ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5999/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 03.11.2016 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Composesoratul Joseni a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, obligarea pârâtei Garda Forestieră Brașov să facă propunerea cu privire la necesarul de fonduri în cuantum de 474.184 RON către Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor; anularea adresei nr. x/2016, emise de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor la achitarea sumei de 474.184 RON reprezentând contravaloarea compensațiilor prevăzute de H.G. nr. 1071/2006 și de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, pentru anii 2007, 2008 si 2009, precum și la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 474.184 RON, calculate de la data plății efective a compensațiilor; obligarea pârâților, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 21 din 28 februarie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Composesoratul Joseni, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; a obligat pârâta Garda Forestieră Brașov să facă propunerea cu privire la necesarul de fonduri în cuantum de 474.184 RON, către pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; a dispus anularea Adresei nr. x/12.08.2016, emise de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; a dispus obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata sumei de 474.184 RON, reprezentând contravaloarea compensațiilor prevăzute de H.G. nr. 1071/2006 și de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, pentru anii 2007-2009, cu dobânzi fiscale aferente acestei sume, calculate din ziua următoare expirării a 45 de zile de la cererea de plată formulată de reclamante, respectiv din 29.08.2016.

De asemenea, a obligat pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să plătească reclamantului Composesoratul Joseni suma de 350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 21 din 28 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei pentru acordarea compensațiilor aferente anilor 2007, 2008 și 2009, ca urmare a prescripției dreptului acesteia.

În motivarea recursului arată că suma solicitată de către intimatul-reclamant reprezintă contravaloarea compensației aferente anilor 2007, 2008 și 2009 pentru produsele pe care reclamanta nu le-a recoltat din cauza funcțiilor de protecție stabilite în recoltarea masei lemnoase de pe suprafața de teren cu vegetație forestieră pe care o deținea.

Precizează că actul normativ în vigoare la nivelul anului 2007, care la art. 29 alin. (1) lit. g) reglementa posibilitatea acordării acestor compensații, îl reprezenta Ordonanța Guvernului nr. 96/1998, abrogată prin art. 132 lit. b) din Legea nr. 46/2008, iar actul normativ care reglementa etapele ce trebuiau parcurse și modalitatea efectivă în care se realiza plata, îl reprezenta H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora. Art. 2 din această Hotărâre prevedea că metodologia de calcul a sumelor cuvenite drept compensații se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al ministrului finanțelor publice, condiție ce s-a realizat prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 625/22507 din 4 septembrie 2006 privind respectiva metodologie.

Astfel, arată că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 46/2008, dreptul reclamantei la obținerea acestui tip de compensații s-a menținut având în vedere dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din acest act normativ, deși la art. 99 s-a prevăzut că normele metodologice de acordare, utilizare și control a sumelor acordate cu titlu de compensații se aprobă prin hotărâre a Guvernului, condiție realizată odată cu publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 861/2009.

Susține că, întrucât la nivelul anilor 2007-2009 existau reglementări prin care intimatul putea solicita aceste compensații, trebuia să exercite acest drept înăuntrul termenului general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care, pentru intimatul-reclamant a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2008 pentru anul 2007 și de la data de 1 ianuarie 2009, respectiv 1 ianuarie 2010 pentru anii 2008, respectiv 2009 și s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2011 pentru anul 2007, 1 ianuarie 2012 pentru anul 2008 și 1 ianuarie 2013 pentru anul 2009.

Menționează faptul că, atât timp cât prescripția dreptului intimatului a început să curgă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la acea dată, rămân supuse dispozițiilor art. 182 din Decretul nr. 167/1958, chiar dacă litigiul a fost inițiat ulterior datei de 1 octombrie 2011. În acest sens, invocă Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Critică faptul că prima instanță a apreciat că termenul de prescripție din speță ar fi fost întrerupt în baza art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, apreciind că raționamentul instanței este greșit, câtă vreme condiția impusă de art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 și Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5266 final vizează aspecte străine de prezenta speță prin acea că se aplică compensațiilor aferente perioade ulterioare datei de 1 ianuarie 2010, ceea ce nu este cazul în speță. Mai mult, prima instanță chiar a făcut trimitere la Decizia nr. 36/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-au clarificat cu caracter obligatoriu condițiile necesare pentru acordarea compensațiilor aferente perioadei de referință 2010-2013.

Intimatul-reclamant Composesoratul Joseni a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, având în vedere că nu este invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a respins în mod corect excepția prescripției.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-pârât, se constată că acesta a formulat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate ori interpretate greșit de către instanța de fond, precum și argumentele de fapt și de drept aduse în sprijinul acestui punct de vedere.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului pârâtului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Composesoratul Joseni a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, obligarea pârâtei Garda Forestieră Brașov să facă propunerea cu privire la necesarul de fonduri în cuantum de 474.184 RON către Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor; anularea adresei nr. x/2016, emise de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor la achitarea sumei de 474.184 RON reprezentând contravaloarea compensațiilor prevăzute de H.G. nr. 1071/2006 și de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, pentru anii 2007, 2008 si 2009, precum și la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 474.184 RON, calculate de la data plății efective a compensațiilor; obligarea pârâților, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că, raportat la perioada pentru care au fost calculate pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată (anii 2007-2009), pârâta Garda Forestieră Brașov a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție respinsă de prima instanță, cu motivarea că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție prevăzut de art. 7 din Decretul nr. 167/1958 este condiționat de primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, conform art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, în cauză intervenind întreruperea termenului de prescripție. Astfel, a apreciat că dreptul reclamantului s-a născut doar după obținerea avizului favorabil din partea Comisiei Europene, pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor l-a primit prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012)5266 final/19 iulie 2012, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 13 septembrie 2012.

Recurentul-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor, prin recursul declarat, a criticat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că prin H.G. nr. 861/2009 nu s-a introdus o cauză de suspendare/întrerupere a termenului de prescripție.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată soluția primei instanțe de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului.

Pentru o corectă analiză a datei de început și a momentului împlinirii termenului de prescripție, dar și a incidenței unor eventuale cauze de suspendare ori întrerupere a acestui termen, este necesar a se determina actul normativ aplicabil litigiului dedus judecății, în raport cu modificările legislative survenite.

Pretențiile deduse judecății de către reclamant sunt aferente anilor 2007-2009, data nașterii dreptului la acțiune situându-se, din punct de vedere cronologic, anterior datei de intrare în vigoare a C. civ. din 2009 (01.10.2011) și, implicit, anterior abrogării Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Înalta Curte reține că prescripțiile începute înainte de abrogarea Decretului-lege nr. 167/1958 sunt reglementate de acest act normativ, concluzie fondată pe prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care dispun că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ., sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul pretinde o creanță de natură civilă aferentă anilor 2007, 2008 și 2009, iar prescripțiile începute pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2011 sunt supuse dispozițiilor Decretului-lege nr. 167/1958, Înalta Curte va analiza excepția prescripției dreptului material la acțiune prin prisma acestor prevederi legale, reținând că, potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani.

Din analiza actelor dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenții aferente anilor 2007, 2008 și 2009, a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 03.11.2016, după ce intimatul-reclamant s-a adresat atât Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cât și Gărzii Forestiere Brașov, solicitând avizarea la plată a sumelor de: 142.640 RON aferentă anului 2007; 165.772 RON aferentă anului 2008 și 165.772 RON aferentă anului 2009, conform cererilor depuse la dosarul de fond.

Înalta Curte constată că: termenul de prescripție aferent creanței născute în anul 2007 a început să curgă la data de 01.01.2008 și s-a împlinit la data de 01.01.2011; termenul de prescripție aferent creanței născute în anul 2008 a început să curgă la data de 01.01.2009 și s-a împlinit la data de 01.01.2012; termenul de prescripție aferent creanței născute în anul 2009 a început să curgă la data de 01.01.2010 și s-a împlinit la data de 01.01.2013, astfel încât, la data sesizării instanței de judecată, dar și la data solicitării de avizare a plății - 14.07.2016, dreptul material la acțiune al reclamantului era prescris.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958:

"Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe sa curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.".

Astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 au fost socotite, din punct de vedere juridic, nu o cauză de întrerupere/amânare a curgerii termenului de prescripție, ci o condiție suspensivă legală, care afectează exercițiul dreptului.

În acord cu Soluția de principiu adoptată de secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 12 iunie 2017, natura juridică a creanței referitoare la compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, este una civilă, supusă termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de legea civilă, iar termenul de prescripție pentru compensații acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că prin Soluția de principiu adoptată de secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 iunie 2017, cu rol de unificare a practicii, s-a reținut că "Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiție suspensivă, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obținerea compensaților aferente anilor 2007, 2008, 2009 (...)."

La adoptarea acestei Soluții de principiu s-a avut în vedere faptul că prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 se referă numai la compensațiile pentru care dreptul de acordare a luat naștere începând cu data de 1 ianuarie 2010, chestiune de drept care a fost dezlegată prin Decizia nr. 36/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegare obligatorie pentru instanțe de la data la care decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 11 februarie 2016.

Prin decizia respectivă, s-a stabilit că:

"Pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010."

În consecință, dispozițiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu reglementează o condiție suspensivă privind nașterea dreptului la acțiune pentru compensațiile solicitate de persoanele interesate, aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 2010 și, în consecință, nu au incidență asupra termenelor de prescripție în ceea ce privește pretențiile deduse judecății, termenele de prescripție împlinindu-se la 01.01.2011 (pentru anul 2007), la 01.01.2012 (pentru anul 2008) și la 01.01.2013 (pentru anul 2009), anterior sesizării instanței de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază a fiind fondat motivul invocat de recurentul-pârât referitor la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu greșita aplicare a normelor de drept material.

2.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 21 din 28 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamantul Composesoratul Joseni, ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 21 din 28 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Composesoratul Joseni, ca prescrisă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.