ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.11.2011 sub nr. x/2/2011 reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, Ministerul Economiei și Finanțelor - Oficiul de Plăți și Contracte PHARE a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în temeiul art. 1, art. 7 și urm. din Legea nr. 554/2004 anularea parțială a Documentului constatator din data de 29.11.2010 întocmit de pârâte, respectiv a dispozițiilor prevăzute la pct. 5 privind calitatea necorespunzătoare a lucrărilor efectuate de reclamantă [lit. a) și c)] precum și a înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestuia, dacă există, necomunicate.

În motivarea cererii, în esență, reclamanta a învederat că, în ceea ce privește executarea contractului de achiziție, pe parcursul derulării contractului, beneficiarul a avut aceeași poziție contradictorie, dând dovadă de inconsecvență în transmiterea solicitărilor tehnice, nu a corelat datele venite din teritoriu, ceea ce a determinat o colaborare dificilă și a condus la necesitatea revizuirilor operate după predarea documentației la 30.09.2009, astfel încât Raportul final a fost aprobat la 19.11.2010.

În ceea ce privește procedura prealabilă, conform art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a menționat că Notificarea privind plângerea prealabilă a fost adresată în termenul de 6 luni de la data neexecutării obligației de plată integrală a livrabilelor predate, de către autoritățile implicate. Potrivit contractului scadența este la 45 de zile, astfel încât în ianuarie 2011 a apărut ca evidentă neexecutarea obligațiilor contractuale de către beneficiar. Notificarea ce include plângerea prealabilă a fost adresată autorităților la data de 20.04.2011.

În ceea ce privește termenul de sesizare a instanței de judecată, având în vedere dispozițiile art. 11 lit. e) din Legea nr. 554/2004, a susținut societatea reclamantă că acesta curge de la data finalizării procesului-verbal de conciliere. Având în vedere că au existat două încercări de conciliere, la 19.05.2011 și la 22.07.2011, rezultă că prezenta cerere a fost formulată în interiorul termenului de 6 luni, fie raportat la 19.05.2011, fie la 22.07.2011, ultimul având caracter final.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii s-a invocat excepția tardivității formulării plângerii prealabile și excepția tardivității formulării acțiunii.

În susținerea primei excepții, s-a arătat faptul că potrivit dispozițiilor art. 971 alin. 5 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă pot fi contestate în justiție potrivit Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

S-a învederat faptul că, documentul constatator a cărui anulare parțială a fost solicitată de către reclamantă i-a fost comunicat la data de 24.02.2011, astfel cum însăși reclamanta afirmă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestui act, asimilat actelor administrative cu caracter individual în ceea ce privește procedura de contestare, reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 20.04.2011, așadar cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, în condițiile în care plângerea prealabilă formulată în speță de către reclamantă nu respectă termenele și condițiile prescrise de legea specială, fiind tardiv formulată, solicită a se constata că acest demers procedural al reclamantei nu se poate bucura de eficiența conferită de lege, iar acțiunea promovată în aceste condiții se impune a fi respinsă ca inadmisibilă.

În susținerea celei de-a doua excepții, a arătat faptul că potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ce reglementează termenul de introducere a acțiunii în materia contenciosului administrativ, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau, în lipsa unui răspuns la plângerea prealabilă, în termen de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile.

Astfel cum s-a arătat anterior, împotriva documentului constatator contestat în speță, asimilat actelor administrative cu caracter individual în ceea ce privește procedura de contestare, reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 20 aprilie 2011.

În acest sens, a învederat faptul că de la data de 24 februarie 2011(data comunicării actului contestat) reclamanta avea la dispoziție, potrivit Legii contenciosului administrativ, 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile. Așadar, plângerea prealabilă putea fi formulată cel mai târziu la data de 26 martie 2011.

Dacă plângerea prealabilă ar fi fost înregistrată la Autoritatea Contractantă la data de 26 martie 2011 (ultima zi în care reclamanta putea formula plângerea prealabilă) aceasta ar fi trebuit soluționată cel mai târziu la data de 25 aprilie 2011.

De la această dată, indiferent dacă ar fi primit sau nu răspuns de la Autoritatea Contractantă, reclamanta avea la dispoziție 6 luni pentru promovarea acțiunii, termen ce s-ar fi împlinit la data de 25 octombrie 2011.

În contextul celor anterior expuse, față de data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, respectiv 21.11.2011, rezultă cu evidență faptul că acțiunea reclamantei a fost promovată cu eludarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, considerente pentru care se impune a fi respinsă ca tardiv formulată.

Prima hotărâre dată de instanța de fond.

Prin Sentința civilă nr. 2523/din 06.04.2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepțiile invocate și pe cale de consecință a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Ministerul Economiei și Finanțelor - Oficiul de Plăți și Contracte PHARE, ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin documentul constatator nr. 644485/29.11.2010 emis de Ministerul Transporturilor s-au constatat abateri de la calitatea serviciilor și lucrărilor contractate de asocierea A. SA, B., C. SRL, D., neîntocmirea corespunzătoare a documentelor necesare derulării corespunzătoare a contractului, cu constatarea generică a riscului pierderii finanțării proiectului din PHARE 2006.

Curtea a mai constatat, în esență, că documentul a cărui anulare parțială a fost solicitată de către reclamantă i-a fost comunicat acesteia la data de 24.02.2011, condiții în care aceasta nu a respectat termenul legal de depunere a plângerii prealabile și a acțiunii.

Împotriva Sentinței civile nr. 2523 din 6 aprilie 2012 a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC A. SA, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, s-a susținut că recurenta a luat cunoștință de documentul contestat în data de 24.02.2011, că l-a contestat la data de 8.03.2011 prin e-mail, documentul având valoarea unei plângeri prealabile; că recurenta a apreciat aplicabile, în speță, dispozițiile referitoare la obligativitatea concilierii, raportat la care a trimis, în data de 20.04.2011, o invitație la conciliere, cu respectarea dispozițiilor art. 720 C. proc. civ. că procedura de conciliere a inclus o serie de întâlniri și notificări, iar în condițiile în care eșecul acesteia a fost evident, la data de 18.11.2011 recurenta a sesizat instanța de contencios administrativ.

A mai susținut că instanța de fond a calificat în mod eronat documentul constatator ca act administrativ individual în acceptul art. 2 pct. c teza I din Legea nr. 554/2004, aspect ce a determinat și concluzia eronată privind termenul de sesizare a instanței de judecată, și a invocat și incidența dispozițiilor art. 11 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

A reiterat argumentele aduse instanței de fond privind termenele aplicabile în speță și data la care acestea s-au împlinit și a mai susținut că prezenta cauză nu are ca obiect un litigiu legat de executarea contractului, având în vedere faptul că instanța de judecată nu a fost chemată a se pronunța asupra încălcării vreunei obligații contractuale, ci cu o acțiune vizând anularea parțială a unui document constatator, emis în executarea parțială a dispozițiilor art. 97¹ alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, cu o existență de sine stătătoare.

A mai învederat că nu pot fi reținute, în speță, dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a indicat care sunt motivele temeinice care au împiedicat-o să formuleze plângerea prealabilă și acțiunea în termenele imperativ prevăzute de legea contenciosului administrativ.

Prin Decizia civilă nr. 476 pronunțată la data de 04.02.2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța de control judiciar a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SA, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat că, raportat la conținutul documentului supus cenzurii instanței de judecată, acesta este emis în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile art. 971 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, aspect față de care devin aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A mai constatat instanța de control judiciar că recurenta-reclamantă a satisfăcut exigențele acestor dispoziții legale prin adresa trimisă la data de 7.03.2011, în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului contestat, care are semnificația și valoarea unei plângeri prealabile, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme din conținutul acestuia rezultă, fără echivoc, poziția recurentei-reclamante și solicitarea acesteia, adresată intimaților, de a reveni asupra conținutului actului respectiv.

În continuare, analizând cauza prin prisma dispozițiilor art. 11 din același act normativ, Înalta Curte a apreciat că nu se poate face abstracție, în calculul termenelor astfel prevăzute, de contextul raporturilor între părți și a demersurilor reclamantei-recurente care au vizat inclusiv, în mod constant, determinarea autorităților publice intimate să modifice conținutul actului contestat și care s-au desfășurat de-a lungul unei perioade substanțiale de timp, aspect determinat de reacția evazivă a autorităților publice intimate.

A nu lua în considerare această perspectivă este echivalent cu golirea de esență a dispozițiilor legii contenciosului administrativ, care au în vedere în primul rând oferirea, în mod concret și efectiv, autorității publice emitente, a oportunității de a reveni asupra unui act administrativ contestat, anterior oricărei sesizări a instanței de judecată.

În acest context, nu s-a putut reține sesizarea instanței de contencios administrativ cu încălcarea, de către recurenta-reclamantă, a dispozițiilor imperative a art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.05.2014, sub nr. x/2/2011*.

