Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2012
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5263/2012

HOTĂRÂRE
11.12.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5263/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 1187/39/2011, la data de 13 decembrie 2011 și ulterior completată, reclamantul S.V., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și A.N.V., a solicitat să se dispună: anularea Ordinului nr. 8724/2011 emis de A.N.V.

București; reintegrarea în funcția publică de execuție de inspector vamal, grad profesional principal în cadrul Biroului Vamal Siret din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași; plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă, actualizată cu rata inflației și suspendarea aplicării ordinului cu menținerea în funcția publică de execuție deținută anterior emiterii acestuia, până la soluționarea fondului cauzei; constatarea nulității de drept a examenului organizat în perioada 18-19 iulie 2011 organizat de pârâta A.N.V. și anularea parțială a acestuia în ceea ce-l privește pe reclamant.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului. Prin sentința nr. 53 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare și a suspendat executarea efectelor Ordinului nr. 8724/2011 emis de A.N.V. București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. A respins cererea de suspendare în contradictoriu cu A.N.A.F. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 94 din 14 martie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici”, formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu pârâtele A.N.V.

București și a anulat Ordinul nr. 8724/2011 emis de A.N.V. București. A dispus reîncadrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior anulării acestuia și a obligat pârâta A.N.V. să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu 1 octombrie 2011 și până la data reintegrării efective. A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu A.N.A.F. București, ca urmare a lipsei calității procesuale pasive a acesteia. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 8724/2011 s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad profesional principal, gradația 3, clasa de salarizare 46 la Biroul Vamal Siret din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Temeiul legal al ordinului l-au constituit H.G. nr. 110/2009, Legea nr. 188/1999, Ordinele președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011. Curtea a reținut că Ordinele A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 emise de A.N.V. au un caracter normativ, prin acestea reglementându-se structura organizatorică și statele de funcții, potrivit art. 4 pct. 24 din H.G. nr. 110/2009. A apreciat Curtea că un grad mai redus de generalitate nu transformă un act administrativ normativ într-un act administrativ individual. O extensiune teritorială, temporală și personală mai redusă nu conferă unui act administrativ un caracter individual iar împrejurarea că ordinele privesc doar organizarea A.N.V. și angajații acesteia, nu le transformă în acte administrative individuale.

Caracterul esențial al actelor administrative normative e acela al „reglementării” secundum legem, altfel spus, actele administrative normative sunt norme de organizare și executare a normelor primare din lege sau din hotărâri ale Guvernului, prezentând caracteristicile acestora: generalitate, impersonalitate, abstracțiune. Caracterul mai extins sau mai redus al acestor caracteristici pune în discuție actul administrativ normativ doar sub aspectul cuprinderii și al sferei sale de aplicare, fără a-l transforma însă într-un act administrativ individual. În speță, Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011, nu sunt altceva decât o etapă intermediară a procesului juridic normativ. Din aceste ordine derivă doar indirect drepturi subiective individuale, fapt ce le confirmă caracterul normativ întrucât din actele administrative individuale derivă direct drepturi și obligații personale.

În raport cu această împrejurare, Curtea a apreciat că nepublicarea Ordinelor A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 în Monitorul Oficial al României atrage sancțiunea inexistenței și pe cale de consecință a inopozabilității aplicându-se prin analogie dispozițiile art. 100 alin. (1) și art. 108 alin. (4) din Constituția României. Totodată, Curtea a invocat jurisprudența C.E.D.O. (cauza Petra împotriva României din 23 septembrie 1998). Cum sancțiunea inexistenței atrage inopozabilitatea, efectele juridice ale Ordinelor nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 nu îi pot fi opuse reclamantului. Curtea a concluzionat că ținând cont de faptul că Ordinul atacat nr. 8724/2011 are ca temei Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011, iar acestea nu îi sunt opozabile reclamantului datorită sancțiunii inexistenței, ordinul atacat este lovit de sancțiunea nulității, fiind emis în baza unor acte normative afectate de vicii de legalitate capitale.

Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F., față de cererea vizând anularea Ordinului nr. 8724/2011 emis de A.N.V. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut că sentința civilă recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în condițiile în care Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 nu reprezintă acte cu caracter normativ, întrucât acestea nu au o aplicabilitate generală și nu se adresează erga omnes, ci se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecți, care au luat la cunoștință de dispozițiile acestora, dată fiind afișarea acestora atât pe site-ul A.N.A.F.

cât și pe site-ul A.N.V. dar și la sediul A.N.V. De asemenea, s-a susținut că: Ordinele nr. 2406/2011, nr. 2407/2011 și nr. 2619/2011 emise de președintele A.N.A.F. nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; a existat un proces de reorganizare al autorității publice pârâte, fiind redus numărul de posturi de la 4586 la maxim 3159, conform art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011, nefiind vorba de ocuparea unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai arătat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și art. 57 alin. (2) din legea menționată și nici cele ale H.G. nr. 611/2008; procesul de reorganizare a A.N.V. s-a desfășurat cu avizul A.N.F.P., așa cum rezultă din adresele din 29 iunie 2011 și din 4 iulie 2011, adrese care, de altfel, au fost invocate în preambulul ordinelor contestate și că nu-i incumba obligația de a publica anunțul privind examenul de testare profesională în M. Of. al României cu 30 de zile înainte de data susținerii acestuia și nici de a respecta dispozițiile H.G. nr. 611/2008, în ceea ce privește stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor de examen, desfășurarea probelor. Drept urmare, prin Ordinul președintelui A.N.A.F.

nr. 2589/2011 s-a aprobat bibliografia pentru examenul de testare profesională din perioada 18-29 iulie 2011, pentru funcționarii publici și personalul contractual din structura A.N.V. ale căror funcții au fost supuse reorganizării, cărora li s-a oferit posibilitatea de a opta în scris pentru funcții publice vacante, de conducere sau execuție corespunzătoare, în termenul comunicat în preaviz. Recurenta a arătat că subiectele la proba scrisă s-au elaborat de comisia de examen cu 3 ore înaintea examenului, cu respectarea bibliografiei aprobate, candidații nemulțumiți având posibilitatea formulării unei contestații, interviul desfășurându-se conform art. 23-art. 29 din Regulamentul anexa nr. 11 la Ordinul președintelui A.N.A.F.

nr. 2407/2011, candidații admiși la cele două probe fiind numiți în funcțiile publice conform punctajelor obținute, în ordine descrescătoare și în limita posturilor vacante, potrivit art. 32 din Regulament. S-a concluzionat că punctajul obținut de intimatul-reclamant a fost mai mic decât cel obținut de ceilalți funcționari publici care au optat pentru aceeași funcție publică vacantă, în cadrul Biroului Vamal Siret, astfel că în mod corect s-a dispus, prin ordinul contestat eliberarea reclamantului din funcția publică deținută. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Prin Ordinul nr. 8724/2011 emis de vicepreședintele A.N.A.F., s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad profesional principal, gradația 3, clasa de salarizare 46 la Biroul Vamal Siret din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași , în temeiul art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată (r2), cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul nr. 8724/2011 a fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului nr. 2406/2011 și Ordinului nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F. și, având în vedere opțiunea intimatului-reclamant pentru ocuparea funcției publice de execuție de inspector vamal, grad profesional principal la Biroul Vamal Siret din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași. Sunt neîntemeiate criticile privind nulitatea Ordinului nr. 2406/ 2011 și Ordinului nr. 2407/2011 care nu au fost publicate în Monitorul Oficial pentru motivul că ar fi acte administrative cu caracter normativ. Ordinul nr. 2406/2010 pentru aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central și teritorial al A.N.V., organigrama, cu alte cuvinte, cât și Ordinul nr. 2407/2011 pentru aprobarea statului de funcții al A.N.V.

și structurilor subordonate reprezintă acte administrative cu caracter individual, fiind date pentru punerea în aplicare a măsurilor de organizare din H.G. nr. 110/2009, așa cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011. Astfel fiind, nu a existat obligația legală de publicare a celor două ordine în Monitorul Oficial al României, Partea I, așa cum, fără temei, a susținut recurentul-reclamant. Înalta Curte constată că operațiunea de reducere a posturilor la Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și de organizare a concursului pentru ocuparea postului pentru care a optat intimatul-reclamant, a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile. Astfel, prin H.G.

nr. 505/2011, de modificare și completare a H.G. nr. 110/2009, numărul de posturi în cadrul A.N.V. a fost redus de la 4586 la 3159, ceea ce probează că reorganizarea a fost reală, iar reducerea numărului de posturi a fost efectivă. În ceea ce privește necesitatea organizării examenului, rezultă că pentru postul vizat de opțiunea intimatului reclamant au existat și alte opțiuni manifestate, devenind incidente prevederile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, care reglementează posibilitatea organizării unui examen de departajare la care intimatul reclamant s-a poziționat pe un loc inferior celui declarat câștigător. Prin urmare, având în vedere rezultatele finale ale examenului de testare profesională, în mod corect vicepreședintele A.N.A.F.

a emis Ordinul nr. 8724/2011, prin care, începând cu data de 7 octombrie 2011, reclamantului i-au încetat raporturile de muncă prin eliberarea din funcția publică. În concluzie, criticile recurentei pârâte sunt întemeiate, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte să admită recursul declarat împotriva sentinței nr. 94 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Suceava și să respingă acțiunea reclamantului.

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași în numele și pentru A.N.V. împotriva sentinței nr. 94 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.V., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 665/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceav
ÎCCJ 2012-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3857/2012
din 2 august 2011. Prin Sentința nr. 444 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ag
ÎCCJ 2012-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2179/2012
care fost aprobată bibliografia pentru examenul de testare profesională și a Ordinului nr. 2619 din 15 iulie 2011 prin care s-a reglementat constituirea comisiilor de examen și a Regulamentului de organizare și funcționare a acestora; - con
ÎCCJ 2012-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4228/2012
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamantul T.I., în contradictor
ÎCCJ 2012-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4343/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, precizată ulterior, reclam
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă