ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2860/2012

Deliberând asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 250 din 02

noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, inculpatul S.M.

a fost condamnat la:

- 1 an și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și

c) C. pen.;

- 4 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

art. 74 lit. a) și c) C. pen.

În baza art. 33,

34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și

6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 81

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a fixat

termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-a suspendat,

în temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare

executarea pedepsei accesorii.

A fost obligat

inculpatul să plătească A.N.A.F. București suma de 8.971 RON, plus dobânzile și

penalitățile de întârziere până la data plății efective.

S-a respins ca

inadmisibilă acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu partea responsabilă

civilmente SC C.M. SRL.

A fost instituit

sechestrul asigurător pe bunurile mobile și imobile ale inculpatului până la concurența

prejudiciului cauzat.

S-a dispus comunicarea

unei copii a dispozitivului hotărârii Oficiului Registrului Comerțului Vâlcea, în

vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.

În final, a fost

obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune

în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul S.M.

a avut calitatea de asociat unic și administrator al SC C.M. SRL Drăgășani, iar

principalul obiect de activitate al societății l-a constituit intermedierea în comerțul

cu combustibil, minerale și produse chimice pentru industrie.

Deși a desfășurat

activități comerciale, aducătoare de venituri, inculpatul nu le-a declarat în vederea

achitării la bugetul consolidat al statului a taxelor și impozitelor aferente.

Astfel, în perioada

2005-2007, nu a înregistrat în contabilitatea societății operațiunile comerciale

desfășurate și veniturile obținute, iar în același timp, în mod consecutiv, deși

somat de 3 ori, a refuzat, nejustificat, să pună la dispoziția organelor de inspecție

fiscală documentele solicitate în vederea verificării acestora.

Din probele administrate,

a rezultat că în anul 2005 a achiziționat marfă în valoare totală de 37.844,92 RON

de la SC A.P. SRL București, iar pe parcursul anului 2006, a cumpărat lacuri și

diluanți de la același furnizor, precum și de la SC P. SRL Drăgășani, în valoare

totală de 106.223,48 RON. Și pe parcursul anului 2007, societatea comercială administrată

de inculpat s-a aprovizionat cu lacuri, grunduri și diluanți de la SC A.P. SRL București,

precum și de la SC V. SRL Budești în valoare totală de 51.974,48 RON.

Cu toate acestea,

așa cum s-a precizat, inculpatul nu a înregistrat în contabilitate nicio factură,

cu intenția vădită de a nu plăti la bugetul statului taxele și impozitele aferente.

Individualizarea

pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciidu-se

că scopul acesteia poate fi atins și fără executare, dispunându-se, astfel, suspendarea

condiționată, în conformitate cu dispozițiile art. 81 C. pen.

Împotriva sentinței

a declarat apel inculpatul, critica vizând netemeinicia acesteia, sub aspectul aplicării

unei pedepse prea severe.

Prin decizia penală

nr. 28 A din 29 martie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a fost respins

ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.M. împotriva sentinței penale nr. 250

din 09 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 1403/90/2011.

A fost obligat

apelantul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON onorariul

parțial al avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune

în acest sens, instanța de prim control judiciare a reținut următoarele:

Rezultă din probele

administrate, că inculpatul a săvârșit cu vinovăție infracțiunile pentru care a

fost condamnat, de altfel, recunoscute în totalitate de către acesta. Astfel, în

perioada 2005-2007, inculpatul, în calitatea sa de asociat unic și administrator

al SC C.M. SRL Drăgășani, deși a desfășurat activități comerciale de intermediere

în comerțul cu combustibil, minerale și produse chimice pentru industrie, respectiv

cumpărând produse în valoare de 37.844,92 RON de la SC A.P. SRL București, de 106.223,48

RON de la SC P. SRL Drăgășani și de 51.974,48 RON de la SC V. SRL Budești, nu a

înregistrat în contabilitatea societății facturile emrse, prejudicrind statul cu

sumele datorate drept taxe și impozite, sume în valoare totală de 8.971 RON.

S-a apreciat că

și încadrarea juridică a fost corect făcută în cele două infracțiuni în baza cărora

s-a pronunțat condamnarea.

