Decizia nr. 2258/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1364/2020 a Tribunalului Hunedoara

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara, secția I civilă la nr. 2747/97 din 15 octombrie 2019, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a solicitat rambursarea sumei de 522.528,93 de RON de către pârâții A. și S.C. B. S.R.L., a cheltuielilor de judecată și a dobânzilor penalizatoare calculate începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, precum și a celorlalte cheltuieli ocazionate de proces.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1364 din 8 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost respinsă excepția de prematuritate și respinsă acțiunea civilă formulată de către reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) împotriva pârâților A. și S.C. B. S.R.L. Petroșani. Fără cheltuieli de judecată. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel reclamantul.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 1509 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) împotriva sentinței menționate.

Recursul formulat în cauză Împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia, a declarat recurs reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.). În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a susținut, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 1357 C. civ. Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate întrucât instanța de apel a dat o interpretare și a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material în privința apelului introdus de reclamant. Din cuprinsul actelor de procedură din dosarul penal reiese cu claritate vinovăția pârâtei A. din prezenta acțiune pentru producerea accidentului de circulație din 28 iunie 2017. Prin urmare, nu are nicio relevanță în speță faptul că persoana prejudiciată nu a formulat plângerea prealabilă împotriva acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Consideră că nu trebuie să apară o eventuală confuzie între răspunderea civilă delictuală și răspunderea penală. Având în vedere că în materia răspunderii civile delictuale, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, consideră că în prezenta speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei. Arată faptul că și-a întemeiat acțiunea, în principal, pe prevederile art. 1349 alin. (1)-(2) și art. 1357 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală a pârâtei A. și răspunderea pentru fapta proprie a pârâtei persoană juridică, de a nu-și fi încheiat asigurarea de răspundere civil auto și care, prin omisiunea de a-și încheia polița de asigurare, a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, acesta fiind obligat să intervină în acest caz în calitate de garant, și să achite despăgubirile, pentru și în numele pârâtei. Dacă pârâta și-ar fi îndeplinit obligația de a încheia asigurarea pentru autovehicul, despăgubirile ar fi fost plătite de asigurător și reclamantul nu ar fi fost obligat să intervină și să le plătească. Cererea dedusă judecății este o acțiune în regres, o acțiune a garantului (fidejusorului) împotriva debitorului (pârâta din prezenta cauză) pentru sumele plătite în numele și pentru acesta. Obligația încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto, incumbă proprietarului, potrivit Legii nr. 136/1995, art. 48, alin. (1). Mai mult decât atât, în cauză se poate observa existența unui raport de prepușenie între cele două pârâte, ceea ce conduce la răspunderea solidară a acestora pentru prejudiciul cauzat. Astfel că prejudiciul suferit de reclamant este reprezentat de diminuarea patrimoniului său cu sumele de bani achitate către persoana prejudiciată pentru plata despăgubirilor cuvenite prin accidentul provocat prin intermediul autovehiculului aflat în proprietatea pârâtei. Prin urmare, consideră întrunite cerințele pentru atragerea răspunderii civile delictuale a celor două pârâte. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți A. și S.C. B. S.R.L. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor părților adverse și admiterea recursului.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 28 martie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 15 octombrie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează greșita statuare a instanței de apel cu privire la neîndeplinirea condițiilor cumulativ prevăzute de art. 1357 și urm. C. civ. relativ la fapta ilicită comisă de către pârâte - persoană fizică și persoană juridică, în contextul în care atât prima instanță, cât și instanța de apel au apreciat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în cauză, astfel încât au respins cererea ca nefondată. Recurentul - reclamant a susținut, în esență, că decizia din apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, art. 1357 C. civ., atât în privința pârâtei A., cât și în privința pârâtei S.C. B. S.R.L., în privința