ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2020

Ședința publică din data de 11 martie 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 15 decembrie 2017, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), în calitate de continuator al tuturor raporturilor juridice în care se află A., a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei totale de 529.885.39 RON a cărei rambursare o solicită și a indicat compunerea sumei.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 192 C. proc. civ., Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii, art. 25

1

din Legea nr. 32/2000 ale cărui prevederi au fost transpuse, începând cu data de 1 ianuarie 2016, la art. 5^1 din aceeași lege, art. 1349, art. 1357, art. 1359, art. 1381 și art. 1385 C. civ.

Prin sentința nr. 1771 din 6 iunie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre celelalte secții civile ale Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1635 din 28 septembrie 2018, a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată. A admis acțiunea formulată de reclamantul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) în contradictoriu cu pârâtul B.. L-a obligat pe pârât către reclamant la plata sumei de 482.762,50 RON, precum și la plata dobânzii penalizatoare, calculată de la data de 19 mai 2016 și până la data plății efective a debitului principal. L-a obligat pe pârât către reclamant la plata sumei de 3.385,8 RON, precum și la plata dobânzii penalizatoare, calculată de la data de 1 iulie 2016 și până la data plății efective a debitului principal.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 547A din 16 aprilie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinței pronunțate de tribunal. A fost respinsă cererea apelantului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B..

Recurentul a susținut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici:

În mod greșit instanța de apel a validat calitatea procesuală activă a reclamantului și nu a ținut cont de dispozițiile imperative ale art. 36 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016, potrivit cărora în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței, B.A.A.R. va prelua întregul patrimoniu al Fondului de Protecție a Victimelor Străzii și se va reorganiza în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

Recurentul a considerat că termenul prevăzut în actul normativ menționat are un caracter imperativ și în raport de dispozițiile art. 36 alin. (7) și ale art. 40 alin. (2) din ordonanța de urgență.

Astfel, a susținut că nu poate fi primită motivarea curții de apel potrivit căreia nerespectarea termenului de 6 luni de către B.A.A.R. nu are niciun efect juridic atâta timp cât legea nu prevede nicio sancțiune pentru nerespectarea lui. Termenul instituit de lege este unul de decădere și nu de recomandare, astfel că sancțiunea implicită este imposibilitatea preluării patrimoniului peste acest termen, față de dispozițiile art. 180 alin. (1) C. proc. civ.

Ținând cont de faptul că normele cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016 și Legea nr. 32/2000 sunt norme de drept public, care ocrotesc un interes public, recurentul a opinat că nerespectarea acestora atrage sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 174 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia recurentului, nu poate fi primită nici motivarea instanței de apel referitoare la faptul că o normă juridică abrogată, invocată de către tribunal în considerentele hotărârii, nu schimbă datele speței, câtă vreme are conținut similar cu norma aflată în vigoare și menționată corect de către apelant în cererea de apel.

Reținerile instanței de apel referitoare la faptul că prin încheierea din 12 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 Judecătoria sectorului 2 București a statuat asupra dizolvării A. sunt greșite, întrucât prin acea hotărâre instanța a constatat dizolvarea și nu a dispus asupra acesteia.

Cu alte cuvinte, instanța a constatat o situație de fapt, la cererea A., fără a observa dacă dizolvarea și preluarea patrimoniului s-a făcut în interiorul celor 6 luni stabilite de lege ori după împlinirea termenului.

Prin întâmpinarea formulată, reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

A considerat că motivul invocat în cererea de recurs nu se poate încadra într-unul din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece se referă la o excepție și nu la fondul cauzei, impunându-se astfel nulitatea sa.

Referitor la depășirea termenului pe care l-a evidențiat recurentul, intimatul - reclamant a considerat că acest termen nu afectează creanța pe care o are de plată față de B.A.A.R.

Recurentul - pârât a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că, în opinia sa, intimatul - reclamant a formulat întâmpinarea pur formal, fiind un act procedural lipsit de conținut.

A invocat și excepția lipsei de reprezentant al B.A.A.R. al consilierului juridic care a semnat întâmpinarea.

În final, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept a stabilirii naturii juridice a termenului de 6 luni prevăzut de art. 36 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016, în care B.A.A.R. trebuia să preia patrimoniul de la A. și dacă prin depășirea acestui termen intimatul - reclamant pierde calitatea procesuală în cauza pendinte.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 29 ianuarie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți la data de 11 martie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat.

În drept, normele de drept civil imperative sunt acelea care impun subiectelor de drept civil o acțiune sau le obligă la o inacțiune și care, sub sancțiune, nu permit să se deroge de la ele sau să nu se aplice.

Dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, prevăd următoarele: În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, BAAR va prelua întregul patrimoniu al Fondului de Protecție a Victimelor Străzii și se va reorganiza în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență. (5) iar De la data preluării patrimoniului de către BAAR, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se va dizolva. (7)

Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (2) din ordonanță, La data preluării prevăzute la art. 36 alin. (5), se abrogă art. 5

1

din Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, dispozițiile art. 180 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Acte de procedură sunt actele făcute în cursul și în cadrul procesului civil de către instanța de judecată, părți sau ceilalți participanți la proces, în legătură cu exercitarea drepturilor sau îndeplinirea obligațiilor lor procesuale și în scopul producerii unor efecte juridice în plan procesual.

În speță, analizând critica de nelegalitate prin care pârâtul pretinde că instanțele de fond au validat greșit calitatea procesuală activă a reclamantului BAAR, sub motiv că preluarea de către acesta a patrimoniului Fondului pentru Protecția Victimelor Străzii (pe viitor, A.) nu s-a realizat în termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 36 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, Înalta Curte constată că este nefondată.

În susținerea acestei critici, pârâtul a reiterat faptul că norma de drept prevăzută de art. 36 alin. (5) din ordonanță este o normă imperativă a cărei încălcare ar atrage nevalabilitate preluării patrimoniului A. de către BAAR, inclusiv, nevalabilitatea preluării creanței pe care A. o avea împotriva sa.

Ori, norma de drept prevăzută de dispoziția legală menționată este o normă dispozitivă și nu imperativă (și de ordine publică), întrucât legiuitorul nu a instituit vreo sancțiune pentru nerespectarea sa prin dispozițiile art. 36 alin. (7) și art. 40 alin. (2) din ordonanță mai sus arătate, astfel cum eronat pretinde pârâtul.

Totodată, actul de predare - preluare a patrimoniului A. nu este un act de procedură întrucât nu se realizează în cadrul unui proces civil. Ca atare, termenul de 6 luni stabilit pentru întocmirea acestui act nu este un termen procedural care ar cădea sub incidența dispozițiilor art. 180 alin. (1) C. proc. civ. și a cărui nulitate absolută se poate constata în temeiul dispozițiilor art. 174 alin. (2) din cod, astfel cum eronat pretinde pârâtul, fără însă a argumenta.

Nici susținerea pârâtului potrivit căreia sancțiunea a cărei existență se impunea a fi constatată ca decurgând din lege era imposibilitatea preluării patrimoniului A. peste acest termen nu poate fi primită, întrucât, astfel cum a reținut și instanța de apel, dizolvarea A., urmare a preluării patrimoniului său de către BAAR, a fost deja dispusă prin încheierea din 12 aprilie 2017 a Judecătoriei Sectorului 2 București (pronunțată în dosarul nr. x/2017).

Așa fiind, în mod corect instanța de apel a reținut că reclamantul BAAR are calitate procesuală activă în procesul pendinte, în considerarea obligație de recuperare a sumelor pe care pârâtul le datora A..

Cât privește critica de nelegalitate prin care pârâtul pretinde ca fiind greșită constatarea instanței de apel potrivit căreia nu este relevantă indicarea de către prima instanță în fundamentarea soluției pronunțate a unei norme juridice abrogate în locul normei corecte (art. 5

1

alin. (11) din Legea nr. 32/2000, introdus prin art. 180 pct. 9 din Legea nr. 237/2015), în considerarea conținutului similar, Înalta Curte constată, de asemenea, că nu poate fi primită.

Aceasta, întrucât, dispozițiile procedurale sancționează încălcarea sau aplicarea greșită de către instanțe a însăși normelor de drept și nu indicarea greșită a textelor de lege care cuprind respectivele norme de drept având același conținut sau un conținut asemănător.

De altminteri, eroarea săvârșită de prima instanță sub acest aspect, al indicării greșite a textelor de lege, lămurită și remediată fiind de instanța de apel, nu mai este aptă să producă vreo vătămare părților.

În consecință, constatând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 547A din 16 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 martie 2020.