ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1289/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 mai 2019 pe rolul Judecătoriei Năsăud sub nr. x/2019, și, ulterior pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud urmare declinării competenței în favoarea acestei instanțe prin sentința civilă nr. 2086 din 18 octombrie 2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților B. și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 2.500 euro, reprezentând despăgubiri materiale, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, a medicamentației și a investigațiilor medicale; a sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, ca urmare a producerii accidentului de circulație de la 9 decembrie 2017 de către pârâți; actualizarea debitului conform dobânzii de referința a BNR, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea depusă la 15 octombrie 2019, reclamantul a majorat cuantumul daunelor morale solicitate la suma de 5.000.000 euro, instanța constatând decăderea reclamantului din dreptul de a-și mai modifica cererea de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 241 F din 22 iulie 2020, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. L-a obligat pe pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească reclamantului suma de 2.663,23 RON, cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, precum și dobânda legală aferentă acestor sume începând cu data scadenței, 9 decembrie 2017, până la data efectivă a plății. A respins, ca neîntemeiate, restul pretențiilor formulate. A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată. L-a obligat pe pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească în favoarea statului suma de 2.158,26 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă sumei, pentru care a căzut în pretenții de 52.663,23 RON, determinată conform art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, diferența de 240.226,94 RON dintre taxa judiciară de timbru datorată de reclamant pentru care a beneficiat de scutire, de 242.385,20 RON și cea de 2.158,26 RON, rămânând în sarcina statului.

Prin decizia nr. 224 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 241F din 22 iulie 2020 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, pe care a menținut-o.

Prin decizia nr. 987 din 11 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 224 din 28 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Prin decizia nr. 355/A din 10 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 241 din 22 iulie 2020 a Tribunalului Bistrița Năsăud, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească reclamantului suma de 30.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale. L-a obligat pe pârât să plătească în favoarea statului suma de 4.003 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar. A menținut în rest sentința atacată. L-a obligat pe intimatul pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească în favoarea statului suma de 4.003 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru în apel și în recurs aferentă pretențiilor admise pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar în apel și în recurs.

Împotriva deciziei nr. 355/A din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosarul nr. x/2019 au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

6.1 Recursul reclamantului A.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susținut că hotărârea instanței de apel este parțial nelegală, solicitând casarea acesteia prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și majorarea daunelor morale acordate de instanța de apel.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul a arătat că hotărârea instanței de apel este nemotivată, deși obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

A arătat că, în analiza acestui motiv de recurs, trebuie pornit de la considerentele deciziei de casare nr. 987 din 11 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a statuat ca, în rejudecare, instanța de apel să aibă în vedere argumentele recurentului-reclamant, în sensul că valoarea despăgubirilor trebuie să respecte criteriile doctrinare și jurisprudențiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral. S-a stabilit să fie avute în vedere toate urmările accidentului rutier produs de intimatul-pârât B. (inclusiv cele care s-ar manifesta în prezent), ținându-se seama că acestea au fost invocate ca reper prin argumentele expuse în cererea de apel, argumente care, deși sunt succinte, evidențiază că nemulțumirea inițiatorului căii de atac este legată de cuantumul despăgubirilor morale acordate prin sentința apelată, cuantum pe care îl consideră insuficient prin prisma a două repere: consecințele produse în perioada imediat următoare accidentului rutier și problemele de sănătate determinate de același eveniment rutier și care ar persista și în prezent.

Recurentul-reclamant a susținut că, din punctul de vedere al criteriilor de determinare a daunelor morale, jurisprudența din România și-a conturat câteva repere generale, în motivarea hotărârilor judecătorești pronunțate făcându-se referire în mod constant la criteriile de stabilire a daunelor morale menționate în cuprinsul deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 89 din 9 iunie 2003, respectiv consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, echitatea.

A arătat că, din considerentele deciziei recurate, nu se identifică o expunere de motive a instanței de apel, care să ofere o justificare pentru acordarea sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale, prin prisma criteriilor doctrinare și jurisprudențiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral enunțate mai sus.

