ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 96/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.06.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a formulat contestație împotriva deciziei nr. 23574/19.05.2020, emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtului la plata sumei de 140.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 898 din 6 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, instanța de fond reținând în esență faptul că cererea de plată a fost formulată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România cu nerespectarea termenului de 90 de zile de la data achitării sumelor de către B.A.A.R., respectiv 30.10.2019, termen care s-a împlinit la data de 30.01.2020.

Împotriva sentinței civile nr. 898 din 6 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării pârâtului la plata sumei de 140.000 RON.

În motivarea recursului arată că în fapt, în data de 12.12.2015, s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare x 62536 A, serie șasiu x, radiat din circulație de autoritățile de înmatriculare din Austria, cu polița de asigurare seria x/G/17/HR nr. x, emisă de A. S.A., condus de B., care a pierdut controlul autoturismului, iar în urma impactului cu doi copaci, a rezultat decesul numitului C., pasager în respectivul autoturism.

Reglementările europene au fost transpuse în legislația națională în prevederile art. 25

1

din Legea nr. 32/2000, Ordinul CSA nr. 1/2008 și ulterior în prevederile art. 32 și art. 33 din Legea nr. 132/2017. Prin aceste reglementări naționale atribuțiile de organism de plată a despăgubirilor, centrul de informare și organismul de compensare sunt îndeplinite de o singură organizație, aceasta fiind B.A.A.R.

Precizează că BAAR, ca organism de plată a despăgubirilor, a fost introdus, în calitate de parte responsabilă civilmente, în procesul ce a urmat accidentului și care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Slatina. Din înscrisurile existente la dosar, instanța de fond a stabilit că autoturismul, deși radiat din circulație, era asigurat valabil la data producerii accidentului, la societatea A. S.A., conform poliței de asigurare seria x/G/17/HR nr. x, emisă de A. S.A..

Prin sentința penală nr. 818 din data de 22.11.2018, Judecătoria Slatina a admis excepția lipsei calității procesuale a B.A.A.R. Organism de plată a despăgubirilor și a obligat societatea de asigurare A. S.A., prin lichidatorul judiciar D., la plata despăgubirilor cuvenite părților prejudiciate. Ulterior, prin decizia penală nr. 1404 din 22.10.2019, Curtea de Apel Craiova a admis apelul societății de asigurare A. S.A., prin lichidatorul judiciar D.., a admis excepția lipsa calității procesuale a societății A. S.A. și a obligat B.A.A.R., în calitate de Organism de plata a despăgubirilor, la plata daunelor în valoare de 140.000 de RON, sumă care a fost achitată părților păgubite la data de 30.10.2019.

Susține că, întrucât asigurătorul S.C. A. S.A se află în faliment, în data de 24.02.2020, s-a adresat F.G.A., în termen de 90 zile de la data comunicării valabilității poliței de asigurare, cu două cereri de plată, nr. x/24.02.2020 și nr. y/24.02.2020, pentru recuperarea sumei de 140.000 RON, reprezentând despăgubirile plătite părților prejudiciate, având în vedere că potrivit art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, după plata despăgubirilor, BAAR, în calitate de organism de plată a despăgubirilor, se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze BAAR despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de BAAR, potrivit legii.

Consideră că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în condițiile în care în cauză nașterea dreptului de creanță a avut loc la data de 20.02.2020, când pârâta FGA i-a comunicat faptul că polița de asigurare pentru autoturismul nr. x a fost confirmată de către asigurătorul A. S.A., prin lichidatorul său judiciar.

De asemenea, susține că decizia contestată a reținut, în mod eronat, calitatea și atribuțiile B.A.A.R. cuprinse în contractul de mandat fără reprezentare, încheiat de acesta cu pârâtul FGA, pentru soluționarea dosarelor de daună cu creditorii de asigurare rezidenți în alte state membre; că în acord cu Regulamentul General al Consiliului Birourilor, în caz de accident, pentru protejarea intereselor părților prejudiciate, se consideră că locul obișnuit de staționare a respectivului vehicul este țara de la locul producerii accidentului, respectiv se consideră că este înmatriculat în România iar, în caz că nu se face dovada unei asigurări RCA, garantarea despăgubirii persoanelor prejudiciate este asigurată de B.A.A.R. astfel cum prevede art. 33 din Legea nr. 132/2017.

Arată că, după plata despăgubirilor, B.A.A.R. se subrogă în drepturile părților păgubite, dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privința despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate.

Susține că nu trebuie făcută confuzie între data nașterii dreptului de regres general, conform art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, și data la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015.

Astfel, dreptul de regres general a luat naștere la momentul plății despăgubirilor, respectiv la data de 30.10.2019, dar la acel moment, având în vedere sentința definitivă a Curții de Apel Craiova, prin care a fost admisă lipsa calității procesuale a societății A. S.A., BAAR se afla în imposibilitatea de a depune cereri de plată către Fondul de Garantare a Asiguraților; doar din momentul în care le-a fost comunicat faptul că polița de asigurare a fost confirmată de către asigurătorul A. S.A., prin lichidatorul său judiciar, respectiv 20.02.2020, BAAR a avut posibilitatea depunerii cererii de plată către Fondului de Garantare a Asiguraților.

Solicită a se ține cont și de prevederile art. 4 din Legea nr. 213/2015, conform cărora, atât creanța de asigurare, cât și creditorul de asigurare, se raportează la un singur element, și anume contractul de asigurare.

De asemenea, invocă prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 și precizează că scopul urmărit de legiuitor la adoptarea acestei legi a fost acela de a plafona garanția aferentă fiecărei creanțe de asigurare, și nu modificarea regimului subrogației sau limitarea drepturilor.

Menționează că un aspect foarte important vizează protecția consumatorului de asigurare și că, în ipoteza respingerii acțiunii, asiguratul de bună credință care a încheiat contractul de asigurare RCA, cunoscând că acesta este garantat în caz de faliment, va rămâne expus, urmând a răspunde civil pentru repararea prejudiciului.

Deși a fost legal citat, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 23574/19.05.2020, emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea pârâtului la plata sumei de 140.000 RON.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), reținând că cererea de plată a fost formulată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România cu nerespectarea termenului de 90 de zile de la data achitării sumelor de către B.A.A.R., respectiv 30.10.2019, termen care s-a împlinit la data de 30.01.2020.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în speță, prin cererile de plată nr. x/24.02.2020 și nr. y/24.02.2020, înregistrate la Fondul de Garantare a Asiguraților, recurenta-reclamantă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a solicitat plata din disponibilitățile Fondului a sumei de 140.000 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor plătite în dosarul de daună deschis ca urmare a evenimentului rutier din data de 12.12.2015, în care a fost implicat vehiculul cu nr. de înmatriculare x 62536 A, serie șasiu x, radiat din circulație de autoritățile din Austria, cu polița de asigurare seria x/G/17/HR nr. x, emisă de A. S.A..

Prin decizia penală nr. 1404 din data de 22.10.2019, Curtea de Apel Craiova, secția penală a admis apelul societății de asigurare A. S.A., prin lichidator judiciar D.., a admis lipsa calității procesuale a societății A. S.A. și a obligat B.A.A.R. în calitate de Organism de plata a despăgubirilor la plata daunelor în valoare de 140.000 de RON.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a achitat părților păgubite suma la care a fost obligat prin decizia de mai sus în data de 30.10.2019.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților:

"(1) Orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvență poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului în condițiile prevăzute la art. 121 și alin. (4), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancțiunea decăderii din drept".

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a societății A. S.A. s-a făcut la data de 16.02.2017 prin Hotărârea intermediară nr. 132 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, devenind definitivă la data de 17.03.2017.

Astfel, se constată că recurentul-reclamant solicită plata de către Fondul de Garantare a Asiguraților a unor creanțe născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului societății de asigurare A. S.A., motiv pentru care termenul de depunere a cererii de plată, de 90 de zile, se calculează de la data nașterii dreptului de creanță.

Înalta Curte constată că decizia penală nr. 1404 din data de 22.10.2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală, ce constituie temeiul acordării despăgubirilor, a rămas definitivă la data de 22.10.2019, iar sumele au fost achitate de B.A.A.R. la 30.10.2019.

Prin urmare, momentul nașterii dreptului de creanță al B.A.A.R. este 30.10.2019, dată de la care începe sa curgă termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 213/2015, termen care s-a împlinit la data de 30.01.2020, așa încât prima instanță a reținut în mod corect că cererile de plată înregistrate la FGA la data de 24.02.2020, au fost depuse cu nerespectarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Din această perspectivă, este nefondată susținerea recurentului-reclamant, în sensul că s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților în termenul legal de 90 zile de la data comunicării valabilității poliței de asigurare, textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 fiind clar în această privință, în sensul că pentru creanțele născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asiguratorului, cererile de plată se depun în termen de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță, și nu de la data comunicării valabilității poliței de asigurare.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinței civile nr. 898 din 6 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinței civile nr. 898 din 6 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2023.