ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 635/2015

Decizia nr. 635/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea promovată si înregistrată la data de 01 septembrie 2010 pe rolul Tribunalului Constanta, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/118/2010, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. - C., prin D., a contestat refuzul nejustificat și tardiv exprimat al D., formulat explicit prin documentul nr. 20075 din 03 martie 2010, de a soluționa cererile sale de constituire standarde E. și F. în domeniul electrotehnic.

S-a solicitat de asemenea a se dispune obligarea pârâtei de a derula operațiunea privind promovarea și susținerea temelor reclamantului la nivelul E. și F.

La data de 17 noiembrie 2010, reclamantul a depus cerere completatoare prin care a solicitat constatarea nulității documentului nr. 20075 din 03 martie 2010 emis de D. al B.

Prin sentința civilă nr. 1211 din 03 aprilie 2012, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța și a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Constanța, constatând că în cauză refuzul nejustificat invocat, de soluționare a cererilor reclamantului, provine de la o autoritate publică centrală, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, fiind asimilat actului administrativ și refuzul nejustificat de a soluționa o cerere.

Prin Decizia civilă nr. 7231 din 12 noiembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Pe rolul Curții de Apel Constanța Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/36 din 21 ianuarie 2014.

La data de 04 februarie 2014 pârâta B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității motivat de faptul că nu este o instituție publică în sensul legii. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.

La data de 10 februarie 2014 reclamantul a depus la dosar note de ședință cu privire la obiectul cererii, arătând că solicită instanței să oblige B. să ia în discuție punctul de vedere al E. cu privire la oportunitatea dezbaterii temelor propuse la nivelul E., după cum reiese din răspunsul acestui organism internațional de standardizare (în domeniul electrotehnic) la lucrările la lucrările căruia România participă prin B.

Reclamantul a înțeles să invoce excepția lipsei calității de reprezentant a directorului general al B., apreciind că are calitatea de reprezentant al B. în soluționarea litigiilor, președintele B. și nu directorului general. Arată reclamantul că singurul care are atribuții privind reprezentarea B. în raport cu instituțiile publice cât și cu privire la soluționarea contestațiilor este președintele B., cel care de altfel și semnează oferta soluționării extrajudiciare prin comisia de Apel a B.

La data de 03 aprilie 2014 reclamantul a depus la dosar cerere de modificare a obiectul acțiunii, ca urmare a răspunsului B. pentru termenul din 12 martie 2014, luând act de aspectele pe care nu le cunoștea până la termenul menționat, solicitând ca instanța să dispună:

- Obligarea B. prin Consiliul director să ia în discuție găsirea unei soluții privind posibilitatea înaintării la nivelul comitetului internațional E.-SC/34-BLamp caps and Holders a propunerilor formulate, pentru că acest comitet internațional de standardizare al E. și-a dat acordul de principiu de a dezbate la nivelul sau temele propuse.

- Obligarea președintelui B. de a întruni Comisia de Apel pentru a propune Consiliului Director al B. o modalitate de soluționare, conform punctului anterior, posibil și în acord cu comitetul internațional al E. din perspectiva răspunsurilor E. datate 27 noiembrie 2009 și 11 iunie 2010.

În dezvoltarea motivelor arată că rămâne valabil motivul de sesizare a instanței, respectiv refuzul B. conform cererii introductive.

Renunță la cererea privind obligarea B. de a înainta temele sale la nivelul comitetului E. - SC 34B și o reformulează în sensul obligării intimatei de a găsi o soluție de rezolvare prin Comitetul creditor și Comisia de Apel B. astfel încât să dea eficiență recomandărilor E.

În ședința publică din 09 aprilie 2014 Curtea a invocat excepția inadmisibilității cereri de completare a obiectului acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost precizat de reclamant și excepția tardivității completării în raport de dispozițiile art. 132 C. proc. civ., întrucât s-a depășit prima zi de înfățișare.

La data de 09 mai 2014 reclamantul a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat:

- Admiterea excepției lipsei calității de reprezentant pentru directorul general B., apreciind că are calitate de reprezentant al B. în instanță, președintele B.

- Să se ia în considerare răspunsul formulat de președintele B. prin adresa din 22 decembrie 2011, pe care acesta o adresează reclamantului privind posibilitatea de soluționare extrajudiciară a litigiului cât și sub aspectul sub care acesta ar stinge într-o măsură sau alta litigiul în forma în care acesta a fost dedus instanței prin cererea introductivă și precizările ulterioare.

- Renunță la cererea modificatoare depusă la termenul din 09 aprilie 2014 pentru care instanța a pus în discuție inadmisibilitatea acesteia, cererea urmând să facă, după caz, obiectul altui dosar, în situația în care B. nu îi va da curs într-un termen rezonabil.

Prin sentința civilă nr. 103/CA din 21 mai 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a directorului general ca nefondată, a luat act de renunțarea reclamantului la cererea de completare din 09 aprilie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

Excepția lipsei calității de reprezentant B. este neîntemeiată în raport documentul constitutiv al Asociației, atribuțiile președintelui B. fiind prevăzute la art. 33 în timp ce atribuțiile directorului general B. sunt prevăzute la art. 35, fiind explicit detaliate, acesta în calitate de „conducător al structurii executive a Asociației” fiind reprezentantul legal al B. în raporturile pe care asociația le are cu persoanele juridice și fizice.

Excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului pe considerentul că pârâta nu este o autoritate publică în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004 nefiind autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică, este lipsită de obiect cât timp prin Decizia civilă nr. 7231 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a concluzionat, cu ocazia determinării competenței materiale în primă instanță să soluționeze cauza, că în raport de dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 39/1998 și H.G. nr. 985/2004 pârâta este o persoană juridică de drept privat, de interes public, fiind asimilată unei autorități publice centrale, ca organism național de standardizare.

Examinând cererea reclamantului s-a făcut exclusiv prin raportare la limitele investirii instanței de judecată potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004 și care au vizat răspunsul comunicat reclamantului sub nr. 20075 din 03 martie 2010 și care a făcut obiectul investirii Tribunalului Constanța la data 01 septembrie 2010, obiect ce nu mai poate fi modificat ulterior, are caracterul unui refuz nejustificat, dat cu exces de putere.

Curtea a constatat că în vederea comunicării reclamantului un răspuns avizat la propunerile trimise de acesta au fost înaintate comitetelor tehnice naționale, fiind discutate în cadrul ședințelor organizate în acest scop, ședințe la care a fost invitat cu mai multe ocazii, dar la care acesta nu a participat.

Întrucât propunerile reclamantului au fost singulare pe temele abordate, fără a exista un interes relevant al factorilor interesați pentru modificarea metodologiei, s-a considerat ca fiind neîntemeiată această propunere.

Pe cale de consecință, față de răspunsul comunicat Curtea a apreciat că acesta nu îmbracă caracterul unui refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 respectiv „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, pârâta prezentând argumentat motivele pentru care cererea nu poate fi soluționată favorabil, în sensul dorit de reclamant, motiv pentru care nu se poate considera că acesta a fost vătămat într-un drept sau interes legitim, sens în care acțiunea va fi respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul A. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, reclamantul susține că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.

Astfel, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a judecat altceva decât ceea ce s-a cerut.

Totodată, schimbarea obiectului de către instanța reiese în mod evident după cum rezulta - în mod diferit, interpretarea din considerentele sentinței 232/CA din 03 iulie 2013 (de soluționare competența către Înalta Curte de Casație și Justiție") - în care instanța reține ca obiect refuzul intimatei în legătură cu tema "standarde în electrotehnică" - față de considerentele sentinței din 21 mai 2014 în care instanța retine că cenzurarea refuzului intimatei de a modifica metodologia romana de standardizare si standard private sau de firma - aceasta din urma făcând obiectul altui Dosar între aceleași parți, cel cu nr. x/36/2012, pe rolul aceleiași instanțe.

Aceasta in contextul in care reclamantul a făcut precizări asupra obiectului cererii (precizări drept pentru termenul din 12 februarie 2014).

Instanța a desconsiderat interesul vătămat al reclamantului de a fi împiedicat să participe la lucrările E. (organismul internațional de standardizare în electrotehnica), în sensul art. 5.2.1 din norme SR10000-3/2004, - și chiar de a i se recunoaște reclamantului participarea la nivelul standardizării internaționale în electrotehnică (după cum reiese din răspunsurile E., traduse).

Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul invocă, de asemenea, respingerea motivelor din apărarea reclamantului: - în susținerea excepției lipsei calității de reprezentant în instanța a Directorului general al B., - mai exact privire la prevalenta calității de parte în raportul juridic de drept procesual (între B. și instanța), în defavoarea calității de parte în raportul juridic civil (între B. și reclamant), - practica judiciara: sentința nr. 29/CA/l din 2 februarie 2014 Curtea de Apel Constanța.

Totodată, se susține că nu reiese din motivarea hotărârii: Sub ce anume aspect - prima instanța, (investită fiind cu cererea de a obliga B. sa remită temele reclamantului către E., organismul International de standardizare in electrotehnica), a considerat relevanță apărarea B. cu privire la modificarea metodologiei de standardizare, (ce făcea obiectul doar al Dosarului nr. x/36/2012).

Recurentul mai susține că nu reies din hotărâre: - motivele sub care instanța a considerat relevant răspunsul B. prin comitetul tehnic de apă și îmbunătățiri funciare care nu are legătura cu comitetele tehnice de electrotehnica în competenta cărora ar intra dezbaterea temelor propuse de reclamant (cu privire la standardizarea in electrotehnica la nivel internațional, prin E.). Acest din urma comitet, având deci o alta competenta, care nu are nici o legătură cu activitatea D. si a standardizării in electrotehnica.

În fața instanței de recurs, recurentul a reiterat, la data de 10 februarie 2015 excepția lipsei calității de reprezentant a directorului general al B.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, refuzul B. de a demara o activitate de standardizare pe baza propunerilor reclamantului a fost apreciată de acesta ca refuz de a-i răspunde, motiv pentru care reclamantul s-a adresat instanțelor de judecată cu solicitarea de a obliga B. să elaboreze și să adopte standarde naționale pe baza propunerilor transmise și de a emite un act jurisdicțional care să facă obligatorie aplicarea acestor standarde din motive considerate de reclamant ca fiind de „ordine și siguranță publică”.

Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată prevede că - „

Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Curtea de apel a constatat în mod just faptul că, în vederea comunicării reclamantului un răspuns avizat la propunerile trimise de acesta au fost înaintate comitetelor tehnice naționale, fiind discutate în cadrul ședințelor organizate în acest scop, ședințe la care a fost invitat cu mai multe ocazii, dar la care acesta nu a participat.

În toate cazurile, constatările membrilor comitetelor tehnice naționale cu privire la propunerile reclamantului au fost următoarele:

- propunerile înaintate sunt doar niște „idei” de produse, nefiind susținute de studii privind aplicabilitatea practică a produselor propuse, încercări și atestări din partea unor laboratoare acreditate și/sau organisme competente autorizate;

- produsele propuse a fi standardizate de reclamant nu au fost niciodată executate de către un producător, pentru a putea fi încercate în vederea determinării unor rezultate sau pentru a se demonstra că dimensiunile precizate în propunerile înaintate pot fi realizate din punct de vedere tehnologic;

- propunerile de standardizare transmise de reclamant nu au o justificare tehnică și economică, deoarece există deja standarde care acoperă toate cerințele constructive.

În concluzie, s-a răspuns reclamantului că în raport de solicitările sale, de procedura ce trebuie parcursă, B. nu a considerat necesară și oportună modificarea metodologiei de standardizare față de propunerile formulate de reclamant, iar cu privire la standardele private, cele de firmă sau profesionale, a recomandat reclamantului transmiterea propunerilor către operatorii economici sau asociațiile profesionale interesate.

Scopul principal pentru care este elaborat un standard este acela de furnizare, pentru utilizări comune și repetate, de reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activitățile sau rezultatele lor, în scopul obținerii unui grad optim de ordine într-un context dat și că acest proces trebuie să se bazeze pe rezultatele conjugate ale științei, tehnicii și experienței și să aibă drept scop promovarea avantajelor optime ale comunității. Or, majoritatea propunerilor reclamantului nu au reușit să depășească faza de proiect, note scrise sau câteva desene tehnice. Așa cum i-a fost sugerat și reclamantului, propunerile sale ar putea constitui o inovație în domeniu, însă nu pot sta la baza adoptării unui standard național.

Propunerile reclamantului trebuie să îndeplinească o caracteristică principală - relevanța pentru piață - astfel că depinde de măsura în care „piața", prin diverșii factori interesați, se implică în activitatea de standardizare, aceasta fiind în strânsă legătură cu gradul de dezvoltare a secțiunii de elaborare din cadrul ei.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea pârâtei de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsurile transmise de autoritățile sesizate nu echivalează cu un refuz nejustificat în sensul prevederilor legale.

Faptul că solicitările reclamantului nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de acesta nu poate determina admiterea acțiunii formulate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a directorului general al B., corect soluționată de către instanța de fond, Înalta Curte reține că, potrivit statutului B., documentul constitutiv al Asociației, atribuțiile președintelui B., prevăzute la art. 33 și atribuțiile directorului general B., prevăzute la art. 35, sunt explicit detaliate. președintele B. poate, așa cum citează și reclamantul, să „reprezinte asociația în relațiile cu autoritățile instituțiile publice din România și din străinătate" (art. 33 lit. b)), precum și „în relațiile cu organizațiile europene, regionale și internaționale de profil" (art. 33 lit. c)). Dar directorul general, în calitate de „conducător al structurii executive a B." (art. 35 alin. (1)) este reprezentantul legal al B. în raporturile pe care B. le are cu persoanele juridice si fizice.

Conform art. 35 alin. (2) printre atribuțiile directorului general se numără „asigurarea conducerii operative a structurii executive și răspunderea pentru întreaga activitate a executivului" (lit. a)), precum și „reprezentarea asociației în relație cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate" (lit. e)). Astfel, reprezentantul legal al Asociației în relație cu reclamantul, o persoană fizică, este directorul general.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

reclamantul A.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 103/CA din 21 mai 2014 a Curții de Apel Constanța, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2015.