Astfel, curtea a arătat că suma de 50.000 RON este nejustificat de mică în raport de consecințele iremediabile asupra parcursului vieții reclamantului pe care accidentul rutier i le-a cauzat, însă ulterior, în afara reținerilor de ordin factual (cu referire la situația reclamantului anterior accidentului și la situația medicală a acestuia din prezent) nu s-a identificat niciun alt considerent care să reprezinte un raționament logico-juridic ancorat în criteriile doctrinare de cuantificare a daunelor morale pentru evaluarea daunelor morale acordate de 30.000 euro.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, criteriile care stau la baza acesteia (a aprecierii subiective) sunt întotdeauna obiective, iar judecătorul este dator să analizeze gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora și în final să explice, prin trimitere la aceste criterii obiective, rațiunea pentru care a stabilit o anumită sumă cu titlu de daune morale.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material - art. 1531 C. civ. și a principiilor de stabilire a daunelor morale conturate la nivel jurisprudențial.

A menționat că instanța supremă a stabilit (dec. civ. nr. 62 din 10 ianuarie 2001) cu valoare de principiu, că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care au stat la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective și pot forma obiectul controlului instanței de recurs.

A afirmat că instanța de apel a reținut corect că, anterior accidentului, recurentul-reclamant era o persoană sănătoasă și ducea o viață absolut normală, lucrând în gospodăria proprie și pentru ceilalți săteni, îngrijindu-se și întreținându-se singur, iar în prezent, ulterior accidentului, este în imposibilitate totală de a munci, de a se îngriji și întreține, fiind încadrat în grad de handicap grav, permanent și nerevizuibil cu asistent personal, cu o deteriorare cognitivă gravă.

Recurentul-reclamant a menționat că suma de 30.000 euro stabilită de instanța de apel, cu titlu de daune morale, nu reprezintă o reparație integrală și echitabilă a prejudiciului moral suferit.

A considerat că analiza pe care instanța de apel ar fi trebuit să o facă, conform considerentelor deciziei de casare, trebuia să fie centrată pe reperele generale stabilite la nivel doctrinar și jurisprudențial în România, care fundamentează majoritatea hotărârilor pronunțate în dreptul intern.

În ceea ce privește reperele doctrinare, a arătat că acestea țin cont de consecințele negative suferite de victimă în plan fizic, în cazul său aceste consecințe fiind maxime, având în vedere că în urma accidentului a devenit o persoană neajutorată, situație neschimbată și în prezent, după aproape trei ani de la accident, pierzându-și în totalitate capacitatea de muncă și de a se întreține/autoîngriji.

Cât privește consecințele negative suferite în plan psihic, a susținut că și acestea sunt foarte mari, întrucât, înainte de accident ducea o viața normală, muncea și se gospodărea/întreținea singur, iar după evenimentul rutier a devenit dependent de ajutorul și voința celor din jur.

Importanța valorilor lezate în cazul său sunt cele legate de viață, sănătate, integritate psihică și fizică. A arătat că, în urma accidentului, a fost spitalizat și supus unor dureri fizice și psihice greu de suportat, pierzând orice speranță de însănătoșire, viața sa fiind compromisă din toate punctele de vedere. Consecințele negative sunt de asemenea maxime, prin lipsa totală a capacității sale de muncă, a stării de invaliditate mentală, a incapacității de a se întreține/îngriji singur, de a participa activ la viața socială.

Pe lângă toate criteriile de mai sus, un alt criteriu de apreciere a prejudiciului moral este și cel care se raportează la durata menținerii consecințelor vătămării pe plan fizic și psihic, adică durata prejudiciului. În cazul de față, dincolo de suferințele fizice și psihice pe care a fost nevoit să le îndure pe durata celor 70 de zile de îngrijiri medicale, recurentul-reclamant a susținut că i s-a cauzat un prejudiciu permanent și nerevizuibil, adică cea mai gravă formă de prejudiciu din punctul de vedere al duratei, fiind încadrat în grad de handicap grav, permanent și nerevizuibil cu asistent personal, cu o deteriorare cognitivă gravă.

Referitor la reperele jurisprudențiale în fața instanței de apel a arătat că a depus hotărâri judecătorești, în contextul în care, în acest moment în România, nu există un cadru legal bine stabilit pentru determinarea cuantumului daunelor morale.

A afirmat că Norma ASF nr. 20/2017, art. 26, nu conține criterii valorice pentru determinarea cuantumului daunelor morale, iar Legea nr. 132/2017, art. 22 pct. 5, nu este aplicabilă pentru că lipsește legislația secundară prin care se stabilește punctajul traumatic. În acest context, în materia daunelor morale jurisprudența este imprevizibilă, cel puțin sub aspectul cuantumului daunelor morale pentru prejudiciile nepatrimoniale, constând în vătămări/suferințe corporale și psihice, același tip de prejudiciu moral fiind evaluat diferit de la o instanță la alta sau de la un judecător la altul.

A făcut referire la decizii de speță ale Înaltei Curți de Casație (nr. 378/21.02.2019 și nr. 854/08.04.2016 pronunțate de secția I civilă) în care s-a stabilit că reperul care ar trebui să fie avut în vedere este "cel al jurisprudenței constante și unitare (s.n.), iar nu al jurisprudenței care consacră soluții ce rămân cazuri izolate sau particulare, ce se raportează la situații de fapt deosebite", și a arătat că noțiunea de jurisprudență nu se poate rezuma la decizii izolate de speță, ci la practica judiciară ce vizează situații comparabile, în care au fost evidențiate criterii pe baza cărora au fost stabilite într-un anumit cuantum daune cu caracter moral.

A considerat că, potrivit acestor statuări ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a prezenta relevanță în soluționarea cererilor referitoare la daunele morale, hotărârile judecătorești invocate trebuie să se refere la situații comparabile cu cazul concret și să demonstreze o anumită constanță.

A menționat că hotărârile depuse în fața instanței de apel, relevă un anumit cuantum al daunelor morale pentru situații care, deși nu sunt identice cu cea a proprie, pot fi încadrate în categoria cazurilor care pot servi drept comparabile (în cele mai multe cazuri victimele având o situație/stare ulterioară accidentului mai bună decât a sa, doar în câteva cazuri starea fiind mai gravă).

6.2 Recursul recurentului-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România

Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că aceasta vizează modalitatea în care instanța de apel a majorat cuantumul daunelor, recurentul-pârât susținând că nu există o motivare care să fi justificat această măsură. A menționat că în considerentele hotărârii sunt expuse câteva aspecte generale, reținute și de instanța de fond, dar care nu explică în mod concret care a fost rațiunea care a determinat această majorare.

Referitor la cuantumul daunelor morale, a afirmat că acesta se stabilește în raport de consecințele negative suferite de victimă, de importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării și măsura în care a fost afectată situația personală.

În ceea ce privește compensațiile bănești care se acordă cu acest titlu, recurentul-pârât a susținut că acestea sunt destinate atenuării sau alinării suferințelor fizice sau psihice și că nu trebuie să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici în venituri nejustificate pentru victimă, regulile de evaluare a prejudiciului moral impunându-se a fi unele care să asigure o satisfacție morală pe baza unei aprecieri în entitate,

Astfel, a apreciat că valoarea despăgubirilor acordate de instanță le deturnează pe acestea de la scopul pentru care au fost reglementate, respectiv acela de a compensa, într-o manieră justă și echitabilă, suferința cauzată de vătămarea victimei, transformându-le într-o veritabilă sancțiune pentru recurentul-pârât și pentru intervenientul forțat.

Daunele morale trebuie stabilite într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii relevate de actele normative aplicabile.

Textele de lege aplicabile în materia asigurărilor fac trimitere la legislația și jurisprudența din România. Or, potrivit dispozițiilor constituționale, tratatele pe care România le-a semnat și adoptat fac parte din legislația românească, având caracter prioritar în fața acesteia, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului fiind obligatorie pentru instanțele din România.

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, care stabilesc maniera în care se acordă despăgubirile morale, respectiv pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic.

