ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3777/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 18.08.2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: anularea Deciziei nr. 8/08.02.2017, prin care a fost suspendată soluționarea contestației administrative împotriva Deciziei de impunere nr. x/2016; anularea Deciziei de impunere nr. x/06.07.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.07.2016, ambele comunicate A. S.A. prin adresa nr. x AIF/07.07.2016, pentru suma totală de 1.126.694 RON reprezentând TVA neadmis la deducere de către organele de inspecție fiscală.

Pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

A invocat pârâta excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că reclamanta nu a contestat Decizia nr. 8/08.02.2017 privind soluționarea contestației în termen de 6 luni de la comunicare, conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

A mai invocat pârâta excepția inadmisibilității în ceea ce privește capătul 2 de cerere, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. x/06.07.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.07.2016.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. . 4861 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, a admis în parte contestația formulată de A. S.A., prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, a anulat Decizia nr. 8/08.02.2017 de suspendare a contestației administrative, a respins, în rest, cererea ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiat pe art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac exercitate reclamantul a reținut următoarele:

Hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv instanța de fond a interpretat eronat prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) și alin. (3) și art. 279 alin. (5) din Legea nr. 207/2015.

Consideră recurenta că în mod greșit prima instanță a apreciat că măsura suspendării procedurii administrative nu se justifică în raport de dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Învederează recurenta că organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, având în vedere că organele de inspecție fiscală au considerat că operațiunile efectuate au implicații fiscale pentru care se ridică problema realității acestora, cu consecința diminuării impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat.

Subliniază recurenta că încadrarea juridică a faptei este atributul organului de urmărire penală și nu a titularului sesizării, căruia îi incumbă doar obligația descrierii faptei. Potrivit C. proc. pen.., cercetarea penală reprezintă activitatea specifică desfășurată de organele de urmărire penală având drept scop strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

În opinia recurentei, aceste aspecte pot avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, criticile formulate de recurenta-pârâtă putând fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Critica recurentei pârâte vizează faptul că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscalălă, instanța a reținut în mod eronat că se impunea suspendarea soluționării procedurii administrative.

Potrivit dispozițiilor art. 277 din Codul de procedură fiscală - Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă:

(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;(...)"

În jurisprudența Înaltei Curți, față de dispozițiile anterioare privind suspendarea, s-a arătat că este necesară o examinare în concret a existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni și a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluția penală în cauză. În acest sens, Înalta Curte a reținut că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestației, emisă în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă (Decizia nr. 1892/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Cum dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 sunt aproape identice cu cele din art. 277 alin. (1) lit. a) ale Codului de procedură fiscală din 2015, considerentele reținute mai sus sunt incidente și în cauza de față.

În cauza de față, prin Decizia nr. 8/2017 emisă de ANAF a fost suspendată soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/2016 și a Raportului de inspecție fiscală, fiind invocată incidența art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Pentru a fi dispusă măsura suspendării soluționării contestației administrative de către organul de soluționare a contestației, potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ, condițiile privind sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la existența indiciilor privind săvârșirea unei infracțiuni și constatarea săvârșirii infracțiunii să aibă înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Se observă că recurenta-pârâta, prin decizia de suspendare, s-a raportat la existența unor indicii cu privire la incidența art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, reținând că potrivit textului de lege "operațiune fictivă reprezintă inclusiv disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni, care în fapt nu există". În acest sens, a apreciat că lipsa documentelor justificative sau întocmirea neconformă a acestora poate reprezenta indiciu în sensul săvârșirii faptei prevăzute de art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Or, simpla existență a unor suspiciuni ale organului fiscal cu privire la săvârșirea unor infracțiuni nu este de natură a justifica suspendarea soluționării contestației administrative.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă nu invocă, în esență, existența unor indicii de săvârșire a unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă, ci aspecte ce țin de aplicarea normei de drept fiscal, respectiv în legătură cu modul de exercitare a dreptului de deducere și îndeplinirea condițiilor legale pentru a solicita deducerea.

Este adevărat că art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală conferă organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare aflate în discuție, dar această apreciere nu trebuie făcută în condiții care să pună sub semnul întrebării buna credință a organului fiscal în relația cu contribuabilul.

Prin menținerea suspendării procedurii administrative de soluționare a contestației pe o perioadă îndelungată de timp, se aduce atingere dreptului constituțional al intimatei-reclamante de a se adresa instanței judecătorești competente, pentru a obține verificarea legalității deciziei de impunere, emisă în sarcina sa și se perpetuează starea de așteptare a unei soluții în cauza penală, ceea ce se constituie într-un exces de putere, chiar dacă în justificarea acestuia se invocă prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

În concluzie, aspectele cu care a fost învestit organul de cercetare penală nu sunt de natură a avea "o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă".

Prin menținerea suspendării procedurii administrative de soluționare a contestației pe o perioadă îndelungată de timp, se aduce atingere dreptului constituțional al reclamantei de a se adresa instanței judecătorești competente, pentru a obține verificarea legalității deciziei de impunere, emisă în sarcina sa și se perpetuează starea de așteptare a unei soluții în cauza penală, ceea ce se constituie într-un exces de putere, chiar dacă în justificarea acestuia se invocă prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 4861 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.