ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2554/2013

Asupra recursului de față:

Prin Sentința penală nr. 131 din 22 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.L. zis V.  la 10 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. pe o durată de 10 ani și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa prevenția de la 5 octombrie 2012 la zi.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpatul G.L. suma de 33.500 euro și a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului, până la concurența sumei de 33.500 euro în vederea asigurării punerii în executare a măsurii confiscării.

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile, s-a adus la cunoștința părților vătămate dispozițiile art. 32 și 33 din Legea nr. 678/2001 și inculpatul a fost obligat la plata sumei de 9.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin Rechizitoriul nr. 2598/D/P/2012 din 30 ianuarie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.L. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că în luna martie a anului 2012, a contactat partea vătămată R.L., cu care avusese anterior o relație de concubinaj și a invitat-o să-l însoțească în Italia, unde pretindea că are o slujbă.

Victima crezând că inculpatul nutrește sentimente sincere de afecțiune, a fost de acord și s-a deplasat împreună până în Italia, orașul Torino, unde s-au cazat într-un apartament cu alte patru persoane, locație ce i-a trezit suspiciuni victimei, atunci inculpatul și-a declarat adevăratele intenții, luând telefonul victimei și solicitându-i să se prostitueze.

Partea vătămată a declarat că nu dorește să lucreze astfel cum i s-a solicitat, inculpatul a lovit-o de mai multe ori cu pumnul în zona feței și i-a spus că va trebui să meargă să se prostitueze împreună cu o altă colegă de apartament. C.J.G. i-a comunicat că aceasta era procedura și trebuie să se prostitueze, altfel va fi agresată.

Inculpatul i-a achiziționat părții vătămate ținute provocatoare și a trimis-o pe stradă, pentru prostituție, fiind supravegheată în permanent de un cunoscut al inculpatului.

Victima avea aproximativ 10 - 15 clienți, de la fiecare dintre aceștia percepând 20 - 30 de euro, bani pe care îi remitea inculpatului.

Partea vătămată nu cunoștea limba italiană și era lipsită de posibilități practice de comunicare, inclusiv posibilități materiale.

În luna ianuarie 2012, partea vătămată a reușit să fugă înapoi la tatăl său, în București. În aceeași zi a sosit la acest domiciliu și inculpatul, care a amenințat-o pe victimă că va aduce la cunoștința familiei că se prostituează în Italia, forțând-o astfel să se reîntoarcă cu el în Italia, unde a continuat activitatea de prostituție, din luna ianuarie până în aprilie 2012.

Partea vătămată a întâlnit un client ce a conștientizat situația sa dramatică, acesta cumpărându-i un bilet de avion la o companie low-cost, astfel că victima s-a putut întoarce în țară.

Inculpatul a mai racolat și pe partea vătămată S.A.M. în luna aprilie 2012, promițându-i acesteia că va lucra în Italia, contra sumei de 1.000 euro, lunar, și îi va oferi și locuință. Odată ajunși în Italia, partea vătămată a fost agresată fizic de mai multe ori de inculpat, închisă în casă și i s-a cerut să se prostitueze.

Activitatea de prostituție s-a desfășurat în perioada de 01 mai 2012 - 07 iulie 2012, victima obținând din prostituție aproximativ 400 - 500 euro/zi, sume însușite în totalitate de inculpat.

Victima a mai arătat că a fost violată de mai multe ori de inculpat, dar procurorul a dispus clasarea faptei de viol, din motive neclare.

După ce această victimă a reușit să fugă în țară, inculpatul s-a deplasat la domiciliul părții vătămate S.A.M., unde a lovit-o de mai multe ori, pentru a o convinge să se reîntoarcă în Italia la prostituție, în urma acestui incident fiind alertată și poliția.

Victimele se află în custodia unei organizații non-guvernamentale care le asigură domiciliu provizoriu, paza și protecția.

Inculpatul a recunoscut în totalitate faptele-săvârșite, acest element coroborându-se atât cu declarațiile celor două părți vătămate, cât și cu rapoartele de expertiză medico-legale nr. 9472/2012, respectiv 9834/2012, din care rezultă că părțile vătămate prezentau echimoze pe zona gambelor, dar și leziuni traumatice provocate prin contact cu corp incandescent tip țigară, element specific torturii.

Martorul indirect D.V. a perceput că după întoarcerea în țară victima R.L. părea ca fiind traumatizată, iar ulterior i-a și spus că inculpatul G.L. a bătut-o.

Instanța de fond a reținut situația de fapt anterior menționată în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv: proces-verbal întocmit de organele de poliție din cadrul Secției 11, fișa eveniment a DGPMB, declarațiile părților vătămate R.L. și S.A.M., rapoarte de expertiză medico-legală, proces-verbal de redare în formă scrisă a declarației verbale a inculpatului, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere și planșa fotografică.

A constatat că în drept, fapta inculpatului G.L. care, în perioada februarie 2011 - august 2012, a recrutat de pe teritoriul României părțile vătămate S.A.M. și R.L. pe care, sub promisiunea oferirii unor locuri de muncă pe teritoriul Italiei, le-au transportat în orașul Torino, în Italia, unde, prin amenințări și violențe fizice și psihice, le-a obligat să se prostitueze, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social al inculpatului, modalitatea în care a săvârșit infracțiunea (prin agresiune, lovind, în repetate rânduri victimele cu pumnii și picioarele, starea de teroare la care au fost supuse), cât și faptul că inculpatul a recunoscut și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen, apreciindu-se că pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare, este aptă să asigure reeducarea acestuia și că se impune confiscarea sumei de 33.500 euro, în condițiile în care veniturile obținute din traficare sunt între 33.500 - 43.550 euro.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul G.L. și a solicitat admiterea apelului, susținând că pedeapsa aplicată este foarte mare, în raport de circumstanțele reale și de circumstanțele personale.

Prin Decizia penală nr. 137/A din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel București în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul G.L., împotriva Sentinței penale nr. 131 din 22 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond a micșorat pedeapsa aplicată de la 10 ani și 6 luni închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen. la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A menținut starea de arest a inculpatului G.L. și a dedus prevenția din 05 octombrie 2012 la zi, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a reținut că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care, în mod corect a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii, însă s-a apreciat că pedeapsa aplicată este prea mare în raport de gravitatea faptei și persoana infractorului.

A reținut instanța de apel, fără a contesta pericolul social ridicat al infracțiunii comise, că pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare este o măsură excesivă, ținând cont și de faptul că inculpatul nu are antecedente penale.

Astfel, s-a procedat la reindividualizarea pedepsei, dând eficiența cuvenită criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen, din aceleași rațiuni s-a redus și perioada interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen., aplicată cu titlu de pedeapsă complementară.

S-a constatat că reținerea de circumstanțe atenuante și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu se justifică din considerente legate de circumstanțele reale și datele caracteristice persoanei inculpatului, arătând, totodată, că celelalte aspecte ale cauzei au primit o soluționare legală și temeinică, fiind menținute dispozițiile sentinței.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul G.L. și a invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. solicitând, în esență, admiterea recursului, penală, apreciind ca pedeapsa aplicată este prea mare în raport de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, iar în subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedeapse cu suspendarea sub supraveghere.

Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.

Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013.

Textul punctului 15 al art. I al Secțiunii 1 a Capitolului I al legii stipulează: "La articolul 385

9

alin. (1), punctele 14 - 16 se modifică și vor avea următorul cuprins: "14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Prin modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prezentul recurs vizează Decizia penală nr. 137 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și este promovat de inculpatul G.L. la data de 10 mai 2013.

Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de inculpatul G.L. nu intră sub incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., potrivit acestui text de lege, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care acestea sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că decizia atacată pronunțată la data de 30 aprilie 2013, intră sub incidența noilor dispoziții legale, nefiind posibilă individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul incriminator.

Prin urmare, criticile privind individualizarea pedepsei nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 și pct. 17

2

C. proc. pen., din actuala reglementare, astfel că sunt nefondate.

Rezultă, așadar, că, în rigoarea juridică a textelor legale enunțate, motivele subsumate punctului 14 al art. 385

9

C. proc. pen., în conținutul anterior datei de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel cum au fost învederate, nu mai pot fi supuse analizei Înaltei Curți, ca motiv de casare.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat inculpatul G.L. împotriva Deciziei penale nr. 137/A din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 05 octombrie 2012 la 03 septembrie 2013.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.L. împotriva Deciziei penale nr. 137/A din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 05 octombrie 2012 la 03 septembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință  publică, azi, 03 septembrie 2013.

Procesat de GGC - NN