ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1427/2025

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași, la 1 septembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 28.594,58 RON, compusă din 25.957,92 RON, reprezentând despăgubiri achitate de către reclamant, pentru prejudiciile rezultate în urma evenimentului rutier, 2.416,51 RON, dobândă penalizatoare, calculată începând cu data la care Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a efectuat plata despăgubirilor și până la data introducerii acțiunii, și 220,15 RON, respectiv contravaloarea prestației societății B. S.R.L., în dosarul de daună F.P.V.S. x/2019. S-a mai solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1.349, art. 1.357, art. 1.359, art. 1.381 și art. 1.385 C. civ., art. 192 C. proc. civ., art. 25 1 din Legea nr. 32/2000 ale cărui prevederi au fost transpuse începând cu 1 ianuarie 2016 la art. 5 1 din Legea nr. 32/2000 și Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii.

Prin sentința civilă nr. 580/2022 din 21 martie 2022, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, prima instanță reținând că dosarul de daună nu trebuia instrumentat de către reclamant, deoarece pârâtul era asigurat în privința răspunderii civile delictuale pentru pagubele rezultate în urma evenimentului rutier, potrivit Cărții Verzi cod x, cu valabilitate 23 iunie 2017 - 23 iunie 2020, emisă de C. valabilă și pe teritoriul României la data producerii accidentului. Totodată, instanța a constatat că reclamantului îi revenea obligația de a efectua demersuri în vederea verificării existenței și contactării corespondentului asigurătorului din Germania pe teritoriul României, deoarece soluționarea în cadrul Sistemului International Carte Verde a dosarelor de daună, deschise în urma accidentelor provocate pe teritoriul României de autovehicule înmatriculate în străinătate, începând cu 1 mai 2010, se face de corespondentul din România al asigurătorului din străinătate. În considerentele acestei sentințe, Judecătoria Călărași a mai reținut că, în cauză, s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite, în sensul art. 1349 C. civ., constatându-se, totodată, faptul că sunt aplicabile litigiului și prevederile art. 2 pct. 11 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 928/2023 din 10 august 2023, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția Civilă, prima instanță de control judiciar reținând ca temeinică și legală hotărârea primei instanțe, întrucât reclamantul nu a dovedit că a efectuat verificări din care să rezulte faptul că pe teritoriul României nu există un corespondent al C., care a emis Cartea Verde a autovehiculului. S-a argumentat că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România îndeplinește rolul de Birou Național Carte Verde și, în această calitate, avea obligația verificării existenței societății de asigurare care a emis Cartea Verde și să contacteze corespondentul din România al asigurătorului din străinătate în vederea instrumentării dosarului de daună, deschis în urma evenimentului rutier din data de 29 decembrie 2018. Tribunalul Călărași, secția Civilă, validând soluția primei instanțe, a reținut incidența dispozițiilor art. 32 alin. (6) și art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea 132/2017, constatând totodată, că potrivit art. 1349 C. civ., în cauză s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite. S-a reținut că Biroul Asigurătorilor de autovehicule din România (BAAR) este continuatorul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, preluând activitatea și atribuțiile acestuia din urmă, evocând prevederile art. 3 alin. (1) și art. 13 din Norma din 04.03.2008 privind Fondul de protecție a victimelor străzii, adoptată prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1 din 04.03.2008. De asemenea, s-a constatat că sunt aplicabile și prevederile art. 2 pct. 11 din Legea nr. 132/2017, precum și art. 29 din Legea nr. 132/2017.

Reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat recurs împotriva deciziei date în apel, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, care prin încheierea nr. 9 R din 29 aprilie 2025 a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării căii extraordinare de atac în favoarea Secțiilor a V-a sau a VI-a ale Curții de Apel București. În considerentele acestei hotărâri, instanța a reținut că demersul procesual a fost demarat în temeiul Legii nr. 32/2000, fiind evocate și prevederile art. 3 alin. (1)-(3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. și art. 8 din Legea nr. 71/2011. De asemenea, s-a arătat că potrivit celor statuate prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pentru determinarea competenței materiale procesuale, singurele criterii ce pot fi folosite pentru a include în sfera de competență a instanțelor sau secțiilor specializate și alte cauze cu excepția celor enumerate exemplificativ, iar nu limitativ, la art. 226 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 71/2011, sunt cele referitoare la obiectul și natura litigiului. S-a mai considerat că, deși în cauză nu a fost încheiată o poliță de asigurare pentru răspundere civilă auto obligatorie, sunt incidente cele statuate prin Decizia nr. 13/2020 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, referitor la faptul că acțiunile formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului sunt de competența materială procesuală a secțiilor specializate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2025, iar prin încheierea nr. 24 R/2025 din 29 mai 2025, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale, invocată din oficiu, s-a declinat competența soluționării recursului în favoarea secției a III-a Civile a Curții de Apel București și pentru Cauze cu Minori și de Familie și, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat de drept judecata și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării incidentului procedural. Pentru a hotărî în acest sens, s-a reținut că obiectul litigiului dedus judecății vizează pretenții derivând dintr-un raport juridic delictual, motiv pentru care dezlegările statuate prin Decizia nr. 13/2020 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu sunt incidente în cauză, deoarece reclamantul nu invocă existența unui raport de asigurare, ci chiar inexistența acestuia constituie premisa cererii sale de chemare în judecată. S-a mai arătat că atribuțiile Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România nu presupun exploatarea unei întreprinderi sau desfășurarea de activități economice sau profesionale, astfel că litigiul pendinte nu se poate circumscrie decât sferei de competență procesuală pur civilă, iar nu celei specializată în materia litigiilor cu profesioniști.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 19 iunie 2025, sub același număr. Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., dispoziții legale care sunt aplicabile și în cazul ivirii acestuia în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pentru următoarele considerente: Referitor la secțiile instanței de judecată aflate în conflict, se constată că acestea au fost învestite cu soluționarea recursului declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei civile nr. 928 A din 10 august 2023, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția Civilă, iar chestiunea divergentă privește determinarea competenței materiale procesuale în raport cu izvorul pretențiilor deduse judecății, hotărârea celei de-a doua instanțe fiind în sensul că inexistența unui contract de asigurare conferă litigiului o natură pur civilă. Înalta Curte observă că, prin demersul judiciar, reclamantul Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România a solicitat obligarea pârâtului A. la plata despăgubirilor pe care le-a achitat persoanei prejudiciate, ca urmare a instrumentării dosarului de daună F.P.V.S. 624/2019. Cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată, prima instanță reținând că dosarul de daună a fost în mod greșit instrumentat de către reclamant, deoarece pârâtul era asigurat pentru pagubele produse prin fapta sa ilicită, potrivit documentului Carte Verde, emis de C., acesta constituind un certificat internațional de asigurare, valabil pe teritoriul României, la data producerii accidentului, astfel că răspunderea civilă pentru paguba cauzată îi revine societății de asigurare. S-a mai notat că soluționarea în cadrul Sistemului International Carte Verde a dosarelor de daună constituite ca urmare a evenimentelor rutiere produse pe teritoriul României de autovehicule înmatriculate în străinătate, situație în care se regăsește și pârâtul, se face de către corespondentul din România al asigurătorului din străinătate. Soluționarea dosarelor de daună se face doar de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în ipotezele în care nu există acest corespondent ori autovehiculul nu este asigurat sau este asigurat cu o Asigurare de Frontieră. În cauză, se constată că natura litigiului a fost stabilită în etapele procesuale anterioare, reținându-se că litigiul este circumscris domeniului de aplicare a Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, pentru că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România garantează despăgubirea persoanelor prejudiciate, fiind un organism de plată al despăgubirilor. Art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 132/2017 prevede că în calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuțiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenți ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidență, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staționează în mod obișnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou național auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiții: a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces. Totodată, se observă că, prin Decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, și s-a stabilit că: "În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate." Potrivit considerentelor acestei decizii, competența specializată a tribunalelor, secțiilor sau completelor vizează materia asigurărilor. Această competență nu este atrasă de verificarea modului în care o societate de asigurare își desfășoară activitatea economică ori de studierea felului în care aceasta s-a poziționat pe o piață concurențială, în vederea eficientizării activității sale, ci este atrasă de însăși natura și obiectul litigiilor care intră sub incidența respectivei materii a asigurărilor - individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, sau de dispozițiile art. 115 din C. proc. civ. De altfel, prin decizia nr. 13/2020 s-a mai reținut că instanțele judecătorești sunt chemate să aplice unitar dispozițiile legale din materia asigurărilor, analiză care necesită valorificarea specializării judecătorului după natura și obiectul cauzelor, întocmai cum se prevede în cazul litigiilor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Pe de altă parte, așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 226 și art. 228 din Legea nr. 71/2011, la stabilirea cauzelor de competența tribunalelor specializate sau, după caz, a secțiilor civile reorganizate din fostele secții comerciale, se va ține seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora, precum și de volumul de activitate al instanței, secțiile fiind reorganizate prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii la propunerea colegiului de conducere. Prin urmare, acțiunea reclamantului este analizată din perspectiva îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, având în vedere natura litigiului dedus judecății, care privește materia asigurărilor, astfel cum a fost stabilit în primă instanță și în apel, motiv pentru care competența materială procesuală revine secțiilor specializate, potrivit considerentelor și soluției date de Înalta Curte prin Decizia nr. 13 din 18 mai 2020. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.