ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1766/2024

HOTĂRÂRE
10.10.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1766/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 04 noiembrie 2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 65.000 euro, cu titlu de daune morale și a sumei de 3.046,16 RON, cu titlu de daune materiale, ca urmare a accidentului din 22.04.2022; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra despăgubirilor morale acordate, de la data producerii accidentului, respectiv 22.04.2022, și până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă daunelor materiale, de la data ultimei cheltuieli (ultimul înscris) și până la data plății efective, conform dispozițiilor art. 1382 alin. (2) coroborat cu 1535 alin. (1) C. civ. și art. 1349 și art. 1357 C. civ. obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere, în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, urmând ca plata penalităților să se facă: în principal, începând cu data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată până la plata efectivă a despăgubirilor, conform cu art. 26 pct. iii) din Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto, dar și a art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, iar, în subsidiar, din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la plata efectivă a despăgubirilor, conf. art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 192 C. proc. civ., art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 2199, art. 2224 C. civ., Norma nr. 20/2017, Legea nr. 132/2017, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 87, pronunțată la 22.06.2023 în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul C..

Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data de 22.04.2022 până la data plății efective a despăgubirii.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.761,61 RON, cu titlu de daune materiale, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data ultimei cheltuieli până la data plății efective a despăgubirii; la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la suma de 100.000 RON și la suma de 1.761,61 RON, calculate de la trecerea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii până la data plății efective a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri.

Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretențiilor formulate.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.A. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 18/2024 din 11 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 87, pronunțată la 22.06.2023 de Tribunalul Bistrița-Năsăud, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că: a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta.

A obligat intimata-reclamantă la plata sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea apelantei-pârâte.

Împotriva deciziei sus-menționate, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta-reclamantă nu și-a subsumat criticile vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La 17.04.2024, intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 27.05.2024, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac, statuat de prevederile art. 457 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 și care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că ele nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 18/2024 A din 11 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă într-un litigiu circumscris sferei asigurărilor, întrucât pretențiile deduse judecății sunt pretinse de terțul vătămat de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie și au ca temei contractul de asigurare încheiat între asigurător și intervenientul forțat.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, prin dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele izvorând din asigurări.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 18/2024 din 11 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 18/2024 din 11 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1617/2022
Ședința publică din data de 27 septembrie 2022 Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2022-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1289/2022
Ședința publică din data de 9 iunie 2022 După deliberare, asupra recursurilor de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 16 mai 2019 pe rolul Judecătoriei Năsăud sub nr. x/2019, și, ulterio
ÎCCJ 2022-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2383/2022
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la 27 decembrie 2018, sub
ÎCCJ 2024-10-31
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1983/2024
Ședința publică din data de 31 octombrie 2024 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2022, astfel cum a
ÎCCJ 2022-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 681/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 20 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu p
Sursă