ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3943/2013

Deliberând

asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3401 din 13

septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a

respins excepția nulității cererii de recurs și a respins, ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.V. împotriva Deciziei nr. 176/ A din 7 iulie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială, și a obligat pe recurentul - reclamant

B.V. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.P.

SRL.

S-a constatat

de către Înalta Curte că motivele încadrate de recurent în dispozițiile art. 304

pct. 3,4,5,6,7,8 și 9 C. proc. civ. sunt nefondate.

Astfel, în

analiza motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 3 al art. 304 C. proc. civ.,

instanța de recurs a arătat că decizia recurată a fost pronunțată de instanța de

apel competentă în soluționarea cauzei. Totodată, nu s-a reținut nici motivul

încadrat în pct. 4 al art. 304 C. proc. civ. întrucât recurentul nu a arătat în

ce măsură instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Referitor la art.

304 pct. 5 C. proc. civ., s-a constatat că recurentul nu a făcut nicio referire

la încălcări concrete, prin trimiterea la dispoziția procedurală pe care

instanța de apel ar fi neglijat-o, ci din expunerea motivelor a rezultat cu

evidență că s-au supus spre analiză aspecte de netemeinicie, legate de probe și

concludenta lor, neputând fi supuse controlului de nelegalitate.

Nu a fost

reținută nici susținerea recurentului conform căreia s-a încălcat regula

restrictivă tantum devolutum quantum appellatum, întrucât potrivit regulei

menționate toate categoriile de probe care pot fi folosite sau nu în judecarea

apelului reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la libera apreciere a instanței

de apel, nefiind obligatorie încuviințarea probelor cerute în apel.

De asemenea, nici

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu se

regăsește în cauză, critica conform căreia instanța de apel a omis să se

pronunțe asupra încheierilor de amânare a pronunțării nu se încadrează în

motivul de nelegalitate invocat și nu constituie minus petita, întrucât

încheierile menționate sunt încheieri care fac parte integrantă din sentința

apelată. S-a constatat că instanța de apel a reținut în mod corect că partea nu

a precizat care sunt criticile sau motivele de nelegalitate ale încheierilor

menționate.

Cu privire la

motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a constatat că

considerentele deciziei demonstrează că instanța de apel a realizat o motivare

explicită, abordând toate criticile propriu-zise formulate de reclamant,

răspunzând fiecărei aserțiuni și argument adus de parte, astfel încât critica a

fost respinsă.

Întrucât argumentarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o

cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită

nelegalitate, instanța de recurs a observat că recurentul a relatat opinii

proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de

apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

S-a arătat că

prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a pus în

discuție încălcarea dispozițiilor art. 298 C. proc. civ. și art. 146 din Legea nr.

31/1990 republicată, fără a arăta în ce măsură instanța de apel nu a respectat

dispozițiile de procedură privind judecata apelului și în ce mod dispozițiile art.

146 art. 152/2 art. 153 din Legea nr. 31/1990 republicată nu au fost

respectate.

În concluzie,

instanța de recurs a statuat că recurentul în întreaga sa argumentare a

motivelor indicate s-a referit la administrarea probelor de către instanța de

apel, la opinii personale privind modul în care instanțele au soluționat

cererile sale, la concluziile raportului de expertiză, la onorariul expertului,

aspecte ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și

nicidecum motive de nelegalitate.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare B.V., întemeiată pe dispozițiile art.

317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 alin. (1) C. proc. civ., arătând că hotărârea

a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență, este rezultatul unor greșeli materiale, iar instanța,

respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze motivele de modificare

sau de casare.

La data de 21

mai 2013, contestatorul a depus motivele contestației în anulare, solicitând

admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului și

arătând, în esență următoarele:

Contestatorul

susține că prin decizia atacată, instanța de recurs a omis să treacă numărul de

dosar al instanței de apel și nu s-a pronunțat cu privire la recurs, sentințe

și încheieri, iar în dispozitiv nu s-a pronunțat asupra respingerii excepției

de nulitate a recursului.

Susține că deși

în considerente a confirmat că a fost sesizată în apel și cu cele două

încheieri de amânare a pronunțării, în dispozitivul hotărârii omite să se

pronunțe cu privire la acestea, deși încheierile premergătoare au fost atacate

împreună cu sentința apelată și recurată.

Consideră că

s-a încălcat regula restrictivă tantum devolutum quantum appellatum privind

investirea instanței de apel, motiv sancționabil cu nulitatea hotărârii din

apel.

Arată că deși

s-a înscris în fals cu statutul depus de SC I. SA la dosar atât la instanța de

apel cât și la cea de recurs, nu s-au pronunțat pe acest capăt de cerere, iar

excepțiile invocate de contestator nu au fost soluționate prin dispozitivul

deciziei din apel, motiv pentru care solicită constatarea nulitatății acestei

decizii, cu atât mai mult cu cât încheierea C.C. din 19 iulie 2011 trebuia să

fie o încheiere premergătoare chiar dacă interlocutorie și nicidecum o

încheiere ulterioară pronunțării pe fond a deciziei din apel. Susține că apelul

pe fond trebuia finalizat numai după soluționarea cererii de reexaminare, de

altfel pentru care a fost amânată cauza pentru termenul de fond din 07 iulie 2011.

Analizând

contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită,

în considerarea argumentelor ce succed.

Căile de atac

și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme

de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a

înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui

proces.

Dispozițiile art.

317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. au fost invocate formal, întrucât

contestatorul nu-și motivează cererea în sensul prevederilor legale invocate,

sub aspectul necompetenței instanței.

Art. 318 C.

proc. civ. dispune că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Art. 318 teza

(I) C. proc. civ. reglementează drept motiv de contestație în anulare specială

săvârșirea unei greșeli materiale la dezlegarea recursului.

Textul are în

vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale

judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea

fondului sau reaprecierea probelor.

Intră în

această categorie și neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu

privire la care nu s-a făcut nicio judecată și care a determinat soluția

pronunțată. Când instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut

asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba despre o greșeală materială în

sensul art. 318 C. proc. civ., ci despre o eventuală greșeală de judecată, care

nu intră sub incidența articolului de lege menționat, neputând fi valorificată

în calea de retractare a contestației în anulare.

În speță,

contestatorul invocă pretinse greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau

de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Astfel de critici, care presupun o verificare și reevaluare a probatoriilor

administrate și a dispozițiilor legale incidente raportului juridic dedus

judecății, se circumscriu sferei greșelilor de judecată și nu erorilor

materiale, în înțelesul dispoziției art. 318 C. proc. civ., caz în care nu pot

fi verificate pe calea contestației în anulare.

Pe de altă

parte, deși omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs constituie motivul de

contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a ll-a C. proc. civ., acesta

nu este incident în speță.

Astfel,

retractarea pe calea contestației în anulare a unei hotărâri pronunțate în

recurs este posibilă, conform art. 318 teza a ll-a C. proc. civ., atunci când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Rezultă că,

motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a ll-a C. proc.

civ. are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca

motive de casare sau modificare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 304 C.

proc. civ.

În ce privește

omisiunea instanțelor de a se pronunța asupra încheierilor de amânare a

pronunțării, asupra cererilor de înscriere în fals, precum și asupra regulii

tantum devolutum quantum appellatum privind învestirea instanței de apel este

de reținut că o atare omisiune nu constituie motiv de contestație în anulare,

având această semnificație numai omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs,

conform celor anterior arătate. Totodată, contrar susținerilor contestatorului,

o excepție procedurală sau procesuală poate fi respinsă printr-o încheiere

intermediară, prin practicaua hotărârii, nefiind obligatorie cuprinderea sa în

dispozitivul deciziei.

În speță,

criticile invocate de contestator sub acest aspect, au fost analizate ca motive

de recurs de către instanța de recurs, astfel încât, față de cele ce preced, nu

mai pot fi invocate ca motiv al contestației în anulare.

Din motivația

expusă de contestator în cuprinsul contestației sale rezultă că acesta este

nemulțumit de soluțiile pronunțate, aceste susțineri nefiind susceptibile de

încadrare în prevederile art. 318 C. proc. civ., întrucât privesc nemulțumiri

generice referitoare la litigiul inițial din această cauză. Contestatorul

solicită reanalizarea pe fond a cauzei, prin reconsiderarea probatoriului și

reinterpretarea dispozițiilor legale aplicabile în speță, ceea ce este

inadmisibil în această fază procesuală.

Contestatorul

nu a indicat niciun motiv relativ la hotărârea împotriva căreia a exercitat

această cale de atac, iar cele dezvoltate cu titlu de motive ale contestației

în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în prevederile enunțate ale art. 317

alin. (1) pct. 2 și 318 C. proc. civ., ci privesc nemulțumiri generice

referitoare la hotărârile pronunțate în etapa procesuală atât a apelului, cât

și a recursului, solicitând reanalizarea pe fond a cauzei, ceea ce este

inadmisibil în această fază procesuală.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare promovată de

contestator împotriva Deciziei nr. 3401 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva Deciziei nr. 3401

din 13 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2013.