ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 131/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 26 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, sub nr. x/2018, reclamantul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 412.353,39 RON a cărei rambursare se compune din: 253.022.70 RON, despăgubiri achitate de reclamantă persoanei prejudiciate, B.; 135.345,00 RON, despăgubiri achitate de reclamantă persoanei prejudiciate, C.; 15.626,75 RON reprezentând dobânda penalizatoare, calculată de la data la care reclamanta a efectuat plata despăgubirilor și până la data introducerii acțiunii, aferente sumei de 253.022,70 RON; 8.358,94 RON reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la data la care reclamanta a efectuat plata despăgubirilor și până la data introducerii acțiunii, aferente sumei de 135.345.00 RON; S-a solicitat, de asemenea, cheltuieli de judecată, precum și plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului, precum și cheltuielilor ocazionate de acest proces. În drept, au fost invocate prevederile art. 1349, 1357, 1359, 1381 și 1385 C. civ., Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii; art. 251 din Legea nr. 32/2000 a cărei prevederi au fost transpuse începând cu data de 1 ianuarie 2016 la art. 51 din aceiași Lege. Pârâtul, nu a formulat întâmpinare, însă a solicitat instanței respingerea cererii.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 864/F/29.11.2018, Tribunalul Bistrița-Năsăud, a admis cererea formulată de reclamantul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) în contradictoriu cu pârâtul A., care a fost obligat la plata sumei de 412.353,39 RON către reclamant, compusă din 388.367,70 RON reprezentând despăgubiri și suma de 23.985,69 RON reprezentând dobânda legală calculată până în data de 22 martie 2018. Pârâtul a fost obligat la plata dobânzii legale aferente sumei de 388.367,70 RON, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată 26.07.2018 și până la plata efectivă, fiind respinsă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul A., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. H7/A din 29 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelul declarat de pârâtul A..

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele de recurs înscrise în art. 488, alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ. Hotărârea atacată nu este motivată, întrucât nu se arată care sunt temeiurile de drept care au determinat hotărârea instanței. Deși pare a se reține o autoritate de lucru judecat, instanța nu arată acest lucru, în funcție de care să se poată critica expres decizia instanței. Instanța de apel a reținut greșit că orice eventuale impedimente legale la acordarea de despăgubiri în favoarea părților civile trebuiau invocate și valorificate de către apelant în cadrul dosarului penal nr. x/2014, deoarece, doar în respectivul dosar, se putea discuta dacă părțile civile sunt sau nu îndreptățite la despăgubiri prin prisma art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/04.03.2008. Instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material, reținând că nu mai pot fi formulate acele apărări in procesul civil, respectiv că potrivit art. 1352 C. civ., fapta victimei înseși și fapta terțului înlătură răspunderea, chiar dacă nu au caracteristicile forței majore. Apreciază că defunctul D. nu avea dreptul la despăgubiri, așadar nici moștenitorii acestuia nu pot avea acest drept, rezultate din aceeași faptă, iar daca s-a stabilit într-o cauză penală că o persoană (în calitate de garant) trebuie sa plătească despăgubiri, în acțiunea în regres, formulată de aceasta din urmă pe cale civilă, persoana vinovata are posibilitatea de a invoca lipsa răspunderii sale civile, întrucât art. 22 alin. (2) din C. proc. pen. prevede doar că "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia". Apreciază, așadar, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normele de drept material înscrise în art. 1352 C. civ., potrivit căruia fapta victimei înseși și fapta terțului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forței majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, norme care, în aceepțiunea recurentului, pot fi invocate, ca apărare, în procesul civil de față.

Apărările formulate în cauză: Intimatul reclamant Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, pentru neîndeplinirea condițiilor de fond și de formă, întrucât recurentul a reluat susținerile formulate prin întâmpinarea depusă la instanța de fond și prin cererea de apel, iar, în subsidiar, ca nefondat.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 15 octombrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 117/A din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și a fixat termen de judecată a recursului la 28 ianuarie 2021, ora 9:00, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor susceptibile de încadrare în motivele de recurs înscrise în art. 488, alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ. și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care succed: Print-o primă critică, încadrată în motivul de recurs înscris în art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., recurentul a pretins că decizia recurată nu îndeplinește exigențele de motivare a unei hotărâri judecătorești, în sensul că nu rezultă cu certitudine dacă s-a reținut în cauză autoritatea de lucru judecat, pentru a avea posibilitatea de a critica hotărârea sub acest aspect. Critica recurentului nu pote fi primită, întrucât instanța de apel a motivat, în cuprinsul deciziei recurate, că premisa demersului judiciar promovat de reclamant s-a axat pe aspectele statuate, definitiv, prin decizia penală nr. 201/2017 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2014, ocazie cu care instanța penală a reținut, sub aspectul laturii penale, vinovăția recurentului în săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, iar, în privința laturii civile, a stabilit despăgubirile cuvenite moștenitorilor celui decedat, ce au fost plătite de Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, în conformitate drepturile și obligațiile înscrise în art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008 și art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016. În acest context circumstanțial, evocat în cuprinsul motivelor de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată și valorificând efectele juridice ale deciziei penale nr. 201/2017 a Curții de Apel Cluj, care se inpun cu autoritate de lucru judecat, instanța de apel a arătat că statuările instanței penale nu mai pot fi repuse în discuție și că orice impediment legal la acordarea despăgubirilor în favoarea părților civile putea și trebuia valorificat de pârât în acel cadru procesual. Așadar, se constată că, în cuprinsul raționamentul judiciar care a justificat soluția de respingere a apelului pârâtului A., instanța de apel a procedat la o examinare a elementelor de fapt ce trebuie subordonate dispozițiilor legale relevante și incidente speței deduse judecății, analiză ce se concretizează într-o motivare substanțială care corespunde garanțiilor procesului echitabil și care răspunde argumentelor și apărărilor esențiale ale părților litigante. Or, în contextul examinării normelor legale care justifică temeinicia demersului reclamantului, dar și susținerilor formulate de pârât în privința cuantumului și admisibilității pretențiilor ce formează obiectul cauzei de față, se constată că decizia atacată respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., drept pentru care critica formulată va fi respisă, ca neîntemeiată. Print-un alt motiv de recurs, recurentul a susținut, în esență, că instanța de apel a reținut greșit faptul că orice impedimente legale la acordarea despăgubirilor, astfel cum sunt cele înscrise în art. 1352 C. civ., trebuiau invocate și valorificate doar în cursul soluționării dosarului penal nr. x/2014 Întrucât critica recurentului vizează încălcarea regulilor de procedură, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, critica urmează a fi examinată din perspectiva motivului de recurs înscris în art. 488, alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. și nu a pct. -lui 8 al aceluiași articol, care se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept substanțial. Critica formulată nu poate fi primită. Invocând dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen.. anterior (al cărui conținut are corespondent în art. 28 din noul C. proc. pen.), potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, recurentul a apreciat că înstanța de apel a înlăturat eronat apărarile sale, formulate în prezenta cauză, referitoare la existența impedimentelor legale de acordare a despăgubirilor părților vătămate, constituite părți civile în dosarul penal nr. x/2014 Într-adevăr, hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, învestită cu soluționarea despăgubirilor rezultate din infracțiune, numai cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. De aceea, aspectele ce țin de latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii, nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat persoanelor care nu au figurat ca părți în procesul penal finalizat prin hotărârea penală ce conține și rezolvarea laturii civile, acestea fiind îndreptățite să supună examinării, în fața instanței civile, existența și întinderea prejudiciului. Recurentul din prezentul litigiu nu se află în acestă ipoteză, întrucât acesta a avut calitatea de inculpat în procesul penal finalizat prin decizia penală nr. 201/2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2014, instanța penală statuând, în soluționarea acțiunii civile alăturată celei penale, și asupra pretențiilor derivate din săvârșirea