ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3810/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin decizia

nr. 371/A din 01 noiembrie 2012,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de către apelanții-reclamanți D.Ș.G.D. și I.C.M.I.M. împotriva

sentinței civile nr. 649 din 09 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că, în ceea ce privește invocarea de către

apelantele-reclamante a secretizării decretului de preluare a imobilului,

potrivit adresei eliberată de către Biroul Evidență Informatizată și Arhivă a

Direcției de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 având nr. 14270 din 24

iulie 2002, reiese faptul că la această dată s-a comunicat autoarei

reclamanților aspectul că imobilul în cauză a fost expropriat în baza

Decretului prezidențial nr. 34 din 26 aprilie 1974 și trecut în administrarea I.C.R.A.L.

Herăstrău prin decizia Comitetului Executiv al C.P.M.B. nr. 624 din 20 mai

1974.

Astfel, eroarea pretinsă

de către reclamanții-apelanți, care arată faptul că nu au avut cunoștință despre

modalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, aceasta fiind secretizată,

este irelevantă în prezenta cauză.

În ceea ce privește aspectul

introducerii în cauză a Statului Român, reclamanții au pretins că R.A. A.P.P.S.

nu ar fi dovedit faptul că nu ar fi proprietara imobilului în cauză, însă aceasta

a indicat actul normativ în baza căruia administrează acest imobil. Imobilul în

cauză este inclus în incinta imobilului Palat P. figurând drept domeniu public al

statului, având ca destinație casă de oaspeți. Din H.G. nr. 265/2005 Anexa 5 reiese

calitatea de administrator al R.A. A.P.P.S.

În ceea ce privește menționarea

deciziei nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la expunerea

considerentelor de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor, în mod corect

s-a reținut că Statului Român nu i se pot pretinde despăgubiri pe calea dreptului

comun, în baza altor temeiuri de drept decât cele stabilite de legea specială.

Dispozițiile Legii

nr. 10/2001 sunt de imediată aplicabilitate, astfel că, în cazul imobilelor preluate

de către stat în perioada menționată în dispozițiile acestei legi, persoana îndreptățită

trebuie să parcurgă procedura prevăzută de această lege specială.

De asemenea, conform

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de către stat fără un

titlu valabil, pot fi revendicate de către foștii proprietari sau de către succesorii

acestora numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Și prin dispozițiile deciziei

nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se acordă eficiență

legii speciale, exceptând cazul în care ar exista neconcordanțe între legea specială

și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Aspectul că s-ar fi luat

cunoștință despre actul normativ de expropriere de abia în anul 2009 este irelevant,

în condițiile în care există dovada comunicării către autorul reclamanților cu privire

la decretul de expropriere intervenit. Astfel, reiese propria culpă a reclamanților

care nu s-au conform exigențelor legii speciale.

Prin soluția pronunțată

de către tribunal, ca instanță de fond, în sensul respingerii acțiunii așa cum aceasta

a fost precizată, nu a fost încălcată Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

deoarece și în cadrul procedurii care este reglementată prin Legea nr. 10/2001 este

asigurat accesul liber la justiție, fiind prevăzute căi de atac pe care părțile

le pot exercita.

Și din perspectiva

art. 35 din Legea nr. 33/1994, invocat de către reclamantele apelante, acțiunea

a fost în mod corect respinsă, ca inadmisibilă. Decizia invocată nu mai poate fi

avută în vedere în ceea ce privește admisibilitatea unei cereri întemeiată pe dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994, în prezent cadrul legislativ de soluționare a acestor

cererii fiind altul, și anume Legea nr. 10/2001.

2.1. Motive

Reclamanții au declarat

recurs prin care au formulat următoarele critici:

Ambele instanțe au încălcat

prevederile art. 1 din Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la

un proces echitabil, art. 44 din Constituția României, art. 481 C. civ. și decizia

nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanțele au ignorat

faptul că autorii reclamanților nu au primit nicio despăgubire pentru exproprierea

terenurilor revendicate.

Reclamanții au luat cunoștință

în anul 2009 de faptul că, deși inițial Decretul de expropriere era pentru o cauză

de utilitate publică, în realitate pe teren s-a construit reședința prezidențială

a lui N.C. Autoarea reclamanților s-a aflat în imposibilitatea de a formula notificarea

prevăzută de art. 20 din Legea nr. 10/2001, neaflându-se în posesia actelor doveditoare

ale modului în care imobilul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului.

Atât reclamanții, cât

și autorii lor s-au stabilit în străinătate înainte de anul 1989 și au fost în imposibilitate

să se prevaleze de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Ambele instanțe au analizat

acțiunea reclamanților numai în litera legii, nu și în spiritul acesteia.

Reclamanții au invocat

în apel decizia nr. LIII dată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secții Unite.

2.2. Excepția nulității

recursului

R.A. A.P.P.S. a invocat,

prin întâmpinare, excepția nulității recursului arătând că dezvoltarea motivelor

expuse nu se poate încadra în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La termenul din 12 septembrie

2013 Înalta Curte a respins excepția invocată de către intimată, apreciind că aspectele

menționate în cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2.3. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat,

și va fi respins pentru următoarele considerente:

Contrar susținerii recurenților,

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor speciale de drept material

incidente, precum și a dezlegărilor date prin decizia în interesul legii nr. 33/2008,

referitoare la modalitatea de rezolvare a unei acțiuni în revendicare, promovată

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv a hotărârii pilot din cauza

Maria Atanasiu împotriva României.

Fiind vorba despre un

imobil preluat de către stat prin aplicarea Decretului Prezidențial de expropriere

nr. 34/1974, el intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, așa încât acțiunea

în revendicare nu poate fi soluționată făcând abstracție de normele de drept material

conținute de acest act normativ.

Pe de altă parte, trebuie

stabilit dacă, în cadrul acțiunii în revendicare, promovate după intrarea în vigoare

a legii speciale care prevede o anumită procedură de restituire a imobilelor, reclamanții

se pot prevala de un „bun” care să le facă admisibil demersul.

Or, sub acest din urmă

aspect, este de reținut faptul că reclamanții nu sunt titularii unui drept de proprietate

actual, pe care să-l poată valorifica pe calea revendicării, întrucât aceștia nu

dețin „o hotărâre definitivă și executorie, care să-i fi recunoscut calitatea de

proprietar și care, prin dispozitivul ei, să fi dispus în mod expres restituirea

bunului” (parag.140, cauza Atanasiu împotriva României).

Anterior învestirii instanței

cu prezenta acțiune în revendicare, reclamanții nu au promovat niciun demers prin

care să fi negat valabilitatea titlului statului.

Pe cale de consecință,

reclamanții nu au un „bun” în sensul Convenției, pe care să-l obțină pe calea acțiunii

în revendicare.

Având în vedere cele mai

sus arătate, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a legii materiale incidente

în cauză, precum și a celor statuate jurisprudențial de către Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, motiv pentru care aspectele deduse analizei prin cererea de

recurs nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai

sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul a fost respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului declarat de reclamanții D.Ș.G.D. și I.C.M.I.M., invocată de intimata

chemată în garanție R.A. A.P.P.S.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții D.Ș.G.D. și I.C.M.I.M. împotriva deciziei civile nr. 371/A

din 01 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie

2013.