ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5019/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5019/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea formulată, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței admiterea acesteia, anularea în parte a deciziilor atacate în sensul obligării intimatului la plata următoarelor sume: 21.116 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru B., reprezentând parte din cheltuielile de înmormântare a soțului D. și din contravaloarea autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x an fabricație 2006, serie caroserie x; 4.476.490 RON cu titlu de daune morale pentru B., 2.184.903 RON cu titlu de daune morale pentru A., 4.476.121 cu titlu de daune morale pentru C.; 6.795 RON lunar, cu titlu de rentă viageră pentru C., precum și cheltuielile de judecată.
1.2. Hotărârea primei instanțe
Prin Sentința nr. 1207 din 14 martie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte, Decizia nr. 3708 din 2 februarie 2017 emisă de pârât, doar cu privire la capătul cererii de plată a sumei de 26.752 RON reprezentând daune materiale și a obligat pârâtul la soluționarea acestuia prin emiterea unei decizii motivate, a anulat în parte, Decizia nr. 3879 din 8 septembrie 2017 emisă de pârât, în sensul că a majorat daunele morale de la suma de 43.879 RON la suma de 75.097 RON și a obligat pârâtul la soluționarea capătului cererii de plată a unei rente viagere în sumă de 6.795 RON lunar în favoarea reclamantei C., prin emiterea unei decizii motivate sub acest aspect; a respins în rest, acțiunea și a obligat pârâtul la plata către fiecare dintre reclamantele B. și C., prin reprezentant legal B., la plata a câte unei sume de 325 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs A., B. și C. solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței recurate în sensul anulării în parte a Deciziilor nr. 3708/2017, nr. 3709/2017 și 3879/2017, în sensul obligării intimatului la plata următoarelor sume: 4.476.490 RON cu titlu de daune morale pentru B., 2.184.903 RON cu titlu de daune morale pentru A. și 4.476.121. RON cu titlu de daune morale pentru C., și Fondul de Garantare a Asiguraților solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinței recurate și reținând cauza spre soluționare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată și pe cale de consecință menținerea în tot a Deciziilor emise de F.G.A.
1.3.1. În motivarea recursului lor, reclamantele arată că prin Sentința civilă nr. 1 207 din 14 martie 2018, instanța fondului a dispus admiterea în parte a acțiunii, în sensul că a anulat în parte decizia nr. 3708/02.02.2017 emisă de pârât, doar cu privire la capătul cererii de plată a sumei de 26.752 RON reprezentând daune materiale și obligă pârâtul la soluționarea acestuia prin emiterea unei decizii motivate. A anulat în parte Decizia nr. 3879 din 8 septembrie 2017 emisă de pârât, în sensul că majorează daunele morale de la suma de 43.879 RON la suma de 75.097 RON și obligă pârâtul la soluționarea capătului cererii de plată a unei rente viagere în sumă de 6.795 RON lunar în favoarea reclamantei C., prin emiterea unei decizii motivate sub acest aspect. A respins în rest acțiunea. A obligat pârâtul la plata către fiecare din reclamantele B. și C., prin reprezentant legal B., la plata a câte unei sume de 325 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Hotărârea este nelegală și netemeinică în ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilite în beneficiul lor, apreciază recurentele reclamante, arătând că au suferit un prejudiciu nepatrimonial, de natura morală, ce constă în rezultatul dăunător direct, al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut neeconomic care definesc personalitatea umană și, deși acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naștere totuși, dreptului și obligației de reparare.
Așa cum au precizat și în fața instanței de fond, plecarea unui tânăr de 33 ani din sânul familiei sale, lasă membrii familiei într-o situație de neconceput, cu un orizont de trai în comun inițial de cel puțin 20 ani pentru mama respectiv 40 ani pentru soție și fiică, orizont care în prezent a sucombat iremediabil.
Prin urmare, reclamantelor le-a fost cauzat un prejudiciu moral sever, reprezentat de lipsirea lor pentru totdeauna de afecțiunea și sprijinul moral de care ar fi beneficiat din partea fiului, soțului respectiv tatălui.
Este adevărat ca dreptul la viața aparține exclusiv titularului său, însă, de acest drept se bucură, datorita raporturilor strânse de rudenie, afecțiune și sprijin reciproc, și persoanele aflate în legătură directa cu aceste raporturi, așa cum sunt părinții față de copiii lor și viceversa respectiv soțul față de soția sa.
Prin urmare stingerea dreptului la viață al oricăruia dintre acești subiecți afectează negativ, iremediabil și incomensurabil dreptul la familie și la un mod de viață armonizat unui cadru de familie obișnuit, al persoanelor supraviețuitoare, fie acestea părinți sau copii.
În aceste împrejurări atingerea dreptului la viața a victimei generează stingerea unor drepturi inseparabil legate de persoana supraviețuitoare, cum sunt dreptul de a avea și a păstra o familie; dreptul de a acorda și a primi sprijin material și/sau moral la/de la membrii familiei; dreptul de a desfășura împreuna cu membrii familiei, părinți și copii, activități domestice fie acestea organizatorice, de socializare sau de agrement familial.
Dimensiunea prejudiciului moral și a "pretium dolores" se raportează, totodată, la anterioritatea raporturilor dintre subiecții raportului de familie.
În practica instanțelor de judecata s-a apreciat că plata în bani a prejudiciilor neeconomice este justificată prin scopul însuși al acestui gen de indemnizație, care nu poate repara iremediabilul, ci doar să ofere o indemnizație satisfăcătoare a victimei. Prin natura sa, care presupune acordarea unei compensații pentru prejudiciul intim asupra personalității, pretenția de plată pentru o asemenea despăgubire a fost considerată ca strict personală, ea neputând fi pretinsă decât de victimă.
Cu toate acestea, în situații speciale cum este și cea din speța de față, în practica instanțelor s-a statuat că în caz de deces persoanele apropiate victimelor au dreptul la o despăgubire de ordin moral atunci când victima a decedat într-un accident de circulație sau ca urmare a unei infracțiuni contra vieții, nu a fost în măsură să beneficieze de dreptul său.
De altfel, pârâtul a recunoscut în cuprinsul întâmpinării, faptul că prejudiciul trebuie sa se raporteze la consecințele negative suferite de victime atât pe plan fizic cât și psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, în măsura în care a fost afectată situația familială, socială, profesională (prima frază a paginii 4) respectiv faptul că nu contestă traumele suferite (pag. 5).
Pentru toate considerentele expuse în memoriul de recurs, reclamantele susțin că prima instanță a făcut o greșită apreciere asupra întinderii dreptului la despăgubire pentru prejudiciul moral suferit de reclamante, astfel că solicită casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în sensul celor mai sus arătate.
1.3.2. În motivarea recursului său, pârâta susține că hotărârea atacată este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea primului motiv de casare invocat, recurenta-pârâtă arată că, deși în considerentele sentinței civile atacate prima instanță a făcut referire la procedura FGA, instanța de fond nu a luat în considerare că FGA s-a raportat la valorile menționate în Anexa 1 la procedură - Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale. Procedând în această manieră, nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor morale (...), având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune autoritatea pârâtă, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu (...), iar, pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraților și lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale."
Se deduce, din considerentele sentinței, că instanța de fond a fost de acord că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative și totuși, prima instanță a considerat nelegală soluția Fondului de respingere a cererii de plată a daunelor morale solicitate de către reclamante.
Prin urmare, recurenta pârâtă consideră că sentința civilă criticată cuprinde considerente contradictorii, fiind astfel afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
În al doilea rând, recurenta pârâtă consideră că prima instanță a dispus, în mod greșit, anularea deciziilor (în parte), obligând-o la plata de daune morale aplicând Procedura internă, standardizată de acordare a daunelor materiale în caz de deces, care, așa cum a apreciat și prima instanță, nu contravine vreunei prevederi legale, ținând seama că prevederile art. 1391 alin. (2) din C. civ. nu constituie o normă juridică cu caracter obligatoriu.