faptei penale, ce a fost constatată a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, săvârșită de partea chemată în judecată, în calitate de pârât, în procesul civil de față. Astfel, prin hotărârea penală evocată s-a stabilit, în mod definitiv, că pârâtul A. este vinovat de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, reținându-se că în dimineața zilei de 14 iulie 2013 a condus pe drumul public autoturismul cu nr. de înmatriculare x, proprietatea pasagerului D.. Ajungând la trecerea la nivel de cale ferată semnalizată cu indicatoare rutiere "Stop" și "Trecere la nivel cu calea ferată fără bariere", pârâtul nu a oprit și nu s-a asigurat suficient, autoturismul fiind surprins pe partea dreaptă de trenul Regio numărul 5701. autoturismul a fost târât pe calea ferată pe o distanță de 179m, până ce trenul a fost oprit de către mecanic. Accidentul s-a soldat cu decesul numitului D., proprietarul autoturismului. Totodată, fiind chemată a soluționa acțiunea civilă alăturată celei penale, ca urmare a faptului că părțile vătămate, optase pentru realizarea pretențiilor civile în procedura judiciară penală, constituindu-se părți civile, instanța penală a introdus în cauză, ca parte responsabilă civilmente, Fondul de protecție a victimelor străzii, deoarece asigurarea de răspundere civilă a autovehiculului era expirată la data producerii accidentului. Astfel, prin decizia penală nr. 201/2017 pronunțată de Curte de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2014, a dispus obligarea Fondul de protecției a victimelor străzii să achite părții civile B. suma de 253.022,70 RON, cu titlu de despăgubiri și suma de 15.626,75 RON cu titlu de dobândă penalizatoare, iar părții civile C. suma de 135.345 RON cu titlu de despăgubiri, și 8.358,94 RON, cu titlu de dobândă penalizatoare, sumele stabilite fiind, ulterior, achitate în favoarea soției supraviețuitoare B. și fiicei C., astfel cum rețin instanțele de fond din inscrisurile anexate acțiunii, respectiv ordinele de plată depuse la dosar. Prin urmare, soluționarea laturii civile a fost realizată, în cadrul procesului penal, în cadrul căruia recurentul A. a deținut calitatea de inculpat. În acest context, hotărârea penală pronunțată în acest caz are autoritate de lucru judecat deplină, întrucât se circumscrie unei judecăți de fond în privința laturii penale, cât și a laturii civile cu care instanța a fost învestită. Așadar, orice apărări ale recurentului referitoare la existența unor impedimente legale care ar paraliza acțiunea civilă a părților civile, derivată din infracțiunea reținută în sarcina recurentului, astfel cum este și cea referitoare la incidența art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/04.03.2008, nu poate fi examinată în cadrul procesului civil de față, de vreme ce aceste apărări tind a repune în discuție modul de soluționare a laturii civile care a fost analizată în procesul penal, finalizat definitiv, prin decizia penală nr. 201/2017 pronunțată de Curtea de apel Cluj în dosar nr. x/2014. În acest context, prin decizia recurată, instanța de apel a înlăturat corect apărările pârâtului referitoare la incidența art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/04.03.2008, de vreme ce, în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat, a fost stabilit, prin decizia penală, vinovăția recurentului în producerea evenimentului rutier soldat cu decesul numitului D., precum și admisibilitatea și cuantumul despăgubirilor cuvenite părților civile Reclamanta s-a adresat instanței judecătorești cu acțiunea în regres de față, prin care a solicitat ca pârâtul-recurent să ramburseze sumele de bani achitate cu titlu de despăgubiri pentru debitor, stabilite prin decizia penală nr. 201/2017 pronunțată de Curtea de apel Cluj. Prin urmare, premisa formulării acțiunii formulate de reclamant este deci actul juridic al plății făcute de acesta, în calitate de garant pentru debitor, condiție pe care instanțele de fond a reținut-o corect a fi îndeplinită relativ la pretențiile formulate prin petitul acțiunii. Fondul de protecție a victimelor străzii este obligat, potrivit prevederilor art. 25 1 din Legea nr. 32/2000 și ale art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008, să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate. În aceste condiții, în baza dispozițiilor art. 36 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, reclamanta a preluat toate drepturile și obligațiile patrimoniale ale FPVS, urmare a dizolvării acesteia din urmă și a preluării patrimoniului său de către Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (BAAR), astfel cum o atestă și încheierea din 12.04.2017, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2017. Așadar, în circumstanțele reținute în cauză, este corectă aserțiunea instanței de apel, fundamentată pe dispozițiile art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, care consacră dreptul de regres al reclamantei (continuatoare a FPVS) promovat în scopul de a recupera sumele plătite de la pârâtul-recurent, care a determinat prejudiciul, astfel cum s-a stabilit, definitiv, prin decizia penală nr. 201/A/13.02.2017 a Curții de Apel Cluj. Prin urmare, dezlegarea dată de instanțele de fond pretenției deduse judecății este corectă, neputându-se reține critica recurentului fundamentată pe motivul de nelegalitate înscris în art. 488, alin. (1), pct. 5 Cod procedeură civilă. În consecință, pentru motivele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A.. PENTRU ACESTE MOTIVE,