ultimei pârâte, recurenta arătând că a solicitat răspunderea acesteia pentru fapta proprie. Obiectul cauzei îl constituie o acțiune în regres prin care reclamantul solicită contravaloarea despăgubirilor pe care le-a achitat în calitate de titular al drepturilor și obligațiilor patrimoniale ale fostei Asociații Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, despăgubind persoanele prejudiciate ca urmare a accidentului rutier din 28 iunie 2017, produs pe raza localității Bisericani, județul Harghita, soldat cu moartea victimei C., în care a fost implicată autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, proprietatea pârâtei S.C. B. S.R.L. Petroșani, condusă de pârâta A., prepusul respectivei societăți comerciale. Prin plata despăgubirilor către persoanele păgubite prin decesul victimei accidentului rutier, C., în sumă de 473.000 RON, reclamantul B.A.A.R., în substituirea Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, s-a subrogat în drepturile acestora, în condițiile Ordinului CSA nr. 1/2008. Conform situației de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele de fond și care nu mai poate fi cenzurată în recurs, Înalta Curte constată că prin Ordonanța din 4 decembrie 2019, dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. x/2017, menținută prin Ordonanța din 22.01.2020 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., sub aspectul căruia a fost cercetată inculpata A.. S-a reținut că la 28 iunie 2017, ora 11:20, inculpata a condus autoutilitara marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe raza localității Bisericani, DN 13/C, jud. Harghita, iar la intersecția cu DN 13/A, nu a respectat semnificația indicatorului "STOP", pătrunzând în intersecție, unde a intrat în coliziune frontală cu partea lateral stânga a microbuzului marca x cu nr. de înmatriculare x. În urma coliziunii a rezultat decesul pasagerului C., aflat în autoutilitara marca x, pasagerul nepurtând centura de siguranță. În baza probelor administrate, procurorul a constatat incidența cauzei de clasare prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, întrucât deși inculpata a fost cea care, din punct de vedere obiectiv a provocat accidentul de circulație pe fondul neacordării de prioritate, din cauza semnalizării deficitare a sectorului de drum, aceasta a circulat regulamentar până la observarea indicatorului "Oprire", când a frânat, dar nu a mai putut efectua manevra de evitare a accidentului. Potrivit expertizei tehnice auto efectuată în faza de urmărire penală, deși inculpata a condus cu o viteză de 78-80 km/h în manevrele premergătoare observării indicatorului "STOP", acesta era instalat prea aproape de un gard iar în imediata lui apropiere erau montate panouri publicitare și stocate blocuri de BCA, care limitau vizibilitatea și eficiența acestuia, iar pe drum nu existau indicatoare de presemnalizare a intersecției sau a priorității. A reținut totodată procurorul că, "prin neinstalarea indicatorului "Acces în localitate", însoțit de indicatorul "limitare de viteză", la 50 km/h, la poziția 31+100 și la maxim 50 m de intersecție a indicatorului de avertizare "intersecție de drumuri" și a indicatorului de prioritate "Sfârșitul drumului cu prioritate", au fost create premizele producerii accidentului urmare a căruia a fost întocmit prezentul proces penal. Inculpata A., în lipsa indicatoarelor mai sus enumerate, a condus în mod regulamentar autovehiculul cu o viteză de 78-80 km/h (conform expertizei), în momentele imediat premergătoare accidentului, și la observarea indicatorului "Oprire" a frânat, reducând viteza la 54-58 km/h (conform expertizei) în momentul impactului dar nu a mai putut efectua manevra de evitare a accidentului". În ceea ce privește pe victimă, s-a reținut că a încălcat prevederile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât nu purta regulamentar centura de siguranță conform expertizei tehnice. Din cercetările efectuate a rezultat că autoutilitara x, condusă de inculpată, proprietate a S.C. "B." Com S.R.L. Petroșani nu avea poliță de asigurare RCA valabil încheiată. Având în vedere notificarea de plată a despăgubirilor înregistrată în dosarul FPVS 1128/17-1-11 al Fondului de Protecție a Victimelor Străzii al cărui continuator este Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, acesta a achitat în data de 5 mai 2018 o sumă totală de 473.000 RON daune morale părinților, soției, copiilor și fraților defunctului C.. Prin cererea dedusă judecății, înregistrată la Tribunalul Hunedoara în 15 octombrie 2019, înainte ca dosarul penal să se finalizeze prin Ordonanța de clasare a procurorului neatacată cu plângere la instanță, reclamantul B.A.A.R a solicitat, în temeiul art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, obligarea pârâților la rambursarea sumelor pe care le-a achitat cu titlu de despăgubiri rudelor defunctului C.. Dezlegarea dată de instanțele