ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2492/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 martie 2019 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând pe calea acțiunii în regres obligarea pârâtului la plata sumei de 552.317,37 RON, formată din următoarele sume: - 144.877,46 RON, despăgubiri achitate de reclamant, persoanei prejudiciate B.; - 92.512 RON, despăgubiri achitate de reclamant persoanei prejudiciate C.; 92.512 RON, despăgubiri achitate de reclamant persoanei prejudiciate D.; - 46.365 RON, despăgubiri achitate de reclamant persoanei prejudiciate E.; 46.526 RON, despăgubiri achitate de reclamant persoanei prejudiciate F.; - 46.256 RON, despăgubiri achitate de reclamant persoanei prejudiciate G.; 46.256 RON, despăgubiri achitate de reclamant persoanei prejudiciate H.; - 1.253,84 RON, despăgubiri achitate de reclamant persoanei prejudiciate Spitalul Clinic de Urgență Târgu Mureș; - 35.659,05 RON, reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la data la care reclamantul a efectuat plata despăgubirilor și până la data introducerii acțiunii. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și a dobânzii legale penalizatoare calculată de la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la achitarea integrală a debitului, precum și a celorlalte cheltuieli care se vor face cu acest proces. Prin încheierea civilă pronunțată la 7 martie 2019, s-a constatat necompetența materială procesuală a secției I civile și s-a dispus trimiterea dosarului secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal, completului specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniști. Prin încheierea civilă pronunțată la 19 aprilie 2019, s-a constatat necompetența materială procesuală a secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal, competența fiind declinată în favoarea secției I civile. Prin sentința civilă nr. 17 din 4 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a stabilit competența materială procesuală în favoarea secției I civile a tribunalului - dosarul fiind înregistrat cu nr. x/2019**.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud: Prin sentința civilă nr. 240/F din 8 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva pârâtului A. și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma totală de 516.640,30 RON, compusă din următoarele sume: - 144.977,46 RON achitată în favoarea soției supraviețuitoare B.; - 92.512 RON achitată în favoarea fiului C.; - 92.512 RON achitată în favoarea fiicei D.; - 46.365 RON achitată în favoarea nepoatei E.; - 46.526 RON achitată în favoarea nepoatei F.; - 46.256 RON achitată în favoarea nepotului G.; - 46.256 RON achitată în favoarea nepoatei H.; - 1.235,84 RON achitată în favoarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare aferentă sumei totale de 516.640,30 RON, calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data plății efective. S-a respins, ca neîntemeiată, pretenția de obligare a pârâtului la plata sumei de 35.659,05 RON reprezentând dobândă cuvenită unității spitalicești. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj: Prin decizia nr. 274/A din 26 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinței civile nr. 240/F din 8 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud pe care a schimbat-o în parte și, în consecință: A fost obligat pârâtul A. să plătească reclamantului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România suma de 35.659,05 RON, dobândă penalizatoare de la data plății, până la data introducerii acțiunii - 04.03.2019. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii. A fost respins apelul declarat de pârâtul A. împotriva aceleași sentințe.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 274/A din 26 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, pârâtul A. a formulat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că este criticabilă decizia Curții de Apel Cluj din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind nelegală sub două aspecte. În primul rând, prin respingerea cererii de amânare a judecății cauzei din motive medicale formulată de apărătorul său, instanța de apel a încălcat două dintre principiile fundamentale ale procesului civil - principiul contradictorialității și al dreptului la apărare (art. 13-14 C. proc. civ.), cu atât mai mult cu cât nu a motivat în niciun fel această respingere. Apreciază că amânarea pronunțării și depunerea de concluzii scrise nu poate suplini nicidecum funcția primordială a dezbaterilor orale, având la bază cele două principii anterior precizate. Menționează că, în condițiile generale ale pandemiei, însăși conducerea Curții de Apel Cluj a dispus interzicerea accesului în sediul instanței a celor care prezintă simptome