ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1120/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 17.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SMEENI a chemat în judecată pe pârâtul A., fost primar, solicitând ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 316.444 RON, reprezentând prejudiciul pe care l-a cauzat reclamantei prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor care îi reveneau, derivând din executarea contractului de achiziție publică nr. 2/12.12.2007.

Prin sentința nr. 496 din 27 iunie 2016, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât și a respins pe fond acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, cale de atac soluționată prin decizia nr. 1924 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admis recursul declarat, a fost casată sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În rejudecare, după casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015*, dosar în cadrul căruia instanța a respins prin încheiere excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar prin sentința nr. 488 din 11 mai 2017, a fost admisă acțiunea, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei sumei de 316.444 RON, reprezentând prejudiciul cauzat în derularea contractului de achiziție publică de lucrări nr. x/12.12.2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, iar prin decizia nr. 150 din 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Buzău, secția I civilă, reținând în considerente decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, nr. 16/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 110 la data de 09.02.2017, decizie prin care s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1, art. 231 și art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, că prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conțin dispoziții specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

În urma celei de-a doua casări cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă la data de 13.03.2018, sub nr. x/2015**, pe complet specializat - litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 749 din 19 aprilie 2018, Tribunalul Buzău, secția I civilă - Complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale - a admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 316.444 RON, reprezentând prejudiciul cauzat în derularea contractului de achiziție publică lucrări nr. x/12.12.2007 și a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 2812 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul A., împotriva sentinței civile nr. 749 din 19 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Buzău. A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale active a UNITĂȚII ADMINISTRATIV TERITORIALE COMUNA SMEENI, respectiv a prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta a declarat recurs.

Potrivit recurentei, instanța de apel a făcut o interpretare eronată a normelor de drept material, apreciind că nu sunt incidente condițiile răspunderii civile delictuale, chiar dacă litigiu este unul ce ține de jurisdicția muncii.

Recurenta arată că prima instanță a apreciat corect asupra existentei faptei ilicite și expune un istoric al situației litigioase, susținând că răspunderea civilă delictuală operează, conform dispozițiilor art. 1.357 alin. (2) din noul C. civ., chiar și pentru cea mai ușoară culpă, iar intimatul a acționat cu această formă de vinovăție în îndeplinirea atribuțiilor ce îi reveneau în executarea contractului de achiziție publică.

În ceea ce privește considerentele instanței referitoare la soluția de clasare pronunțată în dosarul penal, recurenta arată că, în mod corect, prima instanță a concluzionat în sensul că vinovăția penală nu o exclude pe cea din materie civilă.

Potrivit recurentei, spre deosebire de răspunderea penală, răspunderea civilă operează chiar și pentru cea mai ușoară culpă, iar pârâtul a acționat cu această formă de vinovăție, contrar susținerilor instanței de apel.

De asemenea, recurenta susține că, în mod eronat instanța de apel a reținut că putea recupera suma de bani solicitată prin cererea de chemare în judecată de la societatea B. S.R.L., aflată în procedura falimentului, în condițiile în care acoperirea creanței în cadrul procedurii de insolvență este condiționată de obținerea fondurilor necesare, iar, pe de altă parte, în urma achitării prejudiciului, intimatul s-ar putea subroga în limitele legale, în drepturile recurentei în procedura insolvenței.

Totodată, recurenta afirmă că, în mod eronat, instanța de apel a concluzionat în sensul că nu a făcut dovada că paguba se datorează conduitei intimatului, în condițiile în care, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă contrariul.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a invocat nulitatea recursului, arătând că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 18 martie 2020, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prealabil, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât A. prin întâmpinare, excepție care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs este formulat împotriva deciziei nr. 2812 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Prin urmare, decizia nr. 2812 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât A. și va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SMEENI împotriva deciziei nr. 2812 din 26 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât A..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SMEENI împotriva deciziei nr. 2812 din 26 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2020.