ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2020

HOTĂRÂRE
13.02.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci sub nr. x/2014, petentul A. a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x din data de 19.08.2014 întocmit de agent constatator din cadrul IPJ - Galați - Biroul Rutier Tecuci.

Prin Sentința civilă nr. 298/12.02.2015, Judecătoria Tecuci a respins ca neîntemeiată plângerea.

Împotriva acestei sentințe a formulat, în termen legal, apel, petentul A., apreciind sentința instanței de fond ca netemeinică.

Prin Decizia nr. 48/05.02.2106 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Tribunalul Galați a luat act de renunțarea apelantului-petent la judecata apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 298/12.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. x/2014, în temeiul dispozițiilor art. 406 noul C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 68/2017 din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost constatat perimat recursul declarat de petent.

Împotriva Deciziei nr. 68/2017 din 19 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A., întemeiat în drept pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și rejudecarea dosarului.

În motivare, a arătat că instanța de fond s-a pronunțat în mod greșit asupra intervenirii perimării.

Intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Galați a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, față de faptul că a fost încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de art. 460 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a cererii de recurs, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:

"În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 RON."

Prin citația comunicată recurentului pentru termenul de judecată din data de 13.02.2020, la data de 16.01.2020, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva Deciziei nr. 68/2017 din 19 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 13 februarie 2020, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de A. împotriva Deciziei nr. 68/2017 din 19 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 68/2017 din 19 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5827/2020
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judec
ÎCCJ 2021-10-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4952/2021
Ședința publică din data de 22 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judec
ÎCCJ 2021-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3086/2021
Ședința publică din data de 21 mai 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2020-07-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3324/2020
Ședința publică din data de 9 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2020-06-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2669/2020
Ședința publică din data de 18 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brăila, se
Sursă