Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
10 februarie 2021

Decizia nr. 745/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 34/2019 a Curții de Apel Galați

Ședința publică din data de 10 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe

DECIDE Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice (în prezent Ministerul Finanțelor), prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, împotriva sentinței nr. 34 din 25 februarie 2019 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca lipsit de interes. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.