Or, astfel cum s-a stabilit în practica judecătorească națională, daunele morale se judecă în echitate și trebuie să asigure o reparație justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate și fără a conduce la o sancționare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat și la plata acestui tip de daune.
În acest sens, în practica judecătorească formată în procese în care Fondul de garantare a asiguraților a fost parte procesuală, iar nu societățile de asigurare, FGA nefuncționând ca un asigurător și nepreluând funcțiile unei societăți de asigurare, conform ari 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, s-a considerat în mod întemeiat că, în lipsa unor criterii legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.
În speță, daunele morale au fost acordate exclusiv reclamantelor conform Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", aprobată prin Decizia FGA nr. 142 din 26 mai 2016, anexa nr. 1 - punctul 1 și Decizia FGA nr. 258 din 16 noiembrie 2016, anexa nr. 1 - punctul 1, care constituie procedura internă a Fondului de garantare a asiguraților, întocmită ținând seama de Ghidul Fondului pentru Protecția Victimelor Străzii și care prevede în mod expres valorile medii pentru despăgubiri morale ca urmare a decesului acordate următoarelor categorii de persoane prejudiciate, ținând seama de relația cu persoana decedată, respectiv soț/soție; părinte; frate/soră; descendenți de gradul I (fiu/fiică).
Or, potrivit Procedurii interne a FGA, care nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri, ascendenții de gradul II (bunicii victimei decedate) nu sunt incluși în categoria persoanelor cărora li se acordă daune morale din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților, aceștia având posibilitatea de a le recupera în cadrul procedurii de faliment a asigurătorului E. S.A., prin înscriere la masa credală, conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 213/2015
Față de argumentele prezentate, pârâta solicită casarea Sentinței civile nr. 1750/2018 dată în acest dosar de prima instanță, întrucât nu poate fi reținută o culpă procesuală a sa și, prin urmare, nefiind pus în întârziere, Fondul nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, chiar reduse în baza dispozițiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor
2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
2.2. Recursul pârâtei.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă a invocat două motive de nelegalitate în susținerea propriei căi de atac, respectiv motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În ceea ce privește primul motiv de casare, instanța de control judiciar subliniază faptul că dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează mai multe ipoteze pentru care o hotărâre poate fi casate și anume, situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Astfel cum rezultă din analiza cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă, aceasta se prevalează de existența unor motive contradictorii, context în care este necesar ca analiza instanței de control judiciar să conducă la concluzia fie în sensul că există o contradicție între considerentele hotărârii atacate, ce face imposibil de verificat raționamentul judecătorului fondului fie că există o contradicție evidentă între considerente și dispozitiv, ce face inexplicabilă soluția la care s-a oprit instanța fondului.
În cauza de față, pretinsa contradicție ar exista, în opinia recurentei pârâte, prin faptul că o parte din considerentele Sentinței civile nr. 1207 din 14 martie 2018 lasă de înțeles concluzia că judecătorul fondului a achiesat la apărarea pârâtei FGA, în sensul că stabilirea despăgubirilor se realizează în temeiul procedurii interne adoptate la nivelul FGA pentru cuantificarea daunelor morale însă, cu toate acestea, judecătorul fondului subliniază o lipsă a criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.
Contrar celor afirmate de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că sentința civilă criticată nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
În acest sens, trebuie subliniat faptul că nicăieri în cuprinsul sentinței civile criticate instanța fondului nu a confirmat practica instituției pârâte de a se raporta la valorile menționate în Anexa nr. 1 la procedura internă ci a considerat că în cazul reclamantelor B. și A. sumele acordate cu titlu de daune pentru prejudiciul moral suferit de acestea corespund scopului acestor indemnizații, context în care pretinsa contradicție invocată de recurenta pârâtă nu are suport real.
De aceea, urmează a fi înlăturată critica grefată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Cât privește cel de al doilea motiv de casare, respectiv cel prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte subliniază în prealabil faptul că analiza instanței de control judiciar este limitată la cercetarea argumentelor dezvoltate în susținerea motivului de casare, analiză ce poate fi extinsă peste limitele cererii de recurs numai în mod excepțional, în contextul invocării din oficiu a unuia sau mai multor motive de casare, ceea ce nu este cazul în speță.
De aceea, trimiterea recurentei pârâte la argumentele cuprinse în întâmpinarea depusă în fața instanței de fond nu poate învesti instanța de recurs cu verificarea legalității hotărârii primei instanțe din perspectiva unor argumente de nelegalitate ce și-ar avea izvorul în cuprinsul întâmpinării dar nu au fost invocate în condițiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
În această ordine de idei, recurenta pârâtă a invocat, în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., faptul că:
- în cauză sunt aplicabile, pentru determinarea existenței și întinderii dreptului la despăgubiri dispozițiile prevăzute de Procedura internă și nu prevederile art. 1391 alin. (2) C. civ.;
- ceea ce este relevant pentru determinarea cuantumului daunelor morale este jurisprudența dezvoltată în cauzele în care FGA este parte și nu societățile de asigurare, întrucât FGA nu funcționează ca un asigurător și nu preia funcțiile unei societăți de asigurare;
- potrivit procedurii interne ascendenții de gradul II (bunicii victimei) nu sunt îndreptățiți la despăgubiri;
- în fine, recurenta pârâtă critică soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată pentru lipsa culpei procesuale și în considerarea faptului că nu a fost pusă în întârziere.
Analizând argumentele recurentei pârâte, în ordinea în care au fost formulate, Înalta Curte nu își poate însuși concluzia recurentei, potrivit căreia normele interne, reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", aprobată prin Decizia FGA nr. 142 din 26 mai 2016, anexa nr. 1 - punctul 1 și Decizia FGA nr. 258 din 16 noiembrie 2016, anexa nr. 1 - punctul 1 prevalează dispozițiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ.
Pornind de la premisa că instituția reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobat prin actele interne ale recurentei pârâte nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară.
De aceea, nivelurile prevăzute în Procedura mai sus menționată reprezintă cel mult repere orientative dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei FGA și subsecvent instanțelor de judecată.
Astfel cum a arătat și instanța fondului, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Prin urmare, în contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispozițiile art. 1391 C. civ. și în considerarea acestora atât FGA cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.
Aceste argumente lipsesc de temeinicie și concluzia recurentei pârâte, în sensul că practica administrativă la nivelul instituției nu permite despăgubirea ascendenților de gradul II, în primul rând pentru că în cauză nici nu a fost formulată vreo cerere de despăgubire de către un ascendent de gradul II și în toate cazurile pentru că este contrară prevederilor art. 1391 alin. (2) C. civ., potrivit cărora pot fi acordate despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.
Nici critica referitoare la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, constatând instanța de control judiciar că, din perspectiva dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pârâta a căzut în pretenții, fiind, așadar, în culpă procesuală și în acest context î incumbă obligația de a suporta obligația de plată a cheltuielilor de judecată avansate de partea adversă.
Împrejurarea că reclamantele au pus sau nu întârziere pârâta anterior învestirii instanței de judecată nu este relevantă în cauza de față, devreme ce nu sunt aplicabile prevederile art. 454 C. proc. civ., referitoare la exonerarea pârâtului de la plată, pentru simplul motiv că o atare exonerare este discutabilă numai în ipoteza în care pârâtul a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, ceea ce nu este cazul în speță.
Față de aceste considerente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de pârâta FGA împotriva Sentinței civile nr. 1207 din 14 martie 2018.
2.3. Recursul recurentelor reclamante.
Înalta Curte găsește fondată critica recurentelor reclamante la adresa aceleiași sentințe, constatând că hotărârea instanței fondului reflectă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1391 C. civ.
Prealabil dezlegării motivului de nelegalitate invocat de recurentele reclamante împotriva sentinței civile în analiză, Înalta Curte subliniază faptul că reclamantele au criticat hotărârea primei instanțe exclusiv din perspectiva modalității de soluționare a cererii vizând majorarea daunelor pentru prejudiciul moral suferit.
În concret, prin recursul civil de față recurentele reclamante solicită casarea, în parte, a Sentinței civile nr. 1207 din 14 martie 2018, în sensul anulării parțiale a deciziilor emise de pârâta FGA și obligării acesteia la plata sumei de 4.476.490 RON cu titlu de daune morale pentru B., la plata sumei de 2.184.903 RON cu titlu de daune morale pentru A. și la plata sumei de 4.476.121 cu titlu de daune morale pentru C.
Sublinierea instanței de control judiciar vine în contextul dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.
Prin urmare, nicio sumă ce depășește plafonul de 450.000 RON pentru fiecare solicitant ce are calitatea de creditor de asigurare în înțelesul art. 4 coroborat cu art. 12 din Legea nr. 213/2015 nu poate fi acordată de recurenta pârâtă FGA, astfel că justețea pretențiilor recurentelor reclamante trebuie analizată cu luarea în considerare a plafonului stabilit prin dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.
Revenind la problema despăgubirii concrete stabilite de recurenta pârâtă FGA prin deciziile contestate în cauza de față, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 3708 din 2 februarie 2017, pârâta FGA a recunoscut recurentei reclamante B. dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral în cuantum de 52.510 RON, prin Decizia nr. 3709 din 2 februarie 2017 a fost acordată reclamantei A. suma de 75.097 RON iar prin Decizia nr. 3879 din 8 septembrie 2017 a acordat reclamantei C. suma de 43.879 RON.
Soluționând acțiunea reclamantelor, instanța fondului a apreciat că acordarea sumelor de 52.510 pentru reclamanta B.-soție, respectiv de 75.097 RON pentru reclamanta A.-mamă, este corespunzătoare, impunându-se, pentru argumentele expuse în cuprinsul sentinței, respingerea cererii sub acest aspect.
În privința copilului reclamant, C., curtea de apel constată că reclamanta a realizat o diferență de tratament juridic, în condițiile în care a acordat valori diferite în raport de aceeași natură juridică a raportului de familie: filiația. Astfel, în vreme ce pentru mama victimei decedate a acordat o sumă de 75.097 RON, pentru fiica victimei pârâtul s-a rezumat doar la suma de 43.879 RON.
Din această perspectivă, curtea de apel observă că suferința unui copil mic într-o astfel de situație este foarte mare, notoriu fiind că suportul în viață al copiilor, mai ales al celor de vârstă mică, este reprezentat de părinții săi. Din acest motiv, lipsirea pentru totdeauna, intempestiv, a copilului de acest suport moral deosebit determină o durere exponențială asupra minorului, care va persista acut toată viața.
Pe cale de consecință, curtea apreciază că se impune anularea Deciziei nr. 3879/2017 și sub acest aspect, majorându-se daunele morale la suma de 75.097 RON.
Contrar celor reținute de prima instanță, instanța de control judiciar apreciază că nici sumele acordate de recurenta pârâtă FGA prin deciziile contestate în cauza de față și nici suma majorată de instanța fondului pentru recurenta reclamantă C. nu reflectă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1391 C. civ. în privința stabilirii întinderii despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de recurentele reclamante.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanțele reale, reprezentate de împrejurările în care a avut loc decesul victimei D., precum și raporturile în care se află fiecare recurentă reclamantă cu victima.
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, la data de 25 octombrie 2015, D., în vârstă de 33 ani, și-a pierdut viața într-un accident de circulație, cauzat de un conducător auto asigurat RCA la SC E. SA, societate aflată în faliment la data depunerii cererii de despăgubire pentru accidentul cauzat.
Recurenta A. este mama defunctului D., recurenta B. este soția supraviețuitoare, iar recurenta C. este fiica defunctului D.
Fără putință de tăgadă, pierderea fiului său în vârstă de numai 33 ani, aflat în plină ascensiune profesională, reprezintă o tragedie pentru recurenta reclamantă A., astfel că instanța de control judiciar apreciază că suma acordată prin Decizia nr. 3709 din 2 februarie 2017 nu reflectă o justă despăgubire pentru prejudiciul de ordin moral încercat, considerând Înalta Curte că suma de 250.000 RON răspunde necesității de dezdăunare din acest punct de vedere.
În egală măsură, Înalta Curte apreciază că și în privința soției supraviețuitoare cuantumul daunelor morale acordate de pârâta FGA chiar și majorate de instanța de fond este nesatisfăcător în raport de pierderea încercată de soția defunctului la numai 5 ani de la încheierea căsătoriei, avându-se în vedere și faptul că defunctul D. a fost nu numai soțul recurentei reclamante B., ci și tatăl copilului născut din căsătoria recurentei reclamante cu D., astfel că va constata nelegalitatea Deciziei nr. 3708 din 2 februarie 2017 sub aspectul daunelor morale acordate, urmând a majora cuantumul acestora până la concurența sumei de 250.000 RON.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că nici în privința minorei C., fiica defunctului D., daunele morale în cuantumul acordat de pârâta FGA, chiar majorat la nivelul sumei de 75.097 RON, nu reprezintă o justă dezdăunare pentru prejudiciul cauzat recurentei reclamante prin pierderea tatălui său.
În acest sens, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte subliniază faptul că vârsta fragedă a recurentei reclamante la data decesului tatălui său nu poate constitui temei pentru a se concluziona că reclamanta nu a conștientizat pierderea suferită și, prin urmare, nu a fost expusă suferinței, fiind evident că minora a încercat un prejudiciu de ordin nepatrimonial, prin pierderea părintelui său, fiind lipsită de dreptul la o viață de familie alături de ambii părinți, iar suferința nu reprezintă o stare sufletească de natură a se raporta doar la momentul decesului, pentru a avea relevanță vârsta membrului de familie afectat de pierderea părintelui.
Fiica defunctului va resimți toată viața sa lipsa sprijinului părintelui decedat mult prea devreme și suferința cauzată de imposibilitatea de a-și cunoaște (în sensul de a relaționa cu acesta, așa cum orice copil și adolescent o face cu părinții săi) tatăl nu se va diminua cu trecerea timpului, ci, dimpotrivă, în anumite momente ale creșterii copilului are aptitudinea de a se accentua pentru că situațiile de viață la care va fi expus actualul copil viitorul adolescent și adult vor deveni mult mai complexe decât situațiile de viață pe care, în prezent, le rezolvă doar mama sa.
În consecință, Înalta Curte apreciază că suma de 450.000 RON este aptă a acoperi prejudiciul de ordin moral suferit de minora C.
Față de aceste considerente Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentele reclamante și, în consecință, va casa, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că va dispune majorarea cuantumului daunelor morale cuvenite recurentelor reclamante în sensul celor mai sus arătate.
Văzând și dispozițiile art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta pârâtă la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxe judiciare de timbru) pentru fiecare recurentă reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva Sentinței nr. 1207 din 14 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Admite recursul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva Sentinței nr. 1207 din 14 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează, în parte, sentința recurată, și rejudecând cauza, majorează cuantumul daunelor morale cuvenite recurentelor-reclamante după cum urmează: pentru C. până la concurența sumei de 450.000 RON; pentru B. până la concurența sumei de 250.000 RON; pentru A. până la concurența sumei de 250.000 RON.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată către fiecare recurentă-reclamantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2019.