ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3943/2013

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele: Prin Decizia nr. 3401 din 13 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins excepția nulității cererii de recurs și a respins, ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva Deciziei nr. 176/ A din 7 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, și a obligat pe recurentul - reclamant B.V. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.P. SRL. S-a constatat de către Înalta Curte că motivele încadrate de recurent în dispozițiile art. 304 pct. 3,4,5,6,7,8 și 9 C. proc. civ. sunt nefondate. Astfel, în analiza motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 3 al art. 304 C. proc.

civ., instanța de recurs a arătat că decizia recurată a fost pronunțată de instanța de apel competentă în soluționarea cauzei. Totodată, nu s-a reținut nici motivul încadrat în pct. 4 al art. 304 C. proc. civ. întrucât recurentul nu a arătat în ce măsură instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Referitor la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a constatat că recurentul nu a făcut nicio referire la încălcări concrete, prin trimiterea la dispoziția procedurală pe care instanța de apel ar fi neglijat-o, ci din expunerea motivelor a rezultat cu evidență că s-au supus spre analiză aspecte de netemeinicie, legate de probe și concludenta lor, neputând fi supuse controlului de nelegalitate.

Nu a fost reținută nici susținerea recurentului conform căreia s-a încălcat regula restrictivă tantum devolutum quantum appellatum, întrucât potrivit regulei menționate toate categoriile de probe care pot fi folosite sau nu în judecarea apelului reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la libera apreciere a instanței de apel, nefiind obligatorie încuviințarea probelor cerute în apel. De asemenea, nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu se regăsește în cauză, critica conform căreia instanța de apel a omis să se pronunțe asupra încheierilor de amânare a pronunțării nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat și nu constituie minus petita, întrucât încheierile menționate sunt încheieri care fac parte integrantă din sentința apelată.

S-a constatat că instanța de apel a reținut în mod corect că partea nu a precizat care sunt criticile sau motivele de nelegalitate ale încheierilor menționate. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a constatat că considerentele deciziei demonstrează că instanța de apel a realizat o motivare explicită, abordând toate criticile propriu-zise formulate de reclamant, răspunzând fiecărei aserțiuni și argument adus de parte, astfel încât critica a fost respinsă. Întrucât argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate, instanța de recurs a observat că recurentul a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

S-a arătat că prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a pus în discuție încălcarea dispozițiilor art. 298 C. proc. civ. și art. 146 din Legea nr. 31/1990 republicată, fără a arăta în ce măsură instanța de apel nu a respectat dispozițiile de procedură privind judecata apelului și în ce mod dispozițiile art. 146 art. 152/2 art. 153 din Legea nr. 31/1990 republicată nu au fost respectate. În concluzie, instanța de recurs a statuat că recurentul în întreaga sa argumentare a motivelor indicate s-a referit la administrarea probelor de către instanța de apel, la opinii personale privind modul în care instanțele au soluționat cererile sale, la concluziile raportului de expertiză, la onorariul expertului, aspecte ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și nicidecum motive de nelegalitate.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare B.V., întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 alin. (1) C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, este rezultatul unor greșeli materiale, iar instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze motivele de modificare sau de casare. La data de 21 mai 2013, contestatorul a depus motivele contestației în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului și arătând, în esență următoarele: Contestatorul susține că prin decizia atacată, instanța de recurs a omis să treacă numărul de dosar al instanței de apel și nu s-a pronunțat cu privire la recurs, sentințe și încheieri, iar în dispozitiv nu s-a pronunțat asupra respingerii excepției de nulitate a recursului.

Susține că deși în considerente a confirmat că a fost sesizată în apel și cu cele două încheieri de amânare a pronunțării, în dispozitivul hotărârii omite să se pronunțe cu privire la acestea, deși încheierile premergătoare au fost atacate împreună cu sentința apelată și recurată. Consideră că s-a încălcat regula restrictivă tantum devolutum quantum appellatum privind investirea instanței de apel, motiv sancționabil cu nulitatea hotărârii din apel. Arată că deși s-a înscris în fals cu statutul depus de SC I. SA la dosar atât la instanța de apel cât și la cea de recurs, nu s-au pronunțat pe acest capăt de cerere, iar excepțiile invocate de contestator nu au fost soluționate prin dispozitivul deciziei din apel, motiv pentru care solicită constatarea nulitatății acestei decizii, cu atât mai mult cu cât încheierea C.C.

din 19 iulie 2011 trebuia să fie o încheiere premergătoare chiar dacă interlocutorie și nicidecum o încheiere ulterioară pronunțării pe fond a deciziei din apel. Susține că apelul pe fond trebuia finalizat numai după soluționarea cererii de reexaminare, de altfel pentru care a fost amânată cauza pentru termenul de fond din 07 iulie 2011. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed. Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. au fost invocate formal, întrucât contestatorul nu-și motivează cererea în sensul prevederilor legale invocate, sub aspectul necompetenței instanței. Art. 318 C. proc. civ. dispune că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Art. 318 teza (I) C. proc. civ. reglementează drept motiv de contestație în anulare specială săvârșirea unei greșeli materiale la dezlegarea recursului. Textul are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Intră în această categorie și neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată și care a determinat soluția pronunțată. Când instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba despre o greșeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci despre o eventuală greșeală de judecată, care nu intră sub incidența articolului de lege menționat, neputând fi valorificată în calea de retractare a contestației în anulare. În speță, contestatorul invocă pretinse greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Astfel de critici, care presupun o verificare și reevaluare a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente raportului juridic dedus judecății, se circumscriu sferei greșelilor de judecată și nu erorilor materiale, în înțelesul dispoziției art. 318 C. proc.

civ., caz în care nu pot fi verificate pe calea contestației în anulare. Pe de altă parte, deși omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs constituie motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a ll-a C. proc. civ., acesta nu este incident în speță. Astfel, retractarea pe calea contestației în anulare a unei hotărâri pronunțate în recurs este posibilă, conform art. 318 teza a ll-a C. proc. civ., atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Rezultă că, motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a ll-a C. proc. civ. are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare sau modificare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 304 C. proc.

civ. În ce privește omisiunea instanțelor de a se pronunța asupra încheierilor de amânare a pronunțării, asupra cererilor de înscriere în fals, precum și asupra regulii tantum devolutum quantum appellatum privind învestirea instanței de apel este de reținut că o atare omisiune nu constituie motiv de contestație în anulare, având această semnificație numai omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs, conform celor anterior arătate. Totodată, contrar susținerilor contestatorului, o excepție procedurală sau procesuală poate fi respinsă printr-o încheiere intermediară, prin practicaua hotărârii, nefiind obligatorie cuprinderea sa în dispozitivul deciziei. În speță, criticile invocate de contestator sub acest aspect, au fost analizate ca motive de recurs de către instanța de recurs, astfel încât, față de cele ce preced, nu mai pot fi invocate ca motiv al contestației în anulare.

Din motivația expusă de contestator în cuprinsul contestației sale rezultă că acesta este nemulțumit de soluțiile pronunțate, aceste susțineri nefiind susceptibile de încadrare în prevederile art. 318 C. proc. civ., întrucât privesc nemulțumiri generice referitoare la litigiul inițial din această cauză. Contestatorul solicită reanalizarea pe fond a cauzei, prin reconsiderarea probatoriului și reinterpretarea dispozițiilor legale aplicabile în speță, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală. Contestatorul nu a indicat niciun motiv relativ la hotărârea împotriva căreia a exercitat această cale de atac, iar cele dezvoltate cu titlu de motive ale contestației în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în prevederile enunțate ale art. 317 alin. (1) pct. 2 și 318 C. proc.

civ., ci privesc nemulțumiri generice referitoare la hotărârile pronunțate în etapa procesuală atât a apelului, cât și a recursului, solicitând reanalizarea pe fond a cauzei, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare promovată de contestator împotriva Deciziei nr. 3401 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva Deciziei nr. 3401 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2013.