Cu referire la

individualizarea judiciară a pedepsei, care a făcut obiectul criticii în apel, instanța

de apel a apreciat că aceasta a fost corect făcută, în raport de dispozițiile

art. 72 C. pen. Astfel, potrivit acestui text de lege, la stabilirea și aplicarea

pedepsei, se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite,

de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală. Aceste criterii, aplicate la speță, au îndreptățit prima instanță să aprecieze

că finalitatea pedepsei, înscrisă în art. 52 C. pen., poate fi atinsă și fără executare,

motiv pentru care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen., suspendarea

condiponată a executării pedepsei.

În final, s-a

concluzionat că pedepsele aplicate, inclusiv cea rezultantă, reflectă gradul concret

de pericol social al faptelor săvârșite de către inculpatul-apelant. De fapt, ca

urmare a reținerii de circumstanțe atenuante și efectului pe care acestea le-au

produs asupra limitelor de pedeapsă, cu consecința reducerii sub limitele respective,

pedepsele aplicate sunt orientate spre minimul special redus prevăzut de textele

de lege incidente. În opinia instanței de apel, a reduce în continuare pedepsele,

astfel cum a solicitat apelantul, ar însemna ca ele să nu-și mai atingă finalitatea

înscrisă în textul de lege amintit.

Împotriva hotărârii

instanței de apel, inculpatul a declarat recurs, motivele fiind expuse în partea

introductivă a deciziei, acestea fiind încadrabile în cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 15 comb. cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire

la art. 45 C. pen., respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. comb. cu

art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. cu referire la art. 18

1

C.

pen.

Înalta Curte apreciază

ca neîntemeiată excepția tardivității recursului, pusă în discuție de procuror,

având în vedere că ziua de 14 aprilie 2012 a fost sâmbătă, iar zilele de 15, 16

și 17 aprilie 2012 au fost zile de sărbătoare religioasă (Paștele ortodox), fiind

astfel incidente dispozițiile art. 186 C. proc. pen.

Recursul inculpatului

va fi însă respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

- asupra cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 15 comb. cu art. 10 lit. e) C.

proc. pen. cu referire la art. 45 C. pen.:

Potrivit art.

45 C. pen., având denumirea marginală starea de necesitate, „Nu constituie infracțiune

fapta prevăzută de legea penală, săvârșită in stare de necesitate, este în stare

de necesitate acela care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol iminent

și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea

sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obștesc. Nu

este în stare de necesitate persoana care în momentul când a săvârșit fapta și-a

dat seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce

dacă pericolul nu era înlăturat”.

Examinarea acestui

text de lege, prin corelare cu împrejurările la care a făcut referire apărarea („în

perioada 2005-2007, inculpatul a fost împiedicat să achite impozitele datorită faptului

că s-a aflat mai tot timpul în spital, cu copilul său, care are și un grad de handicap”),

dar și cu desfășurarea în timp a faptelor de comerț pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată, infirmă categoric existența unei situații de excepție de natura

celor prevăzute de art. 45 C. pen. Astfel, deși a pretins că mai toată perioada

de timp (circa 3 ani de zile) s-ar fi aflat în spital cu copilul său, inculpatul

a fost totuși în măsură să efectueze cu o anumită constanță actele și lapte de comerț,

aducătoare de venituri, ignorând însă obligațiile legale către bugetul de stat.

- asupra cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. comb. cu art. 10

lit. b)

1

C. proc. pen. cu referire la art. 18

1

C. pen.:

Conform art. 18

1

C. pen., „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea

minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind

lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama

de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările

în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce,

precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut. În cazul faptelor

prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța poate aplica una dintre

sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 C. pen.”

Comparând criteriile

prevăzute de art. 18

1

C. pen. cu laptele deduse judecării și cu împrejurările

săvârșirii acestora, cu natura infracțiunii, dar și cu datele personale ale inculpatului,

astfel cum au fost menționate anterior, și necontestate de acesta, rezultă cu evidență

concluzia potrivit căreia cazul de achitare prevăzut de art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. nu este incident în prezenta cauză penală.

Față de cele arătate,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 28/A din 29 martie

2012 a Curții de Apel Piteșt, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-inculpat

la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 septembrie 2012.