ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.03.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2020

HOTĂRÂRE
05.03.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3382 din 15 decembrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat perimat recursul declarat de petentul A., împotriva deciziei nr. 179 din 13.02.2017 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2015.

Împotriva deciziei nr. 3382 din 15 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. .

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (caz de casare care corespunde prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Prin adresa comunicată la data de 9 februarie 2018, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs, Înalta Curte a adus la cunoștința recurentului-reclamant obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, aferentă recursului declarat împotriva deciziei nr. 3382/2017 din 15 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Recurentul-reclamant nu a îndeplinit această obligație până la termenul de judecată fixat, iar din verificările efectuate se constată că nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar vizând plata taxei judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de reclamantul A., ca netimbrat.

Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3382/2017 din 15 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 421/2020
cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente: Cu c
ÎCCJ 2020-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2020
și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 RON." Prin citația comunicată recurentului pentru termenul de judecată din data de 13.02.2020, la data de 16.01.2020, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte
ÎCCJ 2020-12-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6456/2020
, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. 4. Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți B. și Consiliul Național
ÎCCJ 2020-11-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5827/2020
admis excepția perimării recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 448/10.04.2017, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, invoca
ÎCCJ 2021-06-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3583/2021
486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (
Sursă