ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 665/2017

Decizia nr. 665/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin sentința civilă nr. 40/CA din 18 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei de interes, invocată de ambii pârâți, ca nefondată, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtul A., ca nefondată, a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, formulată de ambii pârâți, ca nefondată și a fost respinsă excepția decăderii din dreptul de a mai formula acțiunea în contencios administrativ, invocată de pârâta SC B. SRL, ca nefondată.

Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâții A. și SC B. SRL, astfel cum a fost modificată, s-a dispus anularea autorizației de funcționare din 25 ianuarie 2012, în parte, doar în ceea ce privește mențiunea de pe verso din data de 23 februarie 2012, precum și a autorizației de funcționare din 13 iunie 2012 și a autorizației de funcționare din 4 septembrie 2012, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă.

2.1. Pârâtul A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 40 din 18 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în baza cărora a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pârâtul A. a susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 19 și art. 20 din Legea nr. 266/2008, în forma în vigoare la data supusă judecății, în esență, pentru următoarele motive:

F

armacia comunitară D. a fost înființată prin excepție, în sensul că la înființare a fost exceptată de la îndeplinirea criteriului demografic dar condiționată de locul amplasării.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 130/2010 pentru modificarea Legii farmaciei nr. 266/2008, a fost abrogat temeiul de înființare al farmaciilor prin excepție de criteriul demografic, respectiv art. 12 alin. (2).

Odată cu abrogarea alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 266/2008 și ulterior datei de 31 decembrie 2010, pentru mutarea farmaciilor comunitare înființate prin excepție, criteriul demografic nu a mai fost o cerință legală ca și condiție de mutare a farmaciei comunitare înființate prin excepție, deoarece acest criteriu nu a făcut parte dintre condițiile inițiale de autorizare.

Având în vedere faptul că legiuitorul nu face nicio precizare cu privire la autorizațiile de funcționare eliberate pentru farmaciile înființate prin excepție, respectiv dacă rămân valabile doar cu condiția păstrării condiției de la înființare sau în alte condiții, este evident faptul că aceste autorizații rămân valabile indiferent de situație.

2.2. Pârâta SC B. SRL a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 40 din 18 martie 2015 și a încheierii de ședință din 4 februarie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând, în principal, casarea, în tot, a sentinței și a încheierii de ședință din 4 februarie 2015, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În subsidiar, pârâta a solicitat rejudecarea pe fond a cauzei, respectiv: admiterea excepției lipsei de interes a reclamantei, în formularea cererii de chemare în judecată; admiterea excepției prematurității cererii; admiterea excepției inadmisibilității cererii, excepție soluționată prin încheierea din 4 februarie 2015; admiterea excepției tardivității cererii; admiterea excepției decăderii din termenul de introducere a acțiunii; pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată; obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat și taxele judiciare de timbru ocazionate cu prezentul proces.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta

SC B. SRL a formulat, în esență, următoarele critici:

Instanța de fond a dispus anularea, în parte, a autorizației de funcționare din 25 ianuarie 2012, în ceea ce privește mențiunea de pe verso din data de 23 februarie 2012 și anularea, în tot, a autorizațiilor de funcționare din 13 iunie 2012 și din 04 septembrie 2012, deși prin cererea precizatoare, reclamanta nu a învederat că înțelege să solicite anularea autorizației din 04 septembrie 2012, aspect ce rezultă, fără echivoc, din încheierea de ședință din 04 februarie 2015 (pag. 2).

Mai mult, la fila 5, ultimul paragraf și fila 6, din încheierea din 04 martie 2015, instanța de fond a reținut, în cadrul unei interpelări cu avocatul pârâtei că, „(…) la fila 130 reclamanta face precizări pentru corectarea erorilor materiale, solicitând anularea autorizației din 25 ianuarie 2012 cu mențiunea de pe verso și autorizația de funcționare cu mențiunea de pe verso din 04 septembrie 2012”.

În plus, la termenul de judecată din data de 04 martie 2015, reclamanta prin avocat, a precizat că înțelege să solicite anularea a două autorizații de funcționare, respectiv, autorizația din 25 ianuarie 2012, cu mențiunea de pe verso și autorizația de funcționare, cu mențiunea de pe verso din 04 septembrie 2012, astfel cum rezultă din cuprinsul filei 6, paragraf patru din încheiere.

Prin urmare, raportat la obiectul precizat al cererii de chemare în judecată, instanța de fond a depășit limitele puterii judecătorești, nefiind învestită cu o cerere în anulare a autorizației de funcționare din 04 septembrie 2012, contrar prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., republicat.

a) Au fost încălcate dispozițiile art. 248 alin. (1) și (4) C. proc. civ., republicat, prima instanță punând în discuția părților excepțiile formulate și fondul cauzei, fără a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei și fără să dispună unirea acestor excepții cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei.

