ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1720/2014

Asupra

recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Vrancea la 15 mai 2013, precizată ulterior, reclamanta SC A.S.

SRL Focșani a solicitat în temeiul art. 996 și art. 998, alin. (2) N.C.P.C., ca

pe cale de ordonanță președințială să se dispună suspendarea executării

notificărilor din 06 noiembrie 2012, prin care pârâta SC R.C.R. SRL i-a

notificat denunțarea contractului de agent din 15 octombrie 2006 și a

contractului de intermediere vânzare contracte din 15 octombrie 2006, precum și

denunțarea contractului de agent din 06 octombrie 2006 și a contractului de

intermediere vânzare contracte din 06 octombrie 2006, emise în temeiul art. 10.3

din contracte, cu un termen de preaviz de 6 luni.

A solicitat

luarea acestei măsuri provizorii până la soluționarea litigiului privind

anularea acestor notificări care fac obiectul Dosarului nr. 3214/91/2013,

arătând că prevederile contractuale nu sunt aplicabile în cauză, societatea sa

neaflându-se în nici una din situațiile prevăzute de acest articol, iar în ce

privește reorganizarea rețelei de agenți precizează că nu i s-a adus la

cunoștință o astfel de măsură, fiind încălcate dispozițiile art. 6, lit. e) din

Legea nr. 509/2002 prin faptul că nu a fost notificată „într-un termen util

atunci când prevedea că volumul operațiunilor comerciale va fi sensibil

inferior celui prin care agentul l-ar fi putut anticipa în mod normal".

Expirarea

termenului de preaviz are drept consecință încetarea calității de agent

comercial permanent al pârâtei deși reclamanta și-a exercitat obligațiile

contractuale asumate, iar investițiile efectuate pentru executarea acestor

contracte ar rămâne nerecuperate, costul construcțiilor edificate, la care se

adaugă obligațiile fiscale datorate, costuri de întreținere a acestor

construcții, la care se adaugă imposibilitatea menținerii tuturor angajaților

în condițiile în care au fost instruiți și școlarizați de reclamantă și

orientarea clienților spre alți furnizori cu servicii similare, fapt ce va

conduce la afectarea și a activității de servicii-reparații auto.

Prin sentința

civilă nr. 3171 din 17 mai 2013, Tribunalul Vrancea a admis cererea reclamantei

SC A.S. SRL Focșani și a dispus suspendarea executării notificărilor din 2012

emise de pârâta SC R.C.R. SRL până la soluționarea litigiului asupra fondului,

reținând îndeplinite cerințele art. 996, alin. (1) N.C.P.C., că față de

obiectul cererii, în raport de înscrisurile depuse la dosar, în cauză există

aparența de drept, pentru neîndeplinirea cerințelor contractuale pentru

denunțarea unilaterală a contractelor și urgența măsurii solicitate care este

determinată de prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar mai putea repara,

astfel că încetarea calității sale de agent comercial ar conduce la

imposibilitatea recuperării investițiilor executate pentru pârâtă, pierderea

angajaților școlarizați pe cheltuiala sa și chiar pierderea clienților și

reducerea activității de service - reparații auto.

Curtea de Apel

Galați, secția I civilă, prin Decizia nr. 40 din 31 iulie 2013 a admis apelul

declarat de pârâta SC R.C.R. SRL bucurești, împotriva sentinței civile nr. 3171

din 17 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea pe care a schimbat-o în sensul

că a respins cererea reclamantei, ca nefondată.

Instanța a

respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vrancea de a soluționa

cauza reținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 997 cu referire la art.

95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. j) din N.C.P.C., în mod corect reclamanta a

sesizat tribunalul cu judecata acestei cereri.

A fost respinsă

excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vrancea reținând că în raport

de obiectul cererii de chemare în judecată, suspendarea executării

notificărilor din 2012, prin care se denunțau unilateral contractele de agent

dintre părți, în conformitate cu dispozițiile art. 113 pct. 3 N.C.P.C. în afară

de instanțele prevăzute la art. 107-112 mai este competentă și cea de la locul

prevăzut în contract pentru executare în cazul cererilor privind executarea,

anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract.

Cum în speță

prin formularea acestei ordonanțe președințiale și a acțiunii de drept comun se

dorește oprirea derulării contractelor dintre părți, contracte ce aduc

reclamantei beneficii de peste 200.000 lei fiecare anual, s-a constat

caracterul evaluabil al acestei acțiuni, reținându-se și competența

tribunalului.

Excepția

nelegalei timbrări nu e un motiv de anulare a unei hotărâri judecătorești, ci

cel mult de dare în debit în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (5) din

Legea nr. 146/1997.

Pe fondul cererii

de ordonanță președințială s-a reținut că nu este îndeplinită condiția

aparenței în drept, întrucât prin cererea de chemare în judecată se invocă că

nu se reușește încadrarea la vreuna din situațiile de la art. 10 din contract,

iar prin cererea de chemare în judecată demarată pe procedura comună se invocă

faptul că prevederile prevăzute la art. 10, respective 10.2 și 10.3, în măsura

în care dau posibilitatea pârâtei să înceteze contractual de agent fără nici o

explicație, motivare sau argumentare, sunt nule absolut și că prevederile de la

art. 11.2 privind indemnizația în caz de încetare a contractului nu a fost

negociată de părți.

Față de

constatarea că în speță notificările au fost trimise cu respectarea termenului

de preaviz, față de mențiunile din contract cu privire la denunțare, de

dispozițiile legale în materie și de neconsecvența intimatei în ceea ce

privește nelegalitatea măsurii, s-a apreciat că nu e întrunită cerința

aparenței de drept.

Împotriva

Deciziei nr. 40 din 31 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I

civilă, a declarat recurs reclamanta SC A.S. SRL Focșani.

Înalta Curte a

procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a

recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din N.C.P.C., prin raport constatandu-se

că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea

din camera de consiliu din data de 13 martie 2014 a fost încuviințat, în

unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a

dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4)

din N.C.P.C.

Potrivit

dovezilor aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 14 martie 2014.

Înalta Curte,

conform art. 245 din N.C.P.C., luând în examinare excepția inadmisibiiitătii

declarării recursului, invocată din oficiu, a reținut următoarele:

Potrivit art. 457

din N.C.P.C., părțile au obligația să exercite căile de atac în condițiile și

termenele stabilite de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul

hotărârii.

Art. 718 alin.

(7) din N.C.P.C. la care face trimitere art. 450 alin. (5) din același cod,

prevede că în cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alin.

(2), instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților,

suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare,

încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul este o

cale extraordinară de atac și poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de

art. 483 alin. (1) din N.C.P.C.

Potrivit

dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot

exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător

acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a

fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum

și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare,

admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea

cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.

Recunoașterea

exercitării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum

și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților

și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Avându-se în

vedere că, prin Decizia nr. 40 din 31 iulie 2013, Curtea de Apel Galați, secția

I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC R.C.R. SRL București, împotriva

sentinței civile nr. 3171 din 17 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea,

care a fost schimbată în sensul că a respins cererea reclamantei, ca nefondată,

se reține că în raport de dispozițiile legale anterior citate, această hotărâre

nu este supusă nici unei căi de atac.

Față de această

situație, se constată că recursul astfel promovat nu este admisibil, că, în mod

corect instanța de apel a pronunțat o hotărâre definitivă în raport de

dispozițiile art. 450 alin. (5) coroborate cu dispozițiile art. 718 alin. (7)

din N.C.P.C., hotărârea atacată nefiind supusă niciunei căi de atac, astfel că

Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de reclamanta SC A.S. SRL Focșani împotriva

Deciziei nr. 40 din 31 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I

civilă.

Fără nici o

cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 mai 2014.