specifice. Or, prin adeverința medicală trimisă înainte de termenul de judecată a fost confirmată una dintre ipotezele avute în vedere la emiterea deciziei privind accesul în instanță, astfel încât cererea de amânare era perfect justificată, considerent pentru care apeciază că se impune casarea deciziei recurate pentru încălcarea principiului contradictorialității și principiului dreptului la apărare, cu consecința trimiterii cauzei la instanța de apel spre o nouă judecată. În subsidiar, solicită casarea deciziei nr. 274/A din 26 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, cu consecința admiterii apelului și trimiterii cauzei spre o nouă judecată Tribunalului Bistrița-Năsăud pentru nesoluționarea excepției procesuale, având în vedere că prima instanță nu a soluționat excepția prin dispozitivul hotărârii. Instanța de apel a considerat fără niciun fundament și de o manieră foarte generală că "prima instanță a analizat excepția nulității cererii de chemare în judecată și a constatat că cererea formulată de reclamant îndeplinește condițiile prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. 2 C. proc. civ., cererea fiind motivată în fapt și în drept". Instanța de fond a analizat excepția procesuală strict în considerente și nu în dispozitiv, aspect ce coincide cu nesoluționarea excepției. Aprecierea instanței de apel cu privire la incidența unui caz de nulitate condiționată potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ., care implică o condiționare a anulării actului de procedură de dovedirea unei vătămări, este absolut greșită deoarece excepția nulității invocată constituie un caz de nulitate expres prevăzută de lege, respectiv de art. 196 alin. (1) C. proc. civ. Drept urmare, nu era necesară dovedirea niciunei vătămări, aceasta fiind prezumată conform art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte și apărările formulate: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 28 ianuarie 2021. Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (4 martie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, în termen legal, comunicată, solicitând respingerea recursului ca netimbrat și ca inadmisibil - cu referire la excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 18 noiembrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la excepția netimbrării recursului, invocată de intimatul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, se reține că instanța nu a stabilit în sarcina recurentului-pârât A. obligația de plată a vreunei taxe judiciare de timbru, apreciindu-se că recursul este scutit de la plata taxei judiciare, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) pct. i) din O.U.G. nr. 80/2013. Cum nu a fost stabilită obligația recurentului-pârât de a timbra cererea de recurs, excepția netimbrării căii de atac urmează a fi respinsă. Referitor la excepția nulității recursului, invocată de aceeași parte, se reține că aspectele invocate în cuprinsul cererii de recurs se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât excepția nulității urmează a fi respinsă, criticile formulate urmând a fi analizate din perspectiva acestui text de lege. Primul motiv de recurs se referă la pretinsa încălcare a principiului contradictorialității și a principiului dreptului la apărare, dată fiind respingerea cererii de amânare a judecății cauzei din motive medicale, formulată de apărătorul pârâtului în fața instanței de apel. Principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 C. proc. civ. presupune că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. Contrar susținerilor recurentului-pârât, pentru respectarea contradictorialității nu este obligatoriu ca părțile sau reprezentanții acestora să se înfățișeze în instanță. Contradictorialitatea este păstrată și atunci când ambele părți legal citate lipsesc, cu condiția ca cel puțin una dintre ele să fi cerut în scris judecarea cauzei în lipsă, în condițiile art. 223 alin. (3) C. proc. civ. Principiul se referă la respectarea vocației pe care părțile trebuie să o aibă de a-și exprima opinia cu privire la fiecare cerere, excepție, împrejurare de fapt sau de drept. Lipsa unei părți de la dezbateri nu reprezintă o încălcare a principiului contradictorialității, atât timp cât procesul civil se poate desfășura și în lipsa părților, cu condiția ca acestea să fie legal citate și să existe din partea vreuneia dintre părți o solicitare privind judecata în lipsă. Nu se poate reține că a fost încălcat principiul contradictorialității prin faptul că, în aplicarea dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. civ., respingând cererea de amânare formulată de apărătorul părții, instanța a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea acestuia să depună la dosar concluzii