ipoteza în care s-au formulat anterior și alte cereri de suspendare a executării în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 și motivele de fond pentru care acestea au fost formulate, motive care țin de îndeplinirea cerințelor privind existența unor cazuri bine justificate și pagubei iminente pe care petentul este ținut să le dovedească. Această ipoteză nu se regăsește în cauză deoarece, așa cum s-a arătat anterior recurentul reclamant nu a formulat anterior o cerere de suspendare în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, iar cerea sa anterioară nu a fost soluționată pe fond.
Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a se putea dispune suspendarea judecății și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea la judecata cererii de suspendare a executării odată cu recursul din prezentul dosar, formulată de recurentul-reclamant A..
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 4 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează încheierea recurată și trimite cauza spre continuarea judecății la instanța de fond.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.