ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2383/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la 27 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 250.000 euro, cu titlu de daune morale și a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale, în baza poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria x/25/C25/HP nr. x, emisă la 28 octombrie 2016 pentru autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate potrivit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 și la suportarea cheltuielilor de judecată. În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 14, art. 20, art. 21 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, art. 1357, art. 1358, art. 1365 C. civ., art. 194 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 711/NLP/PI din 15 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă, a fost obligată pârâta la plata sumei de 3.768 RON, cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 90.000 euro, cu titlu de daune morale, precum și la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la nivelul sumei de despăgubire, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta B. S.A. Prin decizia civilă nr. 860/A din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 711/NLP/PI din 15 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă și a fost obligată apelanta la plata sumei de 5.000 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin decizia nr. 1373 din 15 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A împotriva deciziei civile nr. 860/A din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Totodată. A fost obligată recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5.815 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 20 noiembrie 2020, pârâta B. S.A a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii. Prin decizia nr. 343/16.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020 s-a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea B. S.A împotriva deciziei nr. 1373 din 15 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018. S-a anulat decizia atacată și s-a fixat termen pentru judecarea recursului. Prin decizia nr. 1376 din 8 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 860/A din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în sensul casării deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel. În considerentele acestei decizii, s-a reținut că prin hotărârea recurată instanța de apel nu răspunde, în mod complet, criticilor din apel prin care pârâtă a susținut că prima instanță a încuviințat la termenul din 14.06.2019, la cererea reclamantei, proba cu înscrisuri în dovedirea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale, înscrisuri care nu i-au fost comunicate, în condițiile în care societatea pârâtă nu a fost reprezentată la acel termen. S-a reținut în această privință încălcarea principiilor contradictorialității, egalității, dreptului la apărare și la un proces echitabil. Instanța de casare a mai reținut și critica privind neanalizarea motivului de apel îndreptat împotriva dispoziției din cuprinsul hotărârii primei instanțe referitoare la admiterea, în parte, a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale. Instanța de recurs a constatat că, deși pârâta a formulat critici împotriva soluției prin care a fost obligată la plata sumei de 3.769 RON, cu titlu de daune materiale, punând în discuție pertinența și concludența înscrisurilor pe baza cărora s-a stabilit suma acordată cu titlu de daune materiale, instanța de apel nu a răspuns prin niciun considerent acestor susțineri. Urmare a casării, s-a înregistrat dosarul nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 262/A din 18 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 711/NLP/PI din 15 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

La data de 16 iunie 2022, pârâta B. S.A. împotriva prin lichidator judiciar C.. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 262/A din 18 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În principal, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru a avea în vedere prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, privind suspendarea prezentei cauze. În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru a avea în vedere dispozițiile legii speciale aplicabile în cauza dedusa judecății, respectiv Norma ASF nr. 23/2014 și O.G. nr. 54/2016, aceste acte normative fiind în vigoare la data producerii accidentului. Au fost invocate prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 în privința daunelor materiale și art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 privind daunele morale. În cadrul recursului, recurenta-pârâtă a formulat și o cerere de suspendare a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, cerere soluționată la termenul de judecată din 15 noiembrie 2022. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că decizia instanței de apel nu este motivată sub aspectul cuantumului daunelor morale, învederându-se că nu au fost avute în vedere legislația și jurisprudența din România. Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept material aplicabile cauzei, având în vedere că nu au fost avute în vedere normele speciale în ceea ce privește cuantumul daunelor materiale și morale. În acest sens, s-a subliniat că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd, în mod expres, faptul că toate daunele materiale vor fi acordate în măsura în care există prescripții medicale, acte justificative doveditoare și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări. Intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., raportat la faptul că motivele invocate de recurentă nu se încadrează printre cele enumerate în mod limitativ de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fără a fi depuse la dosar dovezi în acest sens. Cauza a fost înregistrată la 29 iunie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 1 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 15 noiembrie 2022. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-reclamantă, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Nemulțumirea părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel. Cu titlu prealabil, se constată că Înalta Curtea a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, formulată de recurentă și întemeiată pe dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care va verifica legalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul cuantumului daunelor morale, învederându-se că nu au fost avute în vedere legislația și jurisprudența din România. Aceste critici vor fi înlăturate, Înalta Curte constatând că prin îndrumările trasate de către instanța de recurs în temeiul art. 501 C. proc. civ., în rejudecare, instanța de apel a fost învestită exclusiv cu soluționarea apelului pârâtei referitor la daunele materiale acordate reclamantei. Astfel, critica în recurs a cuantumului daunelor morale nu este admisibilă, având în vedere limitele învestirii instanței de apel stabilite prin decizia de casare, prin care motivele de recurs ale pârâtei referitoare la cuantumul daunelor morale au fost considerate nefondate, soluția intrând în autoritate de lucru judecat. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu toate că recurenta-pârâtă tinde să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014, susținerile acesteia relevă, de fapt, nemulțumirea exprimată cu privire cuantumul daunelor materiale acordate de către instanța de apel, ca urmare a evaluării eronate a probelor administrate și a situației de fapt, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, respectiv la dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Norma ASF nr. 39/2016, care au fost invocate chiar de apelanta-pârâtă, în susținerea criticilor formulate în apel. Prin urmare, întrucât din motivele de casare invocate de recurenta-pârâtă nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivare necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului. În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute strict și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate conform art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) din același cod, anulează recursul declarat de pârâta B. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 262/A din 18 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Referitor la cererea intimatei-reclamante A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-reclamantă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.