ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 476/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 476/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC S. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, C.N.C.F. CFR SA și Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul

de Plăți și Contracte PHARE, anularea parțială a Documentului constatator din

data de 29 noiembrie 2010 întocmit de pârâte, respectiv a dispozițiilor

prevăzute la pct. 5 privind calitatea necorespunzătoare a lucrărilor efectuate

de reclamantă (lit. a) și c)), precum și a înscrisurilor care au stat la baza

emiterii acestuia, dacă există, necomunicate.

În motivarea cererii,

în esență, reclamanta a susținut că pe parcursul derulării Contractului din 30

noiembrie 2008 - Proiect PHARE RO 2006/018-147 aprilie 03 "Asistență

tehnică pentru îmbunătățirea siguranței traficului pe căile ferate române"

- Lot 2, beneficiarul a avut o poziție contradictorie, dând dovadă de

inconsecvență în transmiterea solicitărilor tehnice, colaborarea cu acesta

fiind dificilă, fapt care a condus la necesitatea unor revizuiri, operate după

predarea documentației la 30 septembrie 2009, iar, în final, i-a comunicat,

prin documentul contestat, că au existat abateri de la calitate, fără a preciza

în concret care au fost acestea, efectuând o plată parțială a onorariului

solicitat.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a

invocat excepția tardivității formulării plângerii prealabile și excepția

tardivității formulării acțiunii.

În susținerea primei

excepții, s-a arătat că documentul constatator a cărui anulare parțială a fost

solicitată de către reclamantă i-a fost comunicat la data de 24 februarie 2011,

iar împotriva acestui act, asimilat actelor administrative cu caracter

individual în ceea ce privește procedura de contestare, reclamanta a formulat

plângere prealabilă la data de 20 aprilie 2011, cu depășirea termenului de 30

de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

În susținerea celei

de-a doua excepții, s-a argumentat că reclamanta ar fi trebuit să înregistreze

acțiunea cel târziu la data de 25 octombrie 2011; or, data la care a fost

înregistrată cererea de chemare în judecată este 21 noiembrie 2011.

Prin Sentința civilă

nr. 2523 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile invocate de către

pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și, în consecință, a

respins cererea formulată de reclamanta SC S. SA, ca tardiv formulată.

În motivarea acestei

soluții, prima instanță a reținut că prin documentul constatator nr. 644485 din

29 noiembrie 2010 emis de Ministerul Transporturilor s-au constatat abateri de

la calitatea serviciilor și lucrărilor contractate de asocierea S. SA, EC H.P.

SRL, L.B. SAS, neîntocmirea corespunzătoare a documentelor necesare derulării

corespunzătoare a contractului, cu constatarea generică a riscului pierderii

finanțării proiectului din PHARE 2006.

Curtea a mai

constatat, în esență, că documentul a cărui anulare parțială a fost solicitată

de către reclamantă i-a fost comunicat acesteia la data de 24 februarie 2011,

condiții în care aceasta nu a respectat termenul legal de depunere a plângerii

prealabile și a acțiunii.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2523 din 6 aprilie 2012 a declarat recurs, în termenul legal,

reclamanta SC S. SA, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la

instanța de fond pentru continuarea judecății, pentru motive încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, s-a susținut că recurenta a luat cunoștință de documentul contestat

în data de 24 februarie 2011, că l-a contestat la data de 8 martie 2011 prin

e-mail, documentul având valoarea unei plângeri prealabile; că recurenta a

apreciat aplicabile, în speță, dispozițiile referitoare la obligativitatea

concilierii, raportat la care a trimis, în data de 20 aprilie 2011, o invitație

la conciliere, cu respectarea dispozițiilor art. 720 C. proc. civ.; că

procedura de conciliere a inclus o serie de întâlniri și notificări, iar în

condițiile în care eșecul acesteia a fost evident, la data de 18 noiembrie 2011

recurenta a sesizat instanța de contencios administrativ.

A mai susținut că

instanța de fond a calificat în mod eronat documentul constatator ca act

administrativ individual în acceptul art. 2 lit. c) teza I din Legea nr.

554/2004, aspect ce a determinat și concluzia eronată privind termenul de

sesizare a instanței de judecată, și a invocat și incidența dispozițiilor art.

11 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea

depusă în cauză, intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A reiterat

argumentele aduse instanței de fond privind termenele aplicabile în speță și

data la care acestea s-au împlinit și a mai susținut că prezenta cauză nu are

ca obiect un litigiu legat de executarea contractului, având în vedere faptul

că instanța de judecată nu a fost chemată a se pronunța asupra încălcării

vreunei obligații contractuale, ci cu o acțiune vizând anularea parțială a unui

document constatator, emis în executarea parțială a dispozițiilor art. 97

1

alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, cu o existență de sine stătătoare.

A mai învederat că nu

pot fi reținute, în speță, dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a indicat care sunt

motivele temeinice care au împiedicat-o să formuleze plângerea prealabilă și

acțiunea în termenele imperativ prevăzute de Legea contenciosului

administrativ.

Examinând actele și

înscrisurile cauzei, prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor

legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat și îl va admite, pentru

considerentele ce urmează.

a. Situația de fapt

supusă analizei instanței de contencios administrativ în prezenta cauză,

potrivit susținerilor reclamantei și înscrisurilor aflate la dosar, se

conturează astfel:

- Între părți a fost

încheiat Contractul din 30 noiembrie 2008 - Proiect PHARE RO 2006/018-147

aprilie 03 "Asistență tehnică pentru îmbunătățirea siguranței traficului

pe căile ferate române", având ca obiect realizarea, de către reclamantă,

a unei analize, a unor studii de fezabilitate și a unor documentații.

- Ca urmare a

aprobării livrabilelor, la data de 19 noiembrie 2010, recurenta a emis factura

pentru plata studiilor de fezabilitate cu prioritizarea investițiilor, în

valoare de 346.852,80 euro;

- La 29 noiembrie

2010, pârâții constată, prin documentul înregistrat sub nr. 644485, respectiv

40/2591, faptul că reclamanta nu a îndeplinit în mod corespunzător contractul;

- Recurenta constată

faptul că facturile nr. X/2010 și Y/2010 din data de 19 noiembrie 2010 nu au

fost achitate decât parțial și solicită, prin Adresele cu nr. A633/241-10 și

A633/01-11, comunicarea motivelor pentru care acestea nu au fost achitate

integral;

- La acestea i se

răspunde prin Adresa nr. 40/DM/GR/3229 din 21 ianuarie 2011 că suma reținută,

în valoare de 117.802,08 euro fără TVA reprezintă o reținere aferentă

contravalorii Studiilor de fezabilitate și documentațiilor de atribuire,

datorate faptului că documentația transmisă a fost de slabă calitate;

- La data de 23

februarie 2011, la cererea reclamantei-recurente, pârâții îi comunică acesteia

Documentul constatator, contestat de aceasta în prezenta cauză;

- În data de 7 martie

2011, reclamanta-recurentă solicită pârâților modificarea Documentului

constatator și contestă aprecierile făcute de aceștia referitor la calitatea

produselor livrate;

- La această adresă i

se răspunde, de către intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

prin Adresa nr. 40/DM/GR/8459 din 11 martie 2011, cu același conținut ca și

Adresa nr. 40/DM/GR/3229 din 21 ianuarie 2011;

- La data de 20

aprilie 2011, reclamanta-recurentă a adresat pârâților o notificare, pe care a

calificat-o atât ca plângere prealabilă, cât și ca o convocare la conciliere

directă, în condițiile art. 40 din Contract - Anexa II și art. 6 și 7 din Legea

nr. 554/2004, pentru data de 19 mai 2011;

- Întrucât intimata

C.N.C.F. CFR SA nu a putut participa la conciliere, o altă întâlnire a fost

fixată pentru data de 22 iulie 2011;

- Întâlnirea a fost

urmată de corespondență între părți;

- La data de 18

noiembrie 2011, recurenta-reclamantă SC S. SA se adresează instanței de

contencios administrativ cu cererea privind anularea Documentului constatator

din data de 29 noiembrie 2010.

b. Dispozițiile

legale incidente

H.G. nr. 925/2006

prevede că:

Art. 97

1

-

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a emite documente constatatoare

care conțin informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale de

către contractant și, dacă este cazul, la eventualele prejudicii.

(5) Documentele

constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile

alin. (1) pot fi contestate în justiție potrivit Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Legea nr. 554/2004,

la rândul său, arată că:

Art. 1 - (1) Orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios administrativ competente, pentru anularea actului.

Art. 7 - (1) Înainte

de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care

se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim

printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice

emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de

30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a

acestuia.

(6) Plângerea

prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are

semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului

de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz,

plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va

începe să curgă:

a) de la data

încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;

b) de la data

modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de

modificare făcute de către una dintre părți, în cazul litigiilor legate de

modificarea contractului;

c) de la data încălcării

obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea

contractului.

Art. 11 - (1)

Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a

unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei

cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării

răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării

refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării

termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării

termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării

termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea

actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz,

a plângerii prealabile;

e) data încheierii

procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor

administrative.

(2) Pentru motive

temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi

introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an

de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii

cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Înalta Curte constată

că, raportat la conținutul acestuia, documentul supus cenzurii instanței de

judecată este emis în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile art. 97

1

alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, aspect față de care devin aplicabile

dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Mai constată, însă,

că recurenta-reclamantă a satisfăcut exigențele acestor dispoziții legale prin

adresa trimisă la data de 7 martie 2011, în termenul de 30 de zile de la

comunicarea actului contestat, care are semnificația și valoarea unei plângeri

prealabile, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme din

conținutul acestuia rezultă, fără echivoc, poziția recurentei-reclamante și

solicitarea acesteia, adresată intimaților, de a reveni asupra conținutului

actului respectiv.

În continuare,

analizând cauza prin prisma dispozițiilor art. 11 din același act normativ,

Înalta Curte apreciază că nu se poate face abstracție, în calculul termenelor

astfel prevăzute, de contextul raporturilor între părți și a demersurilor

reclamantei-recurente care au vizat inclusiv, în mod constant, determinarea

autorităților publice intimate să modifice conținutul actului contestat și care

s-au desfășurat de-a lungul unei perioade substanțiale de timp, aspect

determinat de reacția evazivă a autorităților publice intimate.

A nu lua în

considerare această perspectivă este echivalent cu golirea de esență a

dispozițiilor legii contenciosului administrativ, care au în vedere în primul

rând oferirea, în mod concret și efectiv, autorității publice emitente, a

oportunității de a reveni asupra unui act administrativ contestat, anterior

oricărei sesizări a instanței de judecată.

În acest context, nu

se poate reține sesizarea instanței de contencios administrativ cu încălcarea,

de către recurenta-reclamantă, a dispozițiilor imperative a art. 11 din Legea

nr. 554/2004.

Pentru aceste

considerente, și întrucât instanța de fond, admițând excepțiile invocate de

către pârâtul-intimat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a respins

cererea fără a analiza fondul cauzei, pentru a nu priva părțile de dublul grad

de jurisdicție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite

recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC S. SA împotriva Sentinței civile nr. 2523 din 6

aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