ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1122/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. x/2016, reclamantul FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, asociație profesională, a chemat în judecată în acțiune în regres pe pârâții A. și S.C. B. S.R.L. pentru pretențiile în sumă de 266.465,96 RON. Reclamanta a solicitat și cheltuieli de judecată și plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin sentința nr. 2063/CA/2017 din 13 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZII (în prezent Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) asociație profesională, în contradictoriu cu pârâtul A..

Prin decizia nr. 337 din 16 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței nr. 2063/CA/2017, pronunțate de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016. A fost obligat pe reclamantul să plătească pârâtului A. suma de 2.200 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esență, următoarele:

Potrivit recurentului-reclamant, în mod eronat instanța de apel a ignorat susținerile sale în ceea ce privește lipsa unei polițe R.C.A. valabilă la data producerii accidentului, apreciind, doar în baza unui extras din fosta bază de date C.E.D.A.M., faptul că pentru autovehiculul condus de pârâtul A. ar fi fost îndeplinită obligația legală a încheia și menține o poliță de răspundere civilă auto.

Recurentul arată că polița de asigurare nr. x, emisă la data de 07.06.2015 de către C. pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, ar fi trebuit să aibă valabilitatea cuprinsă între 08.06.2015-07.12.2015, numai că aceasta a fost anulată la data de 08.06.2015.

Mai mult decât atât, chiar din declarația administratorului B. S.A. (proprietar al autovehiculului) rezultă că acesta a solicitat anularea poliței R.C.A. nr. x, întrucât nu a avut disponibilitățile financiare pentru a achita prima de despăgubire, aferentă contractului de asigurare.

Potrivit recurentului, asigurătorul R.C.A. nu a confirmat niciodată încasarea primei de asigurare, astfel că la data producerii accidentului, autovehiculul condus de pârâtul A. nu era asigurat R.C.A., fapt confirmat de proprietarul B..

Tot legat de probațiune, recurentul arată că pârâtul A. nu a făcut dovada existentei contractului de asigurare, nedepunând polița R.C.A. în original; în ceea ce privește condițiile de formă, art. 2.200 C. civ. prevede obligativitatea formei scrise a contractului de asigurare, forma scrisă manifestată, în contract, prin înscrisul denumit poliță sau certificat de asigurare.

Recurentul susține că temeiul de drept al chemării în judecată a pârâtului A. de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este, dincolo de dreptul regres prevăzut de art. 13 din Ordinul 1/2008, art. 1.357 C. civ., coroborat cu art. 1.349 alin. (1) și (2) din C. civ., care consacră regula de principiu potrivit căreia obligația de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la decizia nr. 52/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; pe fondul recursului a solicitat respingerea cererii

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prealabil, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât A. prin întâmpinare, față de decizia nr. 52/2018 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 17 iulie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție care va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 20 iulie 2017.

Prin decizia nr. 52/2018 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 17 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".

Ulterior publicării acestei din urmă decizii în Monitorul Oficial, Curtea Constituțională a pronunțat decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2019, prin care a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În condițiile în care s-a statuat că este neconstituțional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului se va determina prin raportare la cele statuate de Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

În considerentele acestei din urmă decizii (paragraful 32) s-a reținut că efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Având în vedere că decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, iar decizia instanței de apel a fost pronunțată la 16 octombrie 2018, rezultă că în prezenta cauză nu este incident pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

În aceste condiții, devine incidentă regula generală cuprinsă în art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia, "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Prin urmare, decizia nr. 337 din 16 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Casarea unei hotărâri, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Totodată, Înalta Curte constată că recurentul, în susținerea motivului de casare invocat, expune argumentele ce vizează situația de fapt, tinzând la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât A. și, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (CONTINUATOR AL FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII) împotriva deciziei nr. 337 din 16 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. Totodată, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât A. a sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât A..

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (CONTINUATOR AL FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII) împotriva deciziei nr. 337 din 16 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (CONTINUATOR AL FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII) la plata către intimatul-pârât A. a sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2020.