ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1516/2015

Decizia nr. 1516/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 22 septembrie 2010 și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/118/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Asociația de Standardizare din România - Direcția Standardizare prin Departamentul Ne-Electric și, contestând "refuzul nejustificat și tardiv exprimat al departamentului neelectric, formulat explicit prin documentul nr. 20100 din 19 martie 2010, de a soluționa cererile reclamantului de constituire standarde CEN în domeniul căi ferate", a solicitat obligarea pârâtei la derularea operațiunii privind promovarea și susținerea temelor nr. 1,2,6,7,8 la nivelul Standardizării Europene CEN/TC/256, în vederea competentei soluționări de către acest comitet tehnic european (corespondentul CT146, pe plan intern), cu fixarea unui termen imperativ în sensul Legii nr. 554/2004, art. 18 alin. (6), privind promovarea temelor reclamantului la nivelul CEN/TC256.

Reclamantul a depus la data de 10 noiembrie 2010 o cerere necontencioasă prin care a solicitat instanței de judecată ca, în temeiul art. 331 C. proc. civ., să autorizeze ASRO prin Direcția Generală, respectiv Biroul Cooperare Internațională - să înainteze direct la nivelul standardizării europene, CEN, temele propuse de reclamant pentru domeniul căi ferate - fără a mai ține cont de inutilul și tardivul răspuns de respingere al Departamentului ne-electric, apreciind că aceasta este atât în interes național, pentru recunoașterea internațională a produselor românești, cât și în interesul ASRO, în sensul drepturilor de participare la standardizarea europeană.

- La data de 25 ianuarie 2011, reclamantul a depus cerere completatoare prin care a solicitat constatarea nulității documentului nr. 20100 din 19 martie 2010 emis de Departamentul ne-electric al ASRO.

La aceeași dată, reclamantul a depus precizări și completări în legătură cu temeiul legal al cererii privind participarea reclamantului, ca ne-membru al ASRO, la activitatea instituționalizată a Asociației, arătând că, față de prevederile Normelor Metodologice de standardizare SR 10000-3/2004, procedura pe care dorește să o urmeze este calea procedurală necontencioasă.

Prin Sentința civilă nr. 2338 din 23 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii la Curtea de Apel Constanța, secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal, constatând că în cauză refuzul nejustificat invocat, de soluționare a cererilor reclamantului, provine de la o autoritate publică centrală, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 22 decembrie 2011 sub nr. x/36/2011.

Reclamantul a depus, la 02 februarie 2012, cerere prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța.

Prin răspunsul depus la cererea intimatei, reclamantul a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale a ASRO ca nefondată cu motivarea că aceasta este un subiect de drept administrativ, prin asimilare cu o autoritate publică.

Prin cererea de repunere pe rol a cauzei, după suspendarea judecății la data de 08 februarie 2012 în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., reclamantul a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Prin Sentința civilă nr. 105/CA din 13 martie 2013, Curtea de Apel Constanța a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța; constatând ivit conflictul de competență a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție - prin Decizia civilă nr. 6212 din 17 septembrie 2013 - a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrative și fiscal.

Cauza a fost repusă pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 12 noiembrie 2013.

Prin întâmpinare, pârâta Asociația de Standardizare din România - ASRO a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin cererea depusă la data de 03 aprilie 2014 reclamantul A. a solicitat completarea considerentelor Sentinței civile nr. 29/CA din 12 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în cauza din Dosarul nr. x/36/2011, în legătură cu menționarea reprezentantului legal al ASRO ca urmare a constatării lipsei calității de reprezentant al Directorului General al ASRO.

Pârâta a invocat pe calea întâmpinării excepția inadmisibilității cererii de completare a considerentelor hotărârii, motivată de faptul că instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere invocate de reclamant și că, prin cererea formulată, se dorește nu completarea, ci o lămurire a considerentelor hotărârii.

A. Prin Sentința nr. 29/CA din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Asociația de Standardizare din România - Direcția Standardizare prin Departamentul Ne-Electric, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii sub aspectul calității pârâtei de "autoritate publică" asimilată, potrivit definiției date de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, iar la lit. m) al aceluiași articol se prevede că serviciul public este acea activitate organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public.

În cauza de față, pârâta Asociația de Standardizare din România este o persoană juridică de drept privat, constituită ca asociație fără scop patrimonial, în baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, de interes public, fiind înființată în baza O.G. nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare națională, aprobată cu modificări prin Legea nr. 355/2002.

Prin H.G. nr. 985/2004 s-a recunoscut ASRO ca fiind un organism național de standardizare, în condițiile O.G. nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare națională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 355/2002, respectiv organismul cu activitate de standardizare la nivel național, care are ca principală funcție elaborarea, aprobarea sau adoptarea, după caz, de standarde naționale și care este recunoscut de către o autoritate de stat.

Prin urmare, scopul recunoașterii acestui organism este acela de a satisface un interes public, respectiv scopul afirmat prin însuși Statutul asociației - de a dezvolta standardizarea națională și de a participa la standardizarea europeană, regională, internațională.

Având în vedere că pârâta desfășoară o activitate autorizată prin hotărâre de guvern, în vederea satisfacerii unui interes legitim public, ea desfășoară implicit și un serviciu public, fiind asimilată, în sensul Legii nr. 554/2004, unei autorități publice.

Față de cele reținute și având în vedere că reclamantul contestă în cauză refuzul presupus nejustificat al pârâtei de a soluționa cererile sale de constituire a unor standarde CEN în domeniul căi ferate, refuz asimilat potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 unui act administrativ, instanța de primă jurisdicție constată că cererea este admisibilă, calea urmată de reclamant pentru recunoașterea drepturilor invocate fiind cea prevăzută de Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant a directorului general B. pentru pârâta ASRO, instanța reține că, într-adevăr, potrivit art. 33 alin. (1) lit. b) din Statutul ASRO, "Președintele Asociației sau, în lipsă, înlocuitorul său de drept desemnat în condițiile art. 28 alin. (1), reprezintă și susține interesele Asociației ... și are următoarele atribuții: b) reprezintă Asociația în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice din România și din străinătate", în timp ce directorul general, în calitate de conducător al structurii executive a Asociației, are, conform art. 35 alin. (1) lit. e) din Statut, atribuția de a reprezenta Asociația în relație cu persoanele juridice și fizice din țară.

Prin urmare, în fața instanței de judecată semnatarul întâmpinării nu are puterea de a reprezenta Asociația, sancțiunea fiind aceea a nulității actului de procedură, în condițiile art. 161 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fond, Curtea reține că reclamantul a contestat refuzul pârâtei exprimat prin adresa nr. 20100 din 19 martie 2010.

Prin adresa menționată, pârâta a răspuns, referitor la solicitarea reclamantului de constituire a unei serii de standarde ca variante aplicative ale altor standarde, că anumite standarde au fost anulate și înlocuite cu standarde noi, iar unele standarde se află în curs de revizuire, în programul de lucru al CEN/TC 256, motiv pentru care propunerile transmise pentru includerea ca teme de standardizare nu pot fi acceptate.

Deși reclamantul a precizat că nu solicită obligarea pârâtei la constituirea de standarde sau la modificarea metodologiei de standardizare, ci doar obligarea pârâtei la luarea în discuție, în cadrul comitetului tehnic de standardizare, a temelor propuse, scopul unui astfel de demers, astfel cum a fost enunțat chiar de către reclamant prin cererea adresată pârâtei, este acela de constituire a unui standard național, chiar și european, pe tema propusă spre examinare.

A constatat instanța că în conformitate cu prevederile art. 6.1.1 din Procedura de elaborare a standardelor române originale COD PO-1.0.0 - 03, emisă de ASRO, "orice factor socio-economic interesat (persoană fizică sau juridică, membru sau nu al CT) poate înainta către ASRO o propunere de temă nouă de standardizare cu o motivare detaliată și pe cât posibil însoțită de anteproiect (formular A)."

Potrivit acestei proceduri, propunerea este repartizată expertului de standardizare care se documentează asupra cadrului de standardizare internațional, european și național privind propunerea de temă nouă sau revizuire a standardului național original și furnizează informații relevante comitetului tehnic pentru examinare.

Instanța a reținut că reclamantul a adresat pârâtei mai multe solicitări privind propuneri de teme pentru standardizare, solicitări care au fost analizate în cadrul CT 186 din data de 21 noiembrie 2008, la care a fost invitat și reclamantul, ceea ce denotă faptul că pârâta a examinat în amănunt propunerile făcute de acesta.

Cu privire la răspunsul dat prin adresa nr. 20100 din 19 martie 2010, Curtea constată că acesta este motivat, fiind elaborat de către expertul pentru standardizare și șeful departamentului neelectric, după documentarea asupra cadrului de standardizare internațional, european și național privind propunerea de temă nouă.

A reținut instanța de primă jurisdicție că împrejurarea că temele propuse nu au fost trimise mai departe, spre examinare în cadrul CT 146, astfel cum solicită reclamantul, nu poate fi interpretată ca un refuz nejustificat de soluționare a cererii, respectiv "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea" întrucât nu rezultă că exercitarea dreptului de apreciere al pârâtei s-a făcut în mod abuziv.

