ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1720/2014

Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la 15 mai 2013, precizată ulterior, reclamanta SC A.S. SRL Focșani a solicitat în temeiul art. 996 și art. 998, alin. (2) N.C.P.C., ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună suspendarea executării notificărilor din 06 noiembrie 2012, prin care pârâta SC R.C.R. SRL i-a notificat denunțarea contractului de agent din 15 octombrie 2006 și a contractului de intermediere vânzare contracte din 15 octombrie 2006, precum și denunțarea contractului de agent din 06 octombrie 2006 și a contractului de intermediere vânzare contracte din 06 octombrie 2006, emise în temeiul art. 10.3 din contracte, cu un termen de preaviz de 6 luni.

A solicitat luarea acestei măsuri provizorii până la soluționarea litigiului privind anularea acestor notificări care fac obiectul Dosarului nr. 3214/91/2013, arătând că prevederile contractuale nu sunt aplicabile în cauză, societatea sa neaflându-se în nici una din situațiile prevăzute de acest articol, iar în ce privește reorganizarea rețelei de agenți precizează că nu i s-a adus la cunoștință o astfel de măsură, fiind încălcate dispozițiile art. 6, lit. e) din Legea nr. 509/2002 prin faptul că nu a fost notificată „într-un termen util atunci când prevedea că volumul operațiunilor comerciale va fi sensibil inferior celui prin care agentul l-ar fi putut anticipa în mod normal". Expirarea termenului de preaviz are drept consecință încetarea calității de agent comercial permanent al pârâtei deși reclamanta și-a exercitat obligațiile contractuale asumate, iar investițiile efectuate pentru executarea acestor contracte ar rămâne nerecuperate, costul construcțiilor edificate, la care se adaugă obligațiile fiscale datorate, costuri de întreținere a acestor construcții, la care se adaugă imposibilitatea menținerii tuturor angajaților în condițiile în care au fost instruiți și școlarizați de reclamantă și orientarea clienților spre alți furnizori cu servicii similare, fapt ce va conduce la afectarea și a activității de servicii-reparații auto.

Prin sentința civilă nr. 3171 din 17 mai 2013, Tribunalul Vrancea a admis cererea reclamantei SC A.S. SRL Focșani și a dispus suspendarea executării notificărilor din 2012 emise de pârâta SC R.C.R. SRL până la soluționarea litigiului asupra fondului, reținând îndeplinite cerințele art. 996, alin. (1) N.C.P.C., că față de obiectul cererii, în raport de înscrisurile depuse la dosar, în cauză există aparența de drept, pentru neîndeplinirea cerințelor contractuale pentru denunțarea unilaterală a contractelor și urgența măsurii solicitate care este determinată de prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar mai putea repara, astfel că încetarea calității sale de agent comercial ar conduce la imposibilitatea recuperării investițiilor executate pentru pârâtă, pierderea angajaților școlarizați pe cheltuiala sa și chiar pierderea clienților și reducerea activității de service - reparații auto.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin Decizia nr. 40 din 31 iulie 2013 a admis apelul declarat de pârâta SC R.C.R. SRL bucurești, împotriva sentinței civile nr. 3171 din 17 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea pe care a schimbat-o în sensul că a respins cererea reclamantei, ca nefondată. Instanța a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vrancea de a soluționa cauza reținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 997 cu referire la art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. j) din N.C.P.C., în mod corect reclamanta a sesizat tribunalul cu judecata acestei cereri. A fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vrancea reținând că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, suspendarea executării notificărilor din 2012, prin care se denunțau unilateral contractele de agent dintre părți, în conformitate cu dispozițiile art. 113 pct. 3 N.C.P.C.

în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 mai este competentă și cea de la locul prevăzut în contract pentru executare în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract. Cum în speță prin formularea acestei ordonanțe președințiale și a acțiunii de drept comun se dorește oprirea derulării contractelor dintre părți, contracte ce aduc reclamantei beneficii de peste 200.000 lei fiecare anual, s-a constat caracterul evaluabil al acestei acțiuni, reținându-se și competența tribunalului. Excepția nelegalei timbrări nu e un motiv de anulare a unei hotărâri judecătorești, ci cel mult de dare în debit în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

Pe fondul cererii de ordonanță președințială s-a reținut că nu este îndeplinită condiția aparenței în drept, întrucât prin cererea de chemare în judecată se invocă că nu se reușește încadrarea la vreuna din situațiile de la art. 10 din contract, iar prin cererea de chemare în judecată demarată pe procedura comună se invocă faptul că prevederile prevăzute la art. 10, respective 10.2 și 10.3, în măsura în care dau posibilitatea pârâtei să înceteze contractual de agent fără nici o explicație, motivare sau argumentare, sunt nule absolut și că prevederile de la art. 11.2 privind indemnizația în caz de încetare a contractului nu a fost negociată de părți. Față de constatarea că în speță notificările au fost trimise cu respectarea termenului de preaviz, față de mențiunile din contract cu privire la denunțare, de dispozițiile legale în materie și de neconsecvența intimatei în ceea ce privește nelegalitatea măsurii, s-a apreciat că nu e întrunită cerința aparenței de drept.

Împotriva Deciziei nr. 40 din 31 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta SC A.S. SRL Focșani. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din N.C.P.C., prin raport constatandu-se că recursul nu este admisibil. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 martie 2014 a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din N.C.P.C.

Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 14 martie 2014. Înalta Curte, conform art. 245 din N.C.P.C., luând în examinare excepția inadmisibiiitătii declarării recursului, invocată din oficiu, a reținut următoarele: Potrivit art. 457 din N.C.P.C., părțile au obligația să exercite căile de atac în condițiile și termenele stabilite de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul hotărârii. Art. 718 alin. (7) din N.C.P.C. la care face trimitere art. 450 alin. (5) din același cod, prevede că în cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alin. (2), instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul este o cale extraordinară de atac și poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) din N.C.P.C. Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare. Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală. Recunoașterea exercitării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Avându-se în vedere că, prin Decizia nr. 40 din 31 iulie 2013, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC R.C.R. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 3171 din 17 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea, care a fost schimbată în sensul că a respins cererea reclamantei, ca nefondată, se reține că în raport de dispozițiile legale anterior citate, această hotărâre nu este supusă nici unei căi de atac.

Față de această situație, se constată că recursul astfel promovat nu este admisibil, că, în mod corect instanța de apel a pronunțat o hotărâre definitivă în raport de dispozițiile art. 450 alin. (5) coroborate cu dispozițiile art. 718 alin. (7) din N.C.P.C., hotărârea atacată nefiind supusă niciunei căi de atac, astfel că Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta SC A.S. SRL Focșani împotriva Deciziei nr. 40 din 31 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. Fără nici o cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2014.