ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3154/2012

Asupra recursului de față :

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 870/PI din 26 aprilie 2011,

pronunțată de Tribunalul Timiș s-a admis acțiunea precizată, formulată de

reclamantul P.A.V., în contradictoriu cu pârâții SC E.P.F. SRL și P.C.I.,

constatându-se caracterul simulat al contractului de cesiune părți sociale

încheiat la data de 18 februarie 2003 între S.N. și P.C.I., precum și faptul că

reclamantul este proprietarul celor 18 părți sociale, dobândite de la S.N. prin

cesiune.

Totodată, s-a dispus efectuarea cuvenitelor

modificări în evidențele ORC Timiș în sensul înscrierii reclamantului ca fiind

proprietarul celor 18 părți sociale în cadrul pârâtei SC E.P.F. SRL, fiind

obligată pârâta la plata sumei de 3.038 lei către reclamant, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

reclamantul și pârâta P.I.C., împreună cu martorul S.N. au recurs la o

simulație, prin interpunere de persoane, în sensul că printr-un act secret au

înțeles să modifice un act public - Contractul de cesiune a 18 părți sociale

deținute de martor în cadrul SC E.P.F. SRL, cele două acte fiind contemporane,

stabilind că, în realitate, pârâta P.I.C. nu este parte în contractul de

cesiune de creanță încheiat cu S.N., o astfel de calitate fiind întrunită în

persoana reclamantului.

Astfel, tribunalul a admis acțiunea de față și a

constatat caracterul simulat al actului încheiat la data de 18 februarie 2003

între P.I.C. și S.N., deoarece între părțile contractante își produce efectele

actul secret care reprezintă voința reală a pârtilor, instanța dând eficiență

actului secret și nu actului public, adus la cunoștință terților prin

înscrierile efectuate la Oficiul Registrului Comerțului.

Dând eficiență actului secret, a cărui valabilitate

este recunoscută de art. 1175

C. civ.

,

și care se opune părților precum legea, potrivit art. 969 din același cod,

tribunalul a constatat că reclamantul este proprietarul celor 18 părți sociale

aparent cesionate de S.N. pârâtei P.I.C. și a dispus ca ORC Timiș să efectueze

cuvenitele modificări în registrele ținute conform legii.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs,

recalificat ulterior ca fiind apel, pârâtele P.C.I. și SC E.P.F. SRL, criticând

soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Timișoara, secția a

II-a

civilă, prin decizia civilă nr. 209/A

din 17 octombrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtele P.C.I.

și SC E.P.F. SRL, în cauză, fiind dovedit prin probatoriul administrat faptul

că între părți a operat o simulație prin interpunere de persoane, astfel încât

în mod întemeiat a fost admisă acțiunea reclamantului, constatându-se

caracterul simulat al contractului de cesiune părți sociale încheiat între S.N.

și P.C.I. și pe cale de consecință, s-a constatat că reclamantul este

proprietarul celor 18 părți sociale dobândite de la S.N. prin cesiune.

In acest sens, în speță au fost îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1175 C. civ., fiind dovedită existența unui act

secret, prin care părțile au înțeles să modifice un act public, cele două acte

fiind contemporane, respectiv prin contractul de cesiune a 18 părți sociale

deținute de S.N. la SC E.P.F. SRL către reclamant și depus la fila 124 dosar

fond, s-a modificat actul public depus la fila 121 dosar fond, care prevedea că

P.C.I. era proprietara acestor părți sociale.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâtele

SC E.P.F. SRL TIMIȘOARA și P.C.I. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile

art. 301 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârii instanței de apel, admiterea apelului și modificarea în tot a

hotărârii de fond, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă sau, în

subsidiar, ca neîntemeiată.

Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la

faptul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, având

în vedere că dispozitivul hotărârii primei instanțe depășește petitul acțiunii

reclamantului și se referă la un act în care reclamantul nu era parte.

O altă critică vizează faptul că instanța de fond și

mai apoi instanța de apel nu au luat în considerare și au interpretat greșit

actul dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia, cu privire la chitanța, deținută în original de pârâtă, care a fost

scrisă și semnată de reclamant, prin care acesta recunoaște că la 20 februarie 2003

a primit de la S.N. suma de 51.150 Euro.

Mai susțin recurentele, că în cauză au fost încălcate

principii fundamentale care guvernează dreptul procesual civil, asupra cărora

instanța de apel nu s-ar fi pronunțat și că de asemenea, există și un minus-petita

în hotărârea atacată, asupra căruia instanța de apel a omis a se pronunța.

Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de

temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată,

urmând ca recursul declarat de pârâtele SC E.P.F. SRL TIMIȘOARA și P.C.I. să

fie respins, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va examina cu precădere excepția

nulității

recursului invocată de

intimatul-reclamant P.A.V., în temeiul art. 302 indice 1 lit. c) C. proc. civ.,

care stabilește condițiile obligatoriii pe care trebuie să le cuprindă cererea

de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Obligația de a respecta condițiile de promovare care

țin de forma și conținutul cererii de recurs înscrisă în acest articol este

rezultatul calificării căii de atac a recursului din cuprinsul prevederilor

art. 299-316 C. proc. civ., drept cale extraordinară de atac care poate fi

îndreptată împotriva hotărârilor definitive, în condițiile legii și numai în

cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Raportând dispozițiile de mai sus la cererea de

recurs se constată că prin recursul promovat de pârâte s-au indicat motivele de

nelegalitate prevăzute de punctele 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ.

In ce privește dezvoltarea motivelor de nelegalitate,

se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că

recurentele au expus în fapt greșelile, care în opinia lor, au dus la

pronunțarea unei soluții netemeinice și nelegale.

Aprecierea acestor argumente și măsura în care se

încadrează în cerințele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea

acestora de către instanța de recurs, așa încât, în situația dată nu va putea

fi reținută excepția invocată de intimat privind nulitatea recursului, în

conformitate cu art. 302 indice 1 lit. c) C. proc. civ.

Pentru a examina dacă motivele de nelegalitate

invocate își găsesc corespondent în argumentele aduse de recurente în sprijinul

criticilor vizând decizia pronunțată de instanța de apel se va retine mai întâi

că recursul nu are caracter devolutiv și, ca atare, nu este de natură să

provoace rejudecarea în fond a pricinii.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

poate fi invocat, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest

motiv vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5)

C. proc. civ. pe care recurentele nu l-au citat și nici nu au argumentat

distinct

criticile

care ar putea fi încadrate

în motivul de nelegalitate invocat.

Observând considerentele deciziei criticate se

constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că a

răspuns criticilor care au fost formulate de apelante în cadrul controlului de

netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de

atac.

Astfel, referitor la critica conform căreia instanța

de apel nu s-ar fi pronunțat asupra faptului că dispozitivul hotărârii primei

instanțe depășește petitul acțiunii reclamantului, se constată că aceasta este

nefondată, întrucât reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată, după

care a depus o cerere de întregire a acțiunii, în care a solicitat să se

constate că imobilul reprezentând spațiul social al societății din Timișoara, fac

parte din patrimoniul societății și îi aparțin, iar ulterior a formulat cerere

de modificare a cererii de chemare în judecată, care a avut ca petit principal,

constatarea simulației contractului de cesiune a părților sociale ale SC E.P.F.

SRL, încheiat la 20 februarie 2003 între S.N. și B.C.I., iar în subsidiar a

solicitat să se constate că reclamantul este proprietarul părților sociale

cedate prin contractul de cesiune și sa se dispună notarea modificărilor

survenite la ORC Timiș.

În acest context, se apreciază că instanța de apel a

considerat că, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în raport de

această ultimă modificare de acțiune, constatând în mod corect că, în speță nu

este vorba despre o plus petita sau minus petita.

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - instanța interpretând

greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia. Deși motivul de nelegalitate așa cum este prevăzut

procedural vizează actul dedus judecății, recurentele prin argumentele aduse în

sprijinul acestuia se referă la înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al înscrisurilor

deduse judecății, cu scopul de a repune în discuție probele, concludenta

acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304

pct. 8 care a fost invocat.

În realitate, motivul de nelegalitate la care se

referă recurentele este reprezentat de înscrisul numit chitanță încheiată la

data de 20 februarie 2003, prin care reclamantul a primit de la S.N. suma de

51.150

Euro, însă acest înscris nu face

obiect al judecății, întrucât reprezintă o probă în proces, iar actul dedus

judecății este cesiunea de părți sociale ale SC E.P.F. SRL și problema

existenței sau inexistenței caracterului simulat al acesteia.

Susținerea recurentelor, potrivit cărora, în cauză au

fost încălcate principii fundamentale care guvernează dreptul procesual civil,

asupra cărora instanța de apel nu s-ar fi pronunțat se constată că nu poate fi

primită.

În cadrul examenului de legalitate care privește

decizia instanței de apel, arătarea motivelor de nelegalitate presupune ca în

fiecare caz în parte să se indice dispozițiile legale încălcate și nu să se

procedeze la o relatare a situației de fapt, sau la o rediscutare a probelor și

a concludentei lor, astfel, simpla invocare a principiilor fundamentale de

drept procesual fără menționarea vreunui motiv de nelegalitate prevăzut de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., vizează netemeinicia și nu nelegalitatea

soluției.

O altă critică a recurentelor se referă la existența

unui minus-petita în hotărârea atacată, asupra căruia instanța de apel nu s-ar

fi pronunțat, aspect care este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere

că, instanța de apel s-a pronunțat cu privire la cadrul procesual constituit de

către reclamant, conform principiului disponibilității și a statuat inexistența

unei minus petita.

În raport de acestea, se constată că singura parte

care putea justifica un interes, în contestarea hotărârii primei instanțe prin

care s-ar fi omis pronunțarea asupra unui capăt de cerere dedus judecății era

reclamantul P.A.V., însă prin neexercitarea căii de atac a apelului împotriva

acestei sentințe de către reclamant cu privire la o eventuală minus petita,

această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat cu privire la acest

aspect.

In concret, deși recurentele au invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 punctele 7, 8, 9 C. proc. civ., din nici un

argument nu rezultă ca s-au indicat dispozițiile legale încălcate pe care le

vizează fiecare motiv în parte și prin urmare, critica pe aspectele de fapt ale

soluției pronunțată de instanța de apel nu este suficientă dacă nu s-au indicat

încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

In consecință, față de cele ce preced, se va reține

că în totalitate criticile formulate de recurente vizează netemeinicia și nu

nelegalitatea soluției astfel că, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

recursul va respins, iar potrivit art. 274 din același cod, va obliga

recurentele-pârâte să-i achite, în solidar, intimatului-reclamant suma de

27.680 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform

facturii aflate la fila 30 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtele SC E.P.F. SRL TIMIȘOARA și P.C.I. împotriva deciziei

civile nr. 209/A din 17 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția a II-a civilă.

Obligă recurentele-pârâte SC E.P.F.

SRL TIMIȘOARA și P.C.I. să-i achite, în solidar, intimatului-reclamant suma de

27.680 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.