scrise. De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea principiului dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.) ce presupune că părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. Dimpotrivă, în considerarea dreptului la apărare, instanța de apel, respingând cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtului, a amânat pronunțarea hotărârii pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise. Faptul că "amânarea pronunțării și depunerea de concluzii scrise nu poate suplini nicidecum funcția primordială a dezbaterilor orale" este o simplă apreciere a recurentului-pârât. Legea procesuală prevede prin dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. civ. această posibilitate ("suplinirea"), astfel încât soluția instanței de apel, de respingere a cererii de amânare formulate de apărătorul apelantului-pârât apare ca fiind legală și perfect justificată, susținerile recurentului în sensul că prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum și principiul contradictorialității, fiind nefondate, cu atât mai mult cu cât, deși nu se solicitase expres acest lucru de către niciuna dintre părțile din proces, instanța de apel a dispus amânarea pronunțării, timp de două săptămâni, tocmai pentru a da posibilitatea părții să depună concluzii scrise. Facultatea instituită pentru instanță, de a aprecia asupra temeiniciei unei cereri de amânare pentru lipsă de apărare și de a respinge o astfel de cerere dacă ea nu este întemeiată pe un motiv excepțional, nu constituie o încălcare, o restrângere a dreptului la apărare și nici a principiului contradictorialității, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției. Instanța de judecată, în aplicarea concretă a prevederilor art. 222 C. proc. civ., este chemată să asigure un echilibru între interesele deopotrivă egale ale părților. Faptul că amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă în condiții strict determinate este de natură a asigura protecția părții adverse față de o eventuală tergiversare a cauzei, cu consecința realizării cu întârziere a drepturilor/intereselor acesteia. Măsurile administrative (interzicerea accesului în sediul instanței a celor care prezintă simptome specifice) luate de conducerea instanțelor de judecată, în condițiile generale ale pandemiei, nu pot justifica în vreun fel măsurile procesuale ce se dispun în temeiul legii, de către completul învestit cu soluționarea cauzei, în funcție de situația concretă din fiecare cauză. Dispozițiile legale ale art. 222 C. proc. civ. nu prevăd că instanța este obligată să acorde termen dacă partea nu este asistată de avocat/dacă apărătorul părții nu se poate prezenta, lăsându-se la aprecierea instanței temeinicia motivelor invocate pentru cererea de amânare pentru lipsă de apărare. Respingerea cererii de amânare a judecății cauzei solicitate de avocatul apelantului-pârât nu poate conduce la admiterea căii de atac, atât timp cât legiuitorul a prevăzut cauza de amânare ca o posibilitate acordată instanței doar pentru motive excepționale, iar nu ca o obligație. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că acest motiv de recurs invocat de recurentul-pârât, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondat, urmând a fi înlăturat ca atare. Al doilea motiv de recurs formulat de recurentul-pârât, întemeiat pe același text de lege, vizează faptul că instanța de fond a analizat excepția procesuală în considerente și nu în dispozitiv, aspect ce, în aprecierea părții, coincide cu nesoluționarea excepției. Cu referire strict la această critică, recurentul-pârât nu a arătat care ar fi vătămarea produsă prin faptul că soluția respingerii excepției nulității, deși este motivată în considerentele hotărârii, nu apare în dispozitiv. La fila x din decizie, instanța de apel a analizat critica formulată în apel de pârât, concluzionând că prima instanță a analizat excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa elementelor esențiale - excepție absolută și expresă - și a constatat că cererea formulată de reclamant îndeplinește condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, care nu se confundă cu nulitatea necondiționată de vătămare. Și nulitatea expresă este condiționată de vătămare, dar față de dispozițiile art. 175 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., în acest caz, vătămarea este prezumată. Faptul că nu este menționată expres în dispozitiv soluția asupra excepției nulității nu coincide cu nesoluționarea excepției, astfel cum susține recurentul-pârât, cât timp instanța a motivat și argumentat în considerente soluția de respingere a excepției, prezentând motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că motivele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.