Astfel, la termenul de judecată din data de 04 februarie 2015, instanța de fond a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâtă, iar ulterior, la termenul din 04 martie 2015, a pus în discuție celelalte excepții invocate, acordând cuvântul părților asupra excepțiilor și apoi pe fondul cauzei, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii din 04 martie 2015, cu încălcarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat.

Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile ridicate de către pârâtă înainte de a acorda cuvântul părților pe fondul cauzei, instanța acordând părților cuvântul, atât pe excepții cât și pe fondul cauzei, fără să dispună, conform art. 248 alin. (4) C. proc. civ., republicat, unirea excepțiilor cu fondul, și pe cale de consecință, fără a motiva acordarea cuvântului, atât pe excepții, cât și pe fondul cauzei, simultan.

De asemenea, prima instanță nu a calificat excepțiile invocate ca fiind excepții de procedură sau excepții de fond, și nu a stabilit nici ordinea de soluționare a excepțiilor, deși acestea au fost invocate simultan.

Mai mult, raportat la obiectul excepțiilor invocate, erau aplicabile prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, neimpunându-se cercetarea fondului,raportat la aspectele strict procedurale ce erau supuse controlului judiciar.

b) Au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, întrucât în considerentele hotărârii nu se regăsesc referiri la excepția prematurității cererii și excepția decăderii din termenul de introducere a acțiunii.

a) Referitor la motivele care nu sunt cuprinse în conținutul sentinței;

În considerentele հotărârii recurate nu se regăsesc referiri la excepția prematurității cererii și la excepția decăderii din termenul de introducere a acțiunii, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat.

Astfel, la termenul de judecată din data de 04 martie 2015, pârâta și reclamanta au formulat concluzii orale, ulterior și scrise, cu privire la aceste excepții, motiv pentru care, instanța de fond a rămas în pronunțare, dispunând amânarea pronunțării hotărârii, în vederea formulării de concluzii scrise.

Instanța de fond era obligată să cuprindă în cadrul sentinței motivele prezentate în susținerea excepțiilor și să dispună asupra tuturor excepțiilor invocate, cu expunerea situației de fapt reținută pe baza probelor administrate, a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat.

b) Referitor la motivele străine cauzei cuprinse în conținutul sentinței;

În considerentele hotărârii nu se regăsesc referiri la excepția prematurității și la excepția decăderii din termenul de introducere a acțiunii, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat.

Motivele indicate de instanța de fond în temeiul cărora a fost motivată soluția de respingere a excepției tardivității, nu au fost invocate de către SC B. SRL cu privire la această excepție, fapt pentru care, acestea se constituie în veritabile motive străine cauzei, care atrag sancțiunea casării hotărârii.

Instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material, atât prin prisma greșitei analize a excepțiilor invocate de către SC B. SRL, cât și prin prisma greșitei admiteri a cererii de chemare în judecată, cu nerespectarea prevederilor legale, în speță, Legea nr. 266/2008, O.U.G. nr. 130/2010, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 21/1996, Ordinul nr. 626/2001.

A. În ceea ce privește excepțiile formulate de pârâta SC B. SRL, s-a solicitat admiterea acestora, pentru următoarele motive:

Referitor la excepția lipsei de interes în exercitarea acțiunii, în sensul lipsei de moralitate a interesului intimatei-reclamante;

Reclamanta a încercat în mod nelegal și imoral să obțină anularea, în tot, a unor autorizații de funcționare legal emise, fără a solicita ceea ce din situația de fapt relevată a reclamat, respectiv, anularea înscrierii mențiunii referitoare la mutarea sediului în str. x, de pe verso-ul autorizației, contrar prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 130/2010.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii reclamantei, excepție soluționată prin încheierea din 04 februarie 2015;

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) raportat la alin. (7) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat anularea, atât a autorizației de funcționare din 21 ianuarie 2012, cât și a autorizației din 13 iunie 2012, deși nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie în termenul de 6 luni de la data emiterii actelor.

Întrucât intimata-reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă obligatorie, acțiunea, astfel cum a fost precizată, este inadmisibilă, termenul de 6 luni curgând de la data emiterii actului, în speță, de la data emiterii celor trei autorizații, neavând relevanță data la care reclamanta a luat cunoștință de existența actelor atacate.

Mai mult, raportat la modul de soluționare al excepției inadmisibilității, deși instanța de fond a constatat că a fost efectuată procedura prealabilă, prin care s-a solicitat revocarea a două acte administrative, a dispus anularea a trei acte, respectiv, autorizațiile din 21 ianuarie 2012, din 13 iunie 2012 și din 04 septembrie 2012.

Referitor la excepția prematurității cererii, întrucât reclamanta nu a solicitat autorității publice emitente revocarea autorizațiilor de funcționare din 21 ianuarie 2012 și din 13 iunie 2012;

Potrivit art. 7 alin. (1) raportat la alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, intimata-reclamantă trebuia să solicite autorității publice emitente revocarea, atât a autorizației din 21 ianuarie 2012, emisă pe numele E. pentru farmacia D., cât și autorizației din 13 iunie 2012, emisă pe numele E. pentru aceeași farmacie, la noul sediu, din momentul la care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestora, în limitele termenului de 6 luni prevăzut de alin. (7) din lege.

Mai mult, instanța de fond nu a analizat această excepție în cadrul considerentelor sentinței, fapt ce face imposibilă orice analiză a unor eventuale aspecte sesizate de către instanță.

Referitor la excepția tardivității cererii, întrucât reclamanta nu a solicitat autorității publice emitente revocarea autorizațiilor de funcționare din 21 ianuarie 2012, din 13 iunie 2012 și din 04 septembrie 2012, în termenul de 6 luni de la data emiterii actelor în cauză;

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) raportat la alin. (7) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta a solicitat anularea, atât a autorizației de funcționare din 21 ianuarie 2012, cât și a autorizației din 13 iunie 2012, deși nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie în termenul de 6 luni de la data emiterii actelor, a intervenit termenul de prescripție a plângerii, fapt ce atrage tardivitatea cererii.

Având în vedere că termenul de 6 luni de la data emiterii autorizațiilor contestate, s-a împlinit anterior datei la care reclamanta a înțeles să introducă plângere prealabilă, respectiv, data de 20 noiembrie 2013, raportat la faptul că plângerea prealabilă a fost depusă tardiv și doar cu privire la autorizația din 18 decembrie 2007, acțiunea este inadmisibilă.

Mai mult, reprezentanții intimatei-reclamante au luat cunoștință chiar din prima săptămână, de mutarea farmaciei D. Dovadă în acest sens, este faptul că farmacistul șef, F., întrucât a fost angajată pe același post în cadrul reclamantei până în anul 2012, în septembrie 2012 a fost vizitată de către numita G., reprezentant legal al reclamantei, cu sediul în str. x, dar și administrator/asociat unic, ocazie cu care, au discutat în mod explicit despre autorizația de funcționare a pârâtei.

În acest sens, s-a solicitat audierea numitei F., în legătură cu modul de luare la cunoștință, pe orice cale, de existența autorizației de funcționare a pârâtei, de către reprezentantul legal al intimatei-reclamante.

În ceea ce privește excepția decăderii din termenul de introducere a acțiunii;

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (2) raportat la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, rezultă că, de la data afișării pe site-ul A. a autorizației de funcționare, respectiv, 13 iunie 2012, sau chiar prin raportare la ultima autorizație emisă pe numele SC B. SRL, din 04 septembrie 2012, s-a scurs perioada de un an de la data luării la cunoștință (prin raportare la afișarea pe site), permisă de legiuitor în vederea introducerii acțiunii de către reclamantă, plângerea prealabilă fiind formulată la data de 20 noiembrie 2013.

Întrucât nu este incidentă niciuna din ipotezele stipulate la art. 11, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și intimata-reclamanta nu a introdus plângere prealabilă prin care să solicite revocarea autorizațiilor de funcționare din 21 ianuarie 2012 și din 13 iunie 2012, iar în ceea ce privește autorizația din 04 septembrie 2012, a fost depusă tardiv plângerea prealabilă (la data de 20 noiembrie 2013), rezultă că nu sunt îndeplinite nici criteriile prevăzute de art. 11 alin. (2) din lege, fiind împlinit termenul de un an de la data luării la cunoștință de existența actelor în cauză.

Mai mult, intimata-reclamantă nu a justificat motive temeinice care să-i confere posibilitatea activării prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 iar raportat la faptul că termenul prevăzut la alin. (2) este un termen de decădere, în cauză a intervenit decăderea reclamantei din dreptul de a introduce acțiunea.

De asemenea, referitor la susținerile intimatei-reclamante în sensul că a luat la cunoștință de existența actelor contestate în urma verificărilor efectuate pe site-ul A., ca urmare a corespondenței purtate cu acesta, respectiv, adresa din 04 noiembrie 2013 emisă de minister, chiar A. a indicat în cuprinsul întâmpinării aspectul că la data emiterii autorizațiilor de funcționare a oricăror farmacii, publică pe site-ul său de referință modificările care survin cu privire la respectivele autorizații, fiind precizate și adresele la care farmaciile își desfășoară activitatea.

B. Pe fondul cauzei, prima instanță a aplicat în mod greșit normele de drept material, care se constituie în dispozițiile Legii nr. 266/2008, întrucât, în realitate, criteriul demografic, astfel cum este indicat și în avizul Consiliul Concurenței, a avut drept scop stimularea și menținerea numărului de farmacii din mediul rural, pentru prevenirea migrării acestora către mediul urban.

Prin simpla verificare a site-ului A., se poate constata că farmacia aparținând SC B. SRL a fost înființată în anul 2007, iar în cursul anului 2010, a fost deschisă o altă farmacie, în speță, SC G. SRL, cu sediul în str. x, societate deținută de G., care este asociat unic și administrator în cadrul reclamantei, astfel încât, nu se poate susține că farmacia aparținând SC B. SRL a fost înființată cu încălcarea criteriului demografic impus de legiuitor, nefiind ultima farmacie deschisă în orașul Cernavodă.

De asemenea, referitor la interpretarea în mod greșit a prevederilor art. 20 din Legea nr. 266/2008, s-a realizat o confuzie cu privire la situația juridică, întrucât s-a încercat să se interpreteze un text de lege care stipulează în mod expres cu privire la cazul aplicabil SC B. SRL.

Având în vedere prevederile art. 20 din legea farmaciei, care cuprind o restricție temporară aplicabilă până la data de 31 decembrie 2010, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 130/2010, rezultă că, după data de 31 decembrie 2010, farmaciile comunitare înființate în condițiile art. 12 alin. (2) din lege, se pot muta și în alte condiții decât cele prevăzute la data înființării, respectiv, și în alte spații, nu doar în centrele comerciale, și fără condiția respectării criteriului demografic prevăzut la art. 12 alin. (1) din lege.

Mai mult, sediul farmaciei aparținând SC B. SRL, nu s-a mutat în altă localitate, astfel încât să fie aplicabil criteriul demografic la momentul eliberării autorizației de funcționare.

O altă aplicare greșită a legii este dată de faptul că instanța de fond a constatat că autorizațiile anulate au încălcat dispozițiile art. 19 din Legea farmaciei.

Față de textul art. 19 din Legea farmaciei, prima instanță a confundat, în mod inexplicabil, condițiile de autorizare a unei farmacii comunitare, cu modul de emitere a unei autorizații care trebuie să respecte criteriul demografic.

În cazul emiterii unei autorizații, motivat de faptul că s-au schimbat condițiile de autorizare, respectiv, mutarea sediului farmaciei, conform Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 962/2009, art. 12 pct. 4) lit. f) nu era aplicabil, atâta timp cât, prin art. 20 alin. (1) din Legea farmaciei, este specificat faptul că până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, farmaciile comunitare înființate în condițiile art. 12 alin. (2) se pot muta numai în aceleași condiții, iar după acest termen, condiția de la înființare nu mai este aplicabilă.

În plus, situațiile în care o farmacie își încetează activitatea ca urmare a anulării autorizației de funcționare, sunt expres și limitativ reglementate în cuprinsul art. 22 din Legea farmaciei, printre acestea neregăsindu-se ipoteza închiderii centrului comercial în cadrul căruia a funcționat farmacia autorizată, potrivit art. 12 alin. (2) din lege.

Instanța de fond în mod nelegal a dispus anularea autorizației de funcționare din 25 ianuarie 2012, în ceea ce privește mențiunea de pe verso din data de 23 februarie 2012 și anularea, în tot, a autorizațiilor de funcționare din 13 iunie 2012 și din 04 septembrie 2012, motivat de faptul că a fost încălcat criteriul demografic atunci când au fost emise primele două autorizații, când în realitate, acest motiv de anulare a fost invocat doar pentru una dintre cele trei autorizații.

De asemenea, în mod obligatoriu, instanța de fond trebuia să efectueze verificări cu privire la populația orașului Cernavodă, la data emiterii autorizațiilor de funcționare din 25 ianuarie 2012, în ceea ce privește mențiunea de pe verso din data de 23 februarie 2012 și din 13 iunie 2012, și nu să aibă în vedere populația existentă la un interval de timp de un an de la data invocată de reclamantă, acela fiind momentul de referință al încălcării legii.

intimata-reclamantă SC C. SRL;

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă SC C. SRL a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâții A. și SC B. SRL, ca nefondate, reiterând, în esență, susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 9 noiembrie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

II. Soluția instanței de recurs;

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate.

1.1. Cu privire la recursul declarat de pârâta SC B. SRL.

1.1.1. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., republicat, este nefondat.

Susținerile recurentei-pârâte potrivit căreia prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât nu a fost învestită cu o cerere de anulare a autorizației de funcționare din 04 septembrie 2012, sunt neîntemeiate.

În primul rând, instanța de control judiciar constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., republicat, are în vedere incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind în acest mod acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.

Cum în cauză, controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă are ca obiect verificarea legalității unor autorizații de funcționare emise pe numele unei farmacii, de către A., se reține că anularea acestor autorizații este un atribut al instanței de contencios administrativ.

În al doilea rând, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă în susținerea motivului de casare mai-sus analizat, nu pot fi primite, având în vedere că, prin precizările scrise depuse la dosar la data de 11 aprilie 2014, reclamanta a învederat că înțelege să solicite anularea autorizației de funcționare din 25 ianuarie 2012, emisă pe numele E., pentru farmacia D., astfel cum a fost modificată la data de 23 martie 2012, în sensul mutării sediului în str. x, precum și anularea autorizației de funcționare din 13 iunie 2012, emisă pe numele E., pentru aceeași farmacie, la noul sediu, astfel cum a fost modificată la data de 04 septembrie 2012 și a devenit autorizația din 04 septembrie 2012 (fila 130 din vol. I al instanței de fond).

Prin urmare, prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost modificată, intimata-reclamanta a solicitat, în mod expres, anularea autorizației de funcționare din 04 septembrie 2012.

La termenul de judecată din 7 mai 2104, instanța de fond a constatat că a fost învestită cu o cerere în contencios administrativ de anulare a autorizațiilor de funcționare, precizate la fila 130 din dosar (cererea modificatoare fiind formulată înaintea primului termen de judecată).

Trimiterile recurentei-pârâte la paragrafe din cuprinsul încheierilor de ședință pronunțate la 4 februarie 2015 și la 4 martie 2015, nu vizează constatări ale primei instanțe cu privire la actele administrative supuse controlului de legalitate, ci privesc aspecte învederate de către apărătorul pârâtei SC B. SRL în motivarea unei excepții și respectiv, susținerea formulată de apărătorul reclamantei SC C. SRL cu privire la obiectul acțiunii deduse judecății, astfel cum a fost modificată.

De asemenea, susținerea primei instanțe consemnată în cuprinsul încheierii de ședință

din 4 martie 2015, în cadrul unei interpelări cu apărătorul pârâtei SC B. SRL, a vizat tocmai clarificarea obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, în privința actelor administrative contestate, sens în care, instanța a făcut referire la precizările scrise formulate de reclamantă, existente la fila 130 din dosar.

1.1.2. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, excepțiile se vor soluționa premergător administrării probelor și cercetării în fond a cauzei, în măsura în care, prin efectul lor, fac inutil acest lucru.

În speța de față, nu se poate reține încălcarea acestei obligații, deoarece excepțiile la care face referire recurenta-pârâtă au fost invocate și motivate în cuprinsul întâmpinărilor formulate în cauză de către ambii pârâți, iar la termenul de judecată din 4 martie 2015, judecătorul fondului a acordat cuvântul părților prezente asupra excepțiilor invocate în cauză și apoi pe fondul cauzei, conform mențiunilor cuprinse în încheiere.

În contextul arătat, fiecare parte și-a exprimat poziția cu privire la excepțiile în discuție, iar prima instanță a apreciat că soluționarea acestora nu poate fi făcută decât odată cu analizarea fondului cauzei, motiv pentru care, a procedat la rezolvarea excepțiilor în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (4) C. proc. civ., republicat, pronunțându-se asupra acestora prin considerentele sentinței recurate și stabilind în mod corect ordinea de soluționare a excepțiilor în funcție de efectele pe care acestea le produc.

Împrejurarea că prin încheierea de ședință din 4 martie 2015, instanța de fond nu s-a pronunțat, în mod explicit, în sensul unirii excepțiilor cu fondul cauzei, nu poate fi apreciată drept o încălcare a cerințelor prevăzute de art. 248 alin. (4) C. proc. civ., republicat, în condițiile în care, din cuprinsul încheierii de ședință rezultă, în mod evident, faptul că mai întâi, fiecare parte și-a exprimat punctul de vedere asupra excepțiilor și ulterior, prima instanță a acordat cuvântul părților și pe fondul cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art.  175 alin. (1) C. proc. civ., republicat, recurenta-pârâtă nu a invocat nicio vătămare ce i-ar fi fost produsă și care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură.

Criticile recurentei-pârâte potrivit cărora instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, în sensul că în considerentele hotărârii nu se regăsește nicio referire la excepțiile prematurității cererii și a decăderii din termenul de introducere a acțiunii, nu pot fi primite în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat.

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar constată că recurenta-pârâtă a formulat aceste critici și în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, context în care, criticile în discuție vor fi analizate, în detaliu, cu ocazia examinării acestui motiv de nelegalitate.

Distinct de aspectul constatat anterior, analizând, în ansamblu, susținerile recurentei vizând încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, se reține că, în raport de motivele invocate de pârâtă în susținerea excepției prematurității cererii, judecătorul fondului, prin încheierea de ședință din 4 februarie 2015, în mod implicit, s-a pronunțat și a motivat soluția de respingere a acestei excepții, prin expunerea argumentelor care au fundamentat soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, excepție invocată de pârâtă.

De asemenea, prin considerentele sentinței recurate, prima instanță s-a pronunțat și a arătat motivele pentru care a respins, atât excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, invocată de ambii pârâți, cât și excepția decăderii din dreptul de a mai formula acțiunea în contencios administrativ, invocată de pârâta SC B. SRL (pag. 13 și 14 din hotărârea atacată).

1.1.3. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6

C. proc. civ., republicat, este nefondat.

Criticile recurentei-pârâte potrivit cărora sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece în considerentele acesteia nu se regăsesc referiri la excepțiile prematurității cererii și a decăderii din termenul de introducere a acțiunii, sunt neîntemeiate.

Încheierea de ședință din 4 februarie 2015 și sentința recurată satisfac cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, în considerentele acestora regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

Astfel, încheierea de ședință și sentința atacată cuprind în considerente argumentele care au fundamentat soluția dată ambelor excepții de către instanța de fond, prezentate într-o manieră concisă și clară, prin raportare în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale incidente în cauză.

Judecătorul fondului a analizat toate susținerile invocate de pârâtă în motivarea excepțiilor în discuție și a înlăturat, argumentat, afirmațiile aduse de către acesta în sensul admiterii excepțiilor în discuție, reținându-se că motivul de casare mai-sus analizat nu are în vedere regăsirea literală în motivarea hotărârii a tuturor susținerilor prin care pârâta a înțeles să convingă instanța de judecată.

În aceste condiții, împrejurarea că prima instanță nu a răspuns fiecărui argument, de fapt și de drept, prezentat de pârâtă sau a grupat și a structurat aceste argumente în funcție de problemele de drept vizate, răspunzându-le prin considerente comune, nu echivalează cu nemotivarea celor două hotărâri atacate.

Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei).

Instanța de control judiciar nu poate reține nici criticile recurentei-pârâte potrivit cărora sentința atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, aceste afirmații reflectând dezacordul recurentei în privința argumentelor care au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță asupra excepției tardivității cererii de chemare în judecată, fără a susține însă motivul de casare invocat, întrucât în considerentele sentinței au fost expuse, în mod clar și logic, argumentele care au fundamentat soluția dată excepției în discuție.

Împrejurarea invocată de recurentă, în sensul că în considerentele hotărârii atacate se rețin motive diferite în raport de cele indicate de către aceasta în susținerea excepției tardivității, prin întâmpinarea formulată în cauză, nu echivalează cu reținerea unor motive străine de natura cauzei, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Prima instanță a expus argumentele pentru care a apreciat că termenul de 6 luni curge de la data luării la cunoștință de către reclamantă a actului administrativ atacat, respectiv, calitatea de terț a reclamantei în raport cu actul respectiv și faptul că pârâta nu a dovedit că reclamanta ar fi luat cunoștință de actul contestat la o altă dată.

1.1.4. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este nefondat.

Soluțiile pronunțate de prima instanță prin încheierea din 4 februarie 2015 și prin sentința atacată, în privința excepțiilor opuse acțiunii introductive, astfel cum a fost modificată, reflectă aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

În acest sens, în mod corect instanța de fond a reținut că excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, este neîntemeiată.

Interesul susținut de intimata-reclamantă în formularea cererii deduse judecății, care decurge din lezarea drepturilor sale de a exercita activitatea economică pentru care a fost autorizată cu respectarea cerințelor impuse de lege, în vederea asigurării cadrului concurențial, prin deschiderea în imediata proximitate a farmaciei societății pârâte, este unul legitim, în condițiile în care, legiuitorul a acceptat, pentru considerente de ordin public, restrângerea în anumite condiții a concurenței prin instituirea ca regulă a criteriului demografic în autorizarea farmaciilor, cu posibilitatea înființării prin excepție într-un anumit areal a unei alte farmacii, doar în anumite condiții expres și limitativ prevăzute de lege.

Susținerea recurentei-pârâte vizând caracterul imoral al demersului judiciar inițiat de intimata-reclamantă, nu poate fi primită, interesul reclamantei de a solicita anularea, în tot, a unor autorizații de funcționare fiind, în mod evident, acela de a-și exercita drepturile dobândite prin autorizația de funcționare emisă în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea criteriului demografic.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, excepție soluționată de prima instanță prin încheierea din 4 februarie 2015, în mod corect s-a reținut că intimata-reclamantă s-a adresat A. cu plângere prealabilă formulată la data de 26 noiembrie 2013, iar cele două autorizații de funcționare solicitate a fi revocate, au fost identificate corect din perspectiva beneficiarului acestor acte administrative, astfel încât, prin raportare la motivele prezentate în cuprinsul plângerii prealabile, autoritatea publică emitentă a actelor contestate a fost în măsură să identifice ce mențiuni înserate în cuprinsul celor două acte se solicită a fi revocate.

Contrar susținerilor recurentei și în acord cu judecătorul fondului, se constată că plângerea prealabilă a fost formulată de intimata-reclamantă (terț în raport cu actele contestate) în termenul legal, termen care curge, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004, amendate prin Decizia Curții Constituționale nr. 797/2007, de la data luării la cunoștință pentru terții vătămați într-un drept sau interes legitim, prin actele administrative cu caracter individual adresate altui subiect de drept.

Referitor la excepția prematurității cererii reclamantei, pentru argumentele expuse anterior de instanța de control judiciar, se reține că această excepție a fost soluționată de judecătorul fondului prin

încheierea din 4 februarie 2015.

Prin încheierea de ședință menționată, în mod judicios prima instanță a apreciat, în raport de motivele invocate în susținerea excepției de către pârâtă, că reclamanta a parcurs procedura prealabilă obligatorie, întrucât a efectuat toate demersurile necesare pentru identificarea autorizațiilor solicitate a fi revocate, context în care, reclamantei nu-i poate fi opusă culpa A., care a refuzat comunicarea datelor solicitate.

Înalta Curte nu poate primi nici criticile recurentei-pârâte vizând soluția dată de instanța de fond cu privire la excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată.

Instanța de control judiciar apreciază că, în mod neîntemeiat recurenta a susținut că termenul de 6 luni prevăzut pentru parcurgerea procedurii prealabile curge de la de la data emiterii actului, în speță, de la data emiterii autorizațiilor de funcționare contestate, fără a avea relevanță momentul la care intimata a luat cunoștință de existența acestor acte.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004, amendate prin Decizia Curții Constituționale nr. 797/2007, prevederi enunțate și anterior de către instanța de recurs, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative cu caracter individual adresate altui subiect de drept se poate introduce în termen de 6 luni de la data luării la cunoștință, pe orice cale, de existența actului administrativ, termenul fiind unul de prescripție.

Luarea la cunoștință despre activitatea care se desfășoară în baza autorizației de funcționare emise, nu echivalează cu luarea la cunoștință de existența acestui act.

Recurenta-pârâtă a susținut că intimata-reclamanta a luat cunoștință de conținutul autorizației de funcționare mai devreme dar prin probele administrate în cauză, nu a dovedit că o astfel de luare la cunoștință a avut loc anterior datei pretinse de către reclamantă.

În legătură cu solicitarea recurentei privind audierea în calitate de martor a numitei F., probă care, motivat, nu a fost încuviințată de către prima instanță, se constată că dovada cu martori nu este admisibilă în calea de atac a recursului, potrivit dispozițiilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., republicat.

Susținerile recurentei referitoare la motivele diferite reținute de prima instanță în soluționarea excepției tardivității formulării cererii, în raport cu motivele indicate de către aceasta prin întâmpinarea depusă în cauză, au făcut obiectul analizei instanței de recurs, în contextul examinării criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă vizând soluția pronunțată de instanța de fond în privința excepției

decăderii din termenul de introducere a acțiunii, sunt, de asemenea, neîntemeiate.

În raport de argumentele expuse anterior de către instanța de control judiciar, și care nu se mai impun a fi reluate la analizarea criticilor în discuție, este întemeiată concluzia instanței de fond conform căreia cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată în interiorul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Afirmațiile recurentei în sensul că de la data emiterii autorizației de funcționare a unei farmacii, pe site-ul A. se publică modificările care survin cu privire la respectiva autorizație, inclusiv adresa la care farmacia își desfășoară activitatea, nu pot fi reținute.

Luarea la cunoștință de existența actului administrativ se raportează la conținutul efectiv al actului iar nu la faptul emiterii lui. Prin urmare,

accesarea site-ului instituției pârâte, care evidențiază emiterea autorizației de funcționare, nu poate fi considerată drept luare la cunoștință, în sensul prevăzut de

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 797/2007.

1.1.- 1.2. În ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cererii în anulare, întrucât criticile recurentei-pârâte SC B. SRL, vizând modul de interpretare a dispozițiilor art. 19 și art. 20 din Legea nr. 266/2008, sunt formulate și de pârâtul A. prin recursul declarat împotriva

sentinței civile nr. 40 din 18 martie 2015, Înalta Curte va răspunde prin considerente comune criticilor formulate de către ambii pârâți, apreciind că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este nefondat, pentru argumentele arătate în continuare.

Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă are ca obiect verificarea legalității autorizației de funcționare din 25 ianuarie 2012, emisă pe numele S.C. E. S.R.L., pentru farmacia comunitară D., modificată la data de 23 martie 2012, prin care s-a înregistrat mențiunea referitoare la mutarea sediului farmaciei din Complexul x, la adresa din orașul Cernavodă, str. x, precum și a autorizației de funcționare din 13 iunie 2012, astfel cum a fost modificată la data de 04 septembrie 2012, prin care s-a schimbat titularul fondului de comerț de la E., la SC B. SRL.

În fapt, se constată că prin autorizația de funcționare din 25 ianuarie 2012, emisă de A., s-a dispus înființarea prin excepție a farmaciei comunitare D. în orașul Cernavodă, județul Constanța, în cadrul Complexului x.

Afirmațiile recurentei-pârâte SC B. SRL referitoare la înființarea în cursul anului 2010, a farmaciei SC H. SRL, deținută de aceeași persoană care este asociat unic și administrator în cadrul societății reclamante, nu pot fi primite drept argumente în susținerea legalității autorizațiilor de funcționare contestate.

Statutul juridic aplicabil farmaciei D., este cel al înființării prin excepție de la criteriul demografic, sub imperiul reglementării anterioare prevăzute de art. 14 alin. (3) teza a II-a din Normele privind înființarea și autorizarea unităților farmaceutice, aprobate prin Ordinul nr. 626/2001, spre deosebire de farmacia SC H. SRL, care a fost înființată în anul 2010, cu respectarea criteriului demografic.

Susținerile recurenților-pârâți vizând interpretarea în mod greșit de către instanța de fond a prevederilor art. 20 din Legea nr. 266/2008, sunt neîntemeiate.

Prima instanță a făcut o analiză riguroasă și temeinică a textelor de lege care reglementează posibilitatea mutării sediului unei farmacii comunitare înființate prin excepție de la criteriul demografic, cu expunerea unei interpretări fundamentate prin raportare la situația de fapt dedusă judecății și la modificările care au intervenit asupra actului normativ în discuție.

Astfel, după data de 01 octombrie 2010, ca urmare a abrogării art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, prin O.U.G. nr. 130/2010, și față de dispozițiile art. 3 prevăzute de acest din urmă act normativ, autorizațiile de funcționare emise pe cale de excepție de la criteriul demografic au dobândit același statut juridic cu cele emise conform criteriului demografic.

În condițiile arătate, fără a exclude dreptul titularului autorizației de funcționare a farmaciei comunitare înființate pe cale de excepție, de a-și muta sediul, în mod legal instanța de fond a apreciat că această mutare se poate face numai cu respectarea criteriului demografic, prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008.

Dispozițiile art. 20 din Legea nr. 266/2008 nu pot fi interpretate în sensul pretins de către recurenții-pârâți, și anume că, după data de 31 decembrie 2010, farmaciile comunitare înființate prin excepție în baza vechilor prevederi legale, se pot muta și în alte condiții decât cele prevăzute la data înființării, respectiv, nu doar în centrele comerciale, și fără condiția de a se respecta criteriul demografic prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008.

Aceste susțineri nu au niciun suport în prevederile legale citate, farmaciile înființate prin excepție de la criteriul demografic anterior intrării în vigoare a Legii nr. 266/2008, păstrându-și acest statut juridic și sub imperiul noii reglementări, care nu stipulează în sens contrar.

Un argument în acest sens, îl constituie prevederile art. 12 pct. 4 din Normele privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor, aprobate prin Ordinul ministrului Sănătății nr. 962/2009, conform cărora mutarea sediului unei unități farmaceutice se face în urma depunerii la A. a mai multor documente, la lit. f) fiind menționată dovada încadrării în prevederile art. 12 alin. (2) din lege, pentru farmaciile înființate prin excepție de la criteriul demografic.

De asemenea, dispozițiile art. 8 alin. (2) din normele menționate, stabilesc că autorizațiile de funcționare emise în conformitate cu prezentele norme sunt valabile pe perioadă nedeterminată, dacă se mențin neschimbate condițiile care au stat la baza autorizării.

În contextul arătat, desființarea centrului comercial care a reprezentat locația prevăzută pentru autorizarea funcționării unei farmacii comunitare pe cale de excepție, reprezintă schimbarea uneia dintre condițiile avute în vedere la momentul autorizării.

Prin urmare, în acord cu opinia exprimată de prima instanță, se reține că îndeplinirea condițiilor de autorizare presupune funcționarea farmaciei D. într-un nou sediu, cu respectarea criteriului demografic prevăzut de art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 266/2008, respectiv, al existenței unei farmacii la o populație de 4.000 de locuitori.

Cum înscrisurile depuse la dosarul cauzei atestă faptul că în orașul Cernavodă, la data de 17 septembrie 2013, exista o populație de 19.724 de locuitori și erau autorizate un număr de 6 farmacii, se apreciază că intimata-pârâtă, deținătoare a farmaciei comunitare D., nu a respectat condiția criteriului demografic la mutarea sediului acestei farmacii din Complexul x.

Referitor la susținerile recurentei-pârâte SC B. SRL potrivit cărora în mod obligatoriu, instanța de fond trebuia să efectueze verificări cu privire la numărul de locuitori ai orașului Cernavodă, la data emiterii autorizației de funcționare din 25 ianuarie 2012, în ceea ce privește mențiunea de pe verso din data de 23 martie 2012 și a autorizației din 13 iunie 2012, se constată că vizează aspecte de fond care nu au invocate de pârâtă și în primă instanță și care, de altfel, nu au fost invocate nici de pârâtul A., motiv pentru care, susținerile în discuție nu vor fi supuse analizei instanței de control judiciar.

În consecință, soluția pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește cererea în anulare, este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursurilor declarate de pârâții A. și SC B. SRL, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții A. și SC B. SRL împotriva sentinței civile nr. 40 din 18 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2017.