La 28 februarie 2022, recurentul-pârât a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant nu a depus întâmpinare și răspuns la întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prima critică formulată în cauză în cadrul ambelor recursuri, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. susține lipsa unei motivări adecvate soluției date de instanța de apel sub aspectul cuantificării daunelor morale. Astfel, recurentul reclamant consideră că instanța de apel nu s-a conformat deciziei de casare și nu a analizat argumentele formulate prin cererea de apel în sensul că valoarea despăgubirilor trebuie să respecte criteriile doctrinare și jurisprudențiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral și să aibă în vedere toate urmările accidentului rutier (inclusiv cele care s-ar manifesta în prezent), din considerentele deciziei recurate, nu se identifică o justificare pentru acordarea sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale, judecătorul fiind dator să analizeze gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora și în final să explice, prin trimitere la aceste criterii obiective, rațiunea pentru care a stabilit o anumită sumă cu titlu de daune morale.

La rândul său, pârâtul invocă nemotivarea soluției de majorare a cuantumului daunelor morale, în condițiile în care instanța de apel nu explică în mod concret care a fost rațiunea care a determinat acordarea unei sume mai mari cu acest titlu, în raport de regulile de evaluare a prejudiciului moral menite să asigure o satisfacție morală pe baza unei aprecieri în echitate, ținând cont că textele de lege aplicabile în materia asigurărilor fac trimitere la legislația și jurisprudența din România.

Critica este nefondată. Astfel, dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătorești atunci când lipsește motivarea soluției sau instanța de control judiciar a preluat tale quale considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.

În speță, nu poate fi reținută niciuna dintre aceste teze. Astfel, în ceea ce privește motivarea soluției, instanța de apel a analizat cererea dedusă judecății prin raportare la probele administrate, a indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, dezvoltând un raționament judiciar în concordanță cu soluția pronunțată. Nu este necesar ca, în economia considerentelor, instanța să răspundă în mod punctual fiecărui argument, acestea pot fi grupate în funcție de teza căreia i se subscriu pentru a fi dezvoltat un raționament unic. Motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotârârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin continutul lor, să influențeze soluția. Înlăturarea unei apărări contrare situației de fapt statuate nu presupune respingerea fiecărui argument în parte dacă acesta nu corespunde situației reținute.

Prin urmare, nu se poate constata drept o lipsă a motivării faptul că instanța de apel a reținut doar acele argumente care i-au susținut raționamentul judiciar, acestea fiind cele apreciate ca pertinente rezolvării cauzei.

În acest sens, sub aspectul cuantificării daunelor morale, contrar susținerilor părților și în acord cu îndrumările din decizia de casare, instanța de apel a reținut că suma acordată la judecata în primă instanță este nejustificat de mică prin raportare la consecințele iremediabile asupra parcursului vieții reclamantului pe care accidentul i le-a cauzat.

A apreciat, în acord cu prima instanță, că, anterior producerii accidentului de circulație, reclamantul era o persoană activă, ulterior fiind încadrat în grad de handicap grav cu asistent personal, nerevizuibil, întrucât a fost diagnosticat cu o deteriorare cognitivă gravă. A constatat, analizând actele medicale, existența legăturii de cauzalitate între vătămările produse de accidentul de circulație și diagnosticul final stabilit în cazul reclamantului. A reținut, de asemenea, că la data producerii accidentului reclamantul avea vârsta de 66 de ani, iar pentru leziunile fizice produse au fost necesare 65 - 70 zile de îngrijiri medicale.

Raportat la aceste elemente a apreciat că pentru suferințele fizice și psihice produse reclamantului de accidentul rutier a cărui victimă a fost, dar mai ales pentru deteriorarea ireversibilă a condițiilor sale normale de viață, raportat și la vârsta acestuia, i se cuvin daune morale în cuantum de 30.000 euro, sumă proporțională cu prejudiciul moral a cărui reparare se solicită în cauză.