de fond acestei pretenții este corectă, neputându-se reține critica recurentei privitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin hotărârea instanței de apel. În primul rând, plecând de la temeiul de drept al acțiunii - art. 2305 C. civ. - se reține că fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului. Însă, potrivit art. 2288 C. civ., fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligație valabilă. Atâta vreme cât obligația principală întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, nu este valabilă, nici fidejusiunea nu poate exista, prin urmare, în mod legal, instanța de apel a reținut că dreptul de regres al reclamantului este condiționat de întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a celor două pârâte. Instanța de apel a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada vinovăției pârâtei A., pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie fiind necesare întrunirea cumulativă a condițiilor, respectiv: existența unei fapte ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, precum și vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. În lipsa unuia dintre elementele răspunderii, în speță lipsa vinovăției care să poată fi reținută în sarcina pârâtei A., nu se poate antrena răspunderea civilă delictuală a acesteia. Contrar susținerilor din recurs, instanța de apel nu a făcut confuzie între răspunderea penală și răspunderea civilă delictuală, ci, din contră, a analizat, în raport de prevederile art. 1357 alin. (1) și urm. C. civ., cerințele necesare atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtei A., reținând, în mod legal, în raport și cu prevederile art. 16 alin. (3) C. civ., că "nu se poate aprecia că pârâta A. a fost în culpă, sub forma imprudenței sau a neglijenței, odată ce, în lipsa unei semnalizări corespunzătoare a vitezei de deplasare, a apropierii de o intersecție și a sfârșitului drumului cu prioritate, nu a avut posibilitatea să-și adapteze conduita de așa manieră încât fapta păgubitoare să nu se producă. Neglijența administratorului drumului în amplasarea unor indicatoare care să determine reducerea vitezei de deplasare, la care s-a adăugat opturarea vizibilității asupra indicatorului "STOP" au determinat lipsa oricărei culpe a pârâtei în producerea accidentului.". Potrivit dispozițiilor art. 28 C. proc. pen., "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite". În raport de argumentele redate mai sus, Înalta Curte constată că instanța de apel a efectuat o asemenea analiză, făcând distincție între lipsa vinovăției penale a pârâtei (reținută prin ordonanța de clasare) și implicațiile în plan patrimonial (civil) ale faptei pârâtei, în condițiile în care responsabilitatea civilă a acestuia trebuia analizată prin raportare la întregul lanț cauzal ce prezenta relevanță în cauză. Cum, în mod legal, instanța de apel a reținut că în lipsa vinovăției pârâtei A., nu poate fi angajată răspunderea juridică a acesteia pentru fapta proprie, acțiunea în regres formulată de către reclamant nu poate fi primită, odată ce ea poate fi pornită doar împotriva persoanei responsabile pentru repararea prejudiciului. Susținerile din recurs referitoare la faptul că nu are relevanță în cauză faptul că persoana prejudiciată nu a formulat plângerea prealabilă împotriva pârâtei pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă nu au semnificația propusă de recurent, prezenta cauză având ca obiect obligarea pârâților la rambursarea sumelor pe care recurentul le-a achitat cu titlu de despăgubiri rudelor defunctului C., iar nu sume acordate persoanelor vătămate prin producerea accidentului - pasagera D. și conducătorul auto E., în privința cărora, prin ordonanța penală s-a dispus clasarea cauzei penale în temeiul art. 16 lit. e) teza I C. proc. pen. - lipsește plângerea penală. În al doilea rând, este corectă aserțiunea instanței de apel în sensul că, lipsind vinovăția pârâtei A., acțiunea în regres nu poate fi primită nici împotriva pretinsului comitent pârâta S.C. "B." S.R.L., fiind necesară îndeosebi îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii pentru fapta proprie în persoana prepusului. Este adevărat, de asemenea, că lipsa asigurării pentru autovehiculul prin intermediul căruia s-a produs accidentul a determinat intervenția BAAR în calitate de garant în acest caz, așa cum susține recurentul, dar cauza primă, determinată pentru intervenție, nu a fost aceasta, ci a fost provocarea accidentului în sine, iar în analiza accidentului a fost stabilit faptul că pârâta A. a acționat fără vinovăție, fapt pentru care și această critică urmează a fi respinsă ca nefondată. În considerarea tuturor acestor motive, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat. În aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimații-pârâți A. și S.C. B. S.R.L., conform dovezilor de plată depuse la dosar, constând în onorariul de avocat.