Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
5 decembrie 2019

Decizia nr. 6190/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată, la data de 06.02.2019, pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta MFP-Direcția Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific, suspendarea Deciziei nr. 54/20.12.2018. 1.2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 34 din 25 februarie 2019, instanța a admis acțiunea și a suspendat executarea Deciziei nr. 54/20.12.2018 până la pronunțarea instanței de fond. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, pârâta MFP-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc.

civ., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziei atacate. 3. Decizia instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepția netimbrării recursului. Deși recurentei-pârâte i s-a pus în vedere, prin adresa instanței din 18.09.2019, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Potrivit art. 33 din aceeași ordonanță, taxele de timbru se plătesc anticipat. Conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat. PENTRU ACESTE MOTIVE,

DECIDE Anulează recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva Sentinței nr. 34 din 25 februarie 2019 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2019. GGC - OB

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.