ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4198/2012

Deliberând asupra recursului penal de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 276 din 14 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, inculpatul S.M. a fost condamnat la pedepsele de 2 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani, aplicată prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, dispunându-se executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate în prezenta cauză, în total 5 ani închisoare, prin privare de libertate potrivit art. 57 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea suma de 400.096,07 RON și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că începând cu data de 20 februarie 2004, inculpatul a exercitat funcția de administrator al SC "I." SRL Râmnicu Vâlcea, deși se afla în stare de incompatibilitate, atrasă de condamnarea la 3 ani închisoare (cu suspendare condiționată și fixarea unui termen de încercare de 5 ani) pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, astfel cum prevăd dispozițiile art. 6 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Ultimul act de administrare efectuat de inculpat este operațiunea de compensare, încheiată la data de 31 mai 2005, cu SC "C.M.P." SRL Arad, menționată în ordinul de compensare nr. X1.

Din raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 25 septembrie 2006 și înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea sub nr. X2 din 2 octombrie 2006, rezultă că de la înființare (20 februarie 2004) și până la data întocmirii raportului, inculpatul, în calitatea sa de administrator, nu a depus la organul fiscal nicio declarație privind obligațiile de plată la bugetul consolidat al statului și nici bilanțul sau raportări contabile, aducând, astfel, bugetului un prejudiciu de 400.096,07 RON. În drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracțiunile pentru care s-a pronunțat condamnarea.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., luându-se în considerare atât pericolul social concret al faptei săvârșite cât și persoana inculpatului, care este recidivist (art. 37 lit. a) C. pen., stare dedusă din condamnarea la 3 ani închisoare, prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și al cărui termen de încercare nu a expirat până la data săvârșirii infracțiunilor în prezenta cauză. Prin urmare, instanța de fond a dispus atât revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 ani, în conformitate cu dispozițiile art. 83 C. pen., cât și executarea prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că inculpatul a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 400.096,07 RON, la plata căruia a fost obligat către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea. Împotriva sentinței au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul S.M.. Parchetul în susținerea apelului a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând că în mod greșit prima instanță nu a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., deși infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 s-a săvârșit în formă continuată; în mod eronat nu a dispus comunicarea hotărârii de condamnare Oficiului Registrului Comerțului Vâlcea, astfel cum prevedeau dispozițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 26/1990; pedepsele nu au fost individualizate sub aspectul cuantumului mult prea redus.

Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând încetarea procesului penal, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, ca urmare a intervenirii prescripției speciale prevăzută de art. 124 raportat la art. 122 lit. d) C. pen., încadrarea juridică corectă a faptei fiind cea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, astfel că se impune și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Totodată a mai susținut că, în mod nelegal, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, deoarece pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 232/2004 a Curții de Apel Craiova, a fost suspendată condiționat, astfel că și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., era suspendată de drept pe durata termenului de încercare. O altă critică a vizat greșita revocare a beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani, aplicată prin Decizia penală nr. 232/2004 a Curții de Apel Craiova, deoarece faptele din prezenta cauză au fost descoperite după expirarea termenului de încercare.

Prin Decizia penală nr. 20 din 8 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva Sentinței penale nr. 276 din 14 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul nr. 524/90/2011, desființată, în parte, sentința și în rejudecare, a descontopit pedepsele aplicate inculpatului S.M. și a înlăturat condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen. A schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen., făcând și aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. În baza art. 33, art. 34 C. pen. a recontopit pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedeapsa de un an închisoare aplicată de prima instanță și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, alături de pedeapsa de 3 ani pentru care s-a revocat suspendarea condiționată, ambele prin privare de libertate în baza art. 57 C. pen., precum și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 6 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990 a dispus trimiterea la Oficiul Registrului Comerțului Vâlcea a copiei hotărârii pronunțate. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul S.M., împotriva aceleiași sentințe și l-a obligat la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat. Curtea a reținut că, este necontestată împrejurarea că inculpatul, în calitatea sa de administrator al SC "I." SRL Râmnicu Vâlcea, în perioada 20 februarie 2004 - 25 septembrie 2006 nu a depus la organul fiscal teritorial declarațiile privind obligația de plată la bugetul consolidat al statului și nici bilanț sau raportări contabile. Prin această omisiune inculpatul nu a plătit sumele aferente bugetului consolidat al statului, prejudiciindu-1 cu suma de 400.096,07 RON.

Tot astfel, rezultă din probele administrate că inculpatul a exercitat atribuțiunile de administrator al SC I. SRL Râmnicu Vâlcea în stare de incompatibilitate, atrasă de condamnarea la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicată prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (4) C. pen., termenul de încercare fiind stabilit la 5 ani.

Deși, inculpatul neagă existența stării de incompatibilitate, invocând dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen., potrivit cărora pe durata termenului de încercare se suspendă pedeapsa accesorie, a apreciat că această stare de incompatibilitate există, în raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care "nu pot fi fondatori persoanele care au fost condamnate, printre altele, pentru înșelăciune". Starea de incompatibilitate pentru cei condamnați la infracțiunea de înșelăciune a fost extinsă și la alte categorii de persoane, în afara fondatorilor, respectiv la administratori, astfel cum prevăd dispozițiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora "cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepsește și administratorul care exercită funcțiile sau însărcinările cu încălcarea dispozițiilor prezentei legi, referitoare la incompatibilitătile menționate în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990." Prin urmare, starea de incompatibilitate a inculpatului este atrasă de condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și nu are legătură cu suspendarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., privind interzicerea exercitării unei funcții sau profesii de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, astfel că susținerea inculpatului în acest sens este neîntemeiată.

Tot neîntemeiată a apreciat și susținerea inculpatului referitoare la neaplicarea legii penale mai favorabile, respectiv a încadrării faptei în infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și nu în cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în baza căreia s-a dispus condamnarea. Într-adevăr, după săvârșirea infracțiunii continuate de evaziune fiscală, (perioada cuprinsă între 20 februarie 2004 - 25 septembrie 2006) și până la judecarea cauzei a apărut o nouă lege privind evaziunea fiscală, respectiv Legea nr. 241/2005, astfel că instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 13 C. pen., trebuia să stabilească pe cea mai favorabilă inculpatului și să o aplice în consecință.

Sub acest aspect, a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor prevăzute de art. 13 C. pen., stabilind că legea penală mai favorabilă inculpatului este Legea nr. 241/2005, deoarece prevede cauze de înlăturare a răspunderii penale precum și cauze legale de reducere a pedepsei, în funcție de cuantumul prejudiciului cauzat și de acoperirea acestuia. Adoptarea principiului legii mai favorabile, constituie o excepție de la principiul activității legii penale iar aplicarea principiului mitior lex impune determinarea dintre cele două legi (veche și nouă) a celei mai favorabile.

Într-o astfel de situație, așa cum corect a procedat prima instanță, este necesar să se determine care dintre cele două legi este mai favorabilă și nu să se combine dispoziții mai favorabile din legea veche cu altele din legea nouă (astfel cum susține inculpatul) deoarece, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească la a treia lege (lex terția) iar judecătorul ar deveni, în mod nepermis, legiuitor. În acest sens sunt și dispozițiile art. 13 C. pen., anterior citate, care folosește sintagma "legea mai favorabilă" și nu dispoziții mai favorabile dintr-o lege, asociate cu altele mai favorabile dintr-o altă lege.

Față de aceste considerente de ordin teoretic, a apreciat că au fost corect aplicate în speță dispozițiile prevăzute de art. 13 C. pen., referitoare la legea penală mai favorabilă, aceasta fiind Legea nr. 241/2005, în prevederile căreia a fost încadrată fapta săvârșită de către inculpatul-apelant (art. 9 alin. (1) lit. b)). În raport de această încadrare juridică, termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 122 C. pen. (nici chiar a prescripției speciale prevăzută de art. 124 C. pen.) nu s-a împlinit până la data soluționării cauzei în apel. Neîntemeiată este în opinia instanței de prim control judiciar și susținerea inculpatului privind greșita revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani, aplicată prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Din fișa de cazier judiciar rezultă că prin decizia menționată inculpatul a fost condamnat la această pedeapsă, dispunându-se, totodată, suspendarea condiționată a executării și fixarea unui termen de încercare de 5 ani; acest termen se împlinea la data de 20 februarie 2009. Cum infracțiunile din prezenta cauză au fost săvârșite de către inculpat între 20 februarie 2004 și 25 septembrie 2006, rezultă, implicit, că acestea se situează temporal în perioada termenului de încercare prevăzut de art. 83 C. pen., ale cărui dispoziții au fost în mod corect aplicate de către prima instanță prin revocarea suspendării condiționate.

Faptele inculpatului au fost descoperite la data de 25 septembrie 2006, cu ocazia întocmirii raportului de inspecție fiscală înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea sub nr. X2 din 2 octombrie 2006, astfel că susținerea contrară a inculpatului-apelant, în sensul că acestea ar fi fost descoperite după expirarea termenului de încercare (20 februarie 2009), nu este întemeiată. În ceea ce privește apelul Parchetului a reținut că este fondat, având în vedere că deși infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,constând în omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate a fost săvârșită în condițiile infracțiunii continuate, instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., fapt ce impune schimbarea încadrării juridice în această din urmă infracțiune.

De asemenea, a constatat că prima instanță a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, referitoare la obligația de a trimite o copie de pe hotărârea de condamnare Oficiului Registrului Comerțului al județului Vâlcea, motiv pentru care a admis apelul sub acest aspect și dispus în consecință. A mai reținut că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b)) din Legea nr. 241/2005, nu a fost just individualizată ca durată, nefiind aplicate corespunzător la speță criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Prin urmare, raportat la aceste criterii generale și la circumstanțele personale ale inculpatului a apreciat că se impune o majorare a cuantumului pedepsei aplicate acestuia pentru infracțiunea de evaziune fiscală care să-i permită să-și schimbe atitudinea față de valorile sociale și să conștientizeze consecințele eludării normelor fiscale.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul S.M. care a criticat ambele hotărâri sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, invocând în drept dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. În susținerea orală a recursului și, ulterior în notele scrise depuse la dosar a arătat că cele două instanțe în mod eronat au dispus condamnarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 277 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, întrucât nu se afla în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 6 alin. (2) din legea specială fiind condamnat la o pedeapsă cu suspendarea executării cu efecte asupra pedepselor complementare și accesorii, prin urmare, se impunea achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Tot în susținerea aceluiași caz de casare a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 31/1990 determinat de data comiterii actelor materiale ce intră în conținutul material al infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (iunie 2003 - iunie 2004). Raportat la data comiterii faptei de evaziune fiscală a solicitat să se constate că a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală, respectiv prescripția specială, și pe cale de consecință, să se dispună încetarea procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385 9 pct. 15, 17 2 și 18 C. proc.

pen., cât și din oficiu - potrivit art. 383 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice, recursul declarat de inculpatul S.M. ca fiind fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse: Deși recurentul inculpat a invocat ca temei de drept cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., greșita aplicare a legii, având în vedere argumentele invocate în susținerea criticilor și solicitarea acestuia de achitare în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 277 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 precum și de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, va analiza aceste critici din perspectiva cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 și 15 C. proc.

pen. 1. Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că ambele instanțe au comis erori de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare menținută de instanța de apel, nu este incident în cauză. Înalta Curte constată că inculpatul S.M. a fost trimis în judecată și condamnat, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, probele administrate dovedind dincolo de orice dubiu că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunii. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o analiză completă a tuturor probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, stabilind că inculpatul S.M.

în perioada 20 februarie 2004 - 31 mai 2005 a exercitat funcția de administrator al SC I. SRL Râmnicu Vâlcea, deși era incompatibil să exercite această funcție, determinat de condamnarea sa anterioară la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, aplicată prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 31/1990 referitor la situațiile juridice ce stabilesc starea de incompatibilitate legală pentru funcția de fondator, administrator, director executiv, cenzor și director al societăților comerciale.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, pe de o parte să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădit neîndoielnică, ea nu poate privi dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Analizând probele administrate în cauză prin prisma apărărilor formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată ca nefondate susținerile acestuia, în sensul că nu s-ar afla în starea de incompatibilitate legală întrucât pedeapsa principală aplicată a fost suspendată condiționat împrejurare ce conduce și la suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate pe durata termenului de încercare, cu referire la interzicerea exercițiului dreptului de a ocupa funcția de administrator.

Din examinarea probelor aflate la dosarul de urmărire penală coroborate cu probele administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătorești, Înalta Curte reține că prin Sentința penală nr. 415 din 28 martie 2003 pronunțată de Judecătoria Craiova inculpatul S.M. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (4) C. pen., în condițiile art. 57 C. pen., fiindu-i interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. ca pedeapsă complementară și accesorie, în condițiile art. 71 C. pen., pedeapsă menținută de instanța de recurs în ceea ce privește cuantumul acesteia, dar modificată cu privire la modalitatea de executare, prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

și stabilirea unui termen de încercare de 5 ani. (Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova). Susținerea apărării că suspendarea executării pedepsei principale în condițiile art. 81 C. pen. atrage și suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, este corectă, însă nu are nicio relevanță asupra stării de incompatibilitate prev. de art. 6 alin. (2) instituită de Legea nr. 31/1990 pentru administratorul societății, care vizează o altă ipoteză, a existenței unei condamnări anterioare a persoanei care îndeplinește această funcție pentru comiterea infracțiunilor enumerate expres și limitativ în textul de lege al articolului menționat, printre care și infracțiunea de înșelăciune.

Prin urmare, starea de incompatibilitate legală este determinată în cazul infracțiunii prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 de existența unei condamnări anterioare pentru una dintre infracțiunile menționate în art. 6 din legea specială, fiind inclusă și infracțiunea de înșelăciune, faptă pentru care inculpatul S. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare în condițiile art. 81 C. pen. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză inculpatul S.M. a îndeplinit funcția de administrator al SC I. SRL Râmnicu Vâlcea și a efectuat acte și fapte de comerț în numele societății, activități pe care inculpatul nu le-a negat, deși se afla într-o stare de incompatibilitate legală, probele administrate dovedind atât existența faptei cât și vinovăția inculpatului în comiterea ei (ultimul act de administrare a societății fiind compensare de plăți dintre SC I. SRL și SC C.M.P.

SRL Arad conform ordinului seria B nr. X1), astfel că, nu poate fi primită solicitarea acestuia de se dispune o soluție de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. 2. Neîntemeiate sunt și criticile recurentului inculpat circumscrise cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., greșita aplicare a legii, în sensul neaplicării legii penale mai favorabile, respectiv a art. 10 din Legea nr. 87/1994.

Înalta Curte constată că după data la care a fost comisă fapta de evaziune fiscală (20 februarie 2003 - 25 septembrie 2006) și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege specială nouă, respectiv Legea nr. 241/2005, care deși nu a mai preluat conținutul incriminării din art. 10 din Legea nr. 87/1994, text de lege abrogat prin adoptarea Legii nr. 241/2005 (art. 16 din lege), în art. 9 alin. (1) lit. b) a incriminat distinct actele de evaziune fiscală constând în omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate, reținute și în sarcina inculpatului S.M.

Raportat la norma de incriminarea a evaziunii fiscale sub forma omisiunii de a evidenția în actele contabile sau documentele legale a operațiunilor comerciale sau veniturilor realizate deși s-ar putea aprecia la o primă analiză că sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii sau al regimului sancționator legea nouă nu este mai favorabilă inculpatului, fiind lărgită atât sfera noțiunii de contribuabil cât și cea a activităților ce compun elementul material al laturii obiective a infracțiunii, iar sub aspect sancționator cuantumul pedepselor în noua lege este mai ridicat (de la 6 luni la 5 ani închisoarea și aplicarea pedepsei complementare sau amenda la pedepsele cuprinse între 2 ani și 8 ani închisoarea și aplicarea pedepsei complementare), sub aspectul cauzelor care înlătură răspunderea penală sau a cauzelor legale de reducere a pedepsei, noua lege este mai favorabilă inculpatului.

Astfel, în art. 10 din Legea nr. 242/2005 sunt prevăzute expres cauzele de nepedepsire sau de reducere a limitelor de pedeapsă, în raport de valoarea prejudiciului sau în ipoteza acoperii integrale a prejudiciului cauzat până la soluționarea definitivă a acuzei, dispoziții care profită și inculpatului având în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina sa, art. 9 din legea specială (în acest sens fiind și Decizia în interesul Legii nr. 8/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 866/22.12.2008).

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte apreciază, astfel cum de altfel în mod corect au reținut și cele două instanțe, că în cauză sunt incidente dispozițiilor art. 13 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv reținerea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în ceea ce privește activitățile desfășurate de inculpatul S.M., în perioada februarie 2004 - septembrie 2006, în calitate de administrator al SC I. SRL Râmnicu Vâlcea. Prin urmare, apreciază ca nefondate criticile recurentului inculpat sub acest aspect. 3. Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentului inculpat privind intervenirea unei cauze care înlătură răspunderea penală - împlinirea termenului de prescripția specială - în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990.

În conformitate cu dispozițiile art. 124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 C. pen. a fost depășit cu încă jumătate, indiferent de câte întreruperi ale cursului prescripției ar interveni. Raportat la natura infracțiunii și limita maximă a pedepsei stabilită de lege pentru infracțiunea prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 (3 ani) și având în vedere data comiterii faptei (20 februarie 2004 - 31 mai 2005), se constată că, în cauză, în luna noiembrie 2012 s-a împlinit termenul de prescripție specială, prev de art. 122 lit. d) rap. la art. 124 C. pen. (7 ani și 6 luni), astfel că, Înalta Curte urmează a dispune încetarea procesului penal în ceea ce privește această faptă, întrucât a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală a inculpatului.

În acest sens, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. va admite recursul, va desființa, în parte, cele două hotărâri și rejudecând: Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. aplicată prin decizia recurată, în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează: 3 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 215 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova. Va înlătura aplicarea art. 33 și 34 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. va înceta procesul penal față de inculpatul S.M.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina (astfel cum a fost modificată prin Încheierea din data de 6 martie 2013), definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiționate, întrucât faptele din prezenta cauză au fost comise de inculpat în perioada termenului de încercare de 5 ani.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 20 din 8 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 276 din 14 decembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secția penală și, rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. aplicată prin decizia recurată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: -3 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen.; -1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; -3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 215 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova. Înlătură aplicarea art. 33 și 34 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. încetează procesul penal față de inculpatul S.M.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina (astfel cum a fost modificată prin Încheierea din data de 6 martie 2013), definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiționate. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2012. R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE

CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

CAMERA DE CONSILIU

DOSAR NR. 524/90/2011 ÎNCHEIERE Ședința din 6 martie 2013 Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 28 februarie 2013, N.A., grefier delegat la Biroul de Executări Penale din cadrul Tribunalului Vâlcea, secția penală, a solicitat să se efectueze verificări cu privire la numărul sentinței penale pronunțată de Judecătoria Slatina, prin care a fost condamnat inculpatul S.M., cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, față de împrejurarea că în cuprinsul minutei Deciziei penale nr. 4.198 din 18 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 524/90/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a trecut Sentința penală nr. 215 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, iar din adresa emisă de aceeași instanță rezultă că numărul Sentinței penale este 415 din 28 martie 2003. Astfel fiind, a solicitat ca, în situația în care numărul sentinței penale anterior menționate este greșit, să se procedeze la îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta Deciziei penale nr. 4.198 din 18 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 524/90/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Potrivit art. 195 C. proc. pen., numai erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu. Eroarea trebuie să fie materială și evidentă, rezultând în mod vădit din actele dosarului. Pe calea acestei proceduri nu se pot îndrepta erorile de judecată prin care s-au dat soluții incomplete sau greșite.

Înalta Curte, urmare a verificărilor efectuate cu privire la aspectele sesizate, având în vedere că Sentința penală pronunțată de Judecătoria Slatina la data de 28 martie 2003 în Dosarul nr. 9692/2002 poartă nr. 415, astfel cum rezultă din copia acestei hotărâri, transmisă pe fax de către Biroul executări penale din cadrul instanței anterior menționate, iar nu nr. 215, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar și din evidența Penitenciarului Colibași, constată că în cuprinsul minutei Deciziei penale nr. 4.198 din 18 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 524/90/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a strecurat o eroare materială evidentă, în sensul că la alin. (6) s-a trecut "3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 215 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova" în loc de "3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova", iar la alin. (8) s-a trecut "în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen. și art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. încetează procesul penal față de inculpatul S.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 215 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiționate" în loc de "în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen. și art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. încetează procesul penal față de inculpatul S.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiționate".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E În temeiul art. 195 alin. (1) C. proc. pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta Deciziei nr. 4.198 din 18 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 524/90/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, în sensul că la alin. (6) se va trece "3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova", iar la alin. (8) se va trece "în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. încetează procesul penal față de inculpatul S.M.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiționate". Prezenta încheiere face parte integrantă din minuta deciziei penale a cărei îndreptare de eroare s-a dispus. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 martie 2013. Procesat de GGC - MI