ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.09.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3823/2019

HOTĂRÂRE
10.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3823/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 10 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 16.01.2019, sub număr unic de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) cerere de suspendare a executării actului administrativ, solicitând suspendarea în parte a Ordinului Președintelui ANAF cu nr. 3236/2018 privind abrogarea Ordinului președintelui ANAF 1849/2016 - respectiv partea din Ordin care privește Procedura de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 21 din 28.01.2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, constatând suspendat de drept Ordinul OPANAF nr. 3236/27.12.2018 până la pronunțarea instanței de fond, în baza art. 14 alin. (5) din Lg. nr. 554/2004.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 21 din 28.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta AGENȚA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a solicitat de către recurenta - pârâtă admiterea recursului și casarea sentinței de fond, în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată, aceasta fiind lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta invocă excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, susținând că, în cauză, instanța reclamantă a solicitat suspendarea Ordinului ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem ango sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

În Monitorul Oficial nr. 171/04.03.2019 a fost publicat OPANAF nr. 508 privind modificarea Anexei nr. 1 la Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem ango sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

Susține în continuare recurenta că interesul, ca și condiție de exercitare a unei acțiuni civile, reprezintă folosul practic urmărit prin inițierea unui act de procedură, acesta trebuind să existe pe tot parcursul procedurii judiciare și pe toată durata desfășurării procesului, inclusiv în căile de atac, de la promovarea exercitării acestora și până la soluționarea de căre instanță.

Din această perspectivă, apreciază recurenta - pârâtă că cererea intimatei - reclamante este lipsită de interes, întrucât OPANAF nr. 3236/2018 a fost modificat prin OPANAF nr. 508/2019, în sensul abrogării dispozițiilor care impuneau deținerea de spații de depozitare, solicitând astfel respingerea, ca atare a acțiunii.

Pe fondul cauzei susține recurenta că, instanța de fond în mod greșit ainterpretat și aplicat dispozițiile legale în vigoare care privesc îndeplinirea cumulativă a condițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii cererii de suspendare, în principal, ca fiind lipsită de interes și în subsidiar, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, întrucât cererea de recurs nu a fost timbrată legal.

Prin cererea de recurs, recurenta a încadrat criticile sale la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Față de acest motiv de casare invocat de recurentă, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora " Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 de RON, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", caz de casare care corespunde prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Atât prin Adresa comunicată recurentei încă din data de 24.04.2019, conform dovezilor de la dosar, filele x cât și prin citația transmisă prin fax la data de 02.09.2019, conform dovezilor de la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștință părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă recursului declarat, obligație pe care recurenta-pârâtă nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat, în data de 09.07.2019 autoritatea recurentă primind și încheierea de respingere a cererii de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în prezenta cauză.

Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.

În principiu, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele de timbru se plătesc anticipat", iar conform art. 486 alin. (2) C. proc. civ. " La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii precum și, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocațială sau delegația consilierului juridic", aceste dispoziții fiind prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Înalta Curte, înainte de a analiza motivele de casare invocate de recurenta - pârâtă prin cererea de recurs, observând că dovada timbrării acesteia nu a fost atașată la dosar, iar recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală până la acest termen de judecată, deși a fost citată cu mențiunea timbrării, urmează a anula recursul, ca netimbrat, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTARE FISCALĂ, ca netimbrat.

Anulează recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 21 din 28 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4266/2019
Ședința publică din data de 26 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2019-11-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5873/2019
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 16
ÎCCJ 2019-11-28
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6001/2019
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 17.01.2019 pe rolul Curții
ÎCCJ 2019-11-27
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5953/2019
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată l
ÎCCJ 2019-10-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5258/2019
Ședința publică din data de 31 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 16.01.2019,
Sursă