ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 417/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 417/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
1.1. Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 03.07.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 720/03.06.2019 emisă de secția pentru judecători a CSM, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea avizului anual pentru menținerea în funcție după împlinirea vârstei de 65 de ani, și obligarea pârâtului să-i acorde avizul anual pentru menținerea în funcția de judecător după împlinirea vârstei de 65 de ani.
Prin Decizia nr. 6270 din 6 decembrie 2019, Înalta Curte a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.
1.2. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 02.03.2020.
Prin sentința civilă nr. 25 din 20 mai 2020, Curtea a admis cererea de chemare în judecată, a anulat Hotărârea nr. 720 din data de 03.06.2019 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea privind acordarea avizului anual pentru menținerea în funcție după împlinirea vârstei de 65 de ani.
A obligat pârâtul să acorde reclamantului avizul anual pentru menținera în funcția de judecător după împlinirea vârstei de 65 de ani.
Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii reclamantului, în principal, ca lipsită de interes iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Cererea de renunțare la judecată
3.1. La data de 20.01.2021, intimatul-reclamant A. a formulat cerere de renunțare la judecata acțiunii, întemeiată pe art. 406 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii cu consecința anulării hotărârii de fond, în temeiul art. 496 și art. 406 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ.
3.2. Recurentul-pârât a formulat punct de vedere prin care a solicitat a se lua act de cererea de renunțare.
Soluția instanței de recurs
4.1. Instanța de control judiciar reține că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.,
"Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă".
Conform alin. (5) și (6) ale aceluiași articol,
"Când renunțare la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.
Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."
Potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".
Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Prin urmare, față de cererea intimatului-reclamant de renunțare la judecata cererii, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor legale anterior citate, constată că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a lua act de renunțarea reclamantului la judecată și a anula hotărârea recurată.
4.2. În ceea ce privește cererea recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii de obligare a intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru de 100 RON, Înalta Curte reține că acțiunile vizând cariera magistratului (cum este cea de față) au caracterul unor cereri vizând raporturile de muncă, fiind scutite de plata taxei de timbru, după cum prevede art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.
Astfel, instanța de control judiciar nu a pus în vedere recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii să facă dovada timbrării recursului (pe formularul de regularizare a cererii de recurs s-a reținut că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru).
Însă, recurentul-pârât are la îndemână procedura prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, privind restituirea sumei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru nedatorată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea reclamantului A. la judecarea cererii de chemare în judecată.
Admite recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 25 din 20 mai 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Anulează sentința recurată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.