Prin Sentința civilă nr. 1792 din data de 19.06.2015, în rejudecare, instanța învestită cu soluționarea pe fond a litigiului a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Ministerul Fondurilor Europene - Oficiul de Plăți și Contracte PHARE și pe cale de consecință a anulat parțial Documentul Constatator din data de 29.11.2010 întocmit de intimate cu privire la dispozițiile de constatare a calității necorespunzătoare a lucrărilor efectuate de petentă.

Pentru a hotărî astfel, instanța învestită cu soluționarea pe fond a litigiului, în rejudecare, a reținut că, în fapt, prin documentul constatator nr. 644485/29.11.2010 emis de Ministerul Transporturilor s-au constatat abateri de la calitatea serviciilor și lucrărilor contractate de asocierea A. SA, B., C. SRL, D. SAS, neîntocmirea corespunzătoare a documentelor necesare derulării corespunzătoare a contractului, cu constatarea generică a riscului pierderii finanțării proiectului din PHARE 2006. Această constatare a urmat încheierii contractului de asistență tehnică pentru îmbunatățirea siguranței traficului pe căile ferate române dintre cele două părți litigante.

S-a constatat că lit. a) și c) ale documentului constatator rețin "abateri de la calitatea produselor/serviciilor lucrărilor constatate" și "neîntocmirea corespunzătoare a documentelor necesare derulării corespunzătoare a contractului", dar nu motivează detaliat în ce constau aceste abateri și neîntocmire corespunzătoare.

Deși consecințele potențiale apar a fi foarte grave pentru petentă, a apreciat instanța fondului că intimata nu a motivat abaterile reținute.

A mai reținut instanța că, un argument în plus în favoarea petentei este că, prin minuta comitetului de coordonare a lucrărilor din cadrul proiectului respectiv s-a reținut că "documentele au fost aprobate de beneficiar și DITF și că nu au existat comentarii/observații de la cei prezenți, aprobându-se ca livrabile "studiile de fezabilitate cu prioritizarea investițiilor, documentații de atribuire pentru lucrări și supervizarea lucrărilor și raportul final".

Curtea a considerat că actul atacat nu este motivat cu privire la abaterile constatate.

În continuare, instanța de fond a invocat, în cuprinsul considerentelor hotărârii, motivarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în cadrul Deciziei civile nr. 1580 din 11 aprilie 2008, pe aspectul necesității motivării în fapt și în drept a actului atacat, invocând în continuare și jurisprudența comunitară, cu privire la același aspect, (cauza C - 367/1995) precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție (cauza C . 509/1993).

Recursurile

Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri autoritățile publice pârâte Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor Publice - în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene și Compania Națională de Căi Ferate " CFR" SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin recursul său, recurentul Ministerul Transporturilor, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea primului motiv de recurs, ce se încadrează în dispozițiile prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susține recurentul că instanța de fond a calificat în mod greșit documentul constatator, ca fiind act administrativ; acesta fiind reglementat de dispozițiile art. 971 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii cu modificările și completările ulterioare.

Se susține de către recurent că acest act normativ - H.G. nr. 925/2006 - nu califică documentul constatator ca fiind un act administrativ, ci reglementează numai procedura de contestare, procedură ce urmează termenele și condițiile instituite de Legea nr. 554/2004.

În susținerea acestei teze, se invocă dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții ce definesc actul administrativ și se face o comparație între caracteristicile și scopul încheierii actului administrativ, astfel cum este definit de dispozițiile legale mai sus menționate și cele ale documentului constatator, ce face obiectul litigiului dedus prezentei judecăți. Sub acest aspect, susține recurentul că, dispozițiile legale care prevăd emiterea documentelor constatatoare și posibilitatea cercetării acestora de către autoritățile contractante au fost instituite pentru asigurarea respectării principiilor legalității, tratamentului egal și transparenței procedurilor de achiziție publică.

Se mai susține că argumentele instanței de fond ce au fundamentat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată prin prisma lipsei/insuficientei motivări a documentului constatator, nu sunt pertinente, având în vedere că acest document constatator este de fapt un formular, un act tipizat, ce se constituie în Anexa 57 la Manualul Operațional Pentru Atribuirea Contractelor de Achiziție Publică, volumul II, adoptat de Autoritatea Națională Pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice; rubricile din cuprinsul acestuia fiind predeterminate.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, invocat de recurentul Ministerul Transporturilor și încadrat la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susține că motivarea instanței de fond rezidă în invocarea Deciziei nr. 1580/11.04.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal; neputând fi determinate din considerentele sentinței recurate rațiunile pentru care instanța de fond a ajuns la concluzia că se impune anularea parțială a Documentului constatator din data de 29.11.2010.

În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, invocat de același recurent și încadrat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurentul că instanța de fond a ignorat faptul că, în cuprinsul Minutei Întâlnirii Comitetului de Coordonare din data de 19.11.2010, însușită și de reprezentanții legali ai A. SA, s-a consemnat faptul că " după emiterea facturilor de către Prestator, Autoritatea de Implementare și Beneficiarul vor analiza respectarea termenelor de predare a livrabilelor și calitatea acestora și se va dispune în consecință".

Pentru toate aceste considerente, solicită instanței admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Împotriva aceleiași hotărâri a formulat recurs și Ministerul Finanțelor Publice - în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, invocând la rându-i prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, susține recurentul că, contrar dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, hotărârea instanței de fond nu conține o analiză a apărărilor formulate de parte, în ambele cicluri procesuale și nici motivele pentru care acestea au fost înlăturate de instanța de fond.

De asemenea, se mai susține că hotărârea judecătorească nu conține motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței; nu conține un raționament propriu al instanței de fond, ci preluarea unor pasaje dintr-un rezumat al unei hotărâri judecătorești pronunțată de o altă instanță.

Mai susține recurentul că, prin cele reținute de instanța de fond, în considerentele hotărârii, prin sintagma" un argument în plus în favoarea petentei este că (...).", sunt consecința faptului că nu a analizat apărările formulate de părți, ci s-a limitat să dea credit susținerilor reclamantei.

În continuare, recurentul a evocat apărările menționate anterior, pe parcursul procesului, susținând că, lipsa analizării de către instanța de fond a poziției procesuale exprimată de pârâții din cauza de față, a condus la soluția de admitere a cererii de chemare în judecată promovată de reclamantă.

Față de aceste considerente, recurentul Ministerul Finanțelor Publice - în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, în situația în care se va reține cauza spre rejudecare, de instanța de control judiciar, să se respingă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin recursul său, formulat împotriva aceleiași hotărâri, recurenta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând la rându-i că hotărârea nu este suficient motivată și cuprinde motive străine de natura pricinii; aceasta limitându-se la a invoca jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și jurisprudența comunitară.

De asemenea, se mai susține că, instanța de fond a reținut în mod greșit că Documentul constatator nu ar fi motivat, devreme ce acesta este un document - tip, un formular tipizat care se completează într-o manieră foarte concisă și precisă, bifând una sau alta dintre opțiuni, în funcție de situația de fapt reală referitoare la modul în care contractanții își îndeplinesc obligațiile contractuale.

Se mai susține că motivele pentru care Autoritatea de Implementare, Autoritatea Contractantă și Beneficiarul au reținut neîndeplinirea corespunzătoare a contractului sunt pe deplin susținute de documentația ce a stat la baza emiterii Documentului constatator a cărui anulare se solicită prin speța de față iar instanța a cercetat într-o manieră superficială întregul material probator aflat la dosarul cauzei, printre care se regăsesc și înscrisurile prin care se constată abaterile de la calitatea livrabilelor și care au stat la baza emiterii Documentului constatator.

În continuarea motivelor de recurs, recurenta formulează argumente pe fondul litigiului, cu privire la modul în care s-a derulat contractul încheiat între părți.

Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, formulată de intimata-reclamantă.

Apărările intimatei

În combaterea recursurilor intimata-reclamantă SC A. SA a formulat Concluzii Scrise, în cuprinsul cărora a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Astfel, susține intimata - reclamantă că, deși instanța de fond nu a precizat în mod explicit că a grupat apărările tuturor pârâților din dosar, din considerentele hotărârii, rezultă că acestea au fost analizate și că au fost înlăturate motivat.

Invocă în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia "judecătorul nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți" și "Argumentele decisive pentru soluționarea cauzei vor trebui totuși, să-și găsească reflectarea în hotărâre".

Se mai susține de asemenea, de către intimată, că, în prima parte a considerentelor, instanța de fond a analizat în concret speța dedusă judecății, în limitele învestirii sale, constatând că actul atacat nu este motivat, că livrabilele au fost aprobate de beneficiar prin Minuta Comitetului de coordonare dar și faptul că, deși aprobate, fără comentarii sau observații, prin actul atacat s-au reținut totuși abateri de la calitatea serviciilor și lucrărilor contractante, fără a se prezenta o motivare a acestor susțineri.

Intimata-reclamantă apreciază că argumentele jurisprudențiale inserate de instanța de fond în cea de-a doua parte a considerentelor hotărârii, nu pot fi calificate motive străine de natura pricinii.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de recurentul-pârât Ministerul Transporturilor și încadrat la dispozițiile art. 408 pct. 8 C. proc. civ., referitor la calificarea greșită dată de instanță Documentului constatator, ca fiind act administrativ individual, schimbând astfel natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, susține intimata că, documentul a fost deja calificat de instanța de control judiciar, prin Decizia nr. 476/04.02.2014, pronunțată în același litigiu, ca un act administrativ individual.

Astfel, având în vedere calificarea documentului constatator ca act administrativ individual, prin aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește procedura prealabilă de contestare, apreciază că toate aceste susțineri privind aplicarea greșită a legii, sunt în mod vădit lipsite de fundament.

Cât privește motivul de recurs întemeiat de recurenți pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., solicită de asemenea respingerea acestuia, ca nefondat, motivat de faptul că lucrările au fost executate conform normelor internaționale și a Cărții Galbene FIDIC, au fost predate în termen; neproducându-se nici un prejudiciu beneficiarului; fiind implementate cu succes de Statul Român; dovada constând și în eliberarea Scrisorii de bună execuție.

Se mai susține de intimată că, selecția de corespondență dintre părți, scoate în evidență nemulțumirile reciproce, din cursul derulării contractului, dar nu privesc calitatea strictă a documentației, ce a făcut obiectul contractului, la momentul de referință - data emiterii actului administrativ contestat - 29.11.2010.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursurile ca fiind fondate, cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, instanța de control judiciar constatând că s-au invocat de către recurenți, ca și motiv de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pentru aceleași considerente, urmează ca motivele de recurs să fie analizate și soluționate împreună.

Se susține de către recurenți că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea fiind bazată pe motive străine de natura pricinii.

Analizând sentința recurată prin raportare la obiectul cauzei dedusă judecății, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de intimata - reclamantă SC A. SA, prin care a solicitat anularea parțială a Documentului constatator nr. 644485 emis în data de 29.11.2010, respectiv a dispozițiilor prevăzute la pct. 5 privind calitatea necorespunzătoare a lucrărilor efectuate de intimata-reclamantă, lit. a) și c), precum și a înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestuia.

Prin sentința civilă recurată instanța de fond a considerat că actul atacat nu este motivat cu privire la abaterile constatate și, astfel cum și jurisprudența comunitară a reținut, "motivarea actului trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de instituția/instanța care a adoptat măsura atacată; motivarea conferind actului transparență și în același timp, permițând exercitarea de către curte a controlului jurisdicțional".

Instanța de control judiciar constată însă că Documentul constatator ce face obiectul cenzurii instanței de judecată este reglementat de Dispozițiile art. 971 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții ce prevăd următoarele:

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a emite documente constatatoare care conțin informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant și, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează:

(...)

b) pentru contractele de servicii, altele decât contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data terminării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract;

(2) Documentele constatatoare prevăzute la alin. (1) se întocmesc în două exemplare, autoritatea contractantă având următoarele obligații:

a) să elibereze un exemplar operatorului economic; și

b) să depună un exemplar la dosarul achiziției publice.

(5) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiție potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Analizând conținutul Documentului constatator, a cărui anulare parțială se solicită, instanța constată că acesta face parte din Anexa 2 și se referă la " îndeplinirea obligațiilor contractuale pentru contractul de servicii", fiind semnat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în calitate de autoritate de implementare; de CN CF CFR SA - în calitate de Beneficiar și contrasemnat de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE - în calitate de autoritate contractantă.

În ceea ce privește Contractul de servicii, în executarea căruia a fost întocmit și Documentul Constatator, supus cenzurii, instanța de control judiciar, analizând actele și lucrările dosarului constată că, în fapt, la data de 30.11.2008, între Oficiul de Plăți și Contractare PHARE - Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de autoritate contractantă și Asocierea formată din A. SA - Lider, B. - Partener, C. SRL - Partener, D. - partener - în calitate de prestator, a fost încheiat Contractul de servicii nr. 502989/30.11.2008 având ca obiect " Asistență tehnică pentru îmbunătățirea siguranței traficului pe căile ferate române - LOT 2".

Potrivit acestui acord contractual, Autoritatea de Implementare este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii iar Beneficiarul este Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Contract, durata acestuia a fost de 12 luni, începând de la data semnării contractului de către ultima parte iar perioada de implementare nu trebuia să depășească data de 30 noiembrie 2009, începând de la data semnării contractului de către ultima parte.

Deci, față de această situație de fapt, instanța de control judiciar constată că Documentul constatator a cărui anulare se solicită, nu reprezintă un act de sine stătător, un act administrativ tipic legii contenciosului administrativ, ci un act administrativ asimilat, emis în temeiul art. 97

1

alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, în derularea Contractului încheiat între părți; astfel că, acesta trebuie analizat împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza executării contractului de servicii nr. 502989/30.11.2008.

În mod greșit, instanța fondului a apreciat că actul administrativ ce face obiectul litigiului este nemotivat, analizând actul, ca act de sine stătător, făcând abstracție de Contractul de servicii în baza căruia a fost întocmit și Documentul constatator nr. 644485/29.11.2010, de modul în care au fost sau nu îndeplinite toate obligațiile asumate de prestator prin acest contract; golind astfel de conținut contractul de servicii.

Instanța de fond, prin faptul că a dispus anularea parțială a documentului constatator, pentru nemotivarea acestuia, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei; deși aceasta era datoare să verifice dacă, raportat la clauzele contractului de servicii încheiat între părți, la corespondența purtată de acestea pe toata durata derulării contractului, au existat, într-adevăr, abateri de la calitatea produselor/serviciilor/lucrărilor contractate și dacă documentele necesare derulării satisfăcătoare a contractului nu au fost întocmite corespunzător de către prestator.

Instanța de control judiciar are în vedere astfel și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că, "la primirea cererii instanța poate dispune citarea părților și poate cere autorității al cărei act este atacat să îi comunice de urgență acel act împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii lui precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei".

Deși toată această documentație ce a stat la baza emiterii Documentului constatator a existat la dosarul cauzei, instanța de fond nu a luat-o în considerare; analizând actul administrativ ca act de sine stătător, pe care l-a apreciat, în mod greșit ca fiind nemotivat, chiar dacă, din însuși conținutul actului rezultă că acesta se referea" la îndeplinirea obligațiilor contractuale pentru contractul de servicii nr. 502989/30.11.2008 - proiect PHARE RO 2006/018 - 147.04.03" având la bază "studii de fezabilitate, documentații pentru aprobarea finanțării și instruirea personalului CNCF CFR SA, documentații de atribuire pentru lucrări și supervizare".

De asemenea, analizând hotărârea și din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de asemenea de recurenții - pârâți, astfel cum se poate observa din considerentele hotărârii recurate, judecătorul fondului, deși, a făcut vorbire despre întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor, în acea parte din considerente ce cuprinde motivarea în fapt și în drept a soluției data de instanță, se constată că judecătorul fondului nu a analizat, în mod efectiv și argumentele acestuia, nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat, în mod explicit, a susținerilor acestuia din cuprinsul întâmpinării, și nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa.

Chiar dacă și-a însușit susținerile reclamantei, instanța de fond nu era dispensată de obligația legală de a releva punctual motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat fiecare din criticile aduse de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate o parte din motivele de recurs invocate și că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate, dată fiind soluția ce urmează a se pronunța.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 C. proc. civ., instanța de control judiciar va dispune admiterea recursurilor declarate de recurenții Ministerul Transporturilor (anterior Ministerul Transporturilor și Infrastructurii), Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva Sentinței nr. 1792 din 19 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de fond, cum dispune expres art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va rejudeca litigiul din nou, având în vedere întreaga documentație ce a stat la baza încheierii contractului de servicii nr. 502989/30.11.2008 - proiect PHARE RO 2006/018 - 147.04.03, urmând a verifica dacă, raportat la clauzele acestuia și la corespondența purtată de părți pe toata durata derulării contractului, au existat, într-adevăr, abateri de la calitatea produselor/serviciilor/lucrărilor contractate și dacă documentele necesare derulării satisfăcătoare a contractului nu au fost întocmite corespunzător de către prestator.

Instanța de fond urmează să aibă în vedere și să analizeze toate motivele invocate de reclamantă, apărările pârâților, precum și motivele de recurs de care s-au prevalat recurenții, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluția dispusă prin prezenta decizie, de casare totală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Transporturilor (anterior Ministerul Transporturilor și Infrastructurii), Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva Sentinței nr. 1792 din 19 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV