ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3285/2013

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentin

ța penală nr. 1077 pronunțată de Tribunalul Argeș la data de 17 decembrie 2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.M. la 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 3 ani și 10 luni.

S-a atras aten

ția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev

ăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea acesteia pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

A fost admis

ă în parte cererea de constituire de parte civilă și a fost obligat inculpatul să-i plătească părții civile A.N.A.F. București suma de 135.962 lei, plus dobânzi și penalități de întârziere, până la data achitării integrale a prejudiciului.

S-a men

ținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 1100/P/2011 din data de 22 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare c

ătre stat.

Pentru a se pronun

ța astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 2 noiembrie 2012, a fost înregistrat la această instanță rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș de trimitere în judecată, în stare de libertate a inculpatului S.M., pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În cadrul procesului penal, Statul Român, prin A.N.A.F., s-a constituit parte civilă la urmărirea penală cu suma de 358.478 lei, iar la instanță cu suma totală de 459.203 lei, reprezentând obligații la bugetul general consolidat al statului.

S-a luat declara

ție inculpatului, acesta recunoscând în totalitate fapta reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., înțelegând, totodată să renunțe la administrarea probelor.

Instan

ța de fond a reținut situația de fapt așa cum a fost expusă în rechizitoriu, constând în aceea că inculpatul S.M., în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2007 - 2009, în calitate de administrator al SC D.T.D. SRL Pitești, nu a înregistrat în evidențele contabile achiziții de piese și accesorii auto către diverse persoane fizice și juridice, printre care SC N.P. SRL, SC S. SA Pitești, SC A. SA, SC G.G. SRL și SC R.G. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 61.761 lei, reprezentând 33.788 lei T.V.A. de plată și 27.973 lei impozit pe profit.

Totodat

ă, la SC D.S.M.B. SRL Pitești, în perioada 2008-2010, nu a înregistrat în evidențele contabile achiziții de piese și accesorii auto, cât și de diferite mărfuri de la SC U.A. SRL Cluj-Napoca, SC A.A.T. SRL București și SC S. SRL Pitești, precum și venituri realizate din comercializarea mărfurilor achiziționate către diverse persoane fizice și juridice, printre care SC L.S. SRL, SC S. SA, SC D.P.C. SRL, SC G.F. SRL, SC G.S.F.S.C. SRL și S.C. S.T.F. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 84.201 lei, reprezentând 46.389 lei T.V.A. și 37.812 lei impozit pe profit.

În drept, s-a re

ținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Spre deosebire,

însă, de rechizitoriu, instanța de fond a apreciat că inculpatul a săvârșit o singură faptă în formă continuată, și nu două, deoarece, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, într-o perioadă cuprinsă între 2007-2010, a înțeles că, folosindu-se de cele două firme, nu poate determina reținerea în sarcina inculpatului a două fapte în formă continuată, deoarece a fost urmărit un unic scop, pentru realizarea căruia a operat în același mod.

În plus, cele două firme aveau același obiect de activitate, astfel că inculpatul a desfășurat acte materiale identice, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, diferind doar denumirea firmelor prin care hotărâse să deruleze activitățile comerciale .

Apreciind c

ă este o singură faptă în formă continuată, și nu două, pe cale de consecință, înlăturând dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., s-a apreciat că nu este vorba de o schimbare de încadrare juridică a faptei, ci doar o constatare a

caracterului continuu al activit

ății ce a avut la bază o rezoluție infracțională unică.

De asemenea, nu i s-a putut refuza inculpatului nici aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

, având în vedere că acesta a recunoscut în totalitate fapta, iar încadrarea juridică este apanajul instanței.

S-a apreciat c

ă, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și disp. art. 320

1

alin. 7 C. proc. pen.

În ceea ce privește latura civilă, au fost invocate dispozițiile art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C. civ., în temeiul cărora s-a admis în parte cererea de constituire de parte civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei totale de 135.962 lei, plus dobânzi și penalități de întârziere, calculate până la data achitării integrale a prejudiciului.

A fost menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 1100/P/2011 din data de 22 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, potrivit disp. art. 163 C. proc. pen.

Prin Decizia penal

ă nr. 36/A din 29 martie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de inculpatul S.M. împotriva sentinței penale nr. 1077 din data de 17 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 23518/109/2012.

A desfiin

țat, în parte, sentința atacată și, rejudecând, a înlăturat condamnarea apelantului inculpat, cu toate consecințele.

În baza art. 334 C. proc. pen.

, a schimbat încadrarea juridică a faptelor din rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. într-o singură infracțiune continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.M. la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condi

ționată a executării pedepsei, pe o durată de 3 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare.

A atras aten

ția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea acesteia pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

A men

ținut în rest dispozițiile sentinței.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civil

ă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Argeș.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel, a reținut în esență că, în raport de faptul că activitatea infracțională ce face obiectul judecății a fost desfășurată în mod neîntrerupt de inculpat, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, ea constând în acte materiale care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, comise în perioada 2007 - 2011, chiar dacă prin intermediul unor două societăți comerciale distincte, s-a apreciat că încadrarea juridică a faptelor este în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, sub aspectul laturii civile, a fost însușită argumentația primei instanțe, fiind corect soluționată acțiunea civilă.

Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs inculpatul S.M. și partea civilă A.N.A.F.

Inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și rejudecând, reducerea pedepsei, consider

ând că s-

a f

ăcut o greșită aplicare a legii, în sensul că individualizarea pedepsei s-a făcut cu omisiunea reținerii disp. art. 74 lit. a), b), și c) C. pen., respectiv a circumstanțelor atenuante.

Din această perspectivă, a dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., făcând referire la comportamentul s

ău anterior săvârșirii faptei, a susținut că există peste 30 de caracterizări la dosar din care rezultă că era un om devotat comunității și societății, participând la diverse acțiuni de voluntariat, amintind aici faptul că a ajutat organele de poliție la cercetare, ca scafandru, în „cazul E.", precum și la stinsul unui incendiu.

Cu privire la dispozițiile art. 74 lit. b) C. pen., a ar

ătat că a făcut eforturi pentru recuperarea prejudiciului, achitând suma de 10.000 lei și a pus la dispoziția organelor de urmărire penală o aeronava ce valorează aproximativ 35.000 euro.

Sub aspectul circumstanțelor personale a sus

ținut că este căsătorit, are 2 copii minori în întreținere și este curatorul unui copil fără părinți, împrejurări în raport de care a solicitat admiterea recursului și reindividualizarea pedepsei prin aplicarea uneia mai blânde.

Recurenta parte civilă A.N.A.F., prin motivele scrise astfel cum se află motivate la dosar, a solicitat admiterea recursului, modificarea,

în parte, a deciziei penale atacate și admiterea cererii de constituire de parte civilă așa cum a fost formulată de Statul Român prin

A.N.A.F.

reprezentată de D.G.F.P. Argeș și obligarea inculpatului S.M. la plata sumei de 459.203 lei, precum și a dobânzilor și majorărilor de întârziere aferente, calculate până în ziua achitării integrale a acestora, conform prevederilor art. 119 și următoarele din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, cu menținerea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.

Examin

ând recursurile declarate de inculpatul S.M. și de partea civilă

A.N.A.F.

prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozi

țiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Decizia recurat

ă a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 29 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, așa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din aceast

ă perspectivă, în ceea ce privește motivul de recurs invocat în scris și transmis prin fax la data de 16 octombrie 2013 de inculpatul S.M. (filele 19-27 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție) vizând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., ulterior oral, fiind invocat de apărătorul din oficiu pct. 17

2

al aceluiași articol, Înalta Curte constată că dispozițiile invocate oral vizează cazul în care se poate face recurs când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșita aplicare a legii.

Or, prin criticile sus

ținute vizând omisiunea reținerii dispozițiilor art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., respectiv a circumstanțelor atenuante, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, ceea ce prin noua reglementare nu mai este posibil.

Pe de alt

ă parte, potrivit dispozițiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, sub aspectul reindividualizării pedepsei.

Noile dispoziții ale art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci c

ând s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Așa fiind, cu privire la cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că din sfera de cenzură a acestei instan

țe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 - 74 C. pen., rămânând astfel numai situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, pedeapsa aplicată inculpatului S.M. încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare.

În ceea ce prive

ște recursul părții civile, Înalta Curte constată că aceasta, în motivele scrise aflate la dosar nu a indicat niciunul din cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen.

Față de împrejurarea că recurenta parte civilă nu și-a încadrat critica, vizând greșita soluționare a laturii civile a cauzei, în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte o va examina prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. .

În această ordine de idei, se constată că, așa după cum instanța de fond a reținut, iar cea de apel și-a însușit, în ceea ce privește suma de bani la plata căreia a fost obligat inculpatul către partea civilă A.N.A.F. București, cu titlu de despăgubiri civile, aceasta a fost calculată de către expertul contabil desemnat în cauză, în baza tuturor documentelor care i-au fost puse la dispoziție (filele 58 - 76 dosar de urmărire penală), astfel încât în mod corect prima instanță a soluționat acțiunea civilă, dispunând obligarea celui care, prin fapta sa culpabilă, a cauzat acestei părți un prejudiciu, la plata daunelor, astfel cum au fost dovedite.

Prin urmare, diferența dintre despăgubirile pretinse de către partea civilă și cele stabilite de judecătorul fondului, care a luat act că inculpatul a plătit, pe parcursul procesului penal, suma de 10.000 lei, nu poate fi acordată, atâta vreme cât nu are legătură cu faptele care fac obiectul prezentei cauze.

De altfel, încă de la judecata în fond, partea civilă a oscilat în privința cuantumului sumei, astfel că la urmărirea penală s-a constituit parte civilă cu suma de 358.478 lei, reprezentând impozite, contribuții și accesorii, iar la instanță a majorat pretențiile la suma de 459.203 lei, reprezentând obligații la bugetul general consolidat al statului. Din actele de urmărire penală efectuate în cauză s-a stabilit că, prin activitatea sa infracțională, inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 145.962 lei, din care a plătit deja suma de 10.000 lei, rămânând un prejudiciu de recuperat în valoare de 135.962 lei.

S-a notat că restul pretențiilor invocate de partea civilă nu interesează cauza de față și, chiar dacă sunt reale, nu acesta este cadrul legal de recuperat.

Judecata

în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Limitarea obiectului judec

ății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.

A

șa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asem

ănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel).

Legisla

ția procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție.

Fa

ță de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul S.M. și de partea civilă

A.N.A.F.

V

ăzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate inculpatul S.M. și de partea civilă A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 36/A din 29 martie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2013.