ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3810/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 371/A din 01 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanții-reclamanți D.Ș.G.D. și I.C.M.I.M. împotriva sentinței civile nr. 649 din 09 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, în ceea ce privește invocarea de către apelantele-reclamante a secretizării decretului de preluare a imobilului, potrivit adresei eliberată de către Biroul Evidență Informatizată și Arhivă a Direcției de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 având nr. 14270 din 24 iulie 2002, reiese faptul că la această dată s-a comunicat autoarei reclamanților aspectul că imobilul în cauză a fost expropriat în baza Decretului prezidențial nr. 34 din 26 aprilie 1974 și trecut în administrarea I.C.R.A.L.

Herăstrău prin decizia Comitetului Executiv al C.P.M.B. nr. 624 din 20 mai 1974. Astfel, eroarea pretinsă de către reclamanții-apelanți, care arată faptul că nu au avut cunoștință despre modalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, aceasta fiind secretizată, este irelevantă în prezenta cauză. În ceea ce privește aspectul introducerii în cauză a Statului Român, reclamanții au pretins că R.A. A.P.P.S. nu ar fi dovedit faptul că nu ar fi proprietara imobilului în cauză, însă aceasta a indicat actul normativ în baza căruia administrează acest imobil. Imobilul în cauză este inclus în incinta imobilului Palat P. figurând drept domeniu public al statului, având ca destinație casă de oaspeți.

Din H.G. nr. 265/2005 Anexa 5 reiese calitatea de administrator al R.A. A.P.P.S. În ceea ce privește menționarea deciziei nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la expunerea considerentelor de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor, în mod corect s-a reținut că Statului Român nu i se pot pretinde despăgubiri pe calea dreptului comun, în baza altor temeiuri de drept decât cele stabilite de legea specială. Dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt de imediată aplicabilitate, astfel că, în cazul imobilelor preluate de către stat în perioada menționată în dispozițiile acestei legi, persoana îndreptățită trebuie să parcurgă procedura prevăzută de această lege specială.

De asemenea, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de către stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de către foștii proprietari sau de către succesorii acestora numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Și prin dispozițiile deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se acordă eficiență legii speciale, exceptând cazul în care ar exista neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aspectul că s-ar fi luat cunoștință despre actul normativ de expropriere de abia în anul 2009 este irelevant, în condițiile în care există dovada comunicării către autorul reclamanților cu privire la decretul de expropriere intervenit.

Astfel, reiese propria culpă a reclamanților care nu s-au conform exigențelor legii speciale. Prin soluția pronunțată de către tribunal, ca instanță de fond, în sensul respingerii acțiunii așa cum aceasta a fost precizată, nu a fost încălcată Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece și în cadrul procedurii care este reglementată prin Legea nr. 10/2001 este asigurat accesul liber la justiție, fiind prevăzute căi de atac pe care părțile le pot exercita. Și din perspectiva art. 35 din Legea nr. 33/1994, invocat de către reclamantele apelante, acțiunea a fost în mod corect respinsă, ca inadmisibilă. Decizia invocată nu mai poate fi avută în vedere în ceea ce privește admisibilitatea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, în prezent cadrul legislativ de soluționare a acestor cererii fiind altul, și anume Legea nr. 10/2001.

2. Recursul 2.1. Motive Reclamanții au declarat recurs prin care au formulat următoarele critici: Ambele instanțe au încălcat prevederile art. 1 din Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 din Constituția României, art. 481 C. civ. și decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanțele au ignorat faptul că autorii reclamanților nu au primit nicio despăgubire pentru exproprierea terenurilor revendicate. Reclamanții au luat cunoștință în anul 2009 de faptul că, deși inițial Decretul de expropriere era pentru o cauză de utilitate publică, în realitate pe teren s-a construit reședința prezidențială a lui N.C.

Autoarea reclamanților s-a aflat în imposibilitatea de a formula notificarea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 10/2001, neaflându-se în posesia actelor doveditoare ale modului în care imobilul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului. Atât reclamanții, cât și autorii lor s-au stabilit în străinătate înainte de anul 1989 și au fost în imposibilitate să se prevaleze de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Ambele instanțe au analizat acțiunea reclamanților numai în litera legii, nu și în spiritul acesteia. Reclamanții au invocat în apel decizia nr. LIII dată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secții Unite. 2.2. Excepția nulității recursului R.A. A.P.P.S. a invocat, prin întâmpinare, excepția nulității recursului arătând că dezvoltarea motivelor expuse nu se poate încadra în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. La termenul din 12 septembrie 2013 Înalta Curte a respins excepția invocată de către intimată, apreciind că aspectele menționate în cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2.3. Analiza recursului Recursul nu este întemeiat, și va fi respins pentru următoarele considerente: Contrar susținerii recurenților, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor speciale de drept material incidente, precum și a dezlegărilor date prin decizia în interesul legii nr. 33/2008, referitoare la modalitatea de rezolvare a unei acțiuni în revendicare, promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv a hotărârii pilot din cauza Maria Atanasiu împotriva României.

Fiind vorba despre un imobil preluat de către stat prin aplicarea Decretului Prezidențial de expropriere nr. 34/1974, el intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, așa încât acțiunea în revendicare nu poate fi soluționată făcând abstracție de normele de drept material conținute de acest act normativ. Pe de altă parte, trebuie stabilit dacă, în cadrul acțiunii în revendicare, promovate după intrarea în vigoare a legii speciale care prevede o anumită procedură de restituire a imobilelor, reclamanții se pot prevala de un „bun” care să le facă admisibil demersul.

Or, sub acest din urmă aspect, este de reținut faptul că reclamanții nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica pe calea revendicării, întrucât aceștia nu dețin „o hotărâre definitivă și executorie, care să-i fi recunoscut calitatea de proprietar și care, prin dispozitivul ei, să fi dispus în mod expres restituirea bunului” (parag.140, cauza Atanasiu împotriva României). Anterior învestirii instanței cu prezenta acțiune în revendicare, reclamanții nu au promovat niciun demers prin care să fi negat valabilitatea titlului statului. Pe cale de consecință, reclamanții nu au un „bun” în sensul Convenției, pe care să-l obțină pe calea acțiunii în revendicare.

Având în vedere cele mai sus arătate, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a legii materiale incidente în cauză, precum și a celor statuate jurisprudențial de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care aspectele deduse analizei prin cererea de recurs nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Având în vedere cele mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamanții D.Ș.G.D. și I.C.M.I.M., invocată de intimata chemată în garanție R.A. A.P.P.S. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.Ș.G.D. și I.C.M.I.M. împotriva deciziei civile nr. 371/A din 01 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.