ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1617/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 20 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. S.A, în calitate de asigurător de răspundere civilă și D., în calitate de persoană responsabilă pentru producerea accidentului (intervenient forțat, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România), solicitând să fie obligată pârâta la plata:

Hotărârea de declinare

Prin încheierea din 26 iulie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ. a constatat necompetența materială-funcțională a secției și, în consecință, a trimis dosarul pentru competentă soluționare secției I Civile a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Sentința tribunalului

Prin sentința civilă nr. 727/F din 25 iulie 2018 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta C. S.A.

Totodată, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și cu intervenienții forțați D. și S.C. E. S.R.L. și, în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 637 RON cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și penalități de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data de 05.06.2015 și până la plata efectivă a despăgubirii, iar reclamantei B. suma de 216 RON cu titlu de daune materiale și suma de 40.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și penalități de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data de 05.06.2015 și până la plata efectivă a despăgubirii.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, restul pretențiilor formulate de reclamanți.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei B. suma de 1.825 RON, iar reclamantului A. suma de 655 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Decizia curții de apel - casată

Prin decizia nr. 61/A din 27 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamanții A. și B., împotriva sentinței civile nr. 727/F din 25 iulie 2018 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, pe care a schimbat-o, în parte, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, care au fost stabilite astfel:

- în favoarea reclamantei B., suma de 15.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, în loc de suma de 40.000 RON;

- în favoarea reclamantului A., suma de 5.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, în loc de suma de 10.000 RON.

Au fost menținute restul dispozițiilor din sentința apelată.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva aceleiași sentințe.

Totodată, a fost obligată intimata C. S.A. să plătească apelanților suma de 4.124 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia de casare

Prin decizia civilă nr. 1340 din 01.07.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de pârâta C. S.A, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel.

În motivare, s-a reținut că acțiunea prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs, ca urmare a unui accident de circulație, are ca obiect valorificarea unui drept de creanță, fiind astfel prescriptibilă extinctiv, motiv pentru care problema de drept ce se impune a fi analizată în prezenta cauză este legată de data de la care începe să curgă termenul de prescripție.

Întrucât temeiul pretențiilor solicitate de reclamanți îl constituie dispozițiile art. 1349 din C. civ., instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 2528 din C. civ., care prevăd că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Ca urmare, s-a apreciat că este corectă reținererea instanțelor de fond, în sensul că, la data de 4 martie 2015, reclamanții cunoșteau cert că asigurător de răspundere civilă pentru accidentul rutier produs la 2 septembrie 2012 este C. S.A., de vreme ce, la acea dată, au fost în măsură să solicite acestei pârâte plata despăgubirilor pretinse în speță.

Instanța de casare a constatat că instanța de apel nu a răspuns chestiunii invocate în apel, și anume dacă anterior acestui moment, reclamanții au putut cunoaște prejudiciul și persoana pârâtei, sau au rămas inactivi.

S-a dispus, în rejudecarea cauzei, în măsura în care se va concluziona că excepția prescripției dreptului material la acțiune nu este fondată, instanța de apel să procedeze la cenzurarea criticilor din apel, formulate de reclamanți și pârâtă vizând cuantumul despăgubirilor morale stabilite de prima instanță, potrivit criteriilor stabilite de art. 49 alin. (1) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Totodată, instanța de casare a dat îndrumări, în sensul ca instanța să aibă în vedere, de principiu, reperele statuate de jurisprudența în materie, esențiale în asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între despăgubire și prejudiciu - respectiv consecințele negative suferite de cel în cauză; în privința cererii accesorii referitoare la plata penalităților de întârziere, instanța de apel va avea în vedere faptul că, de principiu, în ceea ce privește obligația instituită în sarcina asigurătorilor RCA de art. art. 36 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011. Ulterior acestei analize, instanța de apel va putea să determine momentul nașterii obligației de plată a penalităților de întârziere ce revine pârâtei, în calitate de asigurător, față de dispozițiile art. 37 din Ordinul ASF nr. 14/2011.

Decizia instanței de apel - rejudecare

Prin decizia nr. 196A din 13 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 727 din 25.07.2018 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. echivalentul în RON la data plății a sumei de 5.000 euro și reclamantei B. echivalentul în RON la data plății a sumei de 15.000 euro, cu titlu de daune morale.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva aceleiași sentințe.

A obligat intimata C. S.A. să plătească apelanților suma de 6624 RON, cheltuieli de judecată în apel.

În motivare, cu privire la prescripția dreptului la acțiune, instanța a reținut că reclamanții s-au constituit la 18 martie 2015 părți civile în dosarul penal întocmit în urma accidentului de circulație din 2 septembrie 2012, în interiorul termenului de prescripție.

Reclamanții aveau obligația ca, pentru exercitarea acțiunii în răspundere civilă delictuală, să aștepte soluționarea acțiunii civile exercitate în dosarul penal, lucru care s-a întâmplat la data de 09.02.2017, când a fost emisă ordonanța de clasare în ceea ce îi privește pe reclamanți, cu referire la art. 27 și art. 28 din C. pen. și art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ.

În raport de aceste considerente, instanța de apel a constatat că exercitarea acțiunii de către reclamanți la 20 iunie 2017 este înăuntrul termenului de prescripție.

Referitor la cuantumul despăgubirilor pentru daunele morale, instanța de rejudecare a avut în vedere leziunile cauzate reclamanților, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea acestora, suferințele fizice și psihice inerente vătămărilor produse, împrejurarea că aceștia aveau în întreținere un copil cu probleme de sănătate deosebite de care nu s-au putut îngriji corespunzător pe perioada de recuperare ulterioară accidentului, suferințele psihice cauzate reclamanților atât prin producerea accidentului cât și în raport de perioada de recuperare, care a inclus o perioadă de spitalizare în Franța, luând în considerare și aspectele care rezultă din declarațiile martorului audiat sub acest aspect de prima instanță, care confirmă suferințele fizice și psihice ale reclamanților.

S-a raportat la jurisprudența depusă de părți, pentru o situație similară a unei persoane care a suferit vătămari în același accident de circulație și a dispus majorarea daunelor morale la 5.000 euro pentru reclamant și 15.000 euro pentru reclamantă.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 36 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care instituie obligația în sarcina asigurătorilor RCA de a răspunde persoanei prejudiciate, fie printr-o ofertă de despăgubire justificată, fie printr-un refuz justificat în termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat.

Din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosar, a reținut că pârâta nu a dat curs cererii reclamanților, neîndeplinindu-și obligația mai sus enunțată, ceea ce atrage aplicarea art. 37 din aceeași normă, sens în care a constatat că pârâta datorează penalități de întârziere de la expirarea termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului, scopul instituirii acestor daune moratorii fiind tocmai acela de a sancționa nesoluționarea fără justificare a cererii de despăgubire formulată în termenele legale.

Recursul

Împotriva deciziei de casare, pârâta a formulat recurs, întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 7, și 8 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, că hotărârea dată încalcă normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., precum si autoritatea de lucru judecat - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

A arătat că argumentele instanței de apel sunt lipsite de fundament logic și juridic, acesta interpretând și aplicând greșit prevederile art. 2528 C. civ., prevedere care determină data de la care începe să curgă termenul de prescripție.

De altfel, instanța de apel nu statuează în considerente că ar fi intervenit un caz de întrerupere sau suspendare, respectiv în ce temei legal, ci susține pur și simplu că prin constituirea de părți civile în cadrul dosarului penal, ulterior clasat, reclamanții au formulat acțiunea în termen.

Această interpretare reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material cu privire la penalitățile de întârziere - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor obligatorii ale deciziei de casare, în rejudecare trebuia reanalizată și chestiunea penalităților de întârziere, dar Curtea de Apel Cluj ajunge din nou, la aceeași concluzie, respectiv că sunt incidente prevederile art. 37 din Ordinul ASF nr. 14/2011, iar pârâta datorează penalități de întârziere de la data expirării termenului de 3 luni de la avizare.

Astfel, instanța de apel, pe de o parte, sfidează încă o dată dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, a interpretează și aplică greșit prevederile art. 36 alin. (1), art. 36 alin. (5) și art. 37 din Ordinul CSA 14/2011, considerând, în mod nelegal, că în măsura în care asiguratul se adresează asigurătorului, prevederile art. 36 alin. (5) nu mai sunt aplicabile, respectiv ca penalitățile de întârziere nu încep să curgă în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Prin aceste considerente, instanța de apel încalcă principiul ubi lex non distinauit, nec nos distinauere debemus, întrucât nici prevederile art. 36, nici prevederile art. 37 din Normele CSA 14/2011 nu disting între situația în care asiguratul s-a adresat direct asigurătorului înainte de a promova o acțiune în justiție si situația în care asiguratul se adresează în mod direct instanței judecătorești.

În acest fel, instanța de apel pare să condiționeze acordarea penalităților de întârziere prin raportare la depășirea de către recurentă a termenului de 3 luni prevăzut de art. 37 alin. (1) din Norma 23/2014.

A învederat practica statornicită a instanțelor de judecată pe aceste aspecte, în sensul că penalitățile de întârziere încep să curgă din a 11-a zi de după momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-au stabilit despăgubirile a căror obligație de plată îi incumbă asigurătorului RCA, indiferent dacă a existat sau nu o avizare de daună la nivelul asigurătorului.

Procedura de filtru

Prin încheierea de admitere în principiu din 8 februarie 2022, s-a apreciat că excepția tardivității recursului urmează a fi dezbătută în ședință publică, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 196A din 13 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și a fost fixat termen de judecată la data de 3 mai 2022.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți:

Asupra excepției tardivității cererii de recurs, invocată din oficiu, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 485 din C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2) - (4), precum și cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.(2) Dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen."

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol, se prevede expres că, atunci, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Reiese, așadar, că atunci când legea impune o anumită conduită procesuală care trebuie îndeplinită într-un anumit termen sub sancțiunea nulității sau a decăderii, actul de procedură prin care se realizează trebuie să îmbrace forma prescrisă de lege altfel intervine sancțiunea prevăzută pentru încălcarea perioadei determinate de timp în care actul poate fi întocmit.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost comunicată pârâtei C. S.A. la domiciliul procesual ales din București, bulevardul x nr. 30 etaj VII sector 1, la data la 26 octombrie 2020, dată de la care curge termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

În temeiul dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 26 noiembrie 2020, care a fost o zi lucrătoare.

Recurenta pârâtă a formulat calea de atac extraordinară a recursului la 8 aprilie 2021, în afara termenului legal menționat de textele legale anterior citate, cum reiese din ștampila oficiului poștal cu care a fost expediat memoriu de recurs, aflat la dosar.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca tardiv formulat.

Văzând dispozițiile art. 453 alin. (1) și art. 452 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige pârâta C. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.780 RON către intimații reclamanți B. și A., reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 196A din 13 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă la plata sumei de 6.780 RON, cheltuieli de judecată către intimații reclamanți B. și A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2022.