ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 987/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16.05.2019, pe rolul Judecătoriei Năsăud, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 2.500 euro reprezentând despăgubiri materiale, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, a medicamentelor și investigațiilor medicale; a sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, ca urmare a producerii accidentului de circulație cauzat la data de 09.12.2017 de către pârâți; actualizarea debitului conform dobânzii de referință a BNR, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea depusă la data de 15 octombrie 2019 a fost majorat cuantumul daunelor morale la 5.000.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 2086/18.10.2019 pronunțată de Judecătoria Năsăud s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.

La data de 18 decembrie 2019 reclamantul a solicitat obligarea pârâților și la plata unei pensii lunare, urmare a pierderii în totalitate a capacității de muncă.

Prin sentința civilă nr. 241/F/22.07.2020 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, pronunțată în dosar nr. x/2019, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul A., împotriva pârâților B. și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și, în consecință: a fost obligat pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească reclamantului suma de 2.663,23 RON cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, precum și dobânda legală aferentă acestor sume începând cu data scadenței, 09.12.2017 și până la data efectivă a plății; s-au respins ca neîntemeiate restul pretențiilor formulate; s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligat pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească în favoarea Statului suma de 2.158,26 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă sumei pentru care a căzut în pretenții de 52.663,23 RON, determinată conform art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, diferența de 240.226,94 RON dintre taxa judiciară de timbru datorată de reclamant pentru care a beneficiat de scutire, de 242.385,20 RON și cea de 2.158,26 RON, rămânând în sarcina statului.

Prin decizia nr. 224/A din 28 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 241/F din 22.07.2020 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, pronunțată în dosar nr. x/2019

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs reclamantul A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a arătat că decizia atacată este nelegală, susținând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod precedură civilă, formulând, în esență, următoarele critici:

- în speță a avut loc o înrăutățire a situației în propria cale de atac pentru că instanța s-a raportat la aspecte teoretice referitoare la afecțiunile demență și tulburare de personalitate și a apreciat că analiza probatoriului nu permite a se tranșa definitiv în sensul că afecțiunile reclamantului au fost generate exclusiv de accident;

- s-au reținut împrejurări și s-au formulat concluzii de către instanța de apel fără a se raporta la probele din dosar;

- nu s-au pus în dezbatere chestiunile de ordin medical extrase din mediul on-line;

- în hotărâre au fost utilizate prezumții relative, fără a da reclamantului posibilitatea să răstoarne aceste prezumții prin proba contrară;

- în ceea ce privește incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea atacată este nemotivată și contradictorie, arată că nu au fost evocate criteriile obiective care justifică despăgubirea în valoare de 50.000 RON, că nu s-a relevat cum suma acordată permite reconstituirea vieții avute anterior accidentului și că prejudiciul moral nu se limitează doar la perioada de spitalizare;

- evocă jurisprudența în materia daunelor morale și criteriile specifice acestei materii și arată că prejudiciul suferit este permanent și nerevizuibil.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților-pârâți, iar la data de 5 martie 2021 intimatul C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Constatând încheiată etapa comunicărilor, prin rezoluția din data de 26 martie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 488 din C. proc. civ., se rețin următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la repararea prejudiciilor de ordin material și moral suferite în urma accidentării sale grave de către pârâtul B., accidentul rutier cauzându-i leziuni corporale despre care a susținut că, potrivit actelor medico-legale depuse la dosar, au necesitat un număr de 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale precum și o afectare permanentă gravă a stării sale de sănătate.

Pretenția de despăgubire astfel formulată împotriva autorului accidentului și împotriva pârâtului C. au fost fundamentate pe regulile răspunderii civile delictuale.

Prin hotărârea primei instanțe s-a reținut că a fost dovedită îndeplinirea, în cauză, a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a pârâților. În considerarea consecințelor de ordin fizic și moral ce s-au constatat a fi fost produse de accidentul rutier asupra stării de sănătate a reclamantului, s-a dispus obligarea pârâților la plata către cel dintâi a sumei de 2.663,23 RON cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

Împotriva hotărârii de primei instanțe a formulat apel reclamantul, prin cererea de apel arătând acesta că este nemulțumit de cuantumul daunelor morale acordate, raportat la suferința pe care a îndurat-o la momentul accidentului, dar mai ales ulterior acestui eveniment.

În privința apelului astfel exercitat, instanța de apel a apreciat că este practic nemotivat.

Înalta Curte constată că această apreciere relativă la motivarea cererii de apel a fost una eronată, ținând seama de conținutul cererii de apel din care reiese faptul că partea a criticat modalitatea de cuantificare a despăgubirilor morale, în sensul că este prea mică reparația acordată cu acest titlu prin raportare la suferința deosebită pe care reclamantul apelant a încercat-o efectiv nu numai la momentul accidentului, ci mai ales ulterior acestui moment, fiind și în prezent într-o situație extrem de delicată și împovărătoare.

Criticile astfel formulate vizau evident elementul prejudiciu, dintre cele specifice materiei răspunderii civile delictuale, iar exigențele ce rezidă din prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. impuneau a se analiza controlul judiciar numai cu la modalitatea de stabilire a întinderii sale.

În acest punct al analizei se cuvine a fi observat că și instanța de apel a evidențiat acest element vizat de criticile din cererea de apel, reținând că "se poate desprinde, din declarația de apel, faptul că apelantul este nemulțumit de cuantumul daunelor morale care i-au fost acordate raportat la suferințele fizice și morale încercate și la starea actuală de sănătate a apelantului, care, conform propriilor susțineri, nu se poate îngriji singur, nu poate merge, nu se poate întreține fără susținere și ajutor de specialitate".

Apelul reclamantului a fost respins ca nefondat, instanța de prim control judiciar reținând, în esență, că nu se justifică o majorare a cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță pentru că, din coroborarea actelor medicale existente la dosarul cauzei cu informații medicale ce au fost identificate de instanță din surse online, nu se poate reține cu certitudine că afecțiunile pe care reclamantul le-a invocat ar fi fost generate exclusiv de accidentul rutier.

În ceea ce privește critica recurentului referitoare la înrăutățirea situației sale în propria cale de atac - critică susceptibilă de analiză în coordonatele motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 482 din C. proc. civ. -, se constată caracterul nefondat al acesteia în raport de următoarele aspecte:

Prin decizia recurată a fost integral menținută soluția primei instanțe, anume aceea de stabilire a obligației pârâtului de a plăti despăgubiri materiale în cuantum de 2663,23 RON și despăgubiri morale în cuantum de 50.000 RON (astfel cum acestea au fost cuantificate prin sentința apelată).

Pentru a argumenta corectitudinea cuantumului despăgubirilor, instanța de apel a reținut că "este greu de tranșat definitiv existența raportului de cauzalitate, cert și neîndoielnic, între trauma suferită de reclamant ca urmare a accidentului rutier și diagnosticul medical care a determinat încadrarea sa în grad de handicap", motiv pentru care a concluzionat că "apare ca exagerată solicitarea reclamantului apelant de a-i fi acordate daune morale în cuantum de 5.000.000 de Euro, pe motiv că datorită accidentului rutier s-ar fi impus încadrarea sa în grad de handicap".

Contrar susținerilor recurentului, aceste din urmă rețineri ale instanței de apel nu configurează o înrăutățire a situației sale în propria cale de atac întrucât verificarea caracterului cert al legăturii de cauzalitate dintre, pe de o parte, fapta ilicită a pârâtului B. și, pe de altă parte, prejudiciul moral real încercat de reclamant impunea și demersul de reevaluare a coordonatele faptice care au fost reținute de instanța fondului în privința consecințelor produse de accidentul rutier asupra stării de sănătate a reclamantului. Un atare demers analitic era necesar și util controlului judiciar permis prin art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., prin prisma faptului că însuși reclamantul apelant invoca - prin cererea de apel - netemeinicia soluției adoptate de prima instanță în ce privește stabilirea întinderii prejudiciului moral, iar pentru evaluarea unei asemenea critici era necesar ca instanța să verifice și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului B. și acele probleme de sănătate pe care reclamantul le invoca drept consecințe ale respectivei fapte.

Împrejurarea că prima instanță a stabilit că fapta ilicită săvârșită de pârât a avut drept consecință afectarea stării de sănătate a reclamantului nu are semnificația unei statuări în sensul că toate problemele de sănătate pe care acesta din urmă le-a invocat sunt consecința respectivei fapte. De aceea, era necesar ca instanța de apel să verifice coordonatele legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral al cărui cuantum era contestat prin cererea de apel.

O altă critică susținută de recurent a fost în sensul că, în decizia atacată, instanța a utilizat prezumții relative, dar nu a dat părții posibilitatea să răstoarne respectivele prezumții prin proba contrară.

Această critică - susceptibilă de analiză în coordonatele motivului de recurs reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - este fondată.

Reiese, din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, că instanța de apel a reținut prezumția potrivit căreia "este foarte posibil ca reclamantul să fi avut deja un debut de demență degenerativă anterior producerii accidentului rutier", fundamentul acestei prezumții fiind reprezentat informații extrase din mediul on-line (site-ul medlife.ro).

Din verificarea consemnărilor referitoare la discuțiile purtate în ședința publică se constată că utilizarea în procedura judiciară a acestui mijloc de probă - care a fundamentat deducerea unei prezumții judiciare relative - nu a fost adusă la cunoștința părților (implicit a recurentului-reclamant) spre a putea da acestuia posibilitatea de a-și exercita în mod eficient dreptul la apărare prin propunerea unor probe contrare ori (cel puțin) a unui punct de vedere relativ la pertinența și concludența respectivelor mijloace de probă.

O altă prezumție reținută de instanța de apel a fost aceea că "cel mai probabil reclamantul avea antecedente medicale, care însă nu au fost depistate și diagnosticate la timp, în sensul preexistenței unei demențe degenerative, a unei tulburări organice a personalității și a unei deteriorări cognitive severe". Și aceasta a fost dedusă din informații culese din mediul on-line (sursa: rom.wikipedia.org), care au fost utilizate în proces cu valoare de mijloace de probă concludente și pertinente, fără a se fi pus în discuția părților administrarea lor cu această valoare juridică.

Prin urmare, deși în apel nu s-a dispus, din oficiu - în urma unor discuții conforme exigențelor impuse de principiul contradictorialității - administrarea de noi probe, instanța, pe lângă actele medico-legale existente la dosarul cauzei s-a raportat la informațiile afișate pe site-ul medlife.ro și pe site-ul wikipedia.org. Acest demers analitic a condus la fundamentarea concluziei relative la conținutul raportului de cauzalitate, și implicit asupra întinderii prejudiciului moral, fără a se fi dat recurentului posibilitatea de a se apăra relativ la aceste elemente nou avute în vedere și care au fost valorificate ca esențiale în tranșarea litigiului.

Prin raportare la acest context al judecății ce s-a realizat în etapa apelului, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentului în sensul că au fost reținute împrejurări de fapt și s-a concluzionat cu privire la pretenția sa, fără ca instanța să fi avut în vedere probele ce au fost administrate cu respectarea rigorilor procesuale, respectiv că dezlegările date au avut ca fundamant probe care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților. Acest mod de soluționare a apelului a limitat nejustificat atât eficiența principiului contradictorialității cât și exercitarea dreptului la apărare al recurentului reclamant, astfel cum acestea sunt conferite în mod imperativ prin art. 13 alin. (3) și art. 14 alin. (5) și (6) coroborat cu art. 6 C. proc. civ.

În alte cuvinte, Înalta Curte constată că judecata realizată în apel a adus atingere dreptului recurentului de a beneficia de un proces desfășurat în condiții de contradictorialitate, care implică în mod necesar dreptul părților de a discuta cu privire la probele cauzei pe care instanța le va analiza spre a se pronunța asupra aspectelor litigioase, garanție procedurală civilă prevăzută și de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamantale.

Apreciind, pentru motivele arătate, că hotărârea instanței de apel nu respectă principii fundamentale ale procesului civil, Înalta Curte constată că se impune rejudecarea apelului spre a se realiza o judecată conformă exigențelor specifice procesului civil.

Spre această finalitate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., urmează a se dispune admiterea recursului și casarea deciziei atacată, urmând ca litigiul să fie trimis aceleiași instanțe de apel spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere și argumentele recurentului-reclamant în sensul că valoarea despăgubirilor trebuie să respecte criteriile doctrinare și jurisprudențiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral. De asemenea, vor fi avute în vedere toate urmările accidentului rutier produs de intimatul-pârât B. (inclusiv cele care s-ar manifesta în prezent), ținând seama că acestea sunt invocate ca reper prin argumentele expuse în cererea de apel, argumente care - deși sunt succinte - evidențiază faptul că nemulțumirea inițiatorului căii de atac este legată de cuantumul despăgubirilor morale acordate prin sentința apelată, cuantum pe care îl consideră insuficient prin prisma a două repere: consecințele produse în perioada imediat următoare accidentului rutier; problemele de sănătate care au fost determinate de același eveniment rutier și care ar persista și în prezent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 224/A din 28 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 mai 2021.