Din cele prezentate anterior rezultă că instanța de judecată din apel, deși nu a mai reiterat, în propriile considerente, criteriile de evaluare a daunelor morale stabilite în doctrină și jurisprudență, pe care le-a inserat atunci când a redat, în partea introductivă, considerentele primei instanțe, a făcut aplicarea acestora la situația concretă dedusă judecății. În acest sens, instanța s-a raportat la vârsta victimei, la circumstanțele vieții acesteia anterioare accidentului și starea de după accident, a identificat legătura de cauzalitate (negată de instanța de fond care apreciase caracterul temporar al afecțiunilor, cu referire la "o anumită perioadă de timp"), între afecțiunile psihice și traumatismul cranio-cerebral suferit, a decelat urmările ireversibile și, statuând în echitate asupra unei despăgubiri, apreciate proporțională cu prejudiciul moral suferit, a majorat cuantumul daunelor morale.

Prin urmare, soluția de majorare a daunelor morale este motivată în raport de elementele suplimentare reținute în relația cauzală, față de soluția infirmată a instanței de fond, neputându-se reține incidența motivului de casare reprezentat de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ambele părți invocă nerespectarea dispozițiilor de drept substanțial în materia asigurărilor, în care normele dreptului comun ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale se coroborează cu dispozițiile Legii nr. 132/2017.

Astfel reclamantul susține că instanța de apel nu a aplicat criteriile obiective de stabilire a cuantumului daunelor morale menționate în doctrină și jurisprudență, pe care le-a reiterat cu aplicare la situația sa, considerând că, astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 1531 C. civ. sub aspectul reparării integrale a prejudiciului.

La rândul său, pârâtul a susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, care stabilesc maniera în care se acordă despăgubirile morale, respectiv pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic.

Înalta Curte reține că, față de data survenirii accidentului, 9.12.2017, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 132/2017 și ale Normei ASF nr. 20/2017.

Deși, prin criticile formulate, recurenții invocă aplicarea greșită a unor norme de drept substanțial, analiza acestui motiv de casare nu poate fi raportată decât la o situație de fapt deplin stabilită în faza devolutivă a judecății, date fiind limitele de control judiciar permise de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Or, în speță, verificarea în concret a celor pretinse de părți (referitoare la modalitatea în care instanța a aplicat criteriile de evaluare a prejudiciului la situația concretă dedusă judecății, respectiv realitatea stării de sănătate a victimei reținute pe baza înscrisurilor medicale menționate în considerentele instanței de apel), tinde la modificarea unei situațiii de fapt, care, în opinia părților, a fost greșit stabilită ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, împrejurare ce nu poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului, întrucât excedează limitelor judecății reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., constituind o chestiune de netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei atacate.

Câtă vreme instanța a indicat elementele factuale valorizate la stabilirea prejudiciului și a avut în vedere principiile proporționalității și al reparației echitabile, aplicabile în cazul unui prejudiciului nepatrimonial, aceste aspecte nu pot fi reevaluate în scopul reindividualizării despăgubirilor în aplicarea dispozițiilor art. 1531 C. civ., invocat de reclamant, întrucât țin de temeinicia pretențiilor sale.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, menționate de pârât în memoriul de recurs, se reține că acestea vizează modalitatea de stabilire a despăgubirilor pe cale amiabilă.

Textul de lege care face trimitere pentru stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească la un anume sistem probator este art. 22 alin. (6) din același act normativ, potrivit căruia "Stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic", text pe care, de altfel, instanța de apel și-a întemeiat, în parte, analiza, raportându-se la actele medicale aflate la dosarul cauzei. În ceea ce privește ignorarea sistemului statistic, nu rezultă că recurentul pârât ar fi indicat prin oferta de despăgubire amiabilă punctajul stabilit pentru acest accident prin raportare la datele emise de către autoritățile indicate de art. 22 din lege, calculând, astfel, o valoare a punctului traumatic, pentru a imputa instanței ignorarea acestuia. De altfel, chiar acesta a invocat lipsa unor norme de aplicare a legii de natură a conduce la stabilirea cuantumului despăgubirilor prin utilizarea acelui algoritm.

Pentru aceste considerente, reținând legalitatea deciziei atacate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 355/A din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 402 C. proc. civ.