ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5193/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2221 din 16 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta H.(B.)A. împotriva Deciziei civile nr. 135 din 03 iulie 2012, încheierilor din 21 martie 2012, 30 mai 2012, 06 iunie 2012, 27 iunie 2012, 28 iunie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. 183/1/2011. A obligat recurenta la 3500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC C.A.C. SRL și la 1200 RON cheltuieli de judecată către intimata SC S.J. SRL Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că motivele de recurs și criticile formulate de reclamantă sunt o preluare aproape identică a criticilor din apel, recurenta ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite. În aceste condiții, prin motivele de recurs trebuia să se indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată. S-a constatat astfel, că instanța de control judiciar din apel a răspuns detaliat motivelor invocate de reclamantă, aducând argumente pentru fiecare critică formulată de aceasta.

Or, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea jurisdicțională dată de instanța de apel criticilor formulate, recurenta-reclamantă repune în discuție aceleași aspecte, subliniind că reiterează, ca "motive distincte de recurs, toate solicitările, indicările, excepțiile, apărările de pe parcursul procesului de primă instanță și, în special, din apel", supunând judecății în recurs atât hotărârea primei instanțe, cât și cea din apel. Prin urmare, reluarea și reiterarea acelorași aspecte, prin ignorarea faptului că asupra lor s-a pronunțat deja o instanță, fără să se arate de ce este greșită modalitatea de rezolvare, nu poate îmbrăca forma unor critici de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. Recurenta-reclamantă a declarat recurs și împotriva încheierilor de ședință din 21 martie 2012 (prin care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea în vederea repartizării aleatorii), 30 mai 2012 (prin care a fost prorogată discutarea unei excepții de neconstituționalitate formulată de reclamantă), 06 iunie 2012 (prin care s-a respins cererea de recuzare a întregului complet de judecată), 27 iunie 2012 [prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 120/2011 și art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată și prin care s-a amânat pronunțarea asupra apelului], 28 iunie 2012 (prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de ședință din 27 iunie 2012), pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. 183/1/2011.

Recurenta a criticat încheierile menționate pentru "nelegalitate, netemeinicie, implicare, denaturare și abuzul instanțelor", critici absolut nefondate, instanța de apel analizând cererile formulate de reclamantă și redând, în mod clar și convingător, argumentele pentru care a dispus o anumită măsură sau pentru care a admis sau respins o cerere.

Astfel, în ceea ce privește criticile vizând încheierile de ședință din 21 martie 2012 (prin care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea în vederea repartizării aleatorii) și din 06 iunie 2012 (prin care s-a respins cererea de recuzare a întregului complet de judecată), se constată că acestea sunt nefondate, curtea de apel respectând dispozițiile art. 98 și următoarele din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, în ceea ce privește repartizarea aleatorie și compunerea completului de judecată, precum și cele referitoare la recuzare, reținând, în mod legal, că cererea de recuzare este neîntemeiată întrucât judecătorii din completul de soluționare a apelului nu și-au mai spus părerea cu privire la fondul cauzei deduse judecății.

Referitor la criticile vizând încheierea din 30 mai 2012 (prin care a fost prorogată discutarea unei excepții de neconstituționalitate formulată de reclamantă) și încheierea din 27 iunie 2012 (prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 120/2011 și art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată), se constată că acestea nu privesc motive de nelegalitate, fiind simple nemulțumiri ale recurentei cu privire la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.U.G.

nr. 120/2011 și art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, deși reclamanta a susținut că aceste prevederi legale au legătură cu soluționarea cauzei aflată în apel pe rolul Curții de Apel Timișoara, nu a demonstrat care este această legătură și anume, în ce mod declararea ca fiind contrare legii fundamentale a dispozițiilor legale menționate ar urma să influențeze soluția ce se va da în litigiul pendinte având ca obiect constatare nulitate absolută. Prin urmare, în mod corect instanța de apel, prin încheierea din 27 iunie 2012, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin aceeași încheiere, instanța de apel a amânat pronunțarea asupra apelului, măsură criticată de reclamantă ca fiind "neprocedurală" și "nulă de drept", fără a arăta în concret care sunt argumentele pentru a se reține o astfel de concluzie.

În fine, recurenta a criticat și încheierea din 28 iunie 2012 (prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de ședință din 27 iunie 2012), fără a arăta, de asemenea, care este motivul pentru care o astfel de îndreptare dispusă de instanță este nelegală. De altfel, îndreptarea erorii materiale a vizat doar articolul în baza căruia s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, în loc de art. 27 alin. (5) din același act normativ, cum din eroare s-a trecut în încheierea din 27 iunie 2012. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte a constatat că cea mai mare parte a criticilor formulate de recurentă nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. sau nu combat argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta H.(B.)A. Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire H.(B.)A., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate. În motivare, revizuenta a arătat că instanța supremă nu avea competența să judece în recurs pe Legea specială nr. 10/2001 și instanța trebuia să realizeze, după cum s-a și cerut, că nu se agreează procedura specială cu acțiunea de restituire pe drept comun - în ceea ce privește procedura, jurisdicția, competența. Astfel, revizuenta a invocat excepția de necompetență materială a instanței de recurs, de a examina recursul prin prisma art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2013, chestiune care se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. Totodată, revizuenta a solicitat comunicarea încheierii din camera de consiliu, dată fără citarea părților, prin care instanța de recurs a preschimbat termenul din 24 septembrie 2013, fixându-l la data de 16 aprilie 2013. Revizuenta a susținut și faptul că a fost vătămată grav în interesul său legitim privat prin modul de administrare în recurs a actului de justiție. Cererea de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

O instanță de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în cauză de instanțele ierarhic inferioare, precum și temeiurile de drept incidente, schimbând deci situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost casate, pronunțând o soluție proprie și diferită de cele anterior date în aceeași cauză. În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care instanțele rejudecă fondul după casare. Per a contrario, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul. În speță, prin prezenta cerere de revizuire se atacă hotărârea pronunțată de o instanță de recurs, prin care a fost respinsă calea de atac, neevocându-se deci fondul cauzei.

Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., și anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul. Având în vedere considerentele reținute, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta H.(B.)A. împotriva Deciziei nr. 2221 din data de 16 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013. Procesat de GGC - GV