Scopul elaborării standardelor, astfel cum rezultă din definiția noțiunii de standard prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 39/1998 privind standardizarea națională, este acela de furnizare, pentru utilizări comune și repetate, de reguli, prescripții sau caracteristici pentru activități sau rezultatele lor, în vederea obținerii unui grad optim de ordine, într-un context dat.

Prin urmare, propunerile de teme pentru standardizare trebuie să fie documentate și justificate din punct de vedere tehnic și economic, trebuind a fi dovedită aplicabilitatea practică a produselor propuse și necesitatea standardizării, dată de utilizări repetate sau experiențe relevante într-un anumit domeniu.

Or, din probele administrate în cauză, a constatat instanța că rezultă că propunerile reclamantului nu îndeplinesc aceste condiții, situație în care respingerea lor de către pârâtă nu constituie un refuz nejustificat în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.

B. Prin Sentința nr. 113/CA din 4 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de completare a Sentinței civile nr. 29/CA din 12 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în prezenta cauză, cerere formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Asociația de Standardizare din România - Direcția Standardizare prin Departamentul Ne-Electric.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că este fondată excepția inadmisibilității cererii de completare a considerentelor hotărârii pronunțate în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., se poate formula cerere de completare a dispozitivului doar în ceea ce privește hotărârile pronunțate în primă instanță sau în apel, numai în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri principale și accesorii, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, iar nu pentru completarea considerentelor hotărârii așa cum se solicită în cazul de față.

S-a reținut faptul că instanța de judecată s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere invocate de reclamant.

Prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței fondului, reclamantul a arătat că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, că deși instanța a reținut corect conținutul articolului din procedura Cod-Po-1.00-3, art. 6.1.1, l-a interpretat și aplicat greșit.

De asemenea, s-a arătat că instanța a desconsiderat interesul vătămat al reclamantului de a fi împiedicat să participe la lucrările CT-146, și chiar de a i se recunoaște participarea la nivelul standardizării europene.

Prin cererea de recurs formulată împotriva hotărârii de completare a considerentelor sentinței de fond, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța a pus în discuție și a admis o excepție procesuală ridicată prin întâmpinarea care a fost constatată nulă.

De asemenea, s-a arătat că instanța a interpretat greșit temeiul de drept al cererii, întrucât cererea reclamantului era întemeiată pe dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârile atacate, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantului, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă, obligarea pârâtei Asociația de Standardizare din România - Direcția Standardizare prin Departamentul Ne-Electric la derularea operațiunii privind promovarea și susținerea temelor nr. 1,2,6,7,8 la nivelul Standardizării Europene CEN/TC/256, în vederea competentei soluționări de către acest comitet tehnic european (corespondentul CT146, pe plan intern), cu fixarea unui termen imperativ în sensul Legii nr. 554/2004, privind promovarea temelor reclamantului la nivelul CEN/TC256 și constatarea nulității documentului nr. 20100 din 19 martie 2010 emis de Departamentul ne-electric al ASRO.

Instanța de control judiciar reține că recurentul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea, respectiv de a răspunde conform pretențiilor sale.

În cauza de față însă recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea autorității pârâte de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauza de față, nu îi poate fi imputată pârâtei împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii reclamantului, la comunicarea unui răspuns, întrucât răspunsul dat, prin adresa nr. 20100 din 19 martie 2010, este motivat, fiind elaborat de către expertul pentru standardizare și șeful departamentului neelectric, după documentarea asupra cadrului de standardizare internațional, european și național privind propunerea de temă nouă.

În aceste condiții, cum refuzul pârâtului de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului se privește ca fiind justificat, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului, întrucât soluția dată cererii acestuia a avut un temei legal, iar împrejurarea că acesta este nemulțumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Faptul că cererea reclamantului nu a fost soluționată în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, răspunsul neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă a cererii formulate.

Nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reținute, întrucât hotărârea instanței de fond a fost motivată în fapt și în drept și, pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, va fi menținută în totalitate hotărârea instanței de fond.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu sunt fondate nici motivele ce privesc hotărârea dată în cererea de completare a considerentelor sentinței de fond, întrucât instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în limitele sesizării sale și cu respectarea prevederilor legale, fiind corect reținut de instanță temeiul juridic al cererii de completare a sentinței, iar nu dispozițiile indicate de recurent.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. împotriva Sentinței civile nr. 29/CA din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cât și împotriva Sentinței civile nr. 113/CA din 4 iunie 2014 a aceleiași instanțe, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV