ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7231/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea formulată la data de 1.09.2010 și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr.10767/118/2010, reclamantul S.S. a chemat în judecată pe pârâta Asociația de Standardizare din România - Direcția Standardizare prin Departamentul - Electric pentru a constatat refuzul nejustificat și tardiv exprimat al departamentului electric, formulat explicit prin documentul nr. 20075 din 03 martie 2010 de a soluționa cererile reclamantului de constituire standarde I.E.C. și C.E.N.E.L.E.C.

in domeniul electrotehnic. S-a solicitat de asemenea a se dispune obligarea pârâtei la a derula operațiunea privind promovarea și susținerea temelor reclamantului la nivelul I.E.C. și C.E.N.E.L.E.C. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1.Prin Sentința civilă nr. 1211 din data de 3 aprilie 2012, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii la Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, constatând că în cauză refuzul nejustificat invocat, de soluționare a cererilor reclamantului, provine de la o autoritate publică centrală, în sensul art.2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, fiind asimilat actului administrativ și refuzul nejustificat de a soluționa o cerere.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 232/ CA din data de 3 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având în favoarea Tribunalului Constanța. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că obiectul acțiunii vizează refuzul presupus nejustificat al pârâtei Asociația de Standardizare din România de a soluționa cererile reclamantului. S-a mai reținut că, in ceea ce privește competența materială a instanței de contencios administrativ, aceasta este dată, pe de o parte, de natura administrativă a actului atacat, în speță fiind vorba de un refuz de soluționare a unei cereri, care este asimilat actului administrativ în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, de ierarhia autorității publice obligate, potrivit legii, la emiterea actelor solicitate.

Astfel, s-a considerat că pârâta Asociația de Standardizare din România este, potrivit art. 7 din O.G. nr. 39/1998, o persoană juridică de drept privat, de interes public, recunoscută astfel prin H.G. nr. 985/2004, fiind asimilată în aceste condiții unei autorități publice. În ceea ce privește rangul autorității publice chemate în judecată ca pârâtă, Curtea a considerat că distincția menționată de dispozițiile art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ funcționează doar în cazul autorităților publice propriu-zise, care fac parte, potrivit dispozițiile art. 116-123 din Constituție, din administrația publică, iar nu și pentru autoritățile publice asimilate.

Din acest punct de vedere, instanța a apreciat că pârâta nu poate fi considerată în niciun caz autoritate publică centrală, aceasta fiind doar un organism național de standardizare, supus verificării permanente a Ministerului Economiei. Prin urmare, întrucât în materia contenciosului administrativ competența în primă instanță a curții de apel este strict și limitativ prevăzută pentru actele administrative emise de autoritățile publice centrale, iar pârâta nu se încadrează în această categorie, Curtea a constatat că în cauză competența aparține instanței de drept comun în această materie, respectiv Tribunalului Constanța, potrivit disp. art.2 pct. l lit. d) C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante.

În ceea ce privește obiectul cauzei, ambele instanțe aflate în conflict negativ de a soluționa litigiul au reținut, în mod judicios, că acesta este reprezentat de refuzul pârâtei de a soluționa cererile reclamantului de constituire a unor standarde I.E.C. și C.E.N.E.L.E.C., refuz care potrivit art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ și fiscal este asimilat actului administrativ unilateral. Totodată, conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, autoritate publică este definită ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Astfel, s-a reținut in mod corect prin ambele hotărâri că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și potrivit art. 7 din O.G. nr. 39/1998 și H.G. nr. 985/2004, pârâta Asociația de Standardizare din România, este o persoană juridică de drept privat, de interes public, care potrivit legii este asimilată unei autorități publice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel ” . Înalta Curte, in raport de definiția prezentată anterior, apreciază ca lipsită de fundament legal distincția efectuată de către Curtea de Apel, care a reținut in mod nejustificat că aceste norme de competentă se aplică doar in cazul autorităților publice propriu - zise, care fac parte din administrația publică, nu și celor asimilate, cărora li s-ar aplica normele de competență specifice dreptului comun.

În ceea ce privește caracterul de autoritate publică centrală al pârâtei, acesta izvorăște chiar din lege, în condițiile in care prin H.G. nr. 985 din data de 25 iunie 2004 a fost recunoscută Asociația de Standardizare din România - A.S.R.O., ca organism național de standardizare, în condițiile O.G. nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare națională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 355/2002, nemaifiind necesare alte analize cu privire la criteriile vizând competența teritorială și materială. Față de aceste considerente, constatându-se incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a doua, in raport de rangul autorității publice pârâte, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei in favoarea Curții de Apel Constanta, secția de contencios administrativ și fiscal, in raza căreia își are domiciliul reclamantul.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe S.S. și Asociația de